Negresă cu ananas

– 1 cutie compot de ananas (560 g), 150 g margarină, 60 g cacao, 450 g zahăr, 4 ouă, 170 g făină, 1 linguriță praf de copt, 1 plic Finesse vanilie Bourbon, 70 g nuci, sare

Scurgem ananasul, tăiem bucățele mici. Tăiem nucile cu cuțitul. Topim margarina și răcorim. Amestecăm făina cu praful de copt.  Mixăm ouăle cu zahărul și un praf de sare. Adăugăm cacaoa, 2 linguri sirop din compot, vanilia, apoi făina și omogenizăm. Încorporăm nucile, ananasul și întindem compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 40 minute, până marginile încep să se desprindă de hârtie. Răcim, porționăm și servim.

IMG_9735

Poftă bună! 9dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Brioșe cu ciuperci și porumb

– 100 g ciuperci Champignon, 50 g cașcaval, 2 ouă, 120 g făină, ½ plic praf de copt, 50 g boabe de porumb conservă, 3 linguri smântână, 2 fire de ceapă verde, câteva fire de pătrunjel verde, sare, piper negru, brânză rasă pt. paste

Curățăm și tăiem ceapa mărunt, ciupercile bucățele, tocăm pătrunjelul. Spălăm și scurgem porumbul. Amestecăm toate ingredientele până omogenizăm. Porționăm compoziția în formele tăvii de copt, tapetate cu hârtiuțe. Deasupra presărăm brânza rasă. Punem tava în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 20 minute. Răcim și servim.

IMG_9759

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Musakhan – pui cu ceapă și sumac

– o rețetă din Palestina –

– 700 g pulpe de pui dezosate și fără piele, 1 kg ceapă roșie, 5 căței de usturoi, 100 ml supă de pui, 1 lămâie, 3 linguri sumac, câte ½ linguriță scorțișoară, nucșoară, turmeric, 2 linguri semințe de pin, 1 leg. pătrunjel verde, 6 linguri ulei de măsline, sare, piper, 3 pite/2 foi mici de pizza congelate

Facem un amestec din scorțișoară, nucșoară, turmeric, 2 linguri sumac, câte 1/2 linguriță sare și piper, 2 linguri de ulei, ”tăvălim” prin el pulpele, acoperim  vasul și punem în frigider până a doua zi. Scoatem la temperatura camerei cu 30 minute înainte de a găti. Curățăm și tăiem ceapa ½, apoi felii subțiri, usturoiul mărunt. Stoarcem lămâia.

Încălzim 4 linguri de ulei pe foc mediu și prăjim pulpele 2 minute. Le scoatem și ținem deoparte. În uleiul rămas de la carne punem ceapa, câte un vârf de cuțit sare și piper,1 lingură sumac turnăm sucul de lămâie și amestecăm, din când în când,  30 minute (până scade cam la jumătate). Adăugăm usturoiul, amestecăm 1 minut, turnăm supa și fierbem până se evaporă lichidul.

Într-o tavă, tapetată cu hârtie de copt, așezăm foile de pizza, deasupra întindem uniform ceapa și, pe fiecare, așezăm 2 pulpe. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aproximativ 40 minute. Prăjim sec semințele de in, tăiem mărunt pătrunjelul. Servim câte o foaie presărată cu pătrunjel și semințe de pin.

IMG_9722

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu marmeladă de prune și bezea

– pt. blat- 200 g margarină, 200 g zahăr, 1 ou și 5 gălbenușuri, 400 g făină

– pt. umplutură- 350 g marmeladă de prune, 200 g zahăr, 5 albușuri, 100 g nuci măcinate, 50 g alune de pădure măcinate

Pentru blat amestecăm toate ingredientele, frământăm și obținem un aluat nelipicios, elastic, pe care îl întindem pe o hârtie de copt de mărimea tăvii. Peste întindem cu cuțitul marmelada și așezăm în tavă. Mixăm albușurile  spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin lucioase și cremoase. Adăugăm nucile, migdalele și omogenizăm. Turnăm uniform peste marmeladă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 40 minute. Răcim, îndepărtăm hârtia, porționăm și servim.

IMG_9690

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de broccoli cu brânză

– 500 g broccoli, 2 cepe, 50 g unt, 750 ml supă de legume, 200 g cașcaval, 150 g smântână, sare, piper, nucșoară, crutoane, pătrunjel verde

Curățăm și tăiem ceapa mărunt, broccoli rupem în buchețele, radem mic cașcavalul. În untul topit călim ceapa cu ¾ broccoli, adăugăm supa și fierbem la foc mic aprox. 10 min. Punem în oală și restul de broccoli, sare, piper, nucșoară, cașcaval și mai fierbem 10 min. La sfârșit amestecăm cu smântâna, dăm 1 clocot și stingem focul. Servim cu crutoane și pătrunjel verde tocat.

IMG_9714

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Biluțe de brânză cu struguri și măsline

– 250 g cremă din brânză de vaci, 100 g cașcaval, măsline negre cu sâmburi, boabe de struguri mari (de masă), sare, piper și pt. ornat- pătrunjel verde tocat, semințe de susan negru, semințe de fenicul, boia de ardei, etc.

Amestecăm brânza de vaci cu cașcavalul ras mic, sare și piper după gust. Spălăm măslinele și boabele de struguri. Cu mâna formăm din crema de brânză biluțe în care așezăm câte o boabă de strugure/măslină.

