Pastă din salată verde

– 1/2 salată Romana, 2 roșii, 3 linguri măsline negre feliate, 70 g brânză Cheddar maturată, 1 lingură mentă tocată, 1 linguriță piper cu lămâie, 3-4 linguri maioneză, sare, opțional câteva picături sos Tabasco roșu

Curățăm roșiile de cotorul cu semințe și tăiem mărunt. Tăiem salata tăiței fini, măslinele și menta mărunt. Radem mare brânza. Le amestecăm într-un castron cu sare după gust, piper, maioneza și sos Tabasco. Servim pe felii de pâine prăjită.

Tex Mex tortilla chec

– 4 foi tortilla, 200 g brânză Cheddar, 50 g ardei roșu, 1 lingură condimente Tex Mex, ulei, smântână

Vom folosi o formă de chec cu gaură la mijloc pe care o tapetăm cu folie de aluminiu unsă spre interior cu ulei. Radem mare brânza, o amestecăm cu condimentele Tex Mex. Curățăm ardeiul și tăiem mărunt. Decupăm foile de tortilla la mijloc pentru a putea să le introducem în formă. Punem o foaie, presărăm 1/3 brânză, deasupra 1/3  ardei.

Repetăm operația de două ori și deasupra punem ultima foaie de tortilla. Acoperim cu folie de aluminiu. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 20 min. Răcorim 10 min. Scoatem prin răsturnare pe un platou, îndepărtăm folia,  și deasupra punem un strat de smântână. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aperitiv cu brânză Cheddar

Tăiem 1 corn rondele de 1 cm grosime, ungem cu margarină, presărăm cu condimente Tex Mex. Deasupra punem o feliuță de brânză Cheddar, la mijloc o felie de măslină neagră și presărăm busuioc uscat. Așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), aprox. 10-15 min., până se topește brânza. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată cu pepene galben, șuncă și brânză

– 1 salată verde, 1 ardei capia roșu, 100 g șuncă de Praga, 1 pepene galben mic, 100 g brânză Cheddar, 100 g măsline cu usturoi, 2-3 linguri sos cu ceapă și ierburi aromate

Curățăm și tăiem salata 1/4, apoi fâșii, ardeiul feliuțe, pepenele bucăți, brâza cuburi. Le amestecăm ușor într-un bol cu măslinele, turnăm sosul și omogenizăm. Ținem la frigider 30 min. și servim.

162

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)