Pesto de leurdă

– 1 leg. leurdă (250-300 g), câte 1 lingură semințe de pin și fulgi de migdale, 50 g parmezan, 4 linguri ulei de măsline, sare, piper negru

Curățăm leurda de codițe și tocăm. Radem parmezanul. Cu blenderul facem o pastă din semințe, fulgii de migdale, leurdă și ulei, apoi amestecăm cu sare, piper și parmezan. Punem într-un borcan, turnăm o peliculă f. subțire de ulei deasupra și închidem ermetic. Păstrăm în frigider.

53

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort de clătite cu spanac și sos de usturoi

– 200 g făină de secară, 1 plic praf de copt, 750 ml lapte, 4 ouă, 600 g spanac congelat, 1 ceapă, 4 linguri parmezan ras, 1/4 linguriță nucșoară, 4 linguri ulei, sare, 3 linguri unt, sos de usturoi, 1 fir usturoi verde, roșie

Amestecăm făina cu praful de copt, 1/2 linguriță sare, laptele și lăsăm să stea 30 minute. Adăugăm ouăle și amestecăm. În uleiul încins coacem 8 clătite nu foarte subțiri.

Curățăm și tăiem ceapa mărunt; decongelăm spanacul și scurgem bine. Călim ceapa în unt până se înmoaie, adăugăm spanacul, nucșoara, sare după gust și gătim 5 minute, amestecând din când în când. La sfârșit presărăm parmezanul, amestecăm, stingem focul și răcim. Pe un platou așezăm o clătită, întindem sos de usturoi, punem altă clătită și un strat de spanac. Repetăm operațiile, ultima fiind clătită, pe care o ungem cu sos de usturoi.  Ornăm cu usturoi verde, spanac și roșii. Tăiem felii și servim. Putem păstra în frigider 2-3 zile, acoperit cu o pungă.

IMG_1334

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Scones cu mazăre

– 300 g făină, 1 plic praf de copt, 1 vârf de cuțit bicarbonat de sodiu, 150 ml lapte, 40 g parmezan ras, 1 ou, 100 g mazăre fiartă, 150 ml ulei de măsline, sare, piper

Într-un vas amestecăm făina cu praful de copt, bicarbonat și parmezan. Adăugăm oul, sare, piper, turnăm laptele și frământăm până aluatul devine consistent. Adăugăm mazărea scursă bine și frământăm până se omogenizează. Întindem o foaie de 1,5 cm grosime și decupăm cu o formă de cerc. Așezăm cercurile într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și le ungem cu ulei. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 15 min. Răcim pe un grătar.

IMG_1222

Tăiem ½ și umplem cu bacon/brânză topită etc.

283

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu citrice la cuptor

– 4-5 felii piept de pui, câte 1 portocală şi 1 lămâie, pesmet, parmezan ras, ierburi italiene, ulei de măsline, sare, piper

Radem coaja de la lămâie şi portocală şi amestecăm într-un bol cu pesmet, parmezan şi condimente. Tăiem felii lămâia şi portocala. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt aşezăm feliile de fructe. Dăm carnea prin amestecul din bol şi o aşezăm peste fructe.

IMG_1110

Stoarcem sucul de la ½ lămâie, turnăm peste carne, stropim cu puţin ulei şi punem în cuptorul preîncălzit la foc mare până carnea e pătrunsă şi rumenită.

122

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de legume cu fenicul, ierburi și parmezan

– 1 fenicul, 2 fire praz (partea albă), 1 roșie, 2 tije apio, 3 morcovi, 4 căței de usturoi, 1,4 l apă, 2 frunze de dafin, 2 buc. coajă parmezan, 50 g parmezan ras, 2 linguri ulei de măsline, câte 1 lingură de pătrunjel verde și busuioc tocate, sare, piper

Curățăm și tăiem fenicul subțire, roșia cubulețe, prazul rondele fine, apio și morcovii ½, apoi în felii, usturoiul mărunt. Într-o oală în care gătim supa, în uleiul încins, călim usturoiul 2 min., adăugăm morcovii, prazul, țelina, feniculul și călim 5 min. până se înmoaie ușor. Adăugăm roșia, frunzele de dafin și mai lăsăm 5 min. pe foc. Turnăm apa, punem coaja de parmezan și fierbem sub capac, la foc mic, 30 min. până se inmoaie. Scoatem frunzele de dafin și coaja de parmezan, amestecăm cu frunzele tocate, sare, piper. Servim fierbinte presărată cu parmezan ras.

