Prăjitură cu mere și cacao

– 1 kg mere, 4 ouă, 150 g unt, 300 g zahăr+3 linguri, 150 g făină+6 linguri, 1 plic praf de copt, 2 linguri cacao, 6 linguri lapte+150 ml, scorțișoară, sare, 1 plic praf de frișcă

Frecăm gălbenușurile cu 150 g zahăr și untul până devin spumoase. Amestecăm 150 g făină cu praful de copt și încorporăm în compoziția de unt, alternând cu 6 linguri de lapte. Întindem aluatul uniform într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Curățăm merele, radem mare, amestecăm cu 3 linguri zahăr și 1 linguriță de scorțișoară. Întindem peste aluat. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adăugăm treptat 150 g zahăr și mixăm până devin lucioase și cremoase. Amestecăm făina cu cacao și încorporăm în albușuri, amestecând cu o lingură, până omogenizăm. Întindem uniform peste mere. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 40 min. (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou. Punem într-un bol praful de frișcă, turnăm 150 ml lapte rece și mixăm până se întărește. Întindem peste prăjitură și presărăm scorțișoară. Păstrăm la rece. Porționăm și servim.

261

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Brioșe de turtă dulce și cacao

– 2 ouă, 150 g zahăr, 130 g făină, 1 plic praf de copt, 50 g cacao, 1 linguriță cardamom praf, ½ linguriță cuișoare măcinate, 1 linguriță scorțișoară măcinată, ¼ linguriță ienibahar măcinat, 5 boabe de piper negru măcinate, 160 g unt, 160 ml lapte, 2-3 linguri gem de ghimbir

Topim untul. Amestecăm cacaoa cu condimentele, apoi cu făina și praful de copt.  Mixăm ouăle cu zahărul până devin cremoase. Încorporăm amestecul cu cacao, laptele, untul răcorit și omogenizăm. Adăugăm gem de ghimbir păstrând puțin pentru decor. Tapetăm cu hârtiuțe formele unei tăvi pentru brioșe și le umplem ¾ cu compoziția. Pe mijloc decorăm cu câte o bucățică de ghimbir. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 25 min. (testul cu scobitoarea). Răcim și servim.

244

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Clătite cu mac și vișine

– o rețetă din Ungaria-

– pt. clătite- 1 ou, 100 ml lapte, 50 ml apă, 1 lingură ulei/unt topit, 1 lingură rom, 1 linguriță esență de vanilie, 55 g făină, 1 praf de sare

– pt. umplutura de mac- 250 g mac măcinat, 150 g zahăr praf, 150 ml lapte, 1 lingură rom, ¼ lingură scorțișoară; în plus vișine proaspete/conservate pentru prăjituri/compot

– pt. crema de vanilie- 1 ou, 150 ml lapte, 2 linguri zahăr brun, 1 praf de sare, ¼ păstaie de vanilie

Preparăm crema. Mixăm oul cu zahărul, adăugăm miezul de vanilie, sarea, turnăm treptat laptele și fierbem în oala cu pereți dubli/pe abur, amestecând,  până sosul se îngroașă, aprox. 15-20 min.

Amestecăm macul cu zahărul, scorțișoara, laptele și fierbem la foc mic 10 min. La sfârșit amestecăm cu romul.

Tocăm vișinele bucăți mari. Batem bine oul, turnăm laptele, apa, restul ingredientelor și amestecăm. La sfârșit adăugăm făina toată deodată și batem cu telul până omogenizăm. Încingem o tigaie antiaderentă, reducem focul la mediu, turnăm cu polonicul din compoziție astfel ca să o acopere cu o peliculă subțire și prăjim până încep să se ridice marginile, aprox. 1 min. Întoarcem pe cealaltă parte și mai ținem 30 sec., apoi scoatem pe o farfurie și acoperim cu capac. Repetăm operația până terminăm compoziția. Ungem fiecare clătită cu un strat subțire de mac și presărăm vișine. Ridicăm 2 margini opuse apoi rulăm. În farfurii așezăm clătitele umplute, deasupra punem cremă de vanilie și ornăm cu mac/vișine etc.

