Aripi de pui caramelizate

– 500 g aripioare de pui, 1 cățel de usturoi, 70 ml sos de soia, 1 lingură ketchup picant, ½ cană miere, 1 lingură ulei de măsline, piper

Îndepărtăm vârfurile aripioarelor, putem lăsa întregi sau tăia ½ și le așezăm într-o tavă/Yena.  Amestecăm toate ingredientele și turnăm peste aripioare.

img_2017

Punem în cuptor, la foc mediu, aprox. 1 oră, până se caramelizează sosul. Servim cu garnitură de cartofi fierți/orez.

223

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Porc fript cu miere și lapte de cocos

– 600 g cotlet de porc, 4 căței de usturoi, 3 linguri sos de soia, 3 linguri miere, 150 ml lapte de cocos, 2 ardei iuți uscați, 1 linguriță piper negru măcinat, 1 lingură ulei de arahide, sare

Spălăm carnea, ștergem prin tamponare cu șervete de hârtie, curățăm de eventualele porțiuni cu grăsime și tăiem felii subțiri. Le batem puțin cu ciocanul (ca pentru șnițel). Într-un castron amestecăm usturoiul, curățat și ras, cu sarea, mierea, laptele de cocos, sosul de soia, piperul, ardeii iuți, curățați de semințe și fărâmițați între degete. Punem carnea și marinăm în frigider până a doua zi.
Tapetăm o tavă cu folie de aluminiu, ungem cu ulei, așezăm feliile de carne, pe fiecare punem sos de marinadă. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare, aprox. 15-20 minute, până se caramelizează la suprafață. Scoatem feliile pe un grătar metalic, acoperim cu folie de aluminiu și lăsăm să stea 10 minute. Servim cu orez și salată chinezească.

83

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pachețele din foi de orez cu creveți

– 12 foi de orez, 150 g creveți congelați (mici), 1 morcov, 2 castraveți Cornison, 1/3 ardei gras roșu, 2 frunze de salată Bok Choy, 2 cm ghimbir, 2 linguri sos de soia, 1 linguriță oțet de orez, ½ linguriță ulei de arahide

Decongelăm creveții și scurgem bine. Curățăm și tăiem ghimbiorul mărunt, morcovul și castraveții bețișoare, ardeiul feliuțe mai mici, salata tăiței fini. Călim ghimbirul în ulei 30 sec., adăugăm sosul de soia, oțetul, amestecăm și stingem focul. Punem creveții, amestecăm și lăsăm sub capac 10 min. Într-o oală mai largă clocotim apă. Luăm de pe foc pe un tocător. Înmuiem câte o foaie de orez, scurgem bine, așezăm într-o parte salată, morcovi, castraveți și 3-4 creveți cu ghimbir.

img_7918

Rulăm, acoperim cu marginile și rulăm total, ca la sărmăluțe, formând pachețele. Le așezăm pe rând, pe un platou uns cu foarte puțin ulei, le ungem și pe ele pentru a nu se lipi. Putem păstra în frigider.

308

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui dulce cu fasole verde prăjită

– 600 g piept de pui dezosat și fără piele, 300 g fasole verde tăiată, 1 praz mic, 2 căței de usturoi, 1 lingură miere, 1 lingură pastă de tomate, 1 lingură sos de soia light, 2 linguri ulei de măsline

Tăiem carnea cubulețe și o marinăm într-un amestec din pastă de roșii, miere, sos de soia și usturoiul curățat și pisat. Punem în frigider cel puțin 2 ore. Curățăm și tăiem prazul fin. Într-o lingură de ulei prăjim fasolea și prazul, 3-4 min., amestecând continuu, apoi punem deoparte. În cealaltă lingură de ulei prăjim carnea aprox. 10 min., până se înmoaie. Punem legumele peste carne, amestecăm și mai lăsăm pe foc 1 min.

221

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aripioare în sos Satay

– 4 aripioare (partea cărnoasă), 1 lingură cu vârf sos Satay, 2 linguri sos de soia Indonezia, 1 lingură ulei

Amestecăm sosul Satay cu sosul de soia și uleiul. ”Tăvălim” aripioarele în el și ținem în frigider 4 ore. Le scoatem din marinadă și așezăm pe grătarul unei tăvi. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 20 minute. Întoarcem aripioarele pe cealaltă parte, ungem cu sosul rămas și mai ținem în cuptor, la foc mediu (180), 20 minute. Servim calde cu garnitură la alegere, în cazul meu sote de castraveți proaspeți.

