Avocado cu surimi și maioneză

– 1 avocado, 10  batoane de surimi, 1 ceapă roșie mică, 3 roșii Cherry, ½ ardei roșu, 1 ou fiert tare, zeama de la ½ lămâie, 8 măsline negre, maioneză, tarhon uscat, sare, piper alb

Curățăm avocado de coajă și sâmbure. Tăiem cuburi de aprox. 1 cm și stropim cu zeama de lămâie. Tăiem oul feliuțe, surimi rondele, roșia mărunt, ceapa și ardeiul cubulețe, măslinele feliuțe. Le punem într-un bol, amestecăm cu sare, piper, maioneză cât să se lege. Presărăm pe toată suprafața tarhon  și decorăm după fantezie.

293

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aripi de pui picante

– 500 g aripi de pui, 30 g unt, ½ linguriță pastă Sambal Oelek, 2 linguri sos de chilli dulce, 1 linguriță miere, 1 linguriță muștar Bourgogne, ½ lingură cimbrișor uscat, sare, piper

Îndepărtăm vârfurile aripilor, tăiem în jumătate, sărăm și piperăm după gust. Amestecăm muștarul cu mierea, 1 linguriță sos de chilli, Sambal Oelek, ungem aripioarele și le punem într-o pungă. Topim untul, turnăm peste ele și amestecăm. Închidem punga și ținem în frigider minim 3 ore. Scoatem din pungă, le așezăm într-un vas Yena, ungem fiecare bucată cu restul de sos de chilli. Acoperim cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 20 min. Scoatem folia și mai ținem în cuptor 10 min., până se rumenesc. Servim calde cu un sos la alegere sau salată.

132

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aperitiv din salată verde

Desfacem frunzele din miezul unei salate verzi  lăsându-le unite la bază. Deasupra presărăm boabe de porumb prăjit, feliuțe de roșii Cherry și ridichi de lună, cubulețe de măsline negre. Stropim cu sos de usturoi. Servim imediat.

293

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pulpe lipicioase

– 2 pulpe de pui, 2 linguri sos de soia, câte ¼ lingură ienibahar și scorțișoară măcinate, 1 lingură rasă curry exotic, 1 esență de portocale, susan, 1 lingură de miere, 1 lingură ulei de măsline

Tăiem pulpele 1/2. Facem un amestec din sosul de soia, scorțișoară, ienibahar, curry, esența de portocale, ulei, punem carnea, acoperim și ținem în frigider până a doua zi. punem într-o tavă pentru cuptor, cu tot cu marinada și prăjim în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) până se rumenesc. Ungem suprafața cu miere, presărăm susan și punem în cuptor 5 min. Servim calde.

131

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de pui cu salată verde

– 4 aripi de pui, 1 salată verde mare, 2 morcovi, 10 cuișoare, 1 baton de scorțișoară, 2 linguri mărar uscat, 2-3 linguri esență de aguridă, sare, 1 linguriță piper verde măcinat, 2 linguri semințe de chimen, 3 l apă; pt. servit crutoane, ou fiert tare

Spălăm aripile, fierbem în apă cu scorțișoată, cuișoare și sare. Scoatem de o parte și strecurăm supa. Curățăm și tăiem morcovii rondele, salata mărunt. Prăjim sec semințele. Fierbem morcovii în supă, sub capac, până se înmoaie. Adăugăm semințele prăjite, salata, mărarul, dăm 2-3 clocote, apoi turnăm esența de aguridă, sărăm și piperăm după gust. Mai dăm 1 clocot și stingem focul. Servim supa cu crutoane și felii de ou fiert.

