Tarhană cu pui și brânză

– 150 g tarhană, 80 g carne de pui macră, 3 linguri brânză rasă pentru paste, 1 lingură pătrunjel verde tocat mărunt, 1 lingură Vegeta, 1 linguriță condimente pentru pui, 3 linguri ulei, sare, apă

Tăiem carnea fâșii mai groase, presărăm condimentele pentru pui și lăsăm să stea la temperatura camerei 10 minute. Într-o tigaie teflonată încălzim 1 lingură de ulei, prăjim carnea pe toate părțile până se înmoaie, aproximativ 3 minute. Scoatem, tăiem bucățele și punem într-un bol.

Într-o oală clocotim 2 l apă cu 1 linguriță de sare și 1 lingură de ulei. Punem tarhana și fierbem 8 minute amestecând la început continuu apoi din când în când. Scurgem și punem de o parte.

În tigaie încălzim 1 lingură de ulei la foc mediu, punem tarhana, sărăm după gust și amestecăm continuu 3 minute. Adăugăm carnea și amestecăm 2 minute. Încorporăm brânza, pătrunjelul și amestecăm 1 minut. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Paste la cuptor cu pătrunjel, mozzarella și roșii

– 250 g fusilli, 2 ouă, 25 g frunze de pătrunjel verde, 125 g mozzarella, 100 g roșii prună, 80 g iaurt gras, 70 g smântână, 1 linguriță frunze de anason uscat, 1 linguriță boabe de piper verde, 20 g nuci măcinate, sare, 2,5 l apă, margarină și pesmet pentru formă

Clocotim apa cu 1 linguriță de sare și anasonul. Punem pastele, amestecăm și fierbem 8 minute. Stingem focul, turnăm 1 cană de apă rece, acoperim cu capac și lăsăm să stea 10 minute. Tăiem frunzele de pătrunjel  și mozzarella mărunt, roșiile ½ sau 1/3 în funcție de lungimea lor. Scurgem pastele și punem într-un bol. Amestecăm pătrunjelul cu smântâna, iaurtul, 1 linguriță de sare și pastele apoi răcorim. Batem bine ouăle, turnăm peste paste și omogenizăm. Adăugăm piperul, mozzarella și sare după gust. Ungem cu margarină o formă Yena,  tapetăm cu pesmet, turnăm amestecul cu paste, deasupra așezăm din loc în loc bucățile de roșii și presărăm pe toată suprafața nucile. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) până încep să se rumenească, aproximativ 20-25 minute.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cus cus cu salată verde

– 150 g cus cus, 200 g salată verde, 100 g pastramă de porc afumată, 20 g margarină/unt, ¼ linguriță cuișoare măcinate, 1 linguriță sare, 1 l apă

Tăiem pastrama feliuțe subțiri. Curățăm salata și tăiem tăiței subțiri. Într-o oală clocotim apa cu sarea și cuișoarele, punem cus cus-ul, fierbem 8-10 minute și scurgem.  Într-o cratiță topim untul pe foc mediu, prăjim pastrama pe ambele părți 1 minut, adăugăm salata și amestecăm 2 minute. Punem cus cus-ul și amestecăm 3 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Paste cu varză și piept de pui

– 200 g farfalle, 250 g piept de pui dezosat și fără piele, 300 g varză dulce, 30 g ceapă albă, 30 g ceapă roșie, 70 g ardei verde, 50 g gogoșar, 100 g morcovi, 30 g țelină, 1 lingură condimente Quesadilla, 1 linguriță cimbru uscat, 100 g smântână, 3 linguri ulei, sare, piper, apă

Tăiem carnea fâșii, presărăm condimentele Quesadilla, turnăm 1 lingură de ulei, amestecăm și lăsăm să stea la temperatura camerei.

Într-o oală clocotim 3 l apă, punem pastele, amestecăm 1 minut și fierbem 10 minute. Turnăm 1 cană de apă rece, acoperim cu capac și lăsăm să stea 10 minute. Scurgem și punem de o parte.

