Goan de pui condimentat

-o rețetă din India-

– 600 g piept de pui dezosat și fără piele/pulpe de pui superioare dezosate, 3 căței de usturoi, 4 ardei chilli roșii uscați, 1 ceapă, 3 cuișoare, 6 boabe de piper negru, 2 lingurițe semințe de fenicul, 1 linguriță semințe de cardamom, 2 bețe de scorțișoară, 2 lingurițe sare, 1 linguriță turmeric, 1 linguriță chimion măcinat, 1 linguriță coriandru uscat, 1 linguriță pastă de tamarind, 2 lingurițe semințe de mac alb, 400 ml lapte de cocos, 300 ml apă rece, 4 linguri ulei de arahide

Pregătim condimentele. Curățăm și tăiem ceapa fin, zdrobim usturoiul, tăiem mărunt ardeii. Tăiem carnea cuburi mai mari. Într-un bol amestecăm semințele de fenicul, de cardamom, de mac, cuișoarele, boabele de piper, ardeii și scorțișoara. Încingem o tigaie largă, la foc mediu, prăjim conținutul bolului 1-2 min., scoatem și răcim. Le punem într-un mojar împreună cu sarea, turmericul, chimionul, coriandrul și le facem o pudră fină. Încingem uleiul într-o cratiță largă cu fundul gros, călim ceapa și usturoiul, la foc mediu, 2-3 min. Creștem flacăra, punem carnea și prăjim, amestecând continuu, 5-6 min., până se rumenește. Adăugăm pudra de condimente și amestecăm 1-2 min. Turnăm laptele de cocos, apa, aducem la punctul de fierbere, reducem flacăra la foc mic și fierbem 15-20 min., până carnea e moale. Amestecăm cu pasta de  tamarind și mai ținem pe foc 2-3 min. Servim imediat cu garnitură de orez.

217

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Curry verde cu creveți

– 300 g creveți decorticați, 2 căței de usturoi, 2 fire ceapă verde, ½ ardei gras roșu, 125 ml lapte de cocos, 2 linguri sos de pește, 1 lingură zahăr brun, 2-3 lingurițe pastă de curry verde, ½ linguriță praf de curry, 2 linguri ulei de arahide

Curățăm și tăiem ardeiul fâșii subțiri, ceapa pe diagonală bucăți de 2 cm, usturoiul mărunt. În uleiul încins prăjim usturoiul 30 secunde, adăugăm creveții și ținem pe foc mai mare până devin roz. Adăugăm ceapa, ardeiul, amestecăm 1 minut și scoatem de o parte. În wok punem laptele de cocos și amestecăm până se diluează. Adăugăm, zahărul, pasta de curry, sosul de pește, praful de curry și amestecăm până se dizolvă zahărul. Punem creveții, dăm un clocot și stingem focul. Servim calzi cu garnitură de orez simplu.

97

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Opor ayam- pui cu lapte de cocos

-o rețetă din Indonezia-

– 400 g piept de pui dezosat și fără piele, 250 ml lapte de cocos, 6 șalote, 10 căței de usturoi, 10 g ghimbir, ½ lingură coriandru măcinat, 1 linguriță lemongrass, 2 frunze de dafin proaspete, 1 lingură ulei, ½ linguriță sare

Curățăm și tăiem ceapa și ghimbirul mărunt, usturoiul ½ pe lungime. Tăiem carnea fâșii. În uleiul încins rumenim ceapa și usturoiul, la foc mediu, amestecând din când în când până se rumenesc. Punem de o parte 1 lingură din amestec. În tigaie adăugăm coriandrul, ghimbirul, amestecăm 2 min., apoi carnea, lemongrass și amestecăm aprox. 5 min., până carnea își schimbă culoarea. Sărăm, punem frunzele de dafin, laptele de cocos și când clocotește facem focul mic și fierbem sub capac, aprox. 20 min., până carnea e moale. Servim carnea cu orez și sos, presărată cu amestecul cu ceapă păstrat.

