Orez cu mușchi afumat și legume

– 200 g orez cu bobul lung, 100 g mușchi file afumat, 200 g mazăre, 70 g morcov, 1 linguriță semințe de chimen, 1 linguriță semințe de coriandru, 2 cuișoare, ¼ linguriță condimente picante pentru Wok, 1 lingură sos de soia, 2 linguri ulei, sare, apă

Spălăm orezul cu apă rece, punem într-un bol, acoperim cu apă rece, lăsăm să stea la temperatura camerei 30 minute și scurgem bine. Într-o oală clocotim 300 ml apă cu ¼ linguriță sare și cuișoarele. Punem orezul și aducem la punctul de fierbere. Acoperim cu capac, reducem flacăra la minim și fierbem 5 minute. Stingem focul și lăsăm deoparte.

Curățăm morcovul și tăiem cubulețe de mărimea boabelor de mazăre. Punem mazărea și morcovul într-o oală, presărăm ¼ linguriță sare, acoperim cu apă, fierbem 10 minute și scurgem.

Tăiem mușchiul cubulețe de mărimea boabelor de mazăre. Desfacem boabele de orez cu ajutorul unei furculițe. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul și prăjim semințele de coriandru și chimen 30 secunde. Punem cubulețele de mușchi și amestecăm 1 minut. Adăugăm orezul, presărăm condimentele pentru Wok și amestecăm pe foc mediu 2 minute. Turnăm sosul de soia, adăugăm morcovul, mazărea și amestecăm 2 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tocană de porc cu năut

– 350 g cotlet de porc fără os, 250 g cartofi, 2 cepe, 3 căței de usturoi, 1 ardei roșu mare, 1 portocală mică (100 ml suc), 1 conservă de năut (425 g), 1 conservă roșii tăiate (400 g), 250 ml supă de legume, 250 ml vin alb sec, 1 lingură boia dulce,  ½ linguriță ardei iute uscat și pisat, 1/2 linguriță chimen măcinat, ¼ linguriță scorțișoară, 2 foi de dafin, 3 linguri pătrunjel verde tocat, 1 linguriță măghiran uscat, 2 linguri ulei de măsline, sare, piper negru

Îndepărtăm cojițele boabelor de năut, spălăm și scurgem. Curățăm și tăiem ceapa mai mare, ardeiul feliuțe, usturoiul mărunt, cartofii 1/8. Stoarcem portocala și radem coaja. Tăiem carnea bucățele (1,5 cm).

În uleiul încins prăjim carnea până își schimbă culoarea, aproximativ 4 minute. Adăugăm ceapa, usturoiul, ardeiul, amestecăm din când în când 4 minute. Punem foile de dafin, presărăm boiaua, ardeiul iute, scorțișoara și amestecăm 1 minut. Adăugăm roșiile cu tot cu zeama lor, pătrunjelul verde, turnăm supa și vinul. Când dă în clocot reducem focul la mic, acoperim cu capac și fierbem până se înmoaie carnea, aproximativ 40 minute. Punem cartofii, năutul, chimenul, măghiranul, sucul de portocală, sare, piper după gust și amestecăm bine. Acoperim și fierbem până se înmoaie cartofii, aproximativ 30 minute. Servim mâncarea caldă. Putem păstra în frigider.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de varză cu pătrunjel verde

– 150 g varză dulce, 30 g frunze de pătrunjel verde, 150 g iaurt gras, 1 linguriță semințe de coriandru, 1 lingură semințe de chimen, 1 lingură ulei cu chilli, 1 linguriță sare; pentru servit 100 g crenvurști, ulei

Curățăm și tăiem varza tăiței, pătrunjelul mărunt. Le punem într-un bol.  Punem iaurtul într-un castron și amestecăm bine. Încălzim uleiul cu chilli, punem coriandrul, chimenul și prăjim 30 secunde. Turnăm peste iaurt, omogenizăm, punem în bolul cu varză și amestecăm bine. Tăiem crenvurștii rondele, ungem cu ulei și prăjim într-o tigaie teflonată. Porționăm salata, deasupra așezăm felii de crenvurști și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de pui cu varză

