Chec cu linte, cașcaval și semințe

– 4 ouă, 1 conservă de linte (260 g net), 100 g cașcaval Emmentaler, 25 g ceapă verde, 140 g făină, 1 plic praf de copt, 1 lingură mărar uscat, 50 g semințe de floarea soarelui, 1 lingură semințe de fenicul, ¼ linguriță piper negru măcinat, sare, ulei

Spălăm lintea cu apă rece și scurgem bine. Curățăm ceapa și tăiem mărunt. Tăiem mărunt cașcavalul. Mixăm ouăle cu ½ linguriță sare până își dublează volumul. Turnăm 30 ml ulei, mixăm câteva secunde, punem făina, praful de copt, mărarul, piperul, sare după gust și mixăm până omogenizăm. Adăugăm lintea, ceapa, cașcavalul, semințele de fenicul, 30 g semințe de floarea soarelui, sare după gust și amestecăm cu o lingură. Ungem cu ulei o formă de chec (30×12 cm), tapetăm cu hârtie de copt, turnăm compoziția și nivelăm. Deasupra presărăm restul de semințe de floarea soarelui. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) cca. 30 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia, așezăm pe o tavă, tăiem felii și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pulpă de porc cu mere și cașcaval la cuptor

– 200 g pulpă de porc, 1 măr (140 g), 50 g cașcaval Emmentaler, 50 g iaurt, ½ linguriță praf de cuișoare, ¼ praf de piper negru cu lămâie, sare, ulei

Tăiem carnea în 4 felii cu 0,5 cm grosime. Presărăm pe ambele fețe ¼ linguriță sare, praful de cuișoare, turnăm 1 lingură de ulei și lăsăm să stea 15 minute. Frecăm iaurtul, turnăm peste carne, amestecăm, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Scoatem la temperatura camerei cu 30 minute înainte de a găti. Radem mare cașcavalul. Curățăm mărul de coajă și cotorul cu semințe. Radem mare, presărăm piperul și amestecăm cu cașcavalul. Ungem o tavă cu ulei, așezăm carnea și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 15 minute. Acoperim fiecare bucată cu amestecul de măr și cașcaval, jumătate punem de o parte pentru servit. Punem tava în cuptor și prăjim cca. 5 minute, până se topește cașcavalul. Punem amestecul păstrat pe două farfurii, deasupra așezăm câte 2 felii de carne și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Quiche cu șuncă și cașcaval

– 275 g aluat foietaj (din comerț), 2 ouă, 100 g șuncă afumată feliată, 200 g smântână, 100 g brânză Emmentaler, 2 linguri muștar franțuzesc, 1/3 linguriță praf de cimbru, sare, piper

Decongelăm aluatul. Tapetăm o tavă (32×20 cm) cu hârtie de copt și acoperim cu aluat fundul și marginile. Ungem toată suprafața aluatului cu muștar. Batem bine ouăle, amestecăm cu smântâna, cimbrul, brânza rasă mare, sare și piper după gust. Turnăm în formă și pliem marginile aluatului, formând o bordură. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 40 minute. Rulăm feliile de șuncă, așezăm deasupra umpluturii, presărăm puțin piper și punem în cuptor 2-3  minute. Răcorim, scoatem pe un platou, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chec cu salată verde și nuci

– 4 ouă, 180 g făină, 1 plic praf de copt, 50 g frunze de salată verde, 50 g ceapă verde, 70 g șuncă de porc fiartă și afumată, 70 g nuci, 70 g brânză Emmentaler, 150 ml lapte, 50 ml ulei, sare, piper

Tăiem salata și ceapa mărunt, șunca fâșii subțiri. Radem mare brânza. Tăiem nucile grosier. Amestecăm făina cu praful de copt. Mixăm ouăle cu un praf de sare până își dublează volumul. Adăugăm făina, alternând cu laptele, turnăm uleiul și omogenizăm. Încorporăm restul ingredientelor, sărăm și piperăm după gust. Tapetăm o formă de chec (30×22 cm) cu hârtie de copt și întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 30 minute, până se rumenește. Răcim, îndepărtăm hârtia, punem pe o tavă, tăiem felii și servim. Putem păstra în frigider.  

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Paste colorate cu șuncă și trei feluri de brânză

– 200 g paste făinoase colorate, 100 g șuncă de Praga, 50 g brânză Camembert, 100 g brânză Emmentaler, 100 g caș, 100 g baby morcovi congelați, 1 linguriță praf de usturoi, 1 linguriță zahăr brut, 50 g smântână, 3 linguri frișcă lichidă, 1 lingură ulei, sare, piper, apă

Tăiem șunca fâșii, cașul cubulețe, brânza Camembert mărunt. Radem mare brânza Emmentaler. Amestecăm smântâna cu frișca. Într-o oală clocotim 2 l de apă cu 1 linguriță sare, punem pastele și amestecăm din când în când până clocotește apa. Fierbem la foc mic 15 minute, scurgem și punem deoparte.

