Copane de pui cu legume picante

– 3 pulpe inferioare de pui (500 g), 1 cub concentrat supă de pui, 100 g ceapă roșie, 220 g castraveți Cornison, 120 g morcovi, 200 g varză dulce, 4 roșii mici (100 g), 1 lingură condimente Fajita, ½ lingură sos Peri peri, 250 ml apă, 3 lingură ulei, sare

Presărăm peste pulpe condimentele Fajita, turnăm 1 lingură de ulei, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Dizolvăm cubul concentrat în apa fierbinte. Răcim și amestecăm cu sosul Peri Peri. Curățăm și tăiem castraveții mărunt, morcovii rondele, varza bucăți, ceapa ½ apoi felii subțiri, roșiile ¼. Ungem o tavă cu o lingură de ulei, punem pe straturi varza, castraveții, morcovii, ceapa, presărăm 2 lingurițe de sare. Deasupra așezăm pulpele de pui, în jurul lor feliile de roșii și turnăm supa.

IMG_4010

Acoperim cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), 30 min. Îndepărtăm folia și ținem în cuptor aproximativ 10 min,, până se rumenesc și scade zeama. Servim calde cu legumele din tavă.

332

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Supă cremă de legume cu mazăre

– 200 g varză dulce, 250 g cartofi, 180 g morcovi, 80 g mazăre, 30 g făină, 35 g unt+pentru servit, 500 ml lapte, 1-2 ouă (funcție de mărimea lor), 1 l apă, sare

Curățăm și tăiem bucățele varza, morcovii și cartofii. Într-o oală clocotim apa cu puțină sare, punem legumele și fierbem 15 min. Separat fierbem mazărea în apă cu puțină sare, scurgem și ținem de o parte. Dizolvăm făina în puțină apă, turnăm în oală, adăugăm untul, amestecăm până omogenizăm și fierbem în total 5 min. Stingem focul pasăm legumele, punem în oală, pe foc mediu. Când clocotește adăugăm mazărea, sare după gust și fierbem 1 min. Între timp clocotim laptele, luăm de pe foc și amestecăm cu oul bătut. Stingem focul, turnăm laptele și omogenizăm. Servim supa caldă cu o bucățică de unt deasupra.

203

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chec din granule de soia

– 100 g granule de soia, 100 g morcovi, 100 g cartofi, 100 g ceapă, 3 ouă, 3 linguri făină, 5 g praf de copt (1/2 plic), 1 lingură frunze uscate de țelină, 1 linguriță rozmarin uscat, ½ lingură mentă uscată, 2 linguri semințe de in, 1 linguriță piper negru măcinat, sare, 1 l apă, ulei și pesmet fin pentru formă

Într-o oală turnăm apa, adăugăm granulele de soia, frunzele de țelină, rozmarinul, menta, piperul, 1 linguriță de sare și fierbem 20 min. Scurgem și răcorim.

Curățăm cartofii, morcovii și radem mare. Curățăm ceapa și tăiem fin. Le amestecăm cu soia, ouăle, făina, praful de copt, semințele de in și sare după gust. Ungem cu ulei o formă de chec și tapetăm cu pesmet. Turnăm uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 30 min. Răcim în formă, scoatem pe un platou, tăiem felii și servim.

453

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă cu gris prăjit

– 300 g gris, 250 g morcovi, păstârnac și rădăcină de pătrunjel- în total 250 g, 100 g praz, 1 l lapte, 50 g unt, 1 legătură pătrunjel verde, 100 g cașcaval, 2,5 l apă, sare

Curățăm legumele și tăiem felii foarte subțiri. Într-o oală clocotim apa, punem legumele, 2 lingurițe de sare și fierbem aproximativ 20 min., până se înmoaie. Strecurăm supa și lăsăm legumele în oală. Într-o tigaie antiaderentă încălzită prăjim grisul, amestecând, până primește culoarea gălbuie spre caramel, aproximativ 2 min. Stingem focul, turnăm treptat supa și omogenizăm. Punem peste legume și fierbem, la foc mediu, 10 min., amestecând din când în când, pentru a nu se aduna grisul. Între timp clocotim laptele, turnăm în oală, adăugăm untul și fierbem 1 min. Servim caldă cu pătrunjel verde tocat mărunt și cașcaval ras mic.

