– 300 g file de pangasius, 400 g mix de legume și orez congelat, ½ linguriță usturoi granulat, 1 linguriță boabe de muștar, 2 linguri tarhon tăiat mărunt, 1 lingură oțet de orez, sare, piper alb măcinat, apă
Tăiem fileurile de pește bucăți de 2-3 cm. Prăjim boabele de muștar sec. Clocotim 1 l apă cu 1 linguriță sare, punem mixul de legume și orez congelat și fierbem 10 minute. Adăugăm peștele, usturoiul, sare, piper după gust și fierbem 5 minute. Punem boabele de muștar, tarhonul oțetul, amestecăm și ținem pe foc 1 minut. Servim supa caldă.
– 500 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 lingură condimente Hot&Spicy, 1-2 linguri făină, 2 linguri semințe de susan alb, 2 linguri semințe de floarea-soarelui decojite, 3 linguri ulei, ¼ linguriță sare
Amestecăm semințele. Tăiem carnea bucăți de cca. 10 cm, presărăm sarea, condimentele, tăvălim prin făină, apoi prin semințe și prăjim în uleiul încins, pe foc mediu, câte 3 minute pe fiecare parte. Servim cu garnitură sau salată la alegere.
– 400 g file de pangasius, 100 g ardei grași tăiați feliuțe, 50 g frunze de leurdă congelate, 1 lingură Tamouri Masala, câte ¼ linguriță piper alb măcinat și sare de mare, 1 lingură ulei, apă
Tăiem peștele bucăți de cca. 5 cm, presărăm Tamouri Masala, piperul și sarea. Tăiem leurda congelată mărunt. Într-o tigaie antiaderentă încălzim uleiul pe foc mediu, punem ardeii, leurda, 2 linguri de apă și fierbem 3-4 minute. Adăugăm peștele, amestecăm și gătim 5 minute, întorcându-l pe toate părțile. Servim mâncarea caldă.
– 4 ouă, 600 g cartofi fierți în coajă, 200 g fasole verde, 100 g mușchi file (6 felii), 1 linguriță praf de usturoi, 2 lingurițe rozmarin uscat, ¼ linguriță piper negru măcinat, sare, apă, margarină pentru formă
Curățăm fasolea și tăiem bucăți de 3-4 cm lungime. Clocotim 1 l de apă cu ½ linguriță sare și fierbem fasolea până începe să se înmoaie. Scurgem și punem într-un castron. Curățăm cartofii, tăiem cubulețe și punem în castron. Adăugăm rozmarinul, praful de usturoi, piperul, ½ linguriță sare și amestecăm. Batem bine ouăle și încorporăm în compoziție. Ungem un vas Yena (26×16 cm) cu margarină, punem ½ compoziție, peste feliile de mușchi. Acoperim cu restul compoziției și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 20-25 minute. Răcorim 10 minute, porționăm și servim.
– 500 g cotlet de porc fără os, 1 ardei capia roșu (125 g), 2 linguri tarhon tăiat mărunt, ½ linguriță praf de nucșoară, sare, piper, ulei, apă
Tăiem cotletul în 6 felii, lăsând baza întreagă. Presărăm între ele și la exterior câte ½ linguriță sare și piper, la fel turnăm și 2 linguri de ulei. Punem într-un castron, acoperim și ținem în frigider până a doua zi. Scoatem la temperatura camerei cu 1 oră înainte de a găti. Curățăm ardeiul și tăiem felii subțiri. Îndepărtăm feliile ca un evantai, între ele presărăm tarhonul și punem feliile de ardei. Le pliem și prindem cu scobitori. Ungem o tavă cu ulei, turnăm 50 ml apă, punem carnea, deasupra presărăm nucșoara. Acoperim tava cu folie de aluminiu. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 30 minute. Creștem flacăra spre mare (200) și ținem în cuptor 10 minute. Îndepărtăm folia și punem în cuptor 10 minute, până se rumenește.
– 50 g frunze de spanac, 15 g frunze de lobodă roșie, 2 căței de usturoi (4 g), 1 morcov mic (40 g), 1 păstârnac mic (25 g), 1 fileu macrou afumat (cca. 100 g), 1 linguriță Vegeta, 1 lingură smântână, 1 linguriță ulei cu chilli, ½ linguriță boabe de piper verde, sare, 1 l apă
Curățăm morcovul, păstârnacul, tăiem bucățele, punem într-o oală, turnăm apa, presărăm ½ linguriță sare și fierbem până încep să se înmoaie. Spălăm spanacul, loboda, punem în oală și fierbem până se înmoaie. Răcorim, scurgem lichidul într-o oală, pasăm conținutul și punem în oală. Tăiem peștele bucățele și punem în oală. Fierbem pe foc mediu până clocotește.
Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Frecăm bine smântâna. Încălzim uleiul pe foc mediu și prăjim piperul până începe să pocnească. Punem usturoiul, smântâna, reducem flacăra la mic și amestecăm până se dizolvă. Turnăm în oală, amestecăm 1 minut și stingem focul. Porționăm și servim.
– 250 g paste făinoase fără ou, 400 g frunze de spanac congelat, 7 g usturoi, 1 ardei iute verde, 150 g mușchi afumat, condimente pentru paste, 1 linguriță semințe de fenicul, 2 linguri ulei, sare, piper, apă; pentru servit roșii Cherry, ulei
Clocotim 2 l apă cu 1 linguriță de sare și fierbem pastele 10 minute. Stingem focul, turnăm o cană de apă rece, acoperim și ținem de o parte. Decongelăm spanacul în punga sa. Curățăm usturoiul, ardeiul iute și tăiem mărunt. Tăiem mușchiul cubulețe. Într-o tigaie antiaderentă încălzim uleiul pe foc mare, punem usturoiul, semințele de fenicul, ardeiul iute și prăjim 1 minut. Adăugăm mușchiul, reducem flacăra la mediu și amestecăm 2 minute. Punem spanacul cu tot cu zeama lăsată, condimentele pentru paste, câte ½ linguriță sare și piper, turnăm 50 ml apă și fierbem, amestecând din când în când, 10 minute. Scurgem pastele, punem în cratiță, presărăm 1 linguriță condimente pentru paste, sărăm după gust și amestecăm până scade lichidul, aproximativ 3-4 minute. În tigaie încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare, punem roșii Cherry și prăjim până își schimbă culoarea, aproximativ 2-3 minute. Porționăm pastele, deasupra așezăm roșii și servim.
– 1 cutie iaurt 3,5 % grăsime (375 g), 400 g varză dulce, 125 g morcovi, câte 1 linguriță praf de cimbru, semințe de coriandru și semințe de chimen, ½ ardei iute verde, 1 lingură zahăr, 2 linguri făină, 1 lingură ulei, ¼ linguriță piper negru măcinat, sare, apă
Curățăm varza, ardeiul iute și tăiem mărunt. Curățăm morcovii și tăiem cubulețe. Într-o cratiță încălzim uleiul pe foc mare, punem chimenul, coriandrul și prăjim 30 secunde. Adăugăm morcovii și amestecăm 1 minut. Adăugăm varza, ¼ linguriță sare, reducem flacăra la mediu și amestecăm 3 minute. Turnăm 200 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 10 minute. Separat amestecăm iaurtul cu zahărul și făina, turnăm treptat 1 l de apă și omogenizăm. Punem într-o oală, pe foc mai mare. Când clocotește reducem flacăra la mic și fierbem 10 minute. Adăugăm varza, cimbrul, piperul, sărăm după gust, creștem flacăra la mediu și gătim 3-4 minute. Porționăm și servim.
– 50 g frunze de baby spanac, 15 g frunze de lobodă roșie, 50 g roșii Cherry mici, 1 fileu de macrou afumat (cca. 70 g), 1 lingură semințe de in, 50 g iaurt, ¼ linguriță piper negru cu lămâie măcinat, 1 lingură ulei, sare
Spălăm frunzele, uscăm pe o hârtie absorbantă, rupem bucăți și punem într-un bol. Tăiem macroul bucăți de cca. 1,5-2 cm, punem în bol, adăugăm roșiile și amestecăm. Frecăm bine iaurtul. Încălzim uleiul pe foc mediu și prăjim semințele câteva secunde, până însep să pocnească. Turnăm iaurtul, presărăm piperul, ¼ linguriță sare și amestecăm până se dizolvă. Turnăm în bol și omogenizăm.
– 1 l lapte, 125 g gris, 100 g zahăr, 100 g stafide, 30 g unt, 1 linguriță esență de migdale verzi, stafide trase în ciocolată, fulgi de migdale
Înmuiem stafidele în apă caldă, amestecată cu esența, 30 minute și scurgem. Clocotim laptele cu zahărul, reducem flacăra la mediu, adăugăm treptat grisul și amestecăm continuu până se îngroașă, aproximativ 7-10 minute. Stingem focul, încorporăm untul și stafidele. Turnăm compoziția în forme udate cu apă rece. Deasupra punem stafide trase în ciocolată și fulgi de migdale. Răcim și servim. Putem păstra în frigider.