Paneer tikka

– o rețetă din India-

– 350 g paneer, 10 boabe de piper negru, 6 căței de usturoi, 1 lingură pastă de usturoi, 1 lingură pastă de ghimbir, 1 ceapă mică (40 g), 150 g iaurt, 4 semințe de cardamom verde, 1 linguriță boabe de coriandru, 1 linguriță semințe de chimion, ½ linguriță semințe de mac, ½ linguriță pudră de chilli, ½ linguriță turmeric măcinat, ½ lingură pastă de tomate, 1 lingură făină, 1 linguriță Garam Masala, ulei de arahide/vegetal, sare

Dacă nu aveți paneer puteți înlocui cu tofu dar nu va avea același gust.

Preparăm pasta tikka. Curățăm și tăiem usturoiul ½, ceapa mărunt. Într-o tigaie încălzită la foc mare prăjim sec semințele de coriadru, chimion, mac, cardamom, boabele de piper și usturoiul, amestecând continuu, 30 sec., având grijă să nu le ardem. Răcim și zdrobim într-un mojar/măcinăm obținând un praf gros. Amestecăm cu pasta de usturoi, pasta de ghimbir, ceapa și pasăm până obținem o pastă pe care o amestecăm cu iaurtul, pasta de tomate, făina, 1 lingură de ulei și obținem pasta tikka.

Tăiem brânza 16 cuburi, le amestecăm ușor în pasta tikka astfel încât să se acopere pe toate fețele, având grijă să nu le rupem. Acoperim vasul și punem în frigider până a doua zi. Scoatem și lăsăm la temperatura camerei 15 min. apoi îndepărtăm pasta, pe care o păstrăm. Ungem cu ulei 4 bețe de frigărui din metal. Pe fiecare punem  4 cuburi de paneer, la distanță unul de celălalt. Așezăm frigăruile pe un grilaj, deasupra unei tăvi. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) și prăjim 12-15 minute, până se rumenesc. În acest timp le întoarcem o dată și acoperim fiecare bucată cu pasta rămasă. Servim imediat presărate cu Garam Masala.

382

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Raita de mango și ananas

– o rețetă din India-

– 170 g miez de mango, 170 g miez de ananas, 50 g ceapă, 170 g roșii, 1 ardei iute verde, 250 g iaurt natural, ½ linguriță sare, 1 linguriță boabe de muștar negru, 4 frunze de curry/2 lingurițe mix boabe de curry, 2 linguri ulei vegetal

Zdrobim grosier boabele de curry. Într-un bol amestecăm bine iaurtul cu sarea. Curățăm ceapa, tăiem ½, apoi felii foarte subțiri și punem într-un castron. Curățăm roșia de coajă și cotorul cu semințe apoi tăiem mărunt și punem în castron. Curățăm ardeiul de semințe, tăiem mărunt și punem în castron. Tăiem ananasul și mango mărunt, amestecăm în castron. Turnăm iaurtul și omogenizăm. Încălzim uleiul, punem semințele de muștar și curry, prăjim 20-30 secunde amestecând continuu. Turnăm peste amestecul din castron și amestecăm ușor. Servim imediat.

351

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de varză cu pui și măsline

– 100 g piept de pui dezosat și fără piele, 250 g varză dulce, 50 g măsline negre fără sâmburi, 50 g ardei capia roșu, 200 g iaurt gras, 1 linguriță Sambal Oelek, 1 lingură ulei, sare, piper

Ungem carnea cu ulei, sărăm și piperăm, lăsăm să stea 30 min. Prăjim într-o tigaie antiaderentă, câte 3 min. pe fiecare parte. Răcim și tăiem feliuțe subțiri. Curățăm și tăiem varza tăiței fini, ardeiul mărunt. Amestecăm iaurtul cu Sambal Oelek. Într-un castron amestecăm toate ingredientele, sărăm, piperăm după gust și servim. Putem păstra în frigider.

