Korma light de pui

– 4 buc. piept de pui dezosat și fără piele, 1 ceapă tocată, 2 cm ghimbir tocat, 2 căței de usturoi tocați, 150 g iaurt grecesc, ¼ linguriță zahăr auriu, 4 linguri pastă korma, 400 ml supă de pui, câte 4 linguri stafide și arahide, ½ leg. coriandru tocat pt. servit, +/- 50 g fulgi de migdale

Tăiem carnea cuburi. Curățăm și tăiem ceapa, ghimbirul, usturoiul mărunt. Le pasăm cu blenderul, amestecăm cu 3 linguri de apă rece, punem pe foc 3 min. Adăugăm pasta korma și amestecăm 2 min. Adăugăm carnea, arahidele, stafidele, zahărul, turnăm supa și fierbem 10 min. Stingem focul și amestecăm cu iaurtul până se omogenizează. Servim presărată cu coriandru tocat mărunt, fulgi de migdale și alăturat orez gătit simplu.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Bengal Gram condimentat

– o rețetă din India-

– 250 g linte galbenă ruptă (chana dhal), 800 ml apă, 75 g ghee/3 linguri ulei vegetal, 1 ceapă mică, 2 căței de usturoi, 2 lingurițe ghimbir ras, 1 lingură coriandru măcinat, câte 1 linguriță chimion măcinat, turmeric, pudră de chilli, 2 chilli verzi, 2 chilli roșii uscați, 2 foi de dafin, 1 lingură stafide, 2 lingurițe sare, 2 linguri nucă de cocos

Spălăm bine lintea cu apă rece, scurgem, punem într-o oală, turnăm apa, amestecăm și fierbem până dă în clocot. Reducem flacăra, acoperim cu capac și fierbem , amestecând din când în când, aprox. 35-40 min., până se înmoaie. La nevoie adăugăm puțină apă. Stingem focul, amestecăm cu un tel pentru a sparge boabele rămase și păstrăm la cald.

Curățăm și tăiem ceapa și usturoiul mărunt, chilli verzi feliuțe subțiri. Prăjim ușor nuca de cocos câteva secunde. În uleiul încins prăjim ceapa, amestecând, 4-5 min. Adăugăm condimentele, usturoiul ghimbirul, foile de dafin, chilli roșii rupți bucățele și amestecăm 1-2 min. Punem stafidele, amestecăm 30 sec. și stingem focul. Sărăm lintea, amestecăm cu compoziția de condimente și încălzim. Turnăm într-un castron, presărăm nuca de cocos și servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Melci cu umplutură de curmale, smochine și stafide

– o rețetă din Maroc-

– 1 aluat foietaj (400 g), 450 g smochine uscate, 450 curmale uscate, 150 g stafide, câte ½ linguriță scorțișoară măcinată și nucșoară proaspăt rasă, 1 păstaie de vanilie, 3-4 linguri apă de flori de portocal

Tăiem bucățele smochinele și curmalele curățate de sâmburi. Turnăm apă fierbinte peste ele și lăsăm să se înmoaie 20 min. Desfacem păstaia de vanilie și alegem boabele. Scurgem fructele, pasăm cu blenderul până obținem o pastă. Amestecăm cu scorțișoara, nucșoara, vanilia, apa de flori și pasăm pentru a omogeniza. Pe o suprafață presărată cu făină întindem foaia de aluat mai lungă. Întindem amestecul de fructe uniform lăsând o margine de 1,5 cm la capete și presărăm stafidele. Rulăm foaia și punem în frigider 30 min. Tăiem felii de 2-3 cm grosime, le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (220) aprox.15 min, până se rumenesc. Lăsăm să se răcorească 15 min. și servim.