IMG_7977243

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Orez integral cu susan

– 250 g orez integral, 2 linguri cu vârf semințe de susan alb, 1 baton de scorțișoară, 3 cuișoare, sare

Spălăm orezul sub jet de apă rece și scurgem. Punem la fiert într-o oală cu 2 1/2 căni de apă rece, cuișoarele, scorțișoara și 1 linguriță de sare, 30 min. Stingem focul, acoperim cu capac și lăsăm să stea 15 min. Prăjim sec susanul, amestecăm cu orezul, sărăm după gust și servim.

328

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu paste și legume chinezești

– 350 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 pungă legume chinezești congelate (200 g), 250 g paste cu ou (Barilla), 100 g unt, 2 linguri sos de soia, ½ linguriță scorțișoară

Tăiem carnea bucăți, prăjim în untul topit, sub capac, până își schimbă culoarea și se înmoaie, aprox. 20 min. Adăugăm legumele, sosul de soia, scorțișoara, reducem flacăra la minim și fierbem sub capac, 10 min. Separat fierbem pastele 8 min. în apă clocotită cu puțină sare și scurgem. Amestecăm cu conținutul cratiței și servim calde.

284

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Turtă dulce ungurească

– 1 kg făină, 500 g miere, 3 ouă, 50 g zahăr tos, 30 g zahăr praf, 1 linguriță bicarbonat de sodiu, 1 linguriță scorțișoară măcinată, 1/2 linguriță cuișoare măcinate, 100 g nuci tăiate cu cuțitul, zeamă de lămâie

Eu am preparat din jumătate de cantități. Încălzim mierea până aproape de punctul de fierbere, turnăm câte puțină peste făină și amestecăm bine. Separat frecăm gălbenușurile cu zahărul praf, adăugăm bicarbonatul stins cu puțină zeamă de lămâie, scorțișoara, cuișoarele și amestecăm bine. Turnăm peste făină și amestecăm bine. Tapetăm o tavă cu hârtie de copt, întindem uniform compoziția și ungem cu albuș. Amestecăm nucile cu zahărul tos și presărăm pe toată suprafața. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180), NU deschidem ușa înainte de 20 min. (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia și așezăm pe o tavă. Servim tăiată bucăți. Putem păstra câteva zile acoperită cu o pungă.

239

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prajitura cu ciocolata si caise

– 3 ouă, 175 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 1 praf de sare, 100 g +2 linguri făină pt. caise, 1 plic praf de copt, 50 g cacao neagră, 1 vârf de cuțit scorțișoară măcinată, 1 linguriță rom, 100 g unt, 100 g ciocolată neagră, 100 g creme fraiche/smântână grasă; 8-10 caise

– pt. topping- 100 g ciocolată cu lapte (eu am folosit ciocolată cu lapte și arahide), 50 g ciocolată neagră, 3 linguri lapte, 60 ml frișcă, 1 lingură unt la temperatura camerei

Topim untul și răcim. Tăiem ciocolata cubulețe mici. (eu am folosit ciocolată cu arahide) Într-un vas amestecăm făina cu praful de copt, sarea, zahărul, zahărul vanilat, scorțișoara și cacao până omogenizăm. Mixăm ouăle până își dublează volumul. Turnăm romul, untul și omogenizăm. Amestecăm cu ingredientele uscate, apoi cu ciocolata și smântâna. Întindem compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Tăiem caisele ½, îndepărtăm sâmburii, dăm prină cele 2 linguri de făină și așezăm peste aluat cu partea tăiată în sus.

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 40-45 min. (testul cu scobitoarea) Scoatem și răcim pe un grătar.

Rupem ciocolata bucățele și topim împreună cu laptele. Luăm de pe foc, turnăm frișca, mixăm bine, adăugăm untul și omogenizăm. Punem crema obținută în frigider 15-20 min. O mixăm din nou și întindem peste prăjitură. Punem în frigider 1-2 ore.

Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Goan- tort de nucă de cocos stratificat

– o rețetă din India-

– 400 ml lapte de cocos, 300 g zahăr pudră auriu, 10 gălbenușuri de ouă, 200 g făină, ½ lingură nucșoară, 1 lingură cardamom praf, 1 vârf de cuțit cuișoare măcinate, ¼ lingură scorțișoară, 100 g unt

Topim zahărul cu laptele de cocos 8-10 min, până se dizolvă. Luăm de pe foc, adăugăm pe rând gălbenușurile, apoi condimentele, făina și amestecăm până obținem un aluat omogen. Ungem o formă de tort (17 cm) cu o lingură de unt topit și tapetăm cu hârtie de copt. Turnăm 1/8 din aluat astfel încât să acoperim baza formei uniform. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 8 min. Scoatem din cuptor, punem pe toată suprafața 2 linguri de unt topit și întindem 1/4 aluat.

