Păstrăv la cuptor cu usturoi

-o rețetă din Thailanda-

1 păstrăv somonat (capul și coada îndepărtate), 1 lingură pătrunjel verde tocat mărunt; 1 lingură busuioc proaspăt tocat marunt, cateva felii de lime pentru ornate: pt. marinadă- 3 linguri sos de stridii, 4 linguri sos de soia, 10 căței de usturoi, 1 lingură sos de pește, 2 lingurițe sos chilli Thai, 2 lingurițe zahăr brun, 1 linguriță lemongrass, 1 linguriță suc de lime

Curățăm și zdrobim usturoiul, amestecăm într-un bol cu celelalte ingredientele pentru marinată. Crestăm peștele pe fiecare parte și îl punem în marinadă 30 de minute, 15 minute pe o parte și 15 minute pe cealaltă.

Într-o tavă așezăm o folie de aluminiu destul de mare, ca să poată acoperi peștele. Îl așezăm pe folie, peste el turnăm jumătate de marinadă și înfășurăm folia, astfel încât să nu-l atingă, formând un ”cort”. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 15 minute. Desfacem folia, mărim flacăra (220) și mai ținem în cuptor 25 minute. Scoatem pe un platou, presărăm pătrunjel, decorăm cu felii de lime și servim cald, cu garnitură de orez.

94

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Orez prăjit cu carne tocată

– o rețetă din China-

– 400 g carne tocată mixtă, 500 g orez fiert, 1 ceapă, 1 praz, 2 morcovi, 1 cățel de usturoi, câte 2 linguri sos de soia, sos Hoisin, ulei de susan, piper Sichuan

Curățăm și tăiem ceapa mărunt, prazul și morcovii cuburi; zdrobim usturoiul într-un mojar cu puțină sare. Prăjim usturoiul în uleiul încins 30 sec., turnăm sosurile, piperul, apoi punem carnea și amestecăm continuu până se prăjește crocant. Adăugăm legumele și lăsăm pe foc până se călesc. Punem orezul și amestecăm continuu până devine crocant. Servim cald.

210

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui și ciuperci Nameko în sos picant cu susan

– 300 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 borcan ciuperci Nameko (280 ml), 3 linguri zahăr, 2 căței de usturoi, 1 linguriță pastă de ardei iuți, 2 cm ghimbir, 1 lingură oțet de orez, 1-2 linguri sos de soia dark, 2 fire ceapă verde, 1 lingură semințe de susan, 1 lingură ulei, 1 linguriță ulei cu chilli, 1 lingură amidon de porumb, sare

Curățăm și tăiem ceapa rondele fine, ghimbirul mărunt, pisăm usturoiul. Prăjim semințele de susan câteva secunde până încep să pocnească. Turnăm uleiul cu chilli, punem usturoiul, ghimbirul, amestecăm, apoi pasta de ardei iuți, omogenizăm și luăm de o parte. Caramelizăm zahărul, turnăm peste compoziție, punem oțetul, sosul de soia și amestecăm pe foc mic 1 min. Presărăm amidonul și amestecăm până se îngroașă sosul. Tăiem carnea cuburi mai mici. Într-un vas teflonat încingem uleiul și prăjim carnea pe toate părțile până își schimbă culoarea. Adăugăm ceapa și ținem pe foc mai mic, acoperit, 3-4 min. , până carnea începe să se înmoaie. Spălăm și scurgem ciupercile, le adăugăm în cratiță, amestecăm și mai ținem pe foc 3 min. Turnăm sosul, omogenizăm, sărăm după gust și amestecăm până se încălzește. Servim cu garnitură de orez.

203

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Orez prăjit

– 150 g orez cu bobul lung fiert de o zi, 2 morcovi, 1 ceapă, 100 g mazăre congelată, 4 căței de usturoi, 2 ouă, 50 ml sos de soia, ½ linguriță ulei de susan, 4 linguri ulei, opțional 2 fire de ceapă verde

Curățăm și tăiem morcovii cubulețe, ceapa și usturoiul felii nu foarte subțiri. Batem ouăle cu un pic de sare.Călim legumele în uleiul încins 3 min. Turnăm ouăle, amestecăm rapid, punem orezul și amestecăm 1 min., până se încălzește. Stingem focul, turnăm sosul de soia, uleiul de susan și omogenizăm. Servim cald. Opțional presărăm ceapă verde tăiată rondele.

206

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

 

Cotlet la cuptor cu semințe de dovleac

– 500 g cotlet de porc fără os, 50 g semințe de dovleac, zeama de la ¼ portocală, câte 2 lingurițe de sirop de arțar și ulei de susan, 1 cățel de usturoi, ¼  linguriță pastă de curry roșie, 2 linguri sos de soia, 150 ml lapte de cocos,  coajă se lămâie rasă, pătrunjel verde

Facem un sos din zeama de portocală, usturoiul curățat și zdrobit, sos de soia, coaja de lămâie, pasta de curry, sirop, lapte de cocos, ulei de susan și marinăm în el carnea 3 ore la frigider. Punem carnea cu sosul de marinat într-un vas yena și presărăm deasupra semințele.

IMG_5762

Coacem în cuptor, la foc mai mare (200), stropind din când în când cu sosul de marinat, până se rumenește. Servim presărată cu pătrunjelul tocat și o garnitură la alegere.