349

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu porumb și sfeclă roșie

– 300 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 conservă boabe de porumb (340 g), 250 g sfeclă roșie, 50 g praz, 100 g iaurt gras, 2 linguri Sambal Oelek, 1 lingură condimente pentru pui, 2 linguri ulei, sare, piper, apă

Tăiem carnea cuburi cu latura de 1,5 cm, presărăm condimentele pentru pui, turnăm o lingură de ulei, amestecăm și lăsăm să stea la temperatura camerei până pregătim restul ingredientelor. Spălăm cu apă rece porumbul și scurgem. Curățăm și tăiem sfecla julien, prazul rondele fine. Într-o cratiță prevăzută cu capac încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare. Punem prazul și amestecăm continuu 2 min. Adăugăm sfecla, turnăm 4 linguri de apă, reducem flacăra la mediu, acoperim cu capac și ținem pe foc 5 min., amestecând din când în când. Adăugăm carnea, la nevoie turnăm 2 linguri de apă, acoperim și gătim 3 min. Punem porumbul, sare și piper după gust, amestecăm și ținem pe foc 3 min. Amestecăm iaurtul cu Sambal Oelek, turnăm în cratiță și amestecăm 1 min. Servim mâncarea caldă.

333

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de bulgur cu legume și mușchi afumat

– 250 g bulgur, 100 g mușchi file afumat feliat subțire, 60 g castraveți, 40 g ardei capia roșu, 100 g iaurt gras, 10 g frunze de pătrunjel verde, sare, 2 l apă

Clocotim apa cu puțină sare și fierbem bulgurul 10 min. Spălăm cu apă rece,  scurgem bine și răcim. Curățăm castravetele, tăiem mărunt, presărăm puțină sare, lăsăm să stea 10 min. și scurgem bine. Curățăm ardeiul și tăiem mărunt; tăiem mușchiul mărunt; tocăm pătrunjelul. Într-un bol amestecăm toate ingredientele, sărăm după gust, lăsăm să stea 15 min. și servim. Putem păstra în frigider.

346

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată verde cu cașcaval și rodie

– 60 g frunze de salată verde, 20 g frunze de pătrunjel verde, 80 g cașcaval, 80 g semințe de rodie, 120 g iaurt, 2 lingurițe piper verde măcinat, sare

Tăiem  mărunt salata, pătrunjelul, radem mic cașcavalul. Într-un bol amestecăm toate ingredientele și sărăm după gust. Punem în frigider 30 min. apoi servim.345

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu iaurt și mentă

– pt. blat- 5 ouă, 250 g zahăr, 250 g făină, 5 g praf de copt, 100 g nuci tăiate fin, 50 g stafide brune

– pt. cremă- 600 g iaurt, 1 plic budincă cu gust de frișcă, 400 ml lapte, 100 g zahăr+4 linguri, 30 g gelatină, 150 ml apă, 150 ml frișcă, 1 cutie ciocolată after-eight, 3 linguri sirop de mentă

– pt. decor- 11 bucăți ciocolată after-eight

Preparăm budinca. Dizolvăm praful în 4-5 linguri de zahăr, restul turnăm într-o oală mică, adăugăm zahărul și fierbem până clocotește. Turnăm praful dizolvat și amestecăm continuu, la foc mediu, până se îngroașă. Acoperim suprafața cu o folie alimentară, pentru a nu face crustă și răcim.

Preparăm blatul. Mixăm ouăle întregi cu zahărul, la viteză mare, până încep să se îngroașe. Adăugăm făina, praful de copt și omogenizăm. Încorporăm nucile, stafidele și turnăm compoziția într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aproximativ 35-40 min. (testul cu scobitoarea). Dacă începe să se ardă acoperim suprafața cu hârtie de copt udată cu apă caldă și stoarsă bine. Scoatem pe un grătar și răcim. Îndepărtăm hârtia și tăiem ½ pe orizontală.

Mixăm iaurtul cu zahărul și budinca rece. Dizolvăm gelatina în apă. 10 min. apoi o dizolvăm, pe foc mic,, având grijă să nu fiarbă. Răcorim 2-3 minute și amestecăm cu iaurtul. Mixăm frișca tare și încorporăm în iaurt. Tăiem restul de ciocolată mărunt și amestecăm în cremă. O treime o amestecăm cu siropul. Punem cele două boluri în frigider până încep să se întărească, aproximativ min.

