Brioșe cu măsline și mozzarella

– 200 g făină, 2 lingurițe praf de copt, 1 ou, 230 ml lapte, 80 ml ulei, 1 linguriță ierburi Provence, ½ linguriță sare, ¼ linguriță piper, 100 g măsline negre tocate, 100 g bile mici de mozzarella, susan alb

Într-un bol amestecăm făina cu praful de copt, sare, piper, ierburi Provence și măsline. Separat batem oul, amestecăm cu ulei, lapte, încorporăm amestecul cu făină și omogenizăm. Într-o tavă pt. brioșe tapetată cu hârtiuțe punem în fiecare compoziție astfel încât să acopere ¾ din formă. În mijlocul fiecăreia punem o bilă de mozzarella și deasupra presărăm susan. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 25 min., până se rumenesc. Lăsăm să stea 10 min. și servim călduțe.

269

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Borș polonez de sfeclă roșie

– 400 g sfeclă roșie, câte 100 g morcovi, pătrunjel, ceapă, 100 g mazăre și fasole verde din conservă, 300 g cartofi, 1 l borș, 4 linguri ulei, 250 g smântână, 1 leg. pătrunjel verde, 1 gălbenuș de ou, sare,  3 l apă

Curățăm, fierbem sfecla în apă, scurgem, răcim și tăiem julien. Păstrăm zeama. Curățăm și tăiem morcovii, pătrunjelul julien, ceapa mărunt, tocăm pătrunjelul verde. Curățăm cartofii, îi păstrăm în apă rece până când îi folosim, apoi tăiem cubulețe. Fierbem separat borșul câteva clocote. (dacă este din comerț NU îl fierbem) În uleiul încins călim ceapa (eu am adăugat și 50 g kaiser tăiat mărunt) și punem în borș. Mazărea și fasolea le fierbem aprox. 10 min., apoi scurgem și le punem în borș. Fierbem în apă cu sare morcovii și pătrunjelul 30 min. Adăugăm cartofii scurși de apă, sfecla și mai fierbem până se înmoaie cartofii. Amestecăm borșul cu smântâna amestecată cu gălbenușul de ou, sare după gust, lăsăm pe foc 2 min. și stingem focul. Servim presărat cu pătrunjel verde.

91

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tarte cu salam și orez

– pt. aluat- 100 g făină, 50 g unt, 1 vârf de sare, 1-2 linguri apă rece; pt. umplutură-12 felii salam crud-uscat, 150 g orez integral fiert, 200 g iaurt gras, 12 măsline verzi umplute cu gogoșari, ulei

Facem un aluat amestecând făina cu untul, sare și apă. Îl frământăm până se leagă bine apoi întindem o foaie subțire. Decupăm cercuri cu o formă rotundă, mai mare decât cele ale tăvii de brioșe. Ungem formele cu puțin ulei. Fiecare bucată o presăm într-o formă a tăvii cu degetele, ridicăm aluatul pe pereți și înțepăm cu furculița. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180), 10 min. Amestecăm orezul cu iaurtul, sare și piper după gust. Scoatem din cuptor, în fiecare formă așezăm o felie de salam, ca un coșuleț, umplem cu orez și la mijloc așezăm o măslină. Punem iar în cuptor 15 min. Servim calde.

268

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de cașcaval cu ton

– 1 conservă de ton mărunțit, 1/3 ardei roșu, 1 ceapă albă, 50 g măsline negre fără sâmburi, 100 g cașcaval, ½ lingură zeamă de lămâie, 3 linguri maioneză light

Scurgem tonul de ulei, curățăm și tăiem ceapa rondele, măslinele feliuțe, ardeiul și cașcavalul cubulețe. Le amestecăm cu zeama de lămâie, maioneza și omogenizăm. Decorăm cu măsline.

