Pilaf de orez cu pui în stil indian

– 750 g piept de pui dezosat și fără piele, 500 g orez basmati, 230 g roșii, 2 cepe, 4 căței de usturoi, 2,5 cm ghimbir, 60 g stafide aurii, 1 lingură caju, 2 linguri migdale, 2 lingurițe Garam Masala, 6 păstăi cardamom, 1 băț de scorțișoară, 2 lingurițe chimion, 4 linguri mentă proaspătă tocată, câteva fire de șofran, 2 linguri ulei, apă, sare, piper

Spălăm orezul în apă rece de mai multe ori până e curat, punem într-o strecurătoare și lăsăm să se usuce. Tăiem carnea cuburi. Curățăm roșiile de coajă și tocăm. Curățăm și tăiem ceapa și ghimbirul mărunt, zdrobim usturoiul. Pisăm semințele de cardamom. Într-o lingură de ulei încins prăjim jumătate de ceapă, usturoiul, ghimbirul, semințele de chimion, la foc mediu, 4-5 min. Adăugăm carnea și amestecăm până își schimbă culoarea pe toate părțile.
Fierbem 250 ml apă, turnăm peste carne, adăugăm șofranul, cardamomul, menta, scorțișoara, Garam Masala, aducem la punctul de fierbere, scădem flacăra la mediu și fierbem, sub capac, aproximativ 25 minute, până se înmoaie carnea, îndepărtăm bățul de scorțișoară și scoatem deoparte.

IMG_6796

Curățăm cratița, încingem 1 lingură de ulei, prăjim ceapa rămasă până începe să-și schimbe culoarea, adăugăm orezul și amestecăm până devine opac. Adăugăm compoziția cu carne, roșiile, stafidele, sărăm, piperăm după gust, amestecăm ușor și turnăm apă fiartă cât să acopere ¾ orezul. Fierbem la foc mic, sub capac, aprox. 20-25 min., până e absorbit tot lichidul și se înmoaie. Servim imediat cu migdale și caju.

207

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitura chinezească

– 6 ouă, 200 g unt, 200 g zahăr praf, 150 g zahăr tos, 200 g nuci măcinate, 100 g făină, 1 lingură cacao, 100 g ciocolată, 2-3 linguri frișcă

Frecăm untul cu zahărul praf, adăugăm pe rând nucile, cacaoa, făina și omogenizăm. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare și încorporăm în compoziție amestecând ușor cu o lingură. Întindem într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 20-25 minute. Mixăm gălbenușurile cu zahărul tos până devin o cremă albicioasă. Scoatem blatul din cuptor și întindem uniform crema. Punem înapoi în cuptor 10 minute. Oprim focul, lăsăm prăjitura în cuptor, cu ușa ușor deschisă, 10-15 minute, scoatem și răcim. Rupem ciocolata bucățele, amestecăm cu frișca, pe foc mic, până se topește. Răcorim și întindem uniform peste prăjitură. Ținem în frigider până se întărește glazura. Porționăm prăjitura cu un cuțit bine ascuțit și umezit/trecut prin flacără după fiecare rând tăiat, pentru a nu crăpa crema.

196

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sarmale libaneze

– 1 borcan frunze de viță de vie conservate (500 g), 1 ½ căni orez cu bobul rotund, ½ cană năut fiert (conservă), 3 linguri semințe de floarea-soarelui, 2 linguri mentă proaspătă tocată, 1 ceapă albă, 2 căței de usturoi, 2 roșii, ½ linguriță scorțișoară, 1 lămâie, ulei, sare, piper, apă

Curățăm și tăiem mărunt ceapa, usturoiul, roșiile; îndepărtăm codițele frunzelor de viță; stoarcem lămâia. Într-o lingură de ulei încins călim ceapa, adăugăm orezul, menta, scorțișoara, usturoiul, semințele, turnăm 1 cană de apă  și fierbem până orezul o absoarbe în totalitate și e pe jumătate făcut. Sărăm, piperăm, adugăm roșiile, mai fierbem 5 min., amestecăm cu năutul și răcim.

