Pulpe inferioare de pui cu praz și ardei

– 4 pulpe inferioare de pui, 1 lingură condimente pt. carne de pui, 2 cm ghimbir, 4 căței de usturoi, 100 g praz, 200 g ardei roșii măcinați, 2 lingurițe semințe de coriandru, 2 linguri frunze de coriandru tăiate mărunt, 2 linguri ulei, sare, piper, apă

Presărăm pulpele cu condimente pentru pui, ungem cu 1 lingură de ulei, acoperim și lăsăm să stea, la temperatura camerei, 1 oră. Curățăm și tăiem usturoiul și ghimbirul mărunt, prazul rondele fine. Într-o tigaie antiaderentă încălzim 1 lingură de ulei, punem semințele de coriandru, usturoiul, ghimbirul și prăjim, amestecând, câteva secunde, până boabele de coriandru pocnesc. Punem carnea și prăjim câte 1 min. pe fiecare parte. Adăugăm prazul, turnăm 100 ml apă, acoperim cu capac și fierbem la foc mediu 15 min. Punem ardeii, sărăm după gust, acoperim și ținem pe foc aproximativ 15 min., până se înmoaie carnea. La nevoie turnăm câte puțină apă.  Amestecăm cu frunzele de coriandru și stingem focul. Servim calde cu sosul format.

310

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Borș de legume cu pui

– 1 pulpă superioară de pui, 50 g mazăre, 450 g legume pentru supă congelate (morcovi, păstârnac, fasole verde, praz, cartofi), 1 lingură Vegeta, 2 linguri praf de borș, sare, 3 l apă

Fierbem carnea în apă, spumăm la nevoie, până se înmoaie. Scoatem, îndepărtăm osul și pielea, tăiem bucățele și punem în oală. Adăugăm legumele, mazărea, Vegeta, sare după gust și fierbem 5 min. Dizolvăm praful de borș în puțină supă, turnăm în oală și dăm un clocot. Servim cald, opțional cu smântână.

184

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu porumb și ciuperci

– 300 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 cutie boabe de porumb, 300 g ciuperci Champignon, 100 g praz, ½ ardei iute verde, 3 linguri sos Wurtze, 1 linguriță semințe de muștar, 1 lingură mărar uscat, 2 linguri ulei, 50 ml apă

Tăiem carnea fâșii, amestecăm cu 1 lingură de ulei și 2 linguri sos Wurtze, acoperim și punem în frigider 2 ore. Curățăm și tăiem prazul și ardeiul rondele fine, ciupercile bucăți mari. Spălăm porumbul și scurgem bine. Într-o lingură de ulei încins prăjim semințele de muștar și ardeiul iute câteva secunde, până încep să pocnească. Punem ciupercile, amestecăm, turnăm apa și fierbem sub capac 10 min. adăugăm porumbul, mărarul, amestecăm și ținem pe foc 2 min. Punem carnea, 1 lingură sos Wurtze, amestecăm bine și gătim acoperit 5 min. Servim caldă.

307

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pulpă de porc cu legume și iaurt aromat

– 100 g pulpă de porc, 100 g morcovi, 100 g praz, 1 roșie, 200 g iaurt gras, 50 g frunze de pătrunjel verde, 2 lingurițe semințe de mărar, 1 linguriță semințe de muștar, 1 linguriță chimen măcinat, 50 ml apă, 1 lingură ulei, sare, piper

Tăiem carea felii mai mici, subțiri. Curățăm și tăiem morcovul și prazul rondele fine. Curățăm roșia de coajă și cotorul cu semințe; o tăiem mărunt. Prăjim carnea într-o lingură de ulei, pe ambele fețe, până își schimbă culoarea. Acoperim cu capac și turnăm puțină apă, din când în când, până se înmoaie, aprox. 30 min. Separat încălzim 1 lingură de ulei, punem chimenul, muștarul, mărarul și prăjim câteva secunde, până pocnesc. Adăugăm roșia, iaurtul, sare după gust și amestecăm 1 min. Turnăm peste carne și gătim, fără capac, 3 min. Servim caldă.

103

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciuperci cu praz în lapte de cocos

– 300 g ciuperci Champignon, 200 g praz, 100 g morcovi, 1 linguriță semințe de coriandru, 1 linguriță praf de curry, ¼ linguriță cuișoare măcinate, 2 lingurițe piper verde măcinat, 200 ml lapte de cocos, 2 linguri ulei, sare

Curățăm și tăiem ciupercile bucăți mari, le păstrăm în apă rece cu 1 linguriță de oțet pentru a nu se oxida. Curățăm și tăiem morcovii rondele de 0,5 cm, prazul rondele fine. Încingem uleiul într-o cratiță, punem coriandrul, cuișoarele, amestecăm 20 sec., adăugăm morcovii și prăjim 1 min. Punem prazul, amestecăm și gătim, la foc mediu, 5 min. Adăugăm ciupercile, piperul, sărăm după gust, acoperim cu capac și fierbem 10-12 min., până se înmoaie și se absoarbe zeama. Presărăm curry, turnăm laptele de cocos și fierbem, pe foc mai mare, 3-4 min. Servim calde.