Curățăm ardeiul, gogoșarul, varza și tăiem mărunt. Curățăm ceapa albă, morcovii, țelina, tăiem bucăți și măcinăm. Curățăm ceapa roșie, tăiem ¼ apoi feliuțe subțiri.

Într-o cratiță încălzim 2 linguri de ulei, punem ardeii și amestecăm pe foc mediu 1 minut. Adăugăm legumele măcinate, varza, 1 linguriță sare, ½ linguriță piper, cimbrul, turnăm 200 ml apă caldă, amestecăm, acoperim cu capac și fierbem 10 minute. Încorporăm smântâna și stingem focul. Amestecăm cu pastele.

Încălzim o tigaie teflonată, punem carnea, ceapa roșie, sare după gust și prăjim pe foc mediu până își schimbă culoarea și se înmoaie, aproximativ 4-5 minute.

Porționăm pastele în farfurii, deasupra punem carnea cu ceapă și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Lipii cu ardei și mușchi file

– 4 lipii libaneze, 4 albușuri de ouă, 100 g mușchi file, 200 g ardei gras roșu, 10 g frunze de pătrunjel verde, 4 linguri semințe de floarea-soarelui decojite, 50 g brânză rasă pentru paste, sare

Tăiem mușchiul file mărunt, ardeiul cubulețe; tocăm mărunt pătrunjelul. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, le amestecăm cu mușchiul file, pătrunjelul și întindem pe toată suprafața lipiilor. Presărăm ardeii, semințele, deasupra brânza. Rulăm și așezăm într-o tavă unsă cu ulei. Ungem suprafața lipiilor cu ulei. Acoperim tava cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 15 minute. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Lipii cu ouă prăjite și kaizer

– 4 lipii libaneze, 8 ouă, 100 g kaiser, 4 linguri pastă de ardei, 100 g brânză Gouda feliată, 1 linguriță cimbru uscat, ulei, sare

Tăiem kaiserul feliuțe. Ungem pe o parte fiecare lipie cu 1 lingură pastă de ardei și presărăm cimbrul. Vom prăji pe rând ouăle. Batem bine 2 ouă cu puțină sare. Ungem o tigaie teflonată cu ulei, încălzim pe foc mediu, turnăm ouăle astfel încât să acopere toată suprafața și prăjim până se coagulează pe partea tigăii. Așezăm peste lipie. La fel procedăm cu celelalte ouă. Deasupra punem feliuțe de kaizer. Acoperim o parte de lipie cu felii de brânză.

Rulăm și așezăm într-o tavă unsă cu ulei. Ungem suprafața lor cu ulei. Acoperim tava cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 15 minute. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Paste cu șuncă, mozzarella și spanac

– 200 g paste cochilii, 50 g șuncă afumată feliată, 125 g mozzarella, 50 g frunze de spanac congelat, 50 g măsline negre fără sâmburi, 2 căței de usturoi, 1 ceapă verde, ¼ linguriță condimente Chimichuri, ulei, apă, sare

Fierbem pastele în apă clocotită cu puțină sare 5 min. Stingem focul, turnăm o cană de apă rece, acoperim cu capac și lăsăm să stea 10 min. Spălăm cu apă rece, scurgem bine și amestecăm cu 1 lingură de ulei. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Curățăm ceapa, tăiem mărunt partea albă și cozile rondele fine. Tăiem șunca tăiței, mozzarella cubulețe. Într-o cratiță încălzim 1 lingură de ulei punem usturoiul și prăjim 1 min. Adăugăm spanacul congelat, acoperim cu capac și amestecăm din când în când până se formează o pastă, aproximativ 2-3 min., apoi punem de o parte. În altă cratiță încăpătoare încălzim 1 lingură de ulei, punem partea albă a cepei, șunca și amestecăm 30 sec. Adăugăm pastele, măslinele, spanacul, condimentele, amestecăm bine și ținem pe foc 2 min. Punem mozzarella și amestecăm din când în când aproximativ 1 min. până se topește brânza. Servim imediat presărate cu cozile de ceapă verde.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Macaroane cu șuncă și castraveți