220

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de salată chinezească cu pui

– 8 frunze de salată Bok Choy-partea albă, 2 aripioare de pui, 1 ceapă mică, 1 cățel mare de usturoi, 1 ceapă verde, 2 cm ghimbir, 100 g morcovi, 1 ardei mai mic portocaliu, 1 lingură sos teriyaki, 3-4 linguri sos de soia, 60 g tăiței chinezești (din pachet Vifon), 1 lingură ulei de orez, 1 linguriță sos Peri Peri, sare, 3 l apă, ardei iute pt. servit

Tăiem aripioarele ½ și îndepărtăm vârfurile. Curățăm și tăiem salata cuburi, ceapa, usturoiul și ghimbirul mărunt, ceapa verde-partea albă- rondele, separat partea verde feliuțe pe diagonală pe care le vom ține de o parte pentru servit, morcovii julien, ardeiul feliuțe, ardeiul iute rondele fine.

Încălzim uleiul într-o oală mai mare, călim 1 min. ceapa, partea albă a cepei verzi, ghimbirul, usturoiul, morcovii, adăugăm sosul teriyaki, ardeiul și ținem pe foc încă 1 min. amestecând. Turnăm apa, punem aripioarele și fierbem, la foc mediu, până se înmoaie carnea. Punem salata, sosul de soia, sosul Peri Peri, sărăm după gust și fierbem 3-4 min. Aducem la punctul în care clocotește, punem tăițeii, stingem focul și ținem acoperit 3 min. Servim presărată cu cozi de ceapă verde și feliuțe de ardei iute.

127

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Macrou copt în sos de muștar

– 2 buc. macrou, 2 linguri iaurt gras, 2 linguri muștar, 1 ceapă, 3 linguri sos de soia, verdeață după gust

Curățăm macroul și tăiem bucăți potrivite. Curățăm ceapa, tăiem ½, apoi feliuțe subțiri. Amestecăm sosul de soia cu muștarul și iaurtul, adăugăm ceapa, bucățile de macrou și lăsăm la marinat 30 minute. Turnăm într-o formă de copt, în cazul meu formă Yena și punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (170) aproximativ 25-30 minute. Servim presărat cu verdeață tocată.

98

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată Bok Choy cu soia

– 250 g salată Bok Choy, 1 ardei portocaliu, 1 roșie, 100 g boabe de soia fierte, 1 ceapă, 1 cățel de usturoi, 50 g boabe de porumb din conservă, 1-2 linguri sos de soia, 2 linguri ulei, sare, piper

Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul mărunt, salata tăiței și partea albă cuburi, roșia bucăți mai mici, ardeiul feliuțe; spălăm și scurgem porumbul. Călim în ulei ceapa și usturoiul 1 min., adăugăm soia, sare, piper și amestecăm 1 min. Răcorim. Într-un bol amestecăm toate ingredientele și omogenizăm. Lăsăm să stea 15 min. și servim.

253

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aripi de pui dulci și lipicioase

– 8 aripi de pui, 20 g unt, 30 g zahăr brut, 2 linguri miere, 1 linguriță ienibahar măcinat, 1 lingură coriandru praf, 3 cm ghimbir, 1 cățel mare de usturoi, 2 linguri oțet balsamic, 1 lingură sos de soia, 2 lingurițe Sambal Oelek, 1 lingură ulei, sare, piper

Îndepărtăm vârfurile aripilor, tăiem ½, sărăm, piperăm, ungem cu ulei și le așezăm într-o tavă tapetată cu folie de aluminiu. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (220) 15 min. Între timp curățăm și radem fin usturoiul și ghimbirul. Într-o cratiță punem toate ingredientele și amestecăm până se topesc untul și zahărul, obținând un sos. Scoatem aripile din cuptor, le pensulăm cu sos, punem iar în cuptor 20 min. Întoarcem pe cealaltă parte, le ungem cu sos și punem în cuptor aprox. 15 min., până sunt rumene și pătrunse. Încălzim sosul rămas. Scoatem aripile într-un bol, turnăm sosul și amestecăm. Servim imediat.

218

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aripioare la pungă marinate cu wasabi

– ½ kg aripioare de pui-partea cărnoasă, 1 lingură sos de soia, 1 linguriță pastă wasabi, 1 linguriță ghimbir tăiat mărunt, 1 linguriță coriandru măcinat, 1 lingură ulei de arahide

Punem aripioarele într-o pungă în care le vom prăji în cuptor. Amestecăm restul  ingredientelor, turnăm peste carne, închidem punga etanș și acoperim cu pasta prin mișcări de amestecare. Punem în frigider 2 ore.

IMG_7299

Încălzim cuptorul la foc mediu (180). Găurim din loc în loc punga, o așezăm pe o tavă și punem în cuptor aprox. 30-35 min.

215

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)