Pastă de spanac cu morcovi

– 200 g spanac proaspăt, 1 morcov (60 g), 1 linguriță usturoi granulat, 1 linguriță oțet de orez, 2 lingurițe zahăr brut, ¼ linguriță condimente Chimichurri, 1 lingură ulei cu chilli, 1 lingură ulei de floarea-soarelui, sare de Himalaya, 2 linguri apă; ardei roșu pt. servit

Curățăm spanacul de codițe, spălăm bine și tocăm mărunt. Îl călim într-o lingură ulei de floarea-soarelui, presărăm ½ linguriță sare de Himalaya, turnăm 1 lingură de apă, amestecăm, apoi a doua lingură de apă, usturoiul granulat și fierbem 2 min. amestecând. Răcorim și pasăm cu blenderul. Curățăm morcovul, tăiem mărunt, prăjim în uleiul de chilli, la foc mai mare, 3 min., amestecând. Presărăm ½ linguriță sare de Himalaya, condimentele Chimichurri, punem zahărul și amestecăm până începe să se caramelizeze. Răcim, amestecăm cu spanacul, punem într-un castronel, ornăm cu feliuțe de ardei roșu și servim. Putem păstra în frigider, acoperită.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salam în aluat

– 1 ou+1 gălbenuș, 300 g făină, 70 g unt, 3 linguri ulei de măsline extravirgin, 100 g salam semi-uscat feliat, muștar cu boabe integrale, semințe de susan negru

Punem făina pe masa de lucru, în mijloc oul și untul, ținute la temperatura camerei, un praf de sare, 1 lingură ulei de măsline și amestecăm cu degetele până obținem un aluat nisipos. Adăugăm câte 1 lingură de apă și frământăm până obținem un aluat elastic, mai tare, puțin sfărâmicios. Îl punem în folie alimentară, în frigider, 30 min. Întindem aluatul într-o foaie subțire, decupăm cu o formă rotundă puțin mai mare decât dimensiunile feliilor de salam. Pe un cerc întindem muștar, pe alt cer punem o felie de salam, le lipim și presăm marginile.

Le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, ungem cu gălbenuș de ou și presărăm susan.

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), aprox. 15 min., până se rumenesc. Servim calde/reci.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort Nocciotella di Benedetta

– pt. aluat- 5 ouă, 70 g zahăr, 50 g făină, 70 ml ulei, coaja rasă de la ½ lămâie, sare

– pt. topping- 250 g ricotta, 250 g mascarpone, 2-3 linguri Nutella; alune caramelizate pt. decor

Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin lucioase șic remoase. Punem gălbenușurile pe rând și amestecăm ușor cu o lingură. Încorporăm ½ făină, iar ½ făină, la sfârșit turnăm uleiul câte puțin, presărăm coaja de lămâie și omogenizăm. Turnăm uniform compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc puțin mai mare (200), 10-15 min. (testul cu scobitoarea) Răcim pe un grătar, îndepărtăm hârtia și tăiem fâșii de 5 cm lățime.

Într-un bol amestecăm ricotta cu mascarpone și Nutella. Ungem cu crema obținută o fâșie de blat, o rulăm și așezăm în centrul unui platou rotund.Ungem cu cremă, pe o parte, restul fâșiilor

Luăm o fâșie și o rulăm în jurul primei fâșii. Repetăm operația, fâșie după fâșie, până la ultima, încercând să dăm tortului formă rotundă.

Cu restul de cremă acoperim tortul păstrând puțină pentru decor. Cu un cuțit zimțat denivelăm crema de deasupra sub formă de valuri. Acoperim mijlocul cu o farfurie de plastic, în jurul ei și pe marginile tortului presărăm alune  caramelizate. Punem crema rămasă într-un posh, formăm floricele deasupra tortului, spre margini. În mijlocul fiecăreia așezăm o bucată de alună.

