Ciuperci pleurotus cu legume în sos de brânză cu ardei iuți

– 250 g ciuperci Pleurotus, 100 g castraveți, 100 g morcovi, 60 g ceapă, 1 cățel de usturoi, 100 g ardei gras verde, 2 linguri cu vârf cimbru proaspăt, 1 linguriță ierburi Provence, 200 g sos picant cu brânză și ardei iute (din comerț), 2 linguri ulei, sare, piper, apă

Curățăm și tăiem ceapa feliuțe, usturoiul mărunt, ardeiul feliuțe, castraveții cubulețe, cozile ciupercilor mărunt; radem mare morcovii. Presărăm pe pălăriile ciupercilor ierburile Provence. În uleiul încins călim ceapa și usturoiul 1 minut. Punem codițele de ciuperci, ardeii și ținem pe foc mediu 2 minute. Adăugăm pălăriile ciupercilor, amestecăm, turnăm 50 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 3 minute. Adăugăm castraveții, morcovii, sare și piper după gust, amestecăm, acoperim și fierbem 4 minute, până castraveții încep să se înmoaie puțin. Turnăm sosul, presărăm cimbrul, omogenizăm și fierbem 1 minut. Servim mâncarea caldă.

245

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de castraveți cu rodie și iaurt

– 150 g castraveți, 1 rodie mică,  60 g ceapă roșie, 80 g roșii, 80 g cașcaval Emmentaler, 200 g iaurt gras, 1 linguriță cimbru proaspăt, sare

Curățăm și tăiem castraveții mărunt, ceapa ¼, apoi feliuțe subțiri. Le punem într-o sită, amestecăm cu 1 linguriță de sare și lăsăm deoparte 10 min. Într-un castron batem spumă iaurtul. Scurgem castraveții cu ceapă prin presare și punem în castronul cu iaurt. Tăiem roșia mărunt, brânza cubulețe; scoatem sâmburii din rodie; tocăm mărunt frunzele de cimbru; le punem în castron, sărăm după gust și omogenizăm. Acoperim cu capac, punem în frigider 30 min. Servim rece.

258

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Felii cu parizer și ardei

– 1 aluat foietaj (400 g), ½ ardei roșu, 250 g parizer, 100 g cașcaval, 1 lingură rasă cimbru uscat, ketchup picant, parmezan ras, lapte, piper

Decongelăm aluatul, întindem o foaie subțire pe care o tăiem ½. Curățăm și tăiem cubulețe ardeiul; tăiem parizerul cubulețe, radem mic cașcavalul. Fiecare foaie o ungem cu ketchup, presărăm parizer, ardei, piper, cimbru și deasupra cașcaval.

IMG_7362

Rulăm strâns, pe lungime și punem în frigider 30 min. Tăiem rondele de 1 cm grosime, le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, la distanță una de cealaltă. Ungem fiecare felie cu lapte, deasupra presărăm parmezan.

IMG_7363

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), aprox. 20 min., până se rumenesc bine. Servim calde/reci.

304

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cartofi cu șuncă și praz

– 1 kg cartofi, 100 g șuncă de casă (jambon afumat), 1 ceapă, 2 fire praz, 2 linguri ulei, 5 linguri sos dulce-acrișor, piper, 1 linguriță cimbru pudră

Fierbem cartofii în coajă, curățăm, tăiem rondele de 1 cm grosime. Tăiem șunca cubulețe. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, prazul rondele de 1 cm grosime, le călim în ulei. Oprim focul, adăugăm șunca, piper după gust și omogenizăm. Ungem o formă Yena cu 2 linguri de sos, așezăm ½ cartofi, peste amestecul cu șuncă.

IMG_7273

Acoperim cu restul de cartofi, îi ungem cu sos și presărăm cimbru.

IMG_7274

Punem în cuptor, la foc mai mare (200), aprox. 25 min., până se rumenesc. Servim calzi.

223

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ștrudel cu praz și telemea

– 1 aluat foietaj congelat (400 g), 180 g praz, 1 ceapă verde, 150 g telemea, 2 linguri smântână, 1 lingură rasă cimbru uscat, lapte, semințe de floarea-soarelui

Decongelăm aluatul. Curățăm ceapa, prazul și tăiem rondele subțiri. Le înăbușim 3 min. În puțină apă și scurgem. Tăiem mărunt brânza, amestecăm cu smântâna, cimbrul și prazul. Întindem aluatul într-o foaie dreptunghiulară subțire. Tăiem 16 dreptunghiuri. Pe fiecare bucată punem umplutură. Rulăm și așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, la distanță, pentru a nu se lipi între ele în timpul coacerii. Ungem fiecare rulou cu lapte și presărăm semințe. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aprox. 15-20 min., până se rumenesc. Servim calde/reci.

301

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Brânză aromată cu măsline

– 200 g brânză telemea, 1 cățel de usturoi, 6 boabe de piper verde, câte 1 linguriță de cimbru, busuioc, rozmarin uscate, 50 ml ulei de măsline, câte 50 g măsline negre fără sâmburi și măsline verzi umplute cu gogoșari, 2 fire de pătrunjel verde

Curățăm usturoiul, pisăm și amestecăm cu uleiul. Tăiem brânza cuburi de 1 cm latura, presărăm frunzele uscate, turnăm uleiul și amestecăm ușor pentru acoperi toată brânza. Acoperim și punem în frigider până a doua zi. Scoatem brânza din ulei, amestecăm cu măslinele și frunzele de pătrunjel tocate fin.