215

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sweet arpacaș

– 200 g arpacaș, 400 g brânză de vaci dulce, 200 g stafide, 4 mere dulci, 4 ouă, 250 ml lapte, 6 linguri zahăr, coaja rasă de la ½ lămâie, 1,5 lingurițe scorțișoară măcinată, câte 1 linguriță esență de rom și esență de vanilie, unt

Spălăm arpacașul în mai multe ape, punem într-o oală cu 1,6 l apă și fierbem la foc mic, fără să amestecăm, aprox. 50 min., până se sfarmă ușor între degete. Înmuiem stafidele în lapte. Curățăm merele, tăiem cubulețe de 1 cm, punem într-o tavă Yena, presărăm 3 linguri de zahăr, 0,5 linguriță scorțișoara și punem în cuptor aprox. 20 min., până se înmoaie.
Batem bine ouăle, amestecăm cu 1 lingură de zahăr, coaja de lămâie, esența de vanilie, brânza și ½ stafide. Strecurăm arpacașul, amestecăm cu 1-2 linguri de zahăr, esența de rom, 1 linguriță de scorțișoară și restul de stafide. Punem merele și amestecăm ușor. Ungem o formă Yena cu unt și întindem arpacașul cu mere. Deasupra punem amestecul de brânză cu ouă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 30 min., până se rumenește. Servim tăiată felii, caldă/rece.

210

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată condimentată din portocale și morcovi

– o rețetă din India-

– 500 g morcovi, 4 cepe verzi, 2 portocale, 55 g stafide, 3 linguri coriadru proaspăt tocat+pt. ornare; pt. dressing- 3 linguri suc de portocale, 2 linguri zeamă de lămâie, ½ linguriță chimion măcinat, 1/2 linguriță coriandru măcinat, 3 linguri ulei de măsline, sare, piper

Curățăm și radem morcovii, tăiem mărunt ceapa și le amestecăm într-un bol prin mișcări de aruncare în vas. Curățăm portocalele bine de coaja albă ajutându-ne de un cuțit zimțat, tăiem bucăți, le punem în bol împreună cu stafidele, presărăm coriandrul și amestecăm bine. Amestecăm bine ingredientele pentru dressing până se dizolvă prafurile, turnăm în bol și omogenizăm. Acoperim cu folie alimentară și punem în frigider 30 min. Gustăm de sare și piper, la nevoie adăugăm și amestecăm. Presărăm coriandru tocat și servim.

285

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Banane indiene

– 300 g orez fiert, 1 măr, 4 banane, 2 cepe roșii mici, 1 lingură stafide, câte 1 lingură praf de curry și fugi de nucă de cocos, 1 linguriță făină de mălai, 200 ml supă de pui (preparată din cub), 100 ml vin alb, puțin zahăr brut, 2 linguri ulei, 50 g unt, sare, suc de lămâie

Fierbem orezul în apă, scurgem și punem într-un bol. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, mărul cuburi, le călim în ulei până se înmoaie. Presărăm curry, făina de mălai, turnăm supa, vinul și amestecăm. Presărăm nuca de cocos, adăugăm stafidele și fierbem sub capac până se înmoaie. Amestecăm cu sare, zahăr, suc de lămâie după gust și punem deoparte. Curățăm și tăiem bananele rondele, le prăjim în untul topit și punem peste orez.

img_2821

Deasupra turnăm sosul și servim.

270

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu cremă din fructe, ghimbir și brandy

– pt. blat- 4 ouă, 4 linguri zahăr, 4 linguri ulei, 4 linguri făină, ½ plic praf de copt, 2 linguri cacao

– 1 borcan cremă din fructe, ghimbir și brandy (411 g), 250 ml frișcă, 50 g nucă măcinată, stafide trase în ciocolată

Crema conține mere, coji de fructe confiate, lămâie, ghimbir, brandy, caramel.

Amestecăm făina cu praful de copt. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adăugăm zahărul și mixăm până devin cremoase și lucioase. Punem pe rând gălbenușurile și uleiul, încorporăm făina, cacaoa, amestecând ușor cu o lingură până omogenizăm. Tapetăm o tavă cu hârtie de copt și întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 30 minute (testul cu scobitoarea). Răcim pe un grătar, îndepărtăm hârtia  și așezăm pe un platou.