342

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cus cus cu legume

– 250 g cus cus, 1 fir de praz-partea verde, 1 morcov, 1 păstârnac, 1 cub concentrat de legume, 2 linguri ulei, 600 ml apă, sare

Curățăm rădăcinoasele și radem mare. Tăiem prazul felii subțiri. Le călim în ulei 2 min. Adăugăm cus cusul și amestecăm 1 min. Dizolvăm cubul în apă, turnăm peste cus cus, sărăm după gust și fierbem 10 min., până se absoarbe toată zeama. Servim cald.

333

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Rulouri cu șuncă și praz

– 1 fir mare de praz-partea albă, 3 felii șuncă de Praga, 25 g unt, 100 ml lapte, 40 g cașcaval ras, 1 linguriță făină, sare, piper, ulei

Tăiem prazul în 3 bucăți, punem într-o cratiță cu apă cât să-l acopere și puțin ulei și fierbem sub capac până începe să se înmoaie. Scurgem, îmbrăcăm fiecare bucată într-o felie de șuncă și așezăm într-un vas Yena uns cu puțin unt. Dizolvăm făina în lapte. Topim untul, turnăm făina, presărăm sare și piper după gust. Amestecăm continuu până se îngroașă și turnăm peste praz. Presărăm deasupra cașcavalul. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mediu, aprox. 20 min., până se topește cașcavalul. Servim imediat.

331

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă cremă de varză cu surimi

– 200 g varză chinezească, ½ fir de praz-partea albă, 2 morcovi, 1 rădăcină de pătrunjel, 1 păstârnac, 1 cartof, 1 lingură Vegeta, 1 l apă, 10 boabe de piper verde, 2 linguri ulei, 10 surimi, lapte, ½ linguriță cimbrișor uscat

Decongelăm surimi 1 oră în lapte cât să-i acopere, scurgem și uscăm prin tamponare cu hârtie absorbantă.

Curățăm rădăcinoasele, cartoful și tăiem mărunt. Tăiem varza ¼, apoi tăiței fini. Tăiem prazul ½ pe lungime, apoi feliuțe subțiri. Într-o oală încingem 1 lingură de ulei, prăjim boabele de piper 30 sec., punem prazul și amestecăm 1 min. Turnăm apa clocotită, punem restul ingredientelor și fierbem sub capac, la foc mediu, min. Răcorim, scoatem legumele cu o paletă și pasăm cu blenderul. Punem înapoi în zeamă și încălzim. Ungem surimi cu 1 lingură de ulei și presărăm cu cimbrișor. Prăjim 1 min. într-o tigaie antiaderentă, întorcându-i cu grijă să nu-i rupem. Servim supa cu surimi.

174

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată Romana cu piept de pui și cașcaval

– ½ salată Romana, 100 g piept de pui dezosat și fără piele, 50 g cașcaval, 1 ardei capia roșu, ½ praz-partea albă, ½ leg. mărar, 1 lingură sos Worcester, 1 linguriță condimente pt. pui, 2 linguri ulei, oțet de mere după gust, sare

Tăiem carnea fâșii, presărăm cu condimente pt. pui, amestecăm cu sosul Worcester, 1 lingură de ulei și lăsăm să stea, la temperatura camerei, 30 min. Prăjim într-o tigaie teflonată, pe toate părțile, până se rumenesc, scoatem și răcim. Curățăm și tăiem prazul rondele, ardeiul feliuțe, mărarul mărunt; tăiem cașcavalul cubulețe. Într-un bol amestecăm 1 lingură de ulei cu oțet și sare după gust. Rupem salata cu mâinile, amestecăm într-un bol cu restul ingredientelor și dressingul. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Korma de legume

– o rețetă din India-

– 500 g legume (morcovi, conopidă, praz, fasole verde, mazăre, cartofi etc.), 2 cepe, 1 cățel de usturoi, 1 cm ghimbir, 50 g nuci caju, câte 1 linguriță semințe de chimen, praf de curry, curcuma, 2 lingurițe praf de cardamom verde, 2 frunze de dafin, 1 lingură frunze de schinduf uscate (fenugreek), 1 linguriță praf de nucșoară, 1 lingură pastă de tomate, 200 ml lapte, 1-2 linguri ulei, sare, apă

Curățăm legumele și tăiem prazul rondele, fasolea bucățele, morcovii, cartofii cuburi, ceapa cubulețe, usturoiul și ghimbirul grosier. Încălzim 1 lingură de ulei într-o tigaie, călim ceapa până se rumenește. Adăugăm usturoiul, ghimbirul și amestecăm. Punem ¾ caju și amestecăm continuu 1 min. Dizolvăm cu 50 ml lapte și pasăm cu blenderul. În aceași tigaie încălzim 1 lingură de ulei, când e fierbinte punem chimenul, frunzele de dafin, restul de caju și amestecăm până devin aurii. Adăugăm pasta cu caju, curry, curcuma, cardamomul, pasta de tomate, turnăm puțină apă, punem legumele și amestecăm. Sărăm, turnăm ½ lapte și fierbem sub capac 8 min. Turnăm restul de lapte, amestecăm și fierbem sub capac, la foc mic, 15 min. La sfârșit presărăm nucșoara, schinduful sfărâmat bine și amestecăm. Servim caldă cu orez.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)