– 100 g pulpă de porc, 150 g mix legume congelate, 200 ml zeamă de sfeclă din conservă, 1 lingură praf de borș, sare, piper, 2 l apă
Tăiem carnea cubulețe, punem într-o oală, turnăm apa și fierbem până începe să se înmoaie. Adăugăm legumele, sare și piper după gust și fierbem 5 minute. Punem praful de borș și fierbem 3 minute. Servim ciorba caldă.
– 400 g pulpă de porc, câte ½ linguriță oregano, rozmarin, cimbrișor uscate, 1 linguriță mix piper negru, alb, roșu, 1 linguriță fulgi de usturoi, 25 g măsline negre fără sâmburi
Tăiem carnea în 4 felii egale, punem într-un bol, presărăm piperul, frunzele uscate, fulgii de usturoi, ½ linguriță sare, turnăm 2 linguri de ulei, amestecăm, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Le scoatem la temperatura camerei cu 30 minute înainte de a găti. Tăiem măslinele rondele fine. Tăiem două folii de aluminiu astfel ca în final să poată acoperi carnea. Ungem fiecare cu ulei. Pe o folie așezăm o felie de carne, peste punem ½ măsline. Acoperim cu a doua felie de carne, închidem ermetic folia și așezăm într-o tavă. La fel procedăm cu al doilea pachet. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 30 minute. Desfacem puțin folia, turnăm peste carne 1 lingură de apă caldă, împachetăm iar folia și ținem în cuptor 15 minute. Scoatem pe un platou și servim.
– 3 ouă, 50 g făină, 50 g pesmet fin+pentru formă, 5 g praf de copt, 250 g varză dulce, 100 g morcovi, 50 g măsline negre fără sâmburi, 100 g brânză Gouda, ½ linguriță praf de cimbru, sare, piper, margarină pentru formă
Curățăm și tăiem varza tăiței fini, morcovii mărunt; tăiem măslinele rondele subțiri. Radem mare brânza. Ungem o formă de chec (14×10 cm) cu margarină și tapetăm cu pesmet. Amestecăm făina cu praful de copt și pesmetul. Mixăm ouăle cu un praf de sare, adăugăm făina și amestecăm cu o lingură. Punem restul ingredientelor, sare și piper după gust și omogenizăm. Turnăm compoziția în formă și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 30 minute. Răcorim, scoatem pe un platou, tăiem felii și servim.
– 400 g cotlet de porc fără os, 2 ouă, 80 g făină, 1 lingură semințe de susan alb, 100 ml ulei, sare
Amestecăm făina cu susanul. Batem bine ouăle. Curățăm carnea de eventualele părți albe, tăiem în 4 bucăți. Le batem cu ciocanul de bucătărie până devin subțiri. Pe fiecare presărăm puțină sare. Le trecem prin ou, apoi prin amestecul cu susan, astfel încât să se acopere toată suprafața cărnii. Într-o tigaie încălzim uleiul pe foc mediu și prăjim carnea pe ambele părți până se rumenește. Servim calde.
– 250 g surimi congelați, 250 g cus cus, 1 rodie, 100 g salată verde, 1 lingură făină, 80 g smântână, 1 linguriță busuioc uscat, 1 linguriță boabe de piper negru, 1 lingură ulei, sare, lapte, apă
Îndepărtăm plasticul de pe surimi, punem batoanele într-un bol, acoperim cu lapte și lăsăm să se dezghețe. Desfacem rodia și scoatem sâmburii îndepărtând cojițele albe. Clocotim 700 ml apă cu ½ linguriță sare, punem cus cus-ul și fierbem 8 minute. Scurgem și ținem de o parte. Amestecăm smântâna cu făina. Scurgem surimi și fiecare baton îl tăiem în 5 bucăți. Tăiem salata mărunt. Într-o cratiță încălzim uleiul pe foc mare și prăjim piperul 30 secunde. Punem cus cus-ul, salata, reducem flacăra la mediu și amestecăm 3 minute. Adăugăm boabele de rodie, busuiocul și amestecăm 1 minut. Punem surimi și gătim 2 minute. Reducem flacăra la mic, punem smântâna, sare după gust și amestecăm continuu 3 minute. Servim mâncarea caldă.