201

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tofu picant cu legume

– 250 g tofu, 100 g morcovi, 300 g broccoli, 150 g ardei gras galben, 4 cepe verzi, 3 căței de usturoi, 1 lingură de ghimbir ras, 4 linguri ulei vegetal; pentru marinată- 5 linguri supă de legume, 2 linguri sos de soia light, 1 linguriță zahăr brut, ¼ linguriță pudră de chilli, 2 linguri făină de porumb (amidon alimentar)

Într-un castron larg amestecăm ingredientele pentru marinată. Scurgem tofu, tăiem cuburi cu latura de 1 cm, le amestecăm cu marinata astfel încât să fie acoperite, punem capac și lăsăm să stea la temperatura camerei 20 min.

Curățăm și tăiem morcovii bastonașe subțiri, ardeiul fâșii subțiri, ceapa verde rondele fine și usturoiul mărunt. Desfacem broccoli în inflorescențe mici. Încălzim o tigaie cu fundul gros, punem 2 linguri de ulei, tofu cu marinata și prăjim, la foc mai mare, amestecând continuu, 3 min. Scoatem pe hârtie absorbantă. În tigaie încălzim 2 linguri de ulei și prăjim ceapa, usturoiul, ghimbirul 30 sec. Adăugăm restul legumelor și amestecăm din când în când 5 min. Punem tofu, amestecăm și ținem pe foc 1 min. Servim imediat cu garnitură de orez gătit simplu.

369

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Legume călite crocante

– o rețetă din China-

– 200 g ardei grași, 100 g ciuperci Champignon, 100 g morcovi, 50 g fasole verde, 50 g mazăre, 50 g germeni de fasole Mung, 2 cm ghimbir, 2 linguri arahide, 2 linguri ulei, 3 linguri apă

Curățăm și tăiem ardeii triunghiuri cu latura de 3,5 cm, ciupercile felii, fasolea bucăți de 2-3 cm, ghimbirul mărunt, morcovii bastonașe subțiri.

Într-un wok încălzim uleiul și prăjim ghimbirul 1 min. Adăugăm ardeii, morcovii și amestecăm continuu 2 min. Punem mazărea, fasolea, ciupercile, germenii de fasole și călim 2 min. Dacă mazărea nu s-a înmuiat turnăm puțină apă și fierbem până e gătită. Punem alunele, amestecăm și stingem focul. Servim imediat.

368

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Paste cu ciuperci și dovlecei la cuptor

– 300 g paste spirală, 2 ouă, 200 g ciuperci brune (6 bucăți), 300 g dovlecei, 100 g morcovi, 1 fir frunze de țelină, 50 g brânză telemea puțin sărată, 3 linguri smântână, 1 linguriță piper negru măcinat, sare; margarină și pesmet pentru formă

Fierbem pastele în apă clocotită 8 min. Stingem focul, acoperim și punem de o parte. Curățăm dovlecelul, radem mare, amestecăm cu 1 linguriță de sare și lăsăm să stea 10 minute. Scurgem bine și punem într-un bol. Tăiem mărunt frunzele de țelină și punem peste dovlecel. Adăugăm 1 ou și amestecăm bine. Curățăm și radem mare morcovii. Punem într-un bol și amestecăm cu ¼ linguriță sare. Curățăm ciupercile. Tăiem codițele mărunt și punem în bolul cu morcovii. Adăugăm 1 ou și amestecăm bine. Radem mare brânza și împărțim ½. Jumătate amestecăm cu smântâna.

Ungem un vas Yena cu margarină și tapetăm cu pesmet. Scurgem pastele și punem ½ în vas.  Acoperim cu amestecul din morcovi. Așezăm ciupercile cu partea bombată în jos, le presăm în paste și le umplem cu ½ brânză. Acoperim cu amestecul de dovlecei.

IMG_3647

Acoperim cu restul de paste, presăm puțin, deasupra întindem amestecul de brânză cu smântână și presărăm piperul. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 30 minute. Răcorim 10 minute, porționăm și servim.