Mixăm frișca tare. Jumătate o amestecăm cu crema din borcan și o întindem peste blat.

img_2738

Restul de frișcă o amestecăm cu nucile și întindem deasupra într-un strat uniform. Ornăm cu stafide în ciocolată. Punem în frigider câteva ore. Porționăm și servim.

img_2740

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chec din albușuri cu stafide

– 1 pahar albușuri (7-8 albușuri), 175 g zahăr cu aromă de vanilie și căpșuni, 1 pahar făină, 50 g unt topit, 50 g stafide, sare, stafide trase în ciocolată

Topim untul și răcim. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adăugăm treptat zahărul și mixăm până devin lucioase și cremoase. Turnăm untul treptat, amestecăm, punem câte puțin din făină și amestecăm ușor cu o lingură, până omogenizăm. Într-o formă de chec, tapetată cu hârtie de copt, turnăm o treime din compoziție, presărăm jumătate din stafide, repetăm operațiile, deasupra fiind compoziție. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 20-25 minute. Stingem focul, presărăm deasupra stafide trase în ciocolată și punem în cuptorul cald, cu ușa întredeschisă, câteva minute, până se lipesc de suprafața checului. Răcim, scoatem pe o tavă, tăiem felii și servim.

186

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pilaf de orez cu pui în stil indian

– 750 g piept de pui dezosat și fără piele, 500 g orez basmati, 230 g roșii, 2 cepe, 4 căței de usturoi, 2,5 cm ghimbir, 60 g stafide aurii, 1 lingură caju, 2 linguri migdale, 2 lingurițe Garam Masala, 6 păstăi cardamom, 1 băț de scorțișoară, 2 lingurițe chimion, 4 linguri mentă proaspătă tocată, câteva fire de șofran, 2 linguri ulei, apă, sare, piper

Spălăm orezul în apă rece de mai multe ori până e curat, punem într-o strecurătoare și lăsăm să se usuce. Tăiem carnea cuburi. Curățăm roșiile de coajă și tocăm. Curățăm și tăiem ceapa și ghimbirul mărunt, zdrobim usturoiul. Pisăm semințele de cardamom. Într-o lingură de ulei încins prăjim jumătate de ceapă, usturoiul, ghimbirul, semințele de chimion, la foc mediu, 4-5 min. Adăugăm carnea și amestecăm până își schimbă culoarea pe toate părțile.
Fierbem 250 ml apă, turnăm peste carne, adăugăm șofranul, cardamomul, menta, scorțișoara, Garam Masala, aducem la punctul de fierbere, scădem flacăra la mediu și fierbem, sub capac, aproximativ 25 minute, până se înmoaie carnea, îndepărtăm bățul de scorțișoară și scoatem deoparte.

IMG_6796

Curățăm cratița, încingem 1 lingură de ulei, prăjim ceapa rămasă până începe să-și schimbe culoarea, adăugăm orezul și amestecăm până devine opac. Adăugăm compoziția cu carne, roșiile, stafidele, sărăm, piperăm după gust, amestecăm ușor și turnăm apă fiartă cât să acopere ¾ orezul. Fierbem la foc mic, sub capac, aprox. 20-25 min., până e absorbit tot lichidul și se înmoaie. Servim imediat cu migdale și caju.

207

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Vargabeles

– 500 g brânză dulce de vaci, 150 g tăiței lați, 3 ouă, 150 g zahăr praf, 1 plic zahăr vanilat Bourbon, 200 g smântână, 100 g unt topit, 1 măr, 50 g stafide, 200 g biscuiți, 3 linguri zahăr brun, rom

Înmuiem stafidele în apă călduță cu puțin rom 30 min. Măcinăm biscuiții. Frecăm brânza cu zahărul praf, zahărul vanilat și gălbenușurile. Adăugăm smântâna, amestecăm, turnăm 4 linguri unt topit și omogenizăm. Curățăm și tăiem mărul cubulețe, scurgem bine stafidele și le încorporăm în brânză folosind două furculițe pentru a amesteca bine. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm peste compoziție jumătate, amestecăm ușor, apoi restul și omogenizăm. Ungem o formă rotundă (diametru 26 cm) cu unt topit pe fund și pe margini. Tapetăm cu hârtie de copt și întindem uniform compoziția.

IMG_6363

Amestecăm biscuiții cu zahărul brun, 4 linguri de unt topit, acoperim cu ei tăițeii și picurăm restul de unt peste toată suprafața.

IMG_6364

Punem în cuptor, la foc mediu (180), 45 min. Răcim și scoatem din formă.

167

Porționăm și servim, preferabil a doua zi.

IMG_6370

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)