– 200 g carne de pui dezosată și fără piele, 500 g varză dulce, 100 g ceapă, 200 g morcovi, 1 lingură Vegeta, 2 lingurițe tarhon uscat, 1 lingură chimen măcinat, 100 ml bulion de roșii, ½ lingură piper negru măcinat, sare, apă

Fierbem carnea în 2,5 l apă amestecată cu Vegeta. Curățăm și tăiem morcovii rondele, varza tăiței fini, ceapa mărunt. Scurgem carnea și tăiem bucățele. În supă punem ceapa, morcovii, varza, chimenul, piperul, sare după gust și fierbem 12-15 minute. Adăugăm bulionul, tarhonul, carnea și fierbem 2 minute. Servim simplă, opțional cu smântână.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă cremă de varză cu orez

– 350 g varză dulce, 70 g morcov, 5 linguri pline orez fiert, 1 linguriță amestec de condimente cu ghimbir și portocale, ½ linguriță praf de chimen, 1 linguriță semințe de susan alb, 1 linguriță semințe de chimen, ulei, sare, 1 l apă, 1 roșie

Încălzim o tigaie teflonată, ungem cu 1 lingură de ulei, prăjim susanul 30 secunde, adăugăm orezul, praful de chimen, ½ linguriță sare și amestecăm continuu 1 min. Curățăm varza, morcovul și tăiem bucăți. Clocotim apa cu 1 linguriță de sare și fierbem legumele semi-acoperit 20 minute.  Scurgem, amestecăm cu orezul și pasăm cu blenderul. Turnăm în supa din oală, presărăm condimentele cu ghimbir și portocale, sare după gust și fierbem pe foc mic amestecând continuu 2 min. Tăiem roșia felii. Într-o linguriță de ulei prăjim semințele de chimen, punem feliile de roșie și ținem pe foc 30 secunde-1 minut până se înmoaie. Porționăm supa, deasupra așezăm felii de roșie cu chimen și servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de pui și paste Midolline

– 1 salată creață (Kale), 100 g carne de pui fără piele, 2 cepe verzi, 300 g roșii, 2 linguri chimen măcinat, 400 g iaurt gras, 200 g paste făinoase Midolline, 2 linguri mentă proaspătă tocată mărunt, 2 linguri ulei de floarea-soarelui, 1 lingură ulei de porumb, 2 lingurițe condimente pt. carne de pui, sare, piper, apă

Fierbem pastele în apă cu puțină sare 10 min, spălăm cu apă rece și scurgem bine. Tăiem carnea fâșii, presărăm condimentele și prăjim în uleiul de floarea-soarelui până se înmoaie, 2-3 min. Răcim și tăiem cubulețe. Curățăm și tăiem salata tăiței fini, ceapa mărunt. Le punem într-un castron, amestecăm cu carnea, pastele care în prealabil le-am desfăcut cu o furculiță și menta. Curățăm roșiile de coajă și cotorul cu semințe și tăiem mărunt. Batem bine iaurtul și amestecăm cu sare și piper după gust. Încălzim uleiul de porumb și fierbem roșiile 1 min. Adăugăm chimenul și amestecăm 1 min. Turnăm iaurtul și amestecăm 1 min. Răcorim 2-3 min. și amestecăm în bol. Acoperim, punem în frigider 30 min apoi servim. Putem păstra în frigider 1-2 zile

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de pătrunjel verde cu crenvurști

– 120 g frunze de pătrunjel verde, 100 g crenvurști, 25 g cozi de ceapă verde, 100 g iaurt, 3 g chimen măcinat, 1 linguriță oțet de orez, ¼ linguriță zahăr, ¼ linguriță piper negru măcinat, 1 lingură ulei, sare

Tăiem crenvurștii rondele de 0,5 cm grosime. Dizolvăm zahărul în oțet. Încălzim uleiul într-o tigaie, punem crenvurștii, presărăm piperul și prăjim 2-3 min. până se rumenesc. Scoatem într-un castron, turnăm zahărul dizolvat, amestecăm și răcim. Tăiem cozile de ceapă rondele fine, frunzele de pătrunjel mărunt, le punem într-un bol, adăugăm crenvurștii, chimenul și amestecăm. Punem iaurtul, sare după gust și omogenizăm. Acoperim, punem în frigider 1 oră, apoi servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Tandoori coquelet