112

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Conservă din varză cu castraveți

– 1 kg varză dulce, 1 gogoșar, 2 ardei portocalii (350 g), 200 g morcovi, 1 ceapă (120 g), 500 g castraveți, 35 g sare, 120 g zahăr, 1 lingură boabe de piper negru, 100 ml oțet (9 grade)

Curățăm și tăiem varza tăiței, punem într-un vas încăpător, presărăm sarea și, cu mâinile, amestecăm bine. Curățăm și tăiem  gogoșarul și ardeii feliuțe, ceapa ¼ apoi felii subțiri, morcovii și castraveții rondele subțiri. Le amestecăm cu varza, zahărul, piperul și oțetul. Acoperim și lăsăm să stea la temperatura camerei 5 ore. Punem salata în borcane sterile, turnăm zeama în fiecare și închidem ermetic. Depozităm în cămara de alimente.

77

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aperitiv cu castraveți și morcovi caramelizați

– 1 morcov (80 g), 50 g castraveți, 2 linguri zahăr brut, 10 frunze de rozmarin, 100 g iaurt gras, 1 lingură semințe de susan alb, 2 linguri ulei de susan, 1 lingură ulei vegetal, 2 ouă fiert tare, 4 felii de șuncă presată, sare

Curățăm și tăiem morcovul rondele pe diagonală cu grosimea de 0,5 cm, castraveții ½ pe lungime apoi felii. Tocăm mărunt rozmarinul. Punem castraveții într-un bol, presărăm cu 1 linguriță de sare, amestecăm, lăsăm să stea 30 min., apoi scurgem bine. Într-o tigaie teflonată încălzim 1 lingură de ulei, punem morcovii astfel încât să nu se acopere feliile una pe cealaltă, presărăm un vârf de cuțit de sare, zahărul și prăjim până ultimul se topește, întorcându-i din când în când. La final amestecăm cu rozmarinul și stingem focul. Batem bine iaurtul și amestecăm cu morcovii. Separat încălzim uleiul de susan, punem castraveții, semințele de susan și amestecăm din când în când timp de 1 min. Turnăm peste morcovi, sărăm după gust și amestecăm bine. Curățăm și tăiem ouăle ¼.

Împărțim ingredientele pentru două boluri. Într-un bol așezăm pe margine 2 felii de șuncă de șuncă astfel încât să acopere și fundul vasului. La mijloc punem jumătate din compoziția obținută, deasupra un ou și servim.

446

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Pulpe de pui cu legume la tigaie

– 500 g pulpe superioare de pui (4 bucăți), 80 g ceapă, 300 g cartofi, 220 g morcovi, 200 g castraveți proaspeți, 5 g frunze proaspete de salvie, 10 fulgi de usturoi, 1 lingură condimente grill, 1 linguriță sos Peri Peri, 1 linguriță piper negru măcinat, 1 linguriță sare, 2 linguri ulei, apă

Condimentele grill sunt un amestec din coriandru, cardamom, curcuma, oregano, tarhon, măghiran, rozmarin, cafea măcinată, piper negru, boia de ardei, zahăr și sare în proporții diferite.

Presărăm pulpele cu condimentele grill și lăsăm să stea până pregătim restul ingredientelor. Curățăm și tăiem cartofii și castraveții cubulețe, morcovii bastonașe subțiri, ceapa ½ apoi feliuțe subțiri, salvia mărunt. Într-o tigaie cu fundul gros prevăzută cu capac încălzim uleiul și prăjim pulpele câte 2 minute pe fiecare parte. Punem ceapa, morcovii, turnăm 50 ml apă, amestecăm și fierbem sub capac, la foc mediu, 5 min. Adăugăm cartofii, la nevoie turnăm puțină apă, presărăm sarea, piperul, acoperim și gătim 10 min. Punem castraveții, sosul Peri Peri, acoperim și ținem pe foc până carnea e moale, aprox. 10 min. Presărăm salvia, amestecăm și ținem pe foc, descoperită, 3 min.  Servim calde.

325

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)