– 1 aluat foietaj congelat (Puff Pastry-275 g), 5 ouă, 150 g mușchi file afumat, 100 g brânză Gouda, 50 g ardei capia roșu, 1 lingură busuioc uscat, ½ linguriță piper negru măcinat, sare
Decongelăm aluatul. Tăiem mușchiul, brânza și ardeiul cubulețe. Le amestecăm cu busuiocul, piperul, 2 ouă și sare după gust. Tapetăm o tavă (32×20 cm) cu hârtie de copt, punem aluatul astfel încât să acopere și marginile și turnăm compoziția. Mixăm 3 ouă cu un praf de sare și turnăm deasupra. Aducem marginile aluatului peste compoziție și presăm puțin. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) până aluatul se rumenește ușor, aproximativ 25-30 minute. Îndepărtăm hârtia și punem pe un platou. Porționăm și servim.
– 300 g pulpă de porc, 100 g sfeclă roșie conservată, 1 conservă boabe de porumb (285 g net), 2 căței de usturoi (5 g), 1 linguriță boabe de coriandru, condimente Chimichurri, 2 linguri ulei, sare, apă
Tăiem carnea cuburi cu latura de aproximativ 2 cm, presărăm ½ lingură Chimichurri, turnăm 1 lingură de ulei, amestecăm și lăsăm să stea la temperatura camerei 30 minute. Spălăm cu apă rece și scurgem porumbul. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Tăiem sfecla cubulețe.
Într-o tigaie cu fundul gros încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare, punem coriandrul, usturoiul și amestecăm 30 secunde. Adăugăm carnea, reducem flacăra la mediu și gătim pe toate părțile până își schimbă culoarea, aproximativ 4-5 minute. Turnăm 50 ml apă, acoperim cu capac și gătim până se înmoaie, aproximativ 30 minute. La nevoie turnăm câte puțină apă caldă. Îndepărtăm capacul, punem sfecla, porumbul, 1 linguriță Chimichurri, sare după gust și amestecăm din când în când 4-5 minute. Servim mâncarea caldă.
– 250 g scoici congelate, 1 ceapă (100 g), 1 ardei Cayenne, 1 conservă roșii tăiate în bulion (400 g), 1 lingură făină, 2 linguri sos de stridii, 1 lingură ulei, ¼ linguriță piper alb măcinat, 2 linguri apă
Decongelăm scoicile. Curățăm ceapa, ardeiul Cayenne și tăiem mărunt. Dizolvăm făina în apă. Pasăm roșiile și amestecăm cu sucul lor. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul pe foc mare și prăjim ardeiul 30 secunde. Punem ceapa și amestecăm 2 minute. Adăugăm scoicile, sosul de stridii, reducem flacăra la mediu și gătim 4 minute. Turnăm roșiile și fierbem 8 minute. Punem piperul, sărăm după gust, turnăm făina și amestecăm continuu 2-3 minute, până sosul de îngroașă. Servim mâncarea caldă.
– 100 g pulpă de porc, 100 g ceapă, 150 g cartofi mici, 150 g varză dulce, 50 g morcovi, 2 ouă, ½ linguriță chimen măcinat, 2 linguri ulei, sare, piper, apă
Tăiem carnea fâșii, sărăm și piperăm după gust, turnăm 1 lingură de ulei și amestecăm. Curățăm cartofii și tăiem ¼. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, morcovul rondele, varza grosier. Într-o cratiță încălzim 1 lingură de ulei pe foc mediu și prăjim ceapa 3 minute. Punem carnea, morcovul, amestecăm 2 minute, turnăm 150 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 10 minute. Adăugăm cartofii, turnăm apă cât să acopere compoziția, acoperim cu capacul și fierbem 3 minute. Punem varza, sare după gust, chimenul și gătim 5 minute. Batem bine ouăle, turnăm în cratiță și amestecăm 2 minute. Servim mâncarea caldă.
– 6 ouă, 125 ml supă de vită, 6 linguri vin Sherry sec, 1 lingură busuioc uscat, sare
Într-un wok turnăm supa, vinul, punem busuiocul și fierbem 1 minut. Spargem ouăle, presărăm puțină sare și gătim până se coagulează albușul. Scoatem pe farfurii, turnăm peste ouă supa și servim.