Pe fiecare frunză, în partea mai lată, punem compoziție.

IMG_6801

Rulăm o dată, aducem marginile spre interior și rulăm până la capăt obținând sărmăluțe. Păstrăm câteva foi de viță. Ungem fundul unei oale de lut cu ulei, așezăm sărmăluțele, acoperim cu foile ținute deoparte, turnăm apă cât să le acopere, zeama de lămâie, puțină sare și acoperim cu capac. Fierbem în cuptor, la foc mediu, aprox. 1 ½ ore, până se înmoaie orezul. Răcim și ținem în frigider până a doua zi. Servim reci.

310

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui marinat cu lămâie și mentă

– 500 g piept de pui dezosat și fără piele, 150 ml supă de pui, 100 ml vin alb sec, 1 mână frunze de mentă proaspătă, 8 căței de usturoi, 2 lămâi, 3 linguri ulei de măsline, sare, piper

Tăiem carnea cubulețe. Curățăm și tăiem mărunt menta și usturoiul. Stoarcem lămâile. Facem un amestec din mentă, usturoi, zeamă de lămâie, sare, piper, 1 lingură ulei, amestecăm cu carnea scoasă din marinadă și ținem în frigider până a doua zi.

În 2 linguri de ulei încins prăjim carnea pe toate părțile până de rumenește și scoatem deoparte. Degresăm tigaia, turnăm vinul și fierbem pe foc mare până se reduce la jumătate. Turnăm supa, zeama de marinadă, sare, piper după gust și fierbem până scade la jumătate. Porționăm carnea în farfurii, turnăm sosul și servim caldă. Putem presăra pe ea fulgi de migdale prăjiți.

206

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Fajitas de pui cu legume

– 2 foi de tortilla, ½ piept de pui (250 g), câte ½ ardei verde și ardei roșu, 1 ceapă albă, câteva frunze de salată verde, 1 ardei chilli, 50 g brânză rasă pentru paste, 100 g iaurt, 2 linguri condimente Fajita, 3 linguri ulei de măsline, 1 lime, sare, salsa picantă de roșii și ardei

Tăiem carnea fâșii subțiri, presărăm cu 1 lingură condimente Fajita, sare, turnăm 2 linguri de ulei, stropim cu zeama de lime și amestecăm bine. Punem în frigider, acoperit, câteva ore. (eu am ținut-o până a doua zi) Scoatem din frigider și lăsăm să stea până ajunge la temperatura camerei. Amestecăm iaurtul cu ardeiul iute curățat și tăiat mărunt. Curățăm și tăiem ardeii felii, ceapa 1/2, apoi fâșii, salata verde fâșii lungi. Le călim într-o lingură de ulei, presărate cu 1 lingură de condimente Fajita, până se rumenesc ușor și devin crocante. Separat prăjim carnea, amestecând, până își schimbă culoarea și se înmoaie.

Încălzim foile de tortilla pe plită/în cuptor. Ungem o foaie cu salsa, presărăm ½ carne, legume, salată, deasupra ½ brânză. Punem cu lingura ½ iaurt și rulăm. La fel procedăm cu a doua foaie.  Servim imediat. Pentru a se consuma mai ușor eu le-am tăiat bucăți.

67

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sparanghel în foietaj

– aluat foietaj congelat, sparanghel alb, jambon afumat feliat, cașcaval, 1 ou, semințe de floarea-soarelui

Curățăm sparanghelul dacă e necesar. Pe o felie de jambon punem 2 feliuțe subțiri de cașcaval și rulăm peste un fir de sparanghel.

IMG_6620

Tăiem aluatul decongelat pe lățime în fâșii de 3 cm grosime, atâtea câte fire de sparanghel avem. Rulăm fiecare bucată într-o fâșie de aluat de la un capăt la celălalt. Le așezăm într-o tavă tapetată pe fund cu hârtie de copt. Ungem cu gălbenuș de ou și presărăm semințe.