208

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui indian Korma

– 700 g piept de pui dezosat și fără piele, 2 cepe, 3 căței de usturoi, 2 cm ghimbir, 200 g alune caju, 3-4 linguri nucă de cocos, 400 ml lapte de cocos, 2 linguri bulion de roșii, 1-2 linguri zahăr, 2 lingurițe Garam Masala, 6 semințe cardamom, 1 baton de scorțișoară, 4 cuișoare, câte ½ linguriță coriandru și chimen măcinate, 1 lingură ulei de cocos, 250 ml apă, sare, piper verde, coriandru/pătrunjel verde

Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul și ghimbirul mărunt; tocăm frunzele. Tăiem carnea cuburi. Prăjim în ulei scorțișoara, cuișoarele, cardamomul 30 sec., adăugăm ceapa, usturoiul, ghimbirul și amestecăm 1 min. Adăugăm carnea și prăjim pe toate părțile până își schimbă culoarea. Presărăm Garam Masala, chimenul, coriandrul praf, amestecăm, apoi turnăm apa, bulionul și fierbem la foc mediu 30 min., până se înmoaie carnea. La nevoie punem câte puțină apă. Punem alunele, nuca de cocos, zahărul, laptele de cocos, sare, piper, frunzele tocate și fierbem 10 min. Servim cu garnitură de orez simplu.

201

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cotlet la cuptor cu semințe de dovleac

– 500 g cotlet de porc fără os, 50 g semințe de dovleac, zeama de la ¼ portocală, câte 2 lingurițe de sirop de arțar și ulei de susan, 1 cățel de usturoi, ¼  linguriță pastă de curry roșie, 2 linguri sos de soia, 150 ml lapte de cocos,  coajă se lămâie rasă, pătrunjel verde

Facem un sos din zeama de portocală, usturoiul curățat și zdrobit, sos de soia, coaja de lămâie, pasta de curry, sirop, lapte de cocos, ulei de susan și marinăm în el carnea 3 ore la frigider. Punem carnea cu sosul de marinat într-un vas yena și presărăm deasupra semințele.

IMG_5762

Coacem în cuptor, la foc mai mare (200), stropind din când în când cu sosul de marinat, până se rumenește. Servim presărată cu pătrunjelul tocat și o garnitură la alegere.

77

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Cotlet de porc cu lapte de cocos și cus cus

– 250 g cotlet de porc fără os, 2 căței de usturoi, 1 cm ghimbir, 1-2 linguri sos de soia, 150 ml lapte de cocos, 1 linguriță ulei de arahide, ½ lingură curry exotic, 100 g cus cus, 2linguri ulei, apă, sare

Curățăm și tăiem ghimbirul mărunt, pisăm usturoiul. Tăiem carnea cuburi mai mici (1×1 cm), o amestecăm cu usturoi, 1 lingură sos de soia, ulei de arahide și lăsăm să stea 30 min. la temperatura camerei. Prăjim cus cusul într-o lingură de ulei 1 min., turnăm 100 ml apă clocotită amestecată cu puțină sare și ținem sub capac 10 min.  Într-o lingură de ulei prăjim ghimbirul 30 sec. amestecând. Punem carnea cu marinada și fierbem, la foc mai mic, până începe să se înmoaie. Adăugăm sos de soia pt. a săra după gust, curry și laptele de cocos. Fierbem amestecând până se formează un sos mai subțire. Stingem focul, adăugăm cus cusul și omogenizăm. Servim cald.

75

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Curry indian de pui

– 400 g piept de pui, 300 ml lapte de cocos, 400 ml supă de pui, câte 2 cepe roşii şi albe, 4 căţei de usturoi, o bucăţică de ghimbir, 2 fire de lemongrass, 2 ardei iuţi roşii, câte 30 ml sos de soia şi ulei, 1 linguriţă de turmeric, ½ linguriţă de scorţişoară măcinată, 250 g fasole verde, sare de mare

Tăiem pieptul de pui cuburi. Curățăm și tăiem ceapa albă fâșii, ceapa roșie, usturoiul și ardeii iuți, lemongrass mărunt. Cu blenderul facem o pastă din lemongrass, usturoi, ceapă roşie, ardei iute şi turmeric. În uleiul încins amestecăm pasta, adăugăm ceapa albă și amestecăm 2-3 min. Adăugăm supa, pieptul de pui, sare după gust şi fierbem 15 min. Punem laptele de cocos, scorţişoara, sosul de soia şi mai fierbem 10 min. Adăugăm fasolea verde şi fierbem 10-15 min. Servim cu orez simplu într-un bol alăturat.