Punem în frigider câteva ore. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Curry de lobodă cu spanac și sparanghel

– 4 leg. de lobodă verde tânără, 100 g spanac, 2 fire sparanghel verde (mai gros), 1 ceapă roșie mică, 100 g morcovi, 50 g ardei roșu, 1 lingură pastă de curry verde, 100 g cremă de cocos, 1 lingură rasă praf de lemongrass, 1 lingură ulei vegetal, sare, piper alb, arahide decojite sărate

Spălăm frunzele și îndepărtăm codițele. Curățăm sparanghelul de partea lemnoasă și eventualii muguri de pe laterale. Îl tăiem pe diagonală în bucăți de 1,5 cm lăsând vârfurile întregi. Curățăm și tăiem ceapa ½, apoi felii subțiri, morcovii rondele fine, ardeiul roșu cubulețe. Încălzim o tigaie teflon cu fundul gros, la foc mare, reducem la mediu, turnăm uleiul, punem ceapa, amestecăm 1 min., apoi morcovii, ardeii și amestecăm 2 min. Adăugăm pasta de curry și omogenizăm. Punem spanacul, loboda, crema de cocos, sărăm și piperăm după gust.  Fierbem sub capac, amestecând din când în când, 3 min.; spre sfârșit presărăm lemongrassul. Prăjim sec arahidele. Servim mâncarea presărată cu arahide.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chifteluțe de cartofi la cuptor

– 1 kg cartofi, 4 ouă, 1 ceapă, 2-3 linguri făină, 2 linguri pesmet, 100 g cașcaval tare, sare, piper

Curățăm cartofii de coajă, fierbem în apă cu puțină sare, scurgem, răcim și radem mediu. Curățăm ceapa și tăiem mărunt. Radem cașcavalul mediu. Amestecăm cartofii cu ceapa, cașcavalul, 2 ouă, sare și piper. Separat batem 2 ouă. Formăm din amestecul de cartofi chifteluțe pe care le tăvălim prin făină, trecem prin ouăle bătute și tăvălim prin pesmet. Așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), aprox. 25 min., până se rumenesc. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui în sos de mentă cu chilli și coriandru

– o rețetă din India-

– 350 g piept de pui dezosat și fără piele, 25 g spanac proaspăt, 25 g coriandru/pătrunjel verde, 15 g mentă proaspătă, 2 chilli verzi, 1 ceapă, 2 căței de usturoi, 2 cm ghimbir, 1 lingură suc de lămâie, 80 g iaurt, 2 lingurițe turmeric, ½ linguriță zahăr, 3 linguri ulei de arahide/vegetal, sare; pt. servit-  roșii și orez gătit simplu

Curățăm și tăiem mărunt spanacul, menta, coriandrul, ghimbirul, usturoiul, chilli, le amestecăm cu 1/2 linguriță sare, sucul de lămâie și pasăm cu blenderul obținând un piure pe care îl punem deoparte. (la nevoie turnăm puțină apă) Amestecăm iaurtul până devine cremos și punem deoparte. Tăiem carnea bucăți mai mari. Curățăm ceapa și tăiem mărunt. Încălzim o tigaie cu fundul gros la foc mediu, turnăm uleiul, ceapa și gătim 5-6 min., amestecând, până se înmoaie. Punem carnea, o prăjim, la foc mediu, 2-3 min., până își schimbă culoarea. Presărăm zahărul, turmericul, sare după gust și prăjim 2 min. Reducem flacăra, adăugăm ½ iaurt, amestecăm 1 min., punem restul de iaurt, amestecăm până se îngroașă și uleiul iese la suprafață. Adăugăm piureul și amestecăm continuu 4-5 min. Curățăm roșia de coajă și semințe, apoi o tăiem bastonașe subțiri. Servim cu roșii și orez gătit simplu alăturate.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sparanghel spiralat cu bacon și aluat

– 1 leg. sparanghel verde (8 fire), felii subțiri de bacon, 1 ou+1 gălbenuș, 300 g făină, 70 g unt, 3 linguri ulei de măsline extravirgin, boia dulce, mac/susan/chimen pt. ornare, sare, apă

Punem făina pe masa de lucru, în mijloc oul, untul, ținute la temperatura camerei, un praf de sare, 1 lingură ulei de măsline și amestecăm cu degetele până obținem un aluat nisipos. Adăugăm câte 1 lingură de apă și frământăm până obținem un aluat elastic, mai tare, puțin sfărâmicios. Îl punem în folie alimentară, în frigider, 30 min. Se poate face și cu o zi înainte, DAR, când îl folosim, îl aducem la temperatura camerei.