198

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tartă Santiago

– 1 aluat foietaj (din comerț), câte 50 g arahide, migdale și nuci măcinate, 3 ouă, 100 g zahăr, 50 g unt, 100 g făină, 1 linguriță praf de copt

Decongelăm aluatul și întindem 2 foi de mărimea tăvii. Mixăm ouăle cu zahărul până se topește, adăugăm untul moale, apoi arahidele, migdalele, nucile, la sfârșit făina amestecată cu praful de copt și omogenizăm. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt punem o foaie de aluat, peste întindem uniform crema. Acoperim cu a doua foaie de aluat. Punem în cuptor la foc mic aprox. 30-35 min., până se rumenește. Scoatem și opțional presărăm zahăr pudră cu scorțișoară. Răcim, porționăm și servim.

158

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de gris

– 3 l supă de pui strecurată, 6 linguri gris, pătrunjel verde

Punem pe foc jumătate din cantitatea de supă o încălzim și ținem deoparte. Cealaltă jumătate o aducem la punctul de fierbere, turnăm câte puțin gris și amestecăm pt. a nu face cocoloașe. Fierbem 15 min. amestecând din când în când și stingem focul. Turnăm restul de supă peste. Servim caldă presărată cu pătrunjel tocat.

90

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chec aperitiv Monti

– 4 ouă, 50 g făină, 50 g fulgi de ovăz, 1 plic praf de copt, 100 g iaurt, 150 g șuncă Sissi, câte 100 g cașcaval, măsline negre, ardei roșu, 2 linguri chimen, sare, piper negru, unt

Amestecăm făina cu ovăzul și praful ce copt. Tocăm mărunt ardeiul, șunca și măslinele. Mizăm ouăle cu sare, piper, adăugăm iaurtul, amestecăm, apoi făina și la sfârșit restul ingredientelor. Omogenizăm și întindem uniform într-o formă de chec unsă cu unt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 1 oră. Răcim și scoatem din formă.

IMG_5341

Servim tăiat felii.

267

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui andaluzian

– 1 piept de pui, 50 g kaiser, 4 căței de usturoi, 1 fir de praz, 1 portocală, 1 lămâie, cimbru, sare, piper negru, ulei, 200 ml apă

În uleiul încins prăjim pieptul de pui pe ambele părți până se rumenește, apoi scoatem și ținem la cald. Curățăm și tăiem mărunt usturoiul, prazul rondele fine și kaiserul cubulețe. Spălăm bine cu un burete de sârmă coaja fructelor apoi le tăiem cuburi mai mici. În uleiul rămas de la carne călim prazul și usturoiul 2 min., adăugăm fructele și ținem la foc mediu câteva minute amestecând din când în când. Adăugăm kaiserul, cimbrul, amestecăm și lăsăm să se rumenească puțin. Punem carnea, turnăm apa și fierbem până scade zeama și se formează un sos. Sărăm și piperăm după gust. Servim cald cu pâine prăjită.

184

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de cașcaval cu fructe

– 400 g cașcaval Emmentaler, 2 mere acrișoare, 300 g pere (2 buc.), 50 g miez de nuci, 1 linguriță muștar iute, 400 g maioneză

Curățăm fructele de coajă și cotoare, apoi tăiem cuburi mici. Tăiem cașcavalul fâșii subțiri, nucile grosier. Amestecăm maioneza cu muștarul. Într-un bol amestecăm toate ingredientele, lăsăm să stea 1 oră și servim.

197

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de pui cu rodie

– ½ piept de pui dezosat și fără piele, 1 rodie, 1 cutie brânză de vaci cu smântână Făgăraș (185 g), 1 ou, ¼ ardei roșu, 1 fir ceapă verde, condimente pt. pui, sare

Desfacem rodia și scoatem sâmburii. Fierbem carnea în apă cu sare, scurgem, răcim, tăiem mărunt și punem într-un bol. Fierbem oul tare, curățăm, tăiem mărunt și punem în bol. Curățăm și tăiem ceapa mărunt,ardeiul cubulețe, punem în bol, presărăm condimente pt. pui și amestecăm. Adăugăm brânza, sare după gust, amestecăm bine, apoi sâmburii de rodie (păstrăm pt. decor) și omogenizăm. Porționăm în farfurii, presărăm cu sâmburi de rodie și servim. Păstrăm în frigider.

196

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)