Pui în sos de mentă cu chilli și coriandru

– o rețetă din India-

– 350 g piept de pui dezosat și fără piele, 25 g spanac proaspăt, 25 g coriandru/pătrunjel verde, 15 g mentă proaspătă, 2 chilli verzi, 1 ceapă, 2 căței de usturoi, 2 cm ghimbir, 1 lingură suc de lămâie, 80 g iaurt, 2 lingurițe turmeric, ½ linguriță zahăr, 3 linguri ulei de arahide/vegetal, sare; pt. servit-  roșii și orez gătit simplu

Curățăm și tăiem mărunt spanacul, menta, coriandrul, ghimbirul, usturoiul, chilli, le amestecăm cu 1/2 linguriță sare, sucul de lămâie și pasăm cu blenderul obținând un piure pe care îl punem deoparte. (la nevoie turnăm puțină apă) Amestecăm iaurtul până devine cremos și punem deoparte. Tăiem carnea bucăți mai mari. Curățăm ceapa și tăiem mărunt. Încălzim o tigaie cu fundul gros la foc mediu, turnăm uleiul, ceapa și gătim 5-6 min., amestecând, până se înmoaie. Punem carnea, o prăjim, la foc mediu, 2-3 min., până își schimbă culoarea. Presărăm zahărul, turmericul, sare după gust și prăjim 2 min. Reducem flacăra, adăugăm ½ iaurt, amestecăm 1 min., punem restul de iaurt, amestecăm până se îngroașă și uleiul iese la suprafață. Adăugăm piureul și amestecăm continuu 4-5 min. Curățăm roșia de coajă și semințe, apoi o tăiem bastonașe subțiri. Servim cu roșii și orez gătit simplu alăturate.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Curry piperat de pui sud indian

– 600 g pulpe superioare de pui dezosate, 1 linguriță ghimbir ras, câte 1 linguriță semințe de muștar negru, coriandru măcinat, turmeric, pudră de chilli, 2 lingurițe chimion măcinat, 2 linguri boabe de piper verde, 8-10 frunze proaspete de curry/ 1 lingură praf de curry, 1 vârf de cuțit asafetida, 2 lingurițe sare, 200 ml cremă de cocos, 200 ml apă, sucul de la 1 lămâie, 4 linguri ulei de arahide/vegetal, 6 linguri de coriandru proaspăt tocat mărunt

Tăiem pulpele bucăți mari. În uleiul încins prăjim semințele de muștar până încep să pocnească. Adăugăm asafetida, curry, amestecăm 30 sec., punem bucățile de carne și amestecăm 4-5 min. Adăugăm coriandrul, turmericul, piperul, pudra de chilli, sarea și amestecăm 1-2 min. Punem crema de cocos, turnăm apa rece, amestecăm bine și fierbem, la foc mediu, până se înmoaie carnea, aprox. 15-20 min. Amestecăm cu ghimbirul și stingem focul. Turnăm sucul de lămâie și amestecăm. Presărăm coriandrul tocat și servim imediat. (nu am avut verdeață)

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tandoori curry de ciuperci

– o rețetă din India-

– 600 g ciuperci Champignon mici, 1 ceapă, 2 căței de usturoi, 2 lingurițe de ghimbir ras, 200 g mazăre congelată, 900 g roșii, 1 linguriță semințe de coriandru, 2 lingurițe coriandru praf, câte 1 linguriță semințe de chimion și chimion praf, 6 boabe de piper negru, 1 linguriță turmeric, ½ linguriță cardamom praf, 1 lingură Tandoori Masala, 1 chilli roșu, 6 linguri smântână, 2 lingurițe sare, 4 linguri coriandru/pătrunjel verde tocat, 2 linguri ulei de arahide/vegetal

Curățăm și tăiem ceapa mărunt, zdrobim usturoiul. Curățăm roșiile de pieliță și cotorul cu semințe; le tăiem mărunt. Spălăm bine ciupercile și tăiem ½. Curățăm chilli de semințe și tăiem mărunt.

În uleiul încins, la foc mediu, prăjim semințele de chimion și coriandru, amestecând, aprox. 1 min., până încep să pocnească. Adăugăm ceapa, chimionul și coriandrul praf, boabele de piper, cardomomul, turmericul, Tandoori Masala, chilli, usturoiul, ghimbirul și amestecăm 2-3 min., până când se înmoaie ceapa. Adăugăm roșiile, ciupercile, sarea, amestecăm și aducem la punctul de fierbere. Micșorăm focul la minim și fierbem descoperit 25 min. Adăugăm mazărea, omogenizăm și mai ținem pe foc 5 min. Luăm de pe foc, amestecăm cu coriandrul tocat mărunt, smântâna și servim imediat.

