– 300 g paste scoici mici, 150 g fasole verde congelată, 200 g ciuperci Champignon, 100 g ceapă, 100 g mușchi file, 200 g iaurt, 1 lingură condimente pentru paste, 1 linguriță oregano uscat, 2 linguri ulei, sare, piper, apă
Decongelăm fasolea și scurgem. Clocotim 3 l apă cu condimentele pentru paste și 1 linguriță sare. Punem pastele și fierbem 8 minute. Stingem focul și acoperim cu capac. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, ciupercile bucățele. Tăiem mușchiul cubulețe. Amestecăm iaurtul cu oregano. Într-o tigaie încălzim uleiul pe foc mare și călim ceapa 2 minute. Punem mușchiul și amestecăm 2 minute. Adăugăm fasolea, ciupercile, câte ½ linguriță sare și piper și amestecăm 2 minute. Acoperim cu capac, reducem flacăra la mediu și fierbem 10 minute. Îndepărtăm capacul, adăugăm iaurtul, reducem flacăra spre mic și amestecăm continuu 2 minute. Scurgem pastele, porționăm în farfurii, turnăm compoziția cu ciuperci și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)