Curățăm sparanghelul, capetele lemnoase le îndepărtăm tăind firul pe diagonală, spălăm și scurgem pe un șervet de bucătărie. Pensulăm fiecare fir de sparanghel cu ulei, presărăm puțină sare și înfășurăm o felie de bacon pe diagonală, pornind de sub vârful cu mugure. Întindem aluatul într-o foaie subțire, tăiem 8 fâșii de 1 cm lățime și rulăm peste bacon pe diagonală, în sens invers. Le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Restul aluatului îl vom folosi la alte preparate. Amestecăm gălbenușul cu 1 linguriță de ulei și pensulăm aluatul. Presărăm după plac boia/chimen/susan/mac. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) până se rumenesc și devin crocante, aprox. 15-20 min. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aperitiv cu brânză Cheddar

Tăiem 1 corn rondele de 1 cm grosime, ungem cu margarină, presărăm cu condimente Tex Mex. Deasupra punem o feliuță de brânză Cheddar, la mijloc o felie de măslină neagră și presărăm busuioc uscat. Așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), aprox. 10-15 min., până se topește brânza. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Bezea cu mac și cremă de lămâie

– pt. blat- 6 albușuri, 180 g zahăr, 80 g făină, ½ plic praf de copt, 100 g mac, 3 linguri nucă de cocos, sare

– pt. cremă- 2 gălbenușuri de ou, 3 linguri zahăr, 1 plic budincă de lămâie, 500 ml lapte, 50 g margarină, 1 esență de lămâie, 1 lingură cu vârf coajă rasă de lămâie, 70 g stafide aurii, 10 g gelatină; pt. decor-frișcă, stafide trase în ciocolată

Dizolvăm praful de budincă în puțin lapte, restul punem pe foc împreună cu zahărul. Când acesta s-a topit adăugăm praful dizolvat și amestecăm până se îngroașă. Luăm de pe foc, punem gălbenușurile, amestecăm, apoi  margarina și omogenizăm. Încorporăm coaja de lămâie, stafidele și răcim. Înmuiem gelatina în 3 linguri apă rece 10 min., apoi o dizolvăm pe foc mic, aprox. 1 min., avănd grijă să nu fiarbă. Răcorim și încorporăm în cremă. Punem în frigider până preparăm blatul.

Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm treptat zahărul și mixăm până devin  lucioase și cremoase. Amestecăm făina cu praful de copt, nuca de cocos, macul și încorporăm în albușuri, amestecând ușor cu o lingură. Turnăm uniform compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 20 min. (testul cu scobitoarea). Scoatem  pe un grătar și răcim. Îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou. Deasupra întindem crema uniform. Decorăm cu frișcă și stafide trase în ciocolată. Punem în frigider până a doua zi.

Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Rulouri din foi de lasagna cu sos de leurdă

– 10 foi de lasagna prefierte, 50 g șuncă Sissi feliată, 125 g mozzarella, 1 leg. leurdă (60 g), 4 linguri făină, 4 linguri lapte, 2 linguri smântână, 1 linguriță Vegeta, 1 lingură ulei, 500 ml apă, ketchup picant

Curățăm leurda, îndepărtăm codițele și tăiem mărunt. Tăiem mozzarella și șunca în 10 feliuțe. Dizolvăm făina în lapte cu puțină apă. Călim leurda în ulei 1 min. amestecând. Turnăm 100 ml apă, presărăm Vegeta și fierbem 2 min. Adăugăm făina, turnăm restul de apă până la 500 ml și amestecăm continuu până începe să se îngroașe. Punem smântâna, omogenizăm, obținând un sos fluid și stingem focul. Ungem marginile unui vas Yena cu ulei și acoperim fundul cu un strat de sos. Fierbem foile de lasagna în apă clocotită 4 min., spălăm cu apă rece și scurgem. Ungem pe o parte fiecare foaie cu ketchup așezăm o felie de șuncă, deasupra o felie de mozzarella.

Rulăm și așezăm în Yena unul lângă celălalt. Deasupra turnăm uniform sosul.

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), 40 min. Porționăm în farfurii, pe fiecare rulou punem puțin sos și servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)