Pe un platou așezăm baza blatului, întindem ½ cremă albă. Deasupra punem din crema cu sirop într-un strat. Acoperim cu a doua foaie de blat și întindem uniform restul de cremă albă. La margine așezăm 6 bucăți de ciocolată tăiate 1/2, cu restul decorăm mijlocul. Punem în frigider până a doua zi. Porționăm și servim.

131

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mâncare indiană din carne tocată și curry

– 500 g carne măcinată mixtă, 3 fire de praz, 100 g arahide sărate, 4 banane, 150 g iaurt, 2 lingurițe praf de curry, 2 linguri unt, sare, piper

Tăiem arahidele ¼. Curățăm și tăiem prazul rondele subțiri. Pasăm 2 banane, amestecăm cu iaurtul și curry. Într-o tigaie topim untul și prăjim prazul, la foc mediu, 1 min. Adăugăm carnea, arahidele, sărăm și piperăm după gust. Amestecăm din când în când până carnea își schimbă culoarea. Turnăm amestecul cu iaurt, omogenizăm și ținem pe foc 1 min. Îndepărtăm coaja și tăiem 2 banane rondele. Le punem în tigaie și ținem pe foc 1 min., până se încălzesc. Servim mâncarea caldă. Putem păstra în frigider.

370

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aperitiv cu castraveți și morcovi caramelizați

– 1 morcov (80 g), 50 g castraveți, 2 linguri zahăr brut, 10 frunze de rozmarin, 100 g iaurt gras, 1 lingură semințe de susan alb, 2 linguri ulei de susan, 1 lingură ulei vegetal, 2 ouă fiert tare, 4 felii de șuncă presată, sare

Curățăm și tăiem morcovul rondele pe diagonală cu grosimea de 0,5 cm, castraveții ½ pe lungime apoi felii. Tocăm mărunt rozmarinul. Punem castraveții într-un bol, presărăm cu 1 linguriță de sare, amestecăm, lăsăm să stea 30 min., apoi scurgem bine. Într-o tigaie teflonată încălzim 1 lingură de ulei, punem morcovii astfel încât să nu se acopere feliile una pe cealaltă, presărăm un vârf de cuțit de sare, zahărul și prăjim până ultimul se topește, întorcându-i din când în când. La final amestecăm cu rozmarinul și stingem focul. Batem bine iaurtul și amestecăm cu morcovii. Separat încălzim uleiul de susan, punem castraveții, semințele de susan și amestecăm din când în când timp de 1 min. Turnăm peste morcovi, sărăm după gust și amestecăm bine. Curățăm și tăiem ouăle ¼.

Împărțim ingredientele pentru două boluri. Într-un bol așezăm pe margine 2 felii de șuncă de șuncă astfel încât să acopere și fundul vasului. La mijloc punem jumătate din compoziția obținută, deasupra un ou și servim.

446

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Aluat umplut cu șuncă și legume

– 2 ouă, 200 g făină, 100 g unt+pentru forme, 100 g iaurt, 300 g șuncă presată, 1 ardei gras roșu (70 g), 2 fire ceapă verde, 50 g parmezan ras, 2 linguri pătrunjel verde tocat mărunt, 2 linguri ulei, sare, piper

Frecăm untul cu un praf de sare. Adăugăm ouăle și mixăm, încorporăm iaurtul, apoi făina  până omogenizăm și obținem un aluat. Acoperim cu folie alimentară și punem în frigider 30 min.

Curățăm ceapa, ardeiul și tăiem mărunt. Tăiem șunca fâșii subțiri. În uleiul încins prăjim ceapa și ardeiul, amestecând, 2 min. Adăugăm șunca, pătrunjelul, sare și piper după gust. Amestecăm bine și stingem focul. Ungem cu unt formele unei tăvi pentru brioșe. Întindem aluatul și tăiem după mărimea formelor, astfel încât să le acopere în interior. Le punem în forme și umplem cu compoziția obținută. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 25-30 min., până încep să se rumenească. Presărăm pe fiecare parmezan și punem în cuptor 2 min. Scoatem pe un platou și servim calde/reci.

445

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)