Porc aromat cu legume

– 600 g mușchi de porc, 1 cutie ciuperci feliate (400 g), 1 cutie boabe de porumb (340 g), 1 ceapă albă, 1 ardei gras portocaliu, 1 ardei iute verde, 5 linguri miere, 5 linguri whisky, 2-3 linguri sos de soia Indonezia, 1 linguriță ghimbir pudră, mentă uscată, busuioc pudră, 1 cub Knorr supă de legume, ulei de măsline, 2-3 ciuperci uscate, sare, piper

Amestecăm mierea cu whisky. Tăiem carnea bucățele mici, amestecăm cu mierea și ținem în frigider 30 minute. Scurgem ciupercile. Spălăm cu apă rece și scurgem porumbul. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, ardeiul gras feliuțe, ardeiul iute rondele fine. Măcinăm ciupercile uscate, le amestecăm cu cubul Knorr, ghimbirul, ½ linguriță de mentă, ½ linguriță de busuioc și 2 linguri de ulei. Scoatem carnea și punem într-o strecurătoare pentru a se scurge lichidul, turnăm uleiul cu arome și amestecăm cu mâna. Prăjim într-o tigaie antiaderentă (FĂRĂ ulei !) până se rumenește și ținem deoparte la cald.
Într-o lingură de ulei încins călim ceapa 1 minut, adăugăm ardeiul gras, amestecăm 1 minut, punem ardeiul iute, porumbul, ciupercile, 1 linguriță de busuioc, amestecăm și ținem pe foc până se înmoaie, aproximativ 2-3 minute. Adăugăm carnea, sosul de soia, sare, piper după gust și ținem pe foc mediu aproximativ 5 minute, până se înmoaie carnea. Servim simplă sau cu garnitură de orez.

89

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă cremă de mazăre cu mentă și busuioc

– 800 g mazăre congelată, 50 g unt, 150 ml smântână dulce, 1 l supă de legume, câte 1 lingură frunze de mentă și busuioc, sare, opțional zahăr

Clocotim supa, adăugăm mazărea și fierbem 2-3 min. Păstrăm 2 linguri de mazăre deoparte restul le pasăm cu blenderul, amestecăm cu smântâna, untul, menta și busuiocul tocate mărunt. Le amestecăm cu supa, punem boabele de mazăre, sărăm după gust și încălzim. Servim cu crutoane cu roșii.

132

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Brinjal rice-Orez cu vinete

– 150 g orez cu bobul lung, 1 vânătă medie, 2 roșii, 1 ceapă mare/1 leg ceapă verde, câte 1 linguriță semințe de chimion, chimion măcinat, coriandru măcinat, semințe de fenicul măcinate, pudră de curry, turmeric, 2 lingurițe sare, 1 mână mentă proaspătă, 5-6 linguri ulei, apă

Clocotim 1,5 l apă cu 1 linguriță de sare. Spălăm orezul în mai multe ape, punem în oală, amestecăm la început pt. a nu se prinde de fund și fierbem 10 min. Scurgem apa în exces și păstrăm de o parte.

Curățăm și tăiem ceapa mărunt, roșiile cubulețe; decojim vânăta și tăiem cuburi de 1,5-2 cm. Încălzim uleiul într-o tigaie antiaderentă, prăjim semințele de chimion până încep să pocnească, adăugăm ceapa și sotăm 2-3 min. Presărăm toate condimentele, adăugăm roșiile, sărăm și ținem pe foc până roșiile de înmoaie. Punem vinetele, amestecăm bine și fierbem la foc mic, sub capac, aprox. 10 min., amestecând din când în când, până se înmoaie. Tocăm fin menta, amestecăm în cratiță, apoi punem orezul, omogenizăm și mai ținem pe foc minim 2 min. Stingem flacăra, lăsăm să stea acoperit 5 min. și servim.