192

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Mâncare de dovlecei și fasole verde

-o rețetă din Filipine-

– 250 g cotlet de porc fără os, 2 dovlecei, 400 g fasole verde congelată, 400 ml lapte de cocos, 1 ceapă, 3 căței de usturoi, 1 ardei iute, 2 linguri ulei, 1-2 linguri sos de pește

Curățăm și tăiem ceapa feliuțe subțiri, usturoiul și ardeiul iute mărunt, dovleceii cuburi. Tăiem fasolea bucăți de 3 cm lungime și carnea cuburi. În uleiul încălzit pe foc mediu călim ceapa și usturoiul până se înmoaie. Adăugăm carnea, amestecăm, turnăm laptele de cocos și fierbem până carnea e gătită pe jumătate. Punem dovleceii și fierbem 3 minute, apoi fasolea congelată, ardeiul și mai fierbem 6-8 minute. La sfârșit turnăm sos de pește după gust și fierbem până scade lichidul, după preferință. Servim cu orez simplu.

70

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui Tandoori

– 300 g piept de pui dezosat, 100 g smântână grasă, 400 g legume chinezești congelate, 150 g bambus feliat din conservă, apă

Marinada- amestecăm 1 linguriță pastă de ardei gras, ½ linguriță chilli pudră, câte 1 linguriță praf de ceapă și usturoi granulat, 2 linguri lapte de cocos, 1 linguriță pastă de roșii, sare, lemongrass, 1 linguriță făină, 3 linguri ulei.

Sos- amestecăm 1 linguriță cu vârf de ghimbir pudră, 1 cățel de usturoi, câte ½ linguriță chilli praf și chimion măcinat, 50 ml lapte de cocos, 2 linguri sos de roșii, 1 lingură pudră de lemongrass, 1 lingură făină de mălai, 1 linguriță zahăr brun.

Orez- 200 g orez, 1 linguriță curcuma, câte 1 lingură frunze de pătrunjel și țelină uscate, 1/3 ardei roșu, pudră de chilli, 1 linguriță ulei de arahide

Clocotim 400 ml apă cu curcuma și frunzele uscate, punem orezul, acoperim și fierbem 10 min. Curățăm și tăiem ardeiul mărunt, călim într-o linguriță de ulei 3 min. Scurgem orezul, amestecăm cu ardeiul și ținem sub capac până la servire.

Tăiem carnea fâșii, o marinăm 15 min. Spălăm și scurgem bambusul. Într-un wok prăjim carnea cu tot cu marinada, pe toate părțile, 3-4 min. Adăugăm legumele congelate, bambusul și fierbem 5 min.

IMG_2669

Turnăm 150 ml apă, sosul și amestecăm până se îngroașă. La sfârșit încorporăm smântâna, omogenizăm și stingem focul. Servim pui cu legume, sos și orez.

154

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu fructe de pădure și dulceață de mere

– pt. blat- 6 ouă, 180 g făină, 180 g zahăr; pt .cremă-300 g fructe de pădure congelate, 200 g ciocolată albă, 50 ml lapte de cocos, 60 g zahăr, 200 g cremă de brânză; în plus 2 borcane dulceață de mere ( 280 g fiecare), 1 plic gelatină (10 g)

Mixăm ouăle cu un praf de sare, zahăr, la viteza maximă, aprox. 15 min., până ce compoziția își triplează volumul și devine tare, cremoasă. Adăugăm făina și amestecăm cu o lingură până omogenizăm. Într-o formă de tort (pereți detașabili) unsă cu unt și tapetată cu hârtie întindem compoziția uniform. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 25-30 min. (testul cu scobitoarea) Răcim și tăiem pe orizontală în 3 foi.

Decongelăm fructele și pasăm, obținând un piure. Amestecăm crema de brânză cu laptele de cocos și zahărul până se topește. Topim la bain-marie ciocolata, o turnăm peste cremă și amestecăm bine. Punem și piureul de fructe și omogenizăm. Scurgem merele de lichidul din dulceață. Pe acesta îl amestecăm cu gelatina, lăsăm 10 min. să se dizolve, apoi preparăm la bain-marie.

Pe un platou așezăm o foaie de blat, o ungem cu ½ cremă.

IMG_1883

Așezăm a doua foaie de blat, peste merele cu puțin lichid de dulceață, cât să facă priză cu blatul.

IMG_1884

Ungem uniform cu restul de cremă, inclusiv marginea tortului.

IMG_1885

Așezăm a treia foaie de blat. Întindem uniform gelatina de mere și ornăm după fantezie. Punem în frigider până a doua zi. Porționăm și servim.

46

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)