40

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Paste cu porumb și ciuperci

– 400 g paste scoici mici, 250 g ciuperci Champignon, 2 morcovi, 2 ardei capia roșii, 150 g mazăre, 1 conservă boabe de porumb (285 g), 1 ceapă roșie, 100 ml ulei de măsline, sare, piper negru, 100 g parmezan ras, 200 g pesto de busuioc (Genovese), migdale tocate

Curățăm și tăiem ceapa solzișori, morcovii și ardeiul cubulețe, ciupercile felii. Spălăm cu apă rece și scurgem bine porumbul Fierbem mazărea și scurgem. În uleiul încins călim ceapa, morcovii și ardeiul 10 minute. Adăugăm ciupercile, câte 1/2 linguriță sare și piper și fierbem 10 minute. Adăugăm mazărea, porumbul, sare și piper după gust, amestecăm și stingem focul. Acoperim și punem de o parte. Fierbem în apă clocotită cu 1 linguriță de sare 8 minute. Stingem focul, turnăm 1 cană au apă rece, acoperim și lăsăm să stea 10 minute. Scurgem, punem într-un castron, le amestecăm cu legumele și parmezanul. Porționăm în farfurii, presărăm migdale și servim cu pesto.

41

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui în crustă de migdale și parmezan la cuptor

– 350 g piept de pui dezosat și fără piele, 30 g brânză tare (parmigiano), 20 g fulgi de migdale, 40 g pesmet, 1 lingură ulei, rozmarin, salvie, sare, piper negru

Amestecăm pesmetul cu fulgii de migdale, brânza rasă, un praf de sare şi piper. Tăiem carnea felii subțiri, ca pentru șnițel, presărăm sare și piper după gust, ungem cu ulei și ”tăvălim” în amestecul de brânză, astfel încât să fie acoperite pe toate părțile. Deasupra presărăm salvie și rozmarin. Ungem o tavă cu ulei și așezăm feliile de carne. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aproximativ 20 minute. Le întoarcem pe cealaltă parte și punem în cuptor 10 minute, până se rumenesc.

111

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Budincă cu orez, sparanghel și mozzarella

– 400 g orez, 1 praz mare, 1 căţel de usturoi, 1 borcan sparanghel (330 g), 100 g frunze de spanac, 200 g parmezan, 120 g smântână, 40 g unt, 1 lingură ulei, 1 leg. pătrunjel verde, 2 ouă, 180 g mozzarella, 100 g caşcaval, 1200 ml apă, sare

Curățăm și tăiem prazul rondele, pisăm usturoiul; tocăm pătrunjelul mărunt. Scurgem sparanghelul. Batem bine ouăle. Tăiem mozzarella bucățele. Radem mare cașcavalul. Într-o cratiță topim untul amestecat cu uleiul, punem prazul, usturoiul și călim 2 minute. Adăugăm orezul, amestecăm 1 minut, turnăm apa, adăugăm smântâna, amestecăm până omogenizăm şi fierbem pe foc mic 10 minute. Adăugăm sparanghelul, spanacul, pătrunjelul, parmezan, omogenizăm și stingem focul. Răcorim, amestecăm cu ouăle și sare după gust. Într-un vas Yena punem jumătate din compoziţie, peste bucăţele de mozzarella.

IMG_9916

Acoperim cu restul de compoziţie şi deasupra presărăm caşcavalul.

IMG_9917

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 25-30 minute. Răcorim 10 minute, porționăm şi servim.

IMG_9919

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chec cu șuncă, brânză și semințe

– 5 ouă, 200 g făină, 1 plic praf de copt, 100 g șuncă presată, 100 g brânză rasă pt. paste/parmezan, 50 g măsline verzi umplute cu gogoșar, câte 50 g semințe de in și dovleac, 150 g semințe de floarea-soarelui, 300 ml lapte, 3 linguri ulei de măsline, 1 linguriță mix boabe de piper, sare

Tăiem șunca fâșiuțe subțiri, măslinele rondele, Amestecăm făina cu praful de copt. Mixăm ouăle până își dublează volumul, turnăm treptat  uleiul, punem făina, alternând cu laptele și omogenizăm.  Punem șunca, măslinele, brânza, semințele, piperul, sare după gust și omogenizăm. Într-o formă de chec, tapetată cu hârtie de copt, întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 25 minute (testul cu scobitoarea).
Răcim, îndepărtăm hârtia, transferăm pe o tavă/platou, tăiem felii și servim.

190

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

File de peşte Alaska Pollock în crustă de migdale

– 400 g file de peşte Alaska Pollock, câte 50 g parmezan ras şi fulgi de migdale, 100 g pesmet, 4 linguri ulei, 1 linguriţă condimente pt. peşte

Amestecăm pesmetul cu fulgii de migdale şi parmezanul. Într-un bol amestecăm 2 linguri de ulei cu condimentele pt. peşte. Dăm fileurile prin ulei, apoi prin amestecul de pesmet şi le punem într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, unsă cu 1 lingură de ulei. Stropim fileurile cu 1 lingură de ulei. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 20 min., la jumătatea timpului întorcându-le pe cealaltă parte.

Servim cu sos (eu am folosit sos de usturoi).

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)