228

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată vietnameză de vară

– 1 varză roșie mică, 1 morcov, 1 ceapă roșie mică, 1 lingură frunze de mentă tocate,  1-2 linguri arahide tocate cu cuțitul, 1 lime, 2 lingurițe sos de pește, 1 linguriță zahăr, 2 ouă

Curățăm și tăiem varza tăiței fini, ceapa mărunt, radem mare morcovul, le amestecăm într-un bol cu menta și arahidele. Dizolvăm zahărul în zeama de lime și amestecăm cu sosul de pește. Turnăm peste varză și omogenizăm. Fierbem tari ouăle, răcim, curățăm, tăiem ¼ și decorăm salata.

237

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sirop natural din mentă cu miere

– 200 g frunze de mentă proaspătă, 1 kg zahăr, 2 linguri miere, 1,5 l apă, colorant alimentar verde

Spălăm frunzele cu apă rece. Fierbem apa cu zahărul până se topește, adăugăm menta și lăsăm să se infuzeze, sub capac, 5 min. Strecurăm și în sirop adăugăm mierea. Fierbem sub capac, la foc mic, 3-4 ore, până se îngroașă siropul. (testul cu picătura ca la dulceață) Adăugăm puțin colorant, dăm 2-3 clocote și strcurăm siropul în vase care se închid etanș.Răcim și depozităm în cămara de alimente.

65

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă cremă de andive cu alune

-o rețetă din Belgia-

– 400 g andive, 4 cepe verzi, 100 g mazăre fiartă, 200 g smântână, 3 fire de mentă proaspătă, 3 linguri ulei, 750 ml apă fiartă cu Vegeta, sare, piper, 2 linguri alune măcinate

Curățăm andivele de cotor și frunzele externe, spălăm și zvântăm bine. Lăsăm deoparte frunzulițele din mijloc pt. ornare, restul tăiem tăiței de 3 cm lățime. Curăță ceapa, tăiem în 4-5 bucăți, o călim într-o lingură de ulei încins. Punem andivele, lăsăm cât să se înmoaie puțin, turnăm supa de Vegeta și fierbem până se înmoaie bine. Scoatem cu o paletă sită și pasăm cu blenderul obținând o pastă. O punem înapoi în oală, adăugăm mazărea, smântâna, sare, piper și mai dăm 2-3 clocote. Servim caldă. Într-un bol punem pe fund alune, turnăm supa și ornăm cu frunze de mentă și de andivă tăiate tăiței subțiri.

120

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Anghinare cu sos de legume și iaurt

– 3 buc. anghinare din conservă în apă și suc propriu, 1 păstârnac, 2 morcovi, 1 ceapă verde-partea albă, 1 cățel mare de usturoi, 1 leg. frunze de țelină, 15 g frunze mentă, 2 linguri ulei de măsline, 1 linguriță Vegeta, sare, piper, 50 ml apă, 200 g iaurt gras

Scurgem bine anghinarea. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, morcovii, păstârnacul, le călim într-o lingură de ulei 2-3 min. Presărăm Vegeta, sare, piper, turnăm apa și fierbem sub capac, amestecând din când în când până de înmoaie. Tocăm frunzele mărunt, amestecăm cu legumele, punem iaurtul, omogenizăm și stingem focul.

Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Îl prăjim într-o lingură de ulei încins 30 sec. Punem anghinarea și prăjim pe ambele fețe până încep să se rumenească ușor.

Într-un castron turnăm sosul, deasupra punem bucățile de anghinare și peste ele presărăm usturoiul prăjit. Servim calde cu sos.

212

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pilaf de orez cu pui în stil indian

– 750 g piept de pui dezosat și fără piele, 500 g orez basmati, 230 g roșii, 2 cepe, 4 căței de usturoi, 2,5 cm ghimbir, 60 g stafide aurii, 1 lingură caju, 2 linguri migdale, 2 lingurițe Garam Masala, 6 păstăi cardamom, 1 băț de scorțișoară, 2 lingurițe chimion, 4 linguri mentă proaspătă tocată, câteva fire de șofran, 2 linguri ulei, apă, sare, piper