232

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cartofi cu ouă și jambon la cuptor

– 1/2 kg cartofi, 4 ouă, 1 linguriță sare de mare, câte 1 linguriță cimbru uscat și praf de usturoi, ½ linguriță piper Sechuan, ¼ linguriță piper negru, 2 felii jambon afumat, 2 linguri unt pt. tavă

Spălăm bine cartofii, fierbem în apă cu sare până intră furculița, scurgem, răcorim, curățăm de coajă și radem mare. Într-un bol mixăm ouăle cu toate condimentele. Ungem o tavă cu unt și așezăm cartofii amestecați cu jambonul rupt fâșiuțe.Înțepăm din loc în loc cu o furculiță.

IMG_6926

Deasupra turnăm ouăle.

IMG_6927

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 35-40 min., până se rumenesc.

IMG_6928

Desfacem marginile de vas și răsturnăm pe o farfurie. Porționăm și servim calzi.

216

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mici din champignons, cu susan, miez de floarea soarelui și fulgi de ovăz

-cu denumirea asta am preluat rețeta-

– 500 g ciuperci Champignon, câte 50 g susan și semințe de floarea-soarelui, 150 g fulgi de ovăz, 100 g pesmet, 3 ouă, 1 lingură bicarbonat, 2 lingurițe zeamă de lămâie, câte 2 lingurițe cimbru uscat și piper negru măcinat, 1 linguriță ienibahar praf, ½ linguriță anason praf, 1 linguriță coriandru măcinat, 1 căpățână de usturoi, 3 linguri ulei de măsline, sare grunjoasă

Curățăm și tocăm mare ciupercile cu robotul. Râșnim cu mașina de cafea susanul și semințele de floarea-soarelui. Le amestecăm cu ciupercile, fulgii de ovăz, ouăle, pesmetul, bicarbonatul stind cu zeama de lămâie,usturoiul curățat și pisat, aromele, sărăm și piperăm. Lsăm să stea în frigider 30 min., apoi formăm mititei pe care îi așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt unsă cu ulei.

IMG_6485

Punem în cuptorul preîncălzit 30 min. Pe o parte și 10 min pe cealaltă parte. Servim cu cartofi țărănești și muștar iute.

Cartofi țărănești

– 500 g cartofi, 1 lingură condimente pt. cartofi, 2 căței de usturoi, 3-4 linguri ulei, sare

Curățăm cartofii, tăiem felii mai groase, amestecăm cu condimentele și sare. Curățăm usturoiul și pisăm. Într-un vas Yena turnăm uleiul, presărăm usturoiul și așezăm cartofii. Prăjim în cuptorul încins aprox. 30 min., până se rumenesc. Servim calzi.

209

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Paste cu brânză, ceapă verde și șuncă la cuptor

– 250 g paste pătrate, 100 g șuncă pizza, 1 leg. ceapă verde, ½ ardei roșu (50 g), 100 g telemea de vaci, 3 ouă+1 ou fiert tare, 150 g smântână, 1 lingură rasă cimbru uscat, 1 linguriță condimente Fajita, 1 roșie, sare, piper, măsline Kalamata, unt și pesmet pt. vas

Fierbem pastele 3 min. În apă cu 1 lingură de ulei, oprim focul, turnăm 1 cană de apă rece și ținem sub capac 10 min. Spălăm cu apă rece și scurgem. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, ardeiul, la fel și șunca. Tăiem brânza și oul fiert cubulețe, roșia felii. Amestecăm pastele cu ceapa, ardeiul, brânza, șunca,  Fajita, cimbru, sare și piper, apoi cu smântâna. Batem ouăle și le amestecăm cu compoziția. Ungem o formă Yena cu unt și tapetăm cu pesmet. Întindem compoziția, presărăm oul fiert, așezăm din loc în loc feliile de roșie și măslinele.

IMG_6437

Punem în cuptor, la foc mediu, 30 min. Răcorim 10 min., porționăm și servim.

66

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Fileuri de pește pe varză

– 1 kg fileuri de pește alb, 50 g cașcaval, 500 g varză dulce, 60 g smântână, 40 g praz, 40 ml ulei, 1 linguriță cimbru uscat, 50 ml vin alb demisec, sare, zeamă de lămâie

Am folosit pangasius pe care l-am decongelat și scurs bine de apă. Opărim în apă clocotită fileurile 1 min. Curățăm și tăiem varza tăiței fini,  prazul rondele fine. Le călim în ulei împreună cu cimbru. Diluăm vinul cu puțină apă și zeamă de lămâie, turnăm peste varză și sărăm. Punem varza într-un vas Yena, peste fileurile de pește. Deasupra întindem smântâna și presărăm cașcavalul ras.

IMG_6050

Punem în cuptor, la foc mediu, aprox. 10-15 min., până se topește cașcavalul. Servim cald garnisit cu varză.

89

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)