– 3 ouă, 125 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 150 g făină, 5 g praf de copt, 125 g margarină Rama la temperatura camerei+pt. formă, 1 plic cremă pentru tarte, 250 ml lapte, 150 g dulceață de mere, 30 g sâmburi de caise, 20 g migdale, 20 g fistic
Mixăm margarina cu zahărul, zahărul vanilat, adăugăm ouăle și mixăm până omogenizăm. Amestecăm făina cu praful de copt, adăugăm peste compoziția cu ouă și mixăm 1 min. Ungem o formă de tartă (în cazul meu una de tort) cu margarină și întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aproximativ 20-25 min., până se rumenește (testul cu scobitoarea). Răcim, scoatem din formă, punem pe un platou și întindem pe toată suprafața dulceața.
Mixăm praful pentru cremă cu laptele 2 min. până se întărește și întindem peste dulceață. Măcinăm mare sâmburii, presărăm peste tartă și presăm puțin pentru ca să se lipească de cremă. Punem în frigider minim 3 ore. Porționăm și servim.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)