283

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Carne de vită Madras

– o rețetă din India-

– 700 g carne slabă de vită, 2 cepe, 2 căței de usturoi, 1-2 ardei chilli roșii uscați, 2 lingurițe semințe de coriandru măcinate, 2 lingurițe turmeric, 1 linguriță semințe de muștar negru, câte ½ linguriță ghimbir pudră și piper măcinat, 55 g ghee/unt nesărat, 250 ml supă concentrată de vită (stock), 145 g cremă de cocos, 300 ml apă, 1 lămâie, sare, pt. servit orez gătit simplu

Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul și chilli mărunt. Tăiem carnea cuburi mai mari. Dizolvăm crema de cocos în apa clocotită. Într-un castronel punem chilli turmericul, coriandrul, semințele de muștar, ghimbirul, piperul, turnăm puțin din mixtura de cocos și amestecăm obținând o pastă.

Într-o tigaie prevăzută cu capac etanș încălzim untul la foc mediu, adăugăm ceapa, usturoiul și prăjim până se colorează galben-maroniu, aprox. 5-8 min., amestecând des. Adăugăm pasta aromată și amestecăm 2 min. Punem carnea, turnăm supa, aducem la punctul de fierbere; reducem focul la mic, acoperim cu capacul și fierbem până se înmoaie carnea, aprox. 1 ½ ore. La nevoie turnăm câte puțină supă/apă. Descoperim, turnăm mixtura de cocos rămasă, suc de lămâie și sare după gust. Aducem la punctul de fierbere, micșorăm flacăra și fierbem fără capac până scade sosul puțin. Servim caldă cu garnitură de orez simplu.

282

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată pufoasă de vinete cu iaurt

– o rețetă din nordul Indiei-

– 2 vinete mari, 1 ceapă, 1 cm ghimbir, 1 chilli verde proaspăt, 2 căței de usturoi, 300 g iaurt, 1 linguriță semințe de chimion, câte ½ linguriță turmeric, coriandru și fenicul praf, 1 leg. mărar/pătrunjel verde, 3 linguri ulei, ½ linguriță sare

Coacem vinetele, curățăm, scurgem de zeamă și tocăm. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, usturoiul, ghimbirul, ardeiul chilli și mărarul. Încălzim uleiul la foc mediu spre mic, punem semințele de chimion și prăjim câteva secunde, până încep să pocnească. Adăugăm ghimbirul, usturoiul, ceapa, ardeiul chilli și amestecăm 1 min. Presărăm prafurile de condimente, amestecăm, adăugăm vinetele, sarea, verdeața tocată și omogenizăm. Ținem pe foc 2-3 min., adăugăm iaurtul și amestecăm continuu până omogenizăm. (!!!să nu clocotească pt. că se poate brânzi iaurtul) Răcim și punem în frigider până la servire.

291

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Curry de fasole roșie

– o rețetă din India-

– 800 g boabe de fasole roșie (conservă), 2 cepe, 6 căței de usturoi, 2 lingurițe de ghimbir tocat mărunt, 2 chilli verzi, 2 roșii mari, 2 lingurițe semințe de chimion, 1 linguriță chimion măcinat, 1 linguriță coriandru măcinat, 1 linguriță Garam Masala, ¼ linguriță turmeric, 1 linguriță zahăr brut, 1 linguriță sare, 500 ml apă caldă, 2 linguri ulei de arahide/vegetal, pt. servit 4 linguri coriandru proaspăt tocat și iaurt

Spălăm boabele de fasole cu apă rece și scurgem. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, zdrobim usturoiul. Curățăm roșiile de coajă și cotor, tăiem mărunt. Curățăm de cotorul cu semințe chilli și tăiem mărunt. În ulieul încins prăjim semințele de chimion până pocnesc, adăugăm ceapa și călim până se înmoaie. Punem ghimbirul, usturoiul și prăjim 2 min. amestecând. Adăugăm chimionul, coriandrul, garam Masala, chilli, roșiile și fierbem 12-15 min. amestecând din când în când. Punem fasolea, zahărul, sarea și fierbem 10-12. min. până se înmoaie. Servim caldă presărată cu coriandru tocat și iaurt.

277

Carne de porc în sos de fenugreek și scorțișoară

– o rețetă din India-

– 400 g carne de porc, 1 ceapă, 4 căței de usturoi, 220 g roșii curățate de coajă și semințe și tocate, 3 linguri oțet de vin roșu, 1 băț de scorțișoară, 4 semințe de cardamom zdrobite, câte 2 lingurițe pastă de ghimbir și pastă de usturoi, 2 lingurițe chimen măcinat, 1 linguriță turmeric, ½ linguriță pudră de chilli, 1 lingură fenugreek uscat, ½ linguriță Garam Masala, 3 linguri ulei de arahide/vegetal, 1-2 linguri ghee/unt nesărat, 150 ml apă, sare, coriandru/pătrunjel verde

Tăiem carnea cuburi mai mari, amestecăm cu 1 linguriță de sare, turnăm oțetul și lăsăm deoparte 30 min. Curățăm și tăiem mărunt ceapa și usturoiul. Încingem uleiul într-o cratiță cu fundul gros. Adăugăm cardamomul, usturoiul, ceapa și prăjim la foc mediu, amestecând frecvent, până se înmoaie. Punem pasta de usturoi, pasta de ghimbir, gătim 2-3 min., apoi chimenul, turmericul, praful de chilli, scorțișoara și ținem pe foc 1-2 min. Adăugăm roșiile și fierbem la foc mai mic până se îngroașă și uleiul se separă la margine. Punem carnea, fenugreekul, turnăm apa călduță, sărăm după gust și aducem la punctul de fierbere. Reducem focul la mic, acoperim cu capac și fierbem aprox. 30-40 min., până se înmoaie carnea.