57

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Halva din gris

– 400 ml lapte, 400 ml apă, 300 g zahăr, 300 g gris, 100 g unt, 1 baton de scorțișoară, 7 boabe de cardamom, 150 g fistic tocat cu cuțitul, 1 linguriță scorțișoară măcinată

Fierbem laptele cu 150 g zahăr, batonul de scorțișoară, cardamom și apă până se dizolvă zahărul, scoatem cardamomul și scorțișoara, apoi îl ținem la foc mic. Amestecăm restul de 150 g zahăr cu scorțișoara măcinată. În untul topit turnăm grisul, amestecăm până devine ca un nisip umed, apoi ținem pe foc mic și amestecăm continuu până devine auriu-roziu, aprox. 20 min. Adăugăm 100 g de fistic și mai amestecăm 5 min. Turnăm peste gris laptele, amestecând, având grijă să nu facă cocoloașe. Fierbem amestecând din când în când, până devine ca o mămăligă moale. Adăugăm amestecul de zahăr cu scorțișoară și amestecăm continuu, până compoziția devine nisipoasă și se desprinde de pe pereții vasului. Într-o tavă (20×20 cm) tapetată cu hârtie de copt întindem compoziția, nivelăm cu fundul unui pahar și presărăm restul de fistic, apăsând ușor. Răcim, tăiem cuburi și servim. Putem pudra cu zahăr praf sau scorțișoară.

86

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Baghetă umplută

– 1/2 baghetă, 1/4 ardei roșu, 2 triunghiuri brânză topită, 100 g pastramă de porc, 3 linguri de smântână, 4 fire de pătrunjel verde, ulei cu chilli, semințe de floarea-soarelui, piper

Tăiem bagheta 1/3 și scobim de miez. Curățăm și tăiem ardeiul cubulețe, tocăm pătrunjelul. Tăiem pastrama mărunt. Amestecăm brânza cu smântână, piper, formând o pastă pe care o amestecăm cu restul ingredientelor în afară de ulei și semințe. Umplem fiecare bucată de baghetă cu compoziția. Ungem la exterior cu ulei, le așezăm într-o tavă și presărăm deasupra semințe. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 15 minute. Servim caldă.

292

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mâncare de morcovi cu ciuperci și cocos

morcovi cu stafide la borcan (300 g), 300 g ciuperci Champignon, 3 căței de usturoi, ½ ardei iute roșu uscat, 1 linguriță anason uscat, 1 lingură  ulei de cocos, 100 g smântână, 50 g fulgi de cocos, sare, piper negru

Curățăm ciupercile, tăiem felii și fierbem în ulei cu puțină apă până se înmoaie. Adăugăm morcovii, usturoiul, anasonul, ardeiul iute, omogenizăm. După 2-3 min. punem smântâna, amestecăm până se formează un sos, adăugăm cocosul, omogenizăm și stingem focul. Servim cu feliuțe de lămâie.

117

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de varză cu ouă

– 1 varză creață (mijlocul), 1 tijă apio, 2 ouă, 3 ridichi de lună, 1 ceapă verde, 3 fire de leurdă, 1 morcov mic, 2 linguri sos de pește, 1 linguriță oțet de mere, +// boabe de porumb prăjit, măsline negre pentru decor

Fierbem tare ouăle, curățăm, răcim și tăiem cuburi. Curățăm și tăiem varza tăiței, apio feliuțe subțiri, morcovul rondele fine, ridichile cubulețe, tocăm mărunt ceapa și leurda. Le amestecăm pe toate cu oțet și sos de pește. Nivelăm și decorăm cu rondele de ou și măsline.

291

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

File de pește umplut cu spanac și semințe

– 2 fileuri de cod, condimente Hot and Spicy, sare, piper negru, 1 lingură semințe de in, 250 g spanac proaspăt, 2 linguri ulei de măsline, 1 linguriță zeamă de lămâie, sare, piepr alb

Presărăm pe fileuri sare, piper, condimente și punem la frigider câteva ore. Prăjim semințele în ulei până își schimbă culoarea, adăugăm spanacul și amestecăm 2-3 minute, până acesta se înmoaie. Răcim, sărăm, piperăm după gust și amestecăm cu zeama de lămâie. Umplem fileurile cu compoziția. Rulăm şi așezăm în tava unsă cu foarte puțin ulei, cu capătul ruloului în jos. Le stropim cu ulei de măsline. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 15 minute. Servim calde cu sos de roșii.

72

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)