IMG_4018

Punem iar în cuptor 8-10 min., repetăm operația până se termină aluatul. Ținem în cuptor aprox. 40-45 min., în total, până se rumenește. (testul cu scobitoarea) Răcim în formă, scoatem pe un platou, acoperim cu folie alimentară și punem în frigider 4-6 ore. Porționăm și servim.

92

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură din gris cu caise

– 600 g caise din compot/proaspete, fără sâmburi, fierte în 150 ml apă cu 125 g zahăr, 125 g gris, 800 ml lapte, 1 ou, 2 linguri zahăr vanilat, 1 linguriță esență de vanilie, 1linguriță scorțișoară măcinată, 50 g nucă, 2 linguri unt/margarină; pt. sos de ciocolată- 100 g ciocolată cu lapte, 100 ml lapte, 25 g unt nesărat; pt. servit gem de caise și sos de ciocolată

Prăjim nucile și tăiem mărunt. Scurgem bine caisele. Fierbem laptele cu zahărul vanilat și scorțișoara. Când clocotește turnăm grisul și amestecăm continuu până se îngroașă. Stingem focul, amestecăm cu 1 lingură de margarină și răcim. Amestecăm cu gălbenușul și esența de vanilie. Batem albușul spumă tare și-l încorporăm în gris.

Ungem un vas termorezistent cu margarină, așezăm un strat de gris, deasupra caise.

IMG_3744

Presărăm nucă. Repetăm operația și deasupra presărăm bucățele de margarină.

IMG_3745

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 25 min., până se rumenește. Scoatem din cuptor și ungem deasupra cu gem de caise.

IMG_3746

Răcorim și punem în frigider până se răcește complet. Preparăm sosul de ciocolată. Încălzim laptele, adăugăm untul, ciocolata ruptă bucățele și amestecăm până se dizolvă. Porționăm și servim cu sos de ciocolată.

223

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Curry de porc cu chilli, usturoi și oțet

– o rețetă din India-

– 700 g pulpă de porc, 2-6 chilli roșii uscați, 2 cepe mari, 2 căței de usturoi mari, ½ baton de scorțișoară, 5 cuișoare, 4 semințe de cardamom, ½ linguriță boabe de piper negru, 1 linguriță semințe de chimion, câte ½ linguriță semințe de coriandru și fenugreek, ½ linguriță nucșoară, 2 lingurițe pastă de usturoi, 1 lingură pastă de ghimbir, 3 linguri oțet de vin, sucul de la ½ lămâie, 8-10 frunze de curry/1 lingură praf de curry, 4 linguri+2 lingurițe ulei de arahide/vegetal, 250 ml+4 linguri apă, 1 linguriță zahăr brut, sare

Tăiem carnea bucăți mari. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, usturoiul felii subțiri; rupem chilli și batonul de scorțișoară bucățele mici. Pisăm toate semințele, scorțișoara, cuișoarele până obținem o pudră fină. Le amestecăm cu pasta de usturoi, pasta de ghimbir, oțetul, sucul de lămâie, 2 lingurițe de ulei până obținem o pastă. Amestecăm carnea cu ¼ pastă, acoperim și punem în frigider 30-40 min.

Într-o tigaie largă și cu fundul gros încălzim 4 linguri de ulei pe foc mediu. Prăjim ceapa, amestecând din când în când, aprox. 8-10 min., până devine maronie. Adăugăm restul de pastă și amestecăm continuu 5 min. Turnăm 2 linguri de apă fierbinte, lăsăm până se evaporă. Mai punem 2 linguri de apă fierbinte și lăsăm până se evaporă. Adăugăm carnea, și gătim 5-6 min. până își schimbă culoarea. Turnăm 250 ml apă, amestecăm cu zahărul, feliile de usturoi, chilli, sărăm după gust, punem frunzele de curry, aducem la punctul de fierbere, reducem focul la minim și fierbem acoperit aprox. 50-55 min., până carnea e fragedă. Servim cu orez gătit simplu.

93

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)