Încălzim o crăticioară la foc mic, punem untul, Garam Masala, amestecăm 30 sec. și punem în cratița cu carnea. Amestecăm și stingem focul. Servim caldă presărată cu coriandru tocat mărunt și orez alăturat.

92

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Rulouri condimentate din făină de susan

– o rețetă din India-

– 250 g făină de susan, 3 linguri făină de grâu, 100 g iaurt natural, 2 lingurițe sare, ¼ linguriță turmeric, 2 căței de usturoi, 2 lingurițe ghimbir ras, 4 lingurițe pastă de ardei chilli verzi, 600 ml apă caldă, ulei de arahide/vegetal

– pt. topping- 1 linguriță susan, 1 linguriță semințe de muștar negru, 4 linguri de pătrunjel verde tocat, 2 linguri răzătură de nucă de cocos, 6 linguri ulei de arahide/vegetal

Pensulăm cu ulei 4 tăvi mari și punem deoparte. Amestecăm făina cu sare, iaurt, turmeric, ghimbir, usturoiul curățat și ras, apa și pasta de chilli, punem într-o cratiță cu baza groasă și omogenizăm. Punem pe foc mediu și amestecăm continuu până începe să se îngroașe, aprox. 5-6 min. Reducem focul la minim și gătim sub capac 4-5 min. Amestecăm, acoperim și fierbem la foc mic 2-3 min. până se îngroașă. Luăm de pe foc și întindem pe tăvi cu o paletă într-un strat foarte subțire. Aluatul se va întări pe vreme ce se răcorește. Ținem deoparte 5 min. apoi tăiem pe lungime în fâșii de 5 cm lățime.

img_2894

Cu paleta rulăm ușor fiecare bucată și la așezăm pe platoul de servit.

Preparăm toppingul. Prăjim susanul și muștarul în uleiul încins până încep să pocnească. Presărăm peste roluri, deasupra pătrunjelul și nuca de cocos. Servim imediat.

340

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Kheema Matar

– o rețetă din India-

– 500 g carne tocată de vită/miel, 1 ceapă mare, 250 g mazăre congelată, 2 roșii, 1 lingură pastă de usturoi, 1 lingură pastă de ghimbir, 2 foi de dafin, 2 lingurițe semințe de chimion, 1 linguriță pudră de curry exotic, 1 linguriță coriandru măcinat, ½ linguriță turmeric, câte ½ linguriță sare și piper, 1/4-1/2  linguriță praf de chilli, un vârf de cuțit de zahăr, 25 g ghee/unt nesărat

Curățăm și tocăm ceapa fin; curățăm roșiile de semințe și tocăm mărunt. Încălzim o tigaie cu fundul gros la foc mediu, topim untul și prăjim semințele de chimion 30 sec., până încep să pocnească. Punem ceapa, pasta de ghimbir, pasta de usturoi, foile de dafin, pudra de curry și prăjim până grăsimea se separă spre margine. Amestecăm cu roșiile 1-2 min., apoi punem coriandru, turmeric, zahăr, sare, piper și amestecăm 30 sec. Adăugăm carnea și amestecăm bine cu o lingură de lemn, pentru a o desface, aprox. 5 min., până își schimbă culoarea. Reducem focul și fierbem 10 min. amestecând din când în când. Punem mazărea, amestecăm și fierbem 10-15 min., până începe să se înmoaie. Dacă nu a scăzut lichidul mărim flacăra și clocotim câteva minute până se îngroașă. Servim imediat.

268

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sote de nucă de cocos

– 2 cepe medii, ½ cană nucă de cocos, 1 cm ghimbir, ½ linguriță praf de chilli roșu, ¼ linguriță turmeric, ½ linguriță semințe de muștar, 1 linguriță curry, 2 linguri ulei de nucă de cocos, sare

Curățăm și tocăm mărunt ceapa, ghimbirul, le amestecăm cu nuca de cocos, curry, praful de chilli, turmeric și sare. În uleiul încins prăjim semințele de muștar până încep să pocnească. Adăugăm nuca de cocos, amestecăm bine și distribuim uniform pe fundul tigăii. Acoperim etanș, dăm focul la minim și gătim aprox. 5 min., amestecând din când în când pt. a nu se arde. Servim cald ca și garnitură lângă produse de carne.

261

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)