Spălăm orezul în apă rece de mai multe ori până e curat, punem într-o strecurătoare și lăsăm să se usuce. Tăiem carnea cuburi. Curățăm roșiile de coajă și tocăm. Curățăm și tăiem ceapa și ghimbirul mărunt, zdrobim usturoiul. Pisăm semințele de cardamom. Într-o lingură de ulei încins prăjim jumătate de ceapă, usturoiul, ghimbirul, semințele de chimion, la foc mediu, 4-5 min. Adăugăm carnea și amestecăm până își schimbă culoarea pe toate părțile.
Fierbem 250 ml apă, turnăm peste carne, adăugăm șofranul, cardamomul, menta, scorțișoara, Garam Masala, aducem la punctul de fierbere, scădem flacăra la mediu și fierbem, sub capac, aproximativ 25 minute, până se înmoaie carnea, îndepărtăm bățul de scorțișoară și scoatem deoparte.

IMG_6796

Curățăm cratița, încingem 1 lingură de ulei, prăjim ceapa rămasă până începe să-și schimbe culoarea, adăugăm orezul și amestecăm până devine opac. Adăugăm compoziția cu carne, roșiile, stafidele, sărăm, piperăm după gust, amestecăm ușor și turnăm apă fiartă cât să acopere ¾ orezul. Fierbem la foc mic, sub capac, aprox. 20-25 min., până e absorbit tot lichidul și se înmoaie. Servim imediat cu migdale și caju.

207

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sarmale libaneze

– 1 borcan frunze de viță de vie conservate (500 g), 1 ½ căni orez cu bobul rotund, ½ cană năut fiert (conservă), 3 linguri semințe de floarea-soarelui, 2 linguri mentă proaspătă tocată, 1 ceapă albă, 2 căței de usturoi, 2 roșii, ½ linguriță scorțișoară, 1 lămâie, ulei, sare, piper, apă

Curățăm și tăiem mărunt ceapa, usturoiul, roșiile; îndepărtăm codițele frunzelor de viță; stoarcem lămâia. Într-o lingură de ulei încins călim ceapa, adăugăm orezul, menta, scorțișoara, usturoiul, semințele, turnăm 1 cană de apă  și fierbem până orezul o absoarbe în totalitate și e pe jumătate făcut. Sărăm, piperăm, adugăm roșiile, mai fierbem 5 min., amestecăm cu năutul și răcim.

Pe fiecare frunză, în partea mai lată, punem compoziție.

IMG_6801

Rulăm o dată, aducem marginile spre interior și rulăm până la capăt obținând sărmăluțe. Păstrăm câteva foi de viță. Ungem fundul unei oale de lut cu ulei, așezăm sărmăluțele, acoperim cu foile ținute deoparte, turnăm apă cât să le acopere, zeama de lămâie, puțină sare și acoperim cu capac. Fierbem în cuptor, la foc mediu, aprox. 1 ½ ore, până se înmoaie orezul. Răcim și ținem în frigider până a doua zi. Servim reci.

310

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui marinat cu lămâie și mentă

– 500 g piept de pui dezosat și fără piele, 150 ml supă de pui, 100 ml vin alb sec, 1 mână frunze de mentă proaspătă, 8 căței de usturoi, 2 lămâi, 3 linguri ulei de măsline, sare, piper

Tăiem carnea cubulețe. Curățăm și tăiem mărunt menta și usturoiul. Stoarcem lămâile. Facem un amestec din mentă, usturoi, zeamă de lămâie, sare, piper, 1 lingură ulei, amestecăm cu carnea scoasă din marinadă și ținem în frigider până a doua zi.

În 2 linguri de ulei încins prăjim carnea pe toate părțile până de rumenește și scoatem deoparte. Degresăm tigaia, turnăm vinul și fierbem pe foc mare până se reduce la jumătate. Turnăm supa, zeama de marinadă, sare, piper după gust și fierbem până scade la jumătate. Porționăm carnea în farfurii, turnăm sosul și servim caldă. Putem presăra pe ea fulgi de migdale prăjiți.

206

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)