IMG_9681

Le ”tăvălim” prin câte un sortiment de semințe, prin boia, pătrunjel verde tocat fin și le așezăm pe un platou. Punem în frigider minim 2 ore apoi servim.

IMG_9682

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciuperci cu fasole și porumb în sos ajam pangang

– 500 g ciuperci Champignon mici, 1 conservă fasole roșie (420 g), 1 borcan baby corn (370 g), 1 borcan sos Ajam Pangang, 10 cm ghimbir, 1 morcov, 2 căței de usturoi mari, 1 linguriță pastă Sambal Oelek, 2 linguri sos de soia, 1 lingură ulei Wok, apă

Curățăm, tăiem ¼ ciupercile, tocăm mărunt ghimbirul și usturoiul. Scurgem porumbul și tăiem rondele groase.

În uleiul încins prăjim usturoiul și ghimbirul 1 minut amestecând continuu. Adăugăm ciupercile, puțină apă și fierbem sub capac 5 minute, apoi fără capac, până de înmoaie. Adăugăm porumbul, pasta iute, sosul de soia, amestecăm și mai fierbem 5 minute. La sfârșit punem în cratiță și fasolea, sosul Ajam Pangang, amestecăm, dăm un clocot și stingem focul. Servim mâncarea caldă.

72

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Inimioare cu marmeladă

– pt. aluat- 350 g făină+ 7 linguri , 250 g margarină, 4 linguri ulei, 200 ml apă, sare

– pt. umplutură- 250 g marmeladă de prune, pt. decor 30 g fulgi de migdale, nucă de cocos roșie

Frământăm cele 350 g făină cu apa rece, ulei, un praf de sare, obținând un aluat pe care îl împărțim 1/2. Amestecăm margarina moale cu cele 7 linguri de făină obținând o cremă pe care o împărțim ½. Întindem aluatul, presărăm făină, ungem cu cremă, rulăm ușor și punem cele 2 rulouri la frigider, aprox. 1 oră. Scoatem, tăiem fiecare rulou ½, astfel că vom avea 4 foi. Întindem bine foile, decupăm cu forma inimioare mai mari și mai mici. Ungem o inimioară cu marmeladă, acoperim cu alta și lipim marginile prin presare. Așezăm inimioarele într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Pe cele mari presărăm fulgi de migdale, iar pe cele mici nucă de cocos roșie. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 20 min., până se rumenesc ușor. Răcim și servim.

66

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Somon cu praz și morcov în folie

– 2 rondele somon, 1 praz, 1 morcov, 6 roșii Cherry, suc de la ½ lămâie, 100 g smântână grasă, sare, piper alb, ulei de măsline

În apă clocotită cu sare fierbem prazul 10 min, scurgem și tăiem rondele. Curățăm și tăiem morcovul și roșiile rondele subțiri. Presărăm pe pe ambele părți ale peștelui sare și piper după gust. Așezăm fiecare bucată pe câte o folie de aluminiu, deasupra punem prazul, peste rondele de morcov, acoperim cu rondele de roșii, pe ele întindem smântâna, le stropim cu puțin ulei, turnăm zeama de lămâie, presărăm sare și piper după gust. Rulăm folia ermetic, așezăm pachețelele într-o tavă și punem în cuptorul preîncălzit  la foc mediu (180) 20 minute. Scoatem din folie și servim cu sosul format.

58

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de rață la tigaie

– o rețetă chinezească –

– 1 piept de rață dezosat și fără piele, 40 g ghimbir, 4 căței mari de usturoi, 1 linguriță Sambal Oelek (pastă de ardei iute), ½ ardei gras roșu, 1 rulou scorțișoară, ½ bucată anason stelat, 1 păstaie cardamom negru/1 linguriță praf, 3 ardei iuți roșii (chili), 2 frunze de dafin, 2 linguri vin de orez/Sherry sec, 2 linguri sos de soia dark, 1 linguriță sos de soia light, 3 linguri ulei de orez, apă, 2 fire ceapă verde

Tăiem carnea fâșii subțiri. Curățăm și tăiem ½ ghimbir pe jumătate, apoi felii subțiri, iar cealaltă ½ cantitate tocăm mărunt. Tăiem 2 căței de usturoi mărunt și 2 căței rondele, ardeiul gras fâșii subțiri, partea albă a cepei tocăm mărunt, iar partea verde rondele pt. decor.

În wok-ul încins punem uleiul uniform, adăugăm carnea, la foc iute, amestecând continuu 1 min. până își schimbă culoare (NU prăjim), apoi o tragem deoparte a vasului. În partea rămasă liberă punem partea albă a cepei, usturoiul și ghimbirul tocate mărunt, anasonul, cardamomul și pasta de ardei iute. Amestecăm continuu, la foc iute, până se omogenizează, apoi amestecăm cu carnea, acoperim cu apă cât să fie acoperită. Când începe să fiarbă sosul adăugăm scorțișoara și frunzele de dafin, apoi vinul, sosul de soia dark, light și amestecăm. Fierbem în continuare, la foc minim, amestecând din când în când, aprox. 1 oră, până scade sosul și carnea e fragedă. Luăm de pe foc și scoatem frunzele de dafin, scorțișoara și anasonul.

În altă tigaie încingem la foc iute 1 lingură de ulei, adăugăm ghimbirul feliat, usturoiul rondele, ardeii iuți uscați întregi, ardeiul gras (păstrăm câteva fâșii pt. decor), amestecâm continuu, la foc iute, aprox. 1 min și luăm de pe foc și scoatem ardeii. Turnăm compoziția peste rață, omogenizăm și servim.

IMG_9644

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)