– 1 pui mic-coquelet (450 g), 1 lingură zeamă de lămâie, 1 cm ghimbir, 3 căței de usturoi,  l/2 lingură boia de ardei dulce, 1 linguriță scorțișoară măcinată, 1 linguriță chimen măcinat, ½ linguriță coriandru măcinat, ¼ linguriță praf de chilli, 100 g iaurt, 2 lingurițe ulei, 25 g ghee/unt nesărat, sare

Curățăm bine puiul, cu un cuțit ascuțit crestăm din loc în loc, turnăm zeama de lămâie pe toată suprafața, introducem în tăieturi 1 linguriță de sare și punem într-un bol. Curățăm ghimbirul, radem mic, amestecăm cu un vârf de cuțit de sare și 1 linguriță de ulei obținând o pastă pe care o punem într-un bol mic. Curățăm usturoiul, zdrobim, amestecăm cu un vârf de cuțit de sare și 1 linguriță de ulei obținând o pastă pe care o amestecăm cu ghimbirul. Adăugăm coriandrul, chimenul, praful de chilli, boiaua, scorțișoara, iaurtul și amestecăm până omogenizăm. Turnăm peste pui și acoperim toată suprafața lui. Acoperim cu folie alimentară și punem în frigider până a doua zi.

Vom folosi o tavă pentru cuptor prevăzută cu grătar pe care vom așeza puiul cu pieptul în sus. Topim untul și turnăm peste pui. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), 40 min. Scurgem grăsimea din tavă, întoarcem puiul pe cealaltă parte, creștem flacăra la foc mare și ținem în cuptor 10-15 min. până carnea e moale și introducând o scobitoare într-o porțiune mai groasă de carne zeama care iese e clară. Scoatem din cuptor, acoperim și lăsăm să stea 10 min. Porționăm și servim cu garnitură la alegere.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aloo raita-salată de cartofi cu iaurt

– o rețetă din India-

– 400 g cartofi, 600 g iaurt, 1 linguriță semințe de coriandru, 1 linguriță semințe de chimen, 1 linguriță pudră de mango, ½ linguriță fulgi de chilli, sare, apă, frunze de coriandru proaspăt

Spălăm cartofii bine, punem într-o oală, acoperim cu apă și fierbem 20 min. Răcim, curățăm de coajă și tăiem mărunt. Prăjim sec coriandrul, chimenul, fulgii de chilli, pudra de mango 1 min. Batem bine iaurtul cu sare după gust, amestecăm cu cartofii, condimentele, acoperim și punem în frigider până la servire. Porționăm, presărăm frunze de coriandru proaspăt tocate mărunt și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Curry de năut

– o rețetă din India-

– 1 conservă năut (400 g), 1 cartof mare (300 g), 140 g ceapă, 1 chilli verde, 1 linguriță usturoi pisat, 1 linguriță ghimbir tăiat mărunt, 1 linguriță praf de chilli, 1 linguriță coriandru măcinat, 1 linguriță chimen măcinat, 1 lingură zeamă de lămâie, 2 linguri frunze de coriandru tocate mărunt, 5 linguri ulei de arahide/vegetal, 150 ml apă, 1 linguriță sare

Îndepărtăm cojile de pe boabele de năut, spălăm cu apă rece și scurgem. Curățăm ceapa, chilli verde și tăiem mărunt. Curățăm cartoful și tăiem cuburi. Încălzim uleiul într-o tigaie cu fundul gros, punem ceapa și amestecăm 2 min. până se înmoaie. Reducem flacăra la mic, adăugăm ghimbirul, usturoiul, chimenul, praful de chilli, coriandrul măcinat, frunzele de coriandru și amestecăm continuu 1 min. Turnăm apa și omogenizăm. Punem cartoful, năutul, sarea, creștem flacăra la mediu, acoperim cu capac și fierbem 5-7 min. amestecând din când în când.  Turnăm zeama de lămâie, amestecăm bine și stingem focul. Servim mâncarea caldă.

389

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)