IMG_6621

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200) aprox. 20 min., până se rumenesc. Scoatem din cuptor, răcorim 5-10 min. și servim.

309

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu cremă din căpșuni

– pt. blat- 5 ouă, 5 linguri apă rece, 10 linguri cu vârf de zahăr, 10 linguri făină, sare

– pt. cremă- 300 g iaurt, 300 ml frișcă, 5 linguri zahăr, 300 g căpșuni, 15 g gelatină, 2 linguri suc de lămâie

Mixăm albușurile spumă cu un praf de sare, adăugăm treptat zahărul și mixăm la viteză mare până devin tari și lucioase. Adăugăm gălbenușurile, turnăm apa și amestecăm ușor cu o lingură. Încorporăm făina și omogenizăm. Dintr-o hârtie de copt decupăm un cerc de mărimea fundului formei de tort și o bandă cu care vom tapeta marginea. Întindem compoziția uniform. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 35-40 min (testul cu scobitoarea). Scoatem din formă și răcim pe un grătar. Hidratăm gelatina în puțină apă 10 min. Pasăm 250 g căpșuni, amestecăm cu zahărul și gelatina. Punem pe foc mic, amestecând până se dizolvă. Batem frișca tare și amestecăm cu iaurtul. Turnăm amestecul cu căpșuni răcorit, sucul de lămâie și omogenizăm. Punem în frigider până începe să se întărească.

Tăiem blatul ½ pe orizontală. Pe un platou așezăm o foaie de blat, o ungem cu ½ cremă. Acoperim cu cealaltă foaie de blat, întindem restul de cremă și decorăm cu căpșunile rămase. Punem în frigider câteva ore. Servim tăiat felii.

71

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aripioare în sos de miere cu chilli

– 6 aripioare de pui, 2 linguri miere, 2 linguri sos de soia dark, 1 lingură oțet de orez, ½ lingură chilli praf, 2 căței de usturoi, 1 linguriță ceapă praf, 2 lingurițe Mirodenia ardei și tomate, ulei cu chilli, ulei

Tăiem aripioarele ½ și îndepărtăm vârfurile. Curățăm usturoiul, pisăm, amestecăm cu mierea și oțetul. Facem un amestec din ingredientele uscate și presărăm aripioarele. Le punem într-un bol, le ”tăvălim” în amestecul cu miere, turnăm sosul de soia, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Tapetăm o tavă cu hârtie de copt, ungem cu ulei, așezăm aripioarele cu tot cu marinada și stropim cu ulei cu chilli. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 30 min., până se înmoaie și se rumenesc.

205

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Spanac și anghinare gratinate

– 4 inimi de anghinare (conservă în ulei), 100 g spanac congelat, 2 cepe verzi, 200 g smântână, 50 g parmezan,  sare, piper

Decongelăm spanacul și scurgem bine. Scurgem de ulei anghinarea și facem pastă cu blenderul. Curățăm ceapa, tăiem mărunt și amestecăm cu anghinarea, spanacul, parmezanul, smântâna, sare și piper. Întindem într-un vas Yena. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aprox. 25 min. Servim caldă.

212

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Crochete din cartofi

– 600 g cartofi, 2 ouă, 100 g cașcaval, 70 g făină, pesmet, sare, piper, 1 linguriță boia dulce

Curățăm cartofii, tăiem cuburi, fierbem în apă cu sare, scurgem și zdrobim ca pentru piure. Radem cașcavalul mic. Batem 1 ou, amestecăm cu cartofii, cașcavalul, 3 linguri de făină, sare și piper. Formăm un sul lung și subțire din care tăiem crochete lungi de aprox. 6 -8 cm, le dăm prin făina amestecată cu boia, 1 ou bătut și pesmet. Le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), aprox. 25 min., până se rumenesc. Servim calde cu salată asortată/ca și garnitură la fripturi.

211

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)