Încălzim o tigaie teflonată încăpătoare, turnăm uleiul, punem morcovii, presărăm praful de usturoi, turnăm 2 linguri de apă și gătim 2 minute. Punem zahărul, ½ linguriță sare, ¼ linguriță piper negru măcinat și amestecăm 1 minut. Turnăm 4 linguri de apă, acoperim cu capac și fierbem 3 minute. Descoperim, adăugăm șunca și amestecăm 1 minut. Punem amestecul de smântână și frișcă și amestecăm 1 minut. Adăugăm  cașul, brânza Camembert și amestecăm 1 minut. Adăugăm pastele, amestecăm bine, presărăm brânza Emmentaler, sărăm după gust și amestecăm până se topește, aproximativ 1 minut. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pere umplute cu brânză la cuptor

– 4 pere, 40 g brânză de vaci, 40 g cașcaval Emmentaler, 1 linguriță miere, ½ linguriță piper alb măcinat, sare, 8 alune cu Wasabi

Radem mica cașcavalul, amestecăm cu brânza de vaci și sare după gust. Tăiem perele ½ în lungime, îndepărtăm mijlocul cu semințe și nervura codiței. Presărăm pe toată suprafața piper și picurăm miere. Așezăm într-o tavă tapetată cu folie de aluminiu. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 7 min. Umplem cu brânza, la mijloc presăm o alună și punem în cuptor 3 min., până se topește brânza. Servim imediat.

387

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Budincă din paste făinoase cu cașcaval, ciuperci și nuci

– 400 g paste făinoase „Bob de orez”, 300 g ciuperci Champignon, 1 legătură ceapă verde (60 g), 200 g cașcaval Emmentaler, 50 g nuci, 1 lingură semințe de anason, 1 linguriță boabe de piper verde, 2 linguri lapte condensat, 2 linguri ulei, sare, apă; unt și gris pentru formă

Fierbem pastele în apă clocotită cu puțină sare și 2 linguri de ulei, 8 min., strecurăm, spălăm cu apă rece, scurgem bine și răcim. Curățăm și tăiem ceapa rondele fine, ciupercile bucăți mai mici. Tăiem nucile cu cuțitul. Radem mare cașcavalul. Amestecăm pastele cu 1/3 cașcaval, ceapa și sare după gust. Separat amestecăm ciupercile cu 1/3 cașcaval, laptele condensat, piperul și sare după gust. Ungem o formă Yena cu unt, tapetăm cu gris, punem ½ paste, peste ciupercile într-un strat, deasupra presărăm nucile și acoperim cu restul de paste. Presărăm 1/3 cașcaval. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 30 minute, până încep să se rumenească. Scoatem din cuptor, lăsăm să stea 5 minute, porționăm și servim.

114

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tartă cu dovlecei și orez

– 300 g aluat foietaj, 3 ouă, 500 g dovlecei, 50 g orez cu bobul lung prefiert, 1 ceapă mică, 10 frunze de rozmarin, 50 g cașcaval Emmentaler, sare, piper

Spălăm bine dovleceii și tăiem rondele subțiri. Curățăm și tăiem ceapa fin. Radem cașcavalul mic. Tocăm mărunt rozmarinul. Batem bine 2 ouă, amestecăm cu dovleceii astfel încât să fie acoperite rondelele. Punem ceapa, orezul, cașcavalul, sărăm și piperăm după gust și amestecăm. Împărțim aluatul 2/3 și 1/3.

Întindem partea mai mare de mărimea formei (Yena rotundă în cazul meu) astfel încât să acopere și pereții. Restul întindem de diametrul formei; îl vom folosi ca și capac. Ungem bine vasul cu margarină, presărăm cu făină și îmbrăcăm cu aluatul. Turnăm dovleceii. Acoperim cu aluatul rămas și lipim marginile prin presare. Batem oul rămas și ungem toată suprafața. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (160) 20 min., până se rumenește. Lăsăm să stea 10 min. și scoatem pe un platou. Porționăm și servim.

448

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Vinete coapte cu carne de pui

– 600 g piept de pui dezosat și fără piele, 2 vinete mai mici, 3 roșii/ 15 roșii Cherry, 150 g brânză tare, 2 linguri sos de soia, 1 linguriță cimbru uscat, sare, ulei; opțional 1-2 căței de usturoi

Tăiem carnea fâșii subțiri, amestecăm cu sosul de soia și lăsăm să stea la temperatura camerei 1 oră. Tăiem felii subțiri/radem mare brânza. (eu am folosit brânză Emmentaler) Spălăm vinetele, tăiem rondele subțiri, presărăm cu puțină sare, lăsăm deoparte până se umezesc, aprox. 10 min., apoi ștergem cu hârtie absorbantă. Tăiem roșiile rondele, apoi ½; dacă folosim roșii Cherry le tăiem ½. Ungem un vas Yena/tavă cu ulei, așezăm ½ vinete, deasupra ½ brânză.

Acoperim cu carnea, deasupra punem felii de roșii și presărăm cimbrul.

Așezăm restul rondelelor de vânătă, deasupra brânza rămasă. Punem în cuptor, la foc mediu, aprox. 40-45 min. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Porționăm, opțional presărăm cu usturoi și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de varză cu rodie și crutoane

– 1/3 varză chinezească, 1 rodie bine coaptă, 100 g brânză Ementaller, 150 g crutoane cu nuci și semințe de soia, 150-200 g iaurt, ½ linguriță piper negru măcinat, sare

Tăiem rodia, desfacem semințele și curățăm bine de partea albă. Tăiem varza tăiței, brânza cubulețe mici. Amestecăm ingredientele într-un bol și sărăm după gust. Iaurtul îl punem în cantitatea dorită pentru a obține o salată mai mult sau mai puțin cremoasă. Punem în frigider acoperită cu folie alimentară 30 min. și servim.

288

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)