– 150 g macaroane, 50 g șunculiță țărănească, 1 castravete Cornison, 1 ceapă verde, 1 cățel de usturoi, 1 ou, 1 linguriță condimente Fajitas, brânză rasă pentru paste, 1 lingură ulei, sare, piper, apă

Fierbem pastele în apă clocotită cu puțină sare 10 min., scurgem și amestecăm cu oul bătut și condimentele Fajitas. Tăiem șunculița tăiței. Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul mărunt, castravetele cubulețe. Le prăjim într-o lingură de ulei încălzit 1 min. Adăugăm șunculița, amestecăm, punem macaroanele, 2 linguri brânză rasă și amestecăm 1 min. Servim calde presărate cu brânză rasă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Plăcintă din paste cochilli cu carne de vită

– 4 ouă, 200 g paste făinoase cochilii, 150 g carne de vită măcinată, 50 g cașcaval, 2 morcovi (150 g), 1 ardei gras roșu (100 g), 3 fire ceapă verde, 1 cățel de usturoi, 100 g smântână, ½ legătură pătrunjel verde, pesmet sare, piper, 2 linguri ulei, apă

Radem mare cașcavalul. Curățăm ceapa, usturoiul, ardeiul, morcovii, pătrunjelul și tăiem mărunt. Încingem uleiul într-o tigaie antiaderentă și călim ceapa, usturoiul, ardeiul 3 min. Adăugăm carnea, sare, piper după gust și amestecăm până își schimbă culoarea.

Clocotim 1,5 l de apă cu puțină sare, punem pastele și fierbem 8 minute. Spălăm cu apă rece, scurgem bine, amestecăm cu compoziția din tigaie și răcim. Mixăm ouăle cu smântâna și 2 linguri de pesmet apoi încorporăm în compoziția cu paste. Adăugăm cașcavalul, pătrunjelul verde și omogenizăm.

Ungem o formă Yena cu margarină și tapetăm cu pesmet. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 20 min. Răcorim 10 minute, scoatem pe o farfurie și servim presărată cu pătrunjel verde.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Budincă de paste cu ciuperci și sparanghel

– 350 g paste fusilli mici, 3 ouă, 150 g ciuperci Champignon, 100 g sparanghel alb+6 bucăți pentru decor, 40 g apio, 25 g praz, 50 g cârnăciori afumați subțiri, 1 lingură ulei, sare, piper, apă, margarină și pesmet pentru formă

Curățăm sparanghelul de partea lemnoasă și eventualele frunzulițe. Într-o oală clocotim 500 ml apă cu puțină sare, punem cele 6 bucăți de sparanghel, acoperim cu capac și fierbem pe foc mediu 20 min. Scurgem și răcim. Curățăm și tăiem ciupercile bucăți, prazul rondele fine, apio mărunt, sparanghelul bucățele de 1 cm lungime. Tăiem cârnăciorii rondele subțiri. Într-o cratiță încălzim uleiul și călim prazul 1 min. Adăugăm apio, amestecăm 30 sec., punem ciupercile, sparanghelul, sare și piper după gust, turnăm 1 lingură de apă, acoperim cu capac și fierbem 10 min., până scade total zeama, apoi răcim. Fierbem pastele în apă clocotită cu puțină sare 8 min. Spălăm cu apă rece, scurgem bine și răcim. Batem bine ouăle, tăvălim firele de sparanghel și punem de o parte. Într-un castron amestecăm pastele cu mâncarea din ciuperci cu sparanghel, cărnăciorii, ouăle, sare  după gust. Ungem o formă de Yena cu margarină și tapetăm cu pesmet. Turnăm pastele și nivelăm. Deasupra așezăm firele de sparanghel. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 25 min., până se rumenește ușor. Porționăm și servim.

120

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)