77

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Cotlet de porc cu lapte de cocos și cus cus

– 250 g cotlet de porc fără os, 2 căței de usturoi, 1 cm ghimbir, 1-2 linguri sos de soia, 150 ml lapte de cocos, 1 linguriță ulei de arahide, ½ lingură curry exotic, 100 g cus cus, 2linguri ulei, apă, sare

Curățăm și tăiem ghimbirul mărunt, pisăm usturoiul. Tăiem carnea cuburi mai mici (1×1 cm), o amestecăm cu usturoi, 1 lingură sos de soia, ulei de arahide și lăsăm să stea 30 min. la temperatura camerei. Prăjim cus cusul într-o lingură de ulei 1 min., turnăm 100 ml apă clocotită amestecată cu puțină sare și ținem sub capac 10 min.  Într-o lingură de ulei prăjim ghimbirul 30 sec. amestecând. Punem carnea cu marinada și fierbem, la foc mai mic, până începe să se înmoaie. Adăugăm sos de soia pt. a săra după gust, curry și laptele de cocos. Fierbem amestecând până se formează un sos mai subțire. Stingem focul, adăugăm cus cusul și omogenizăm. Servim cald.

75

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Carne de porc cu sos Worcester

– 300 g cotlet de porc fără os, 2 căței de usturoi, 2 cm ghimbir, 1 ceapă medie, 1 lingură sos Worcester, 2 linguri sos de soia, câte ½ linguriță sumac, praf de cardamom, mix de condimente marocane și praf de coriandru, 250 ml apă

Tăiem carnea cuburi mai mici, amestecăm cu sosul Worcester, 1 lingură sos de soia, 1 lingură de ulei și lăsăm să stea 30 min. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, usturoiul și ghimbirul. Într-o lingură de ulei încins prăjim 30 sec. usturoiul și ghimbirul. Punem ceapa și mai amestecăm 1 min. Adăugăm carnea și amestecăm până își schimbă culoarea. Presărăm sumac, coriandru, cardamom, turnăm apa și fierbem, la foc mai mic, sub capac, până se înmoaie carnea. Adăugăm condimentele marocane, 1 lingură sos de soia și fierbem descoperit 5 min., până scade din zeamă. Servim cu garnitură de orez.

74

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui Chow Mein

– 400 g piept de pui dezosat și fără piele, ½ ardei roșu, 2 cepe verzi, 100 g muguri de fasole Mung, 100 g tăiței de orez, 1 linguriță amestec cinci arome chinezești, 1 lingură sos de soia dark, 3-4 linguri sos de soia light, 1 linguriță Sambal Oelek, 1-2 lingurițe amidon alimentar, 4 lingurițe ulei brun de susan, 1 lingură ulei de arahide, coriandru proaspăt

Tăiem carnea fâșii subțiri, punem într-un castron, amestecăm cu amidonul dizolvat în 2 linguri sos de soia light, sosul de soia dark, Sambal Oelek, condimentele chinezești și lăsăsm să se marineze 30 min. Punem tăițeii în apă clocotită, sub capac, 3 min., spălăm cu apă rece, scurgem și amestecăm cu puțin ulei de susan pt. a nu se lipi. Curățăm și tăiem ardeiul fâșiuțe, ceapa și coriandru mărunt. Într-un wok încingem uleiul de arahide, punem carnea și amestecăm 1 min., până se rumenește uniform. (păstrăm marinata) Adăugăm ardeiul, mugurii de fasole și amestecăm 1 min. Punem tăițeii și prăjim 1-2 min. Punem restul de ulei de susan, ceapa verde, coriandru, sosul de soia rămas turnându-l pe pereții vasului și amestecăm. Servim imediat, fierbinte.

191

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Fășii de porc cu ciuperci

– 100 g cozi de ciuperci Champignon, 200 g pulpă de porc, 1 lingură sos de soia dark, 2 căței de usturoi, 2 cm ghimbir, 1 linguriță lemongrass, 2 linguri ulei, 1 linguriță ulei de arahide, sare

Curățăm și tăiem mărunt ghimbirul, pisăm usturoiul, cozile de ciuperci le lăsăm întregi. Tăiem carnea fâșii, amestecăm cu sos de soia, usturoi, ghimbir și ulei de arahide și lăsăm să stea 15 min.  În cele 2 linguri de ulei încins sotăm cozile de ciuperci, amestecând din când în când, până încep să se înmoaie, aprox. 5 min. Adăugăm carnea și prăjim la foc mare, amestecând, aprox. 3 min., până își schimbă culoarea și se pătrunde. Sărăm după gust, amestecăm cu lemongrass și stingem focul. Servim cu garnitură de orez cu susan.

71

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă Peking Shangsu

– 250 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 ceapă, 150 g muguri de bambus, 50 g ciuperci uscate, 100 ml ketchup, 2 linguri Sambal Oelek, 100 ml oțet de orez, 1 linguriță pastă de tomate, 2 linguri sos de soia, 2 ouă, câte 1 linguriță mălai și zahăr, 2 cuburi supă de pui, 2 l apă

Înmuiem ciupercile în apă clocotită 10 min., scurgem și tăiem tăiței fini. Curățăm și tăiem ceapa julien. Tăiem carnea cubulețe. Dizolvăm pe foc cuburile pt. supă în apă, adăugăm carnea și fierbem 15 min. Batem ouăle, le amestecăm în supă. Adăugăm bambusul, ciupercile, ketchup, pasta de roșii, sosul de soia, oțetul, Sambal Oelek, zahărul și dăm în clocot. Micșorăm focul, adăugăm mălaiul dizolvat în puțină apă rece, amestecăm pentru a se omogeniza și mai lăsăm pe foc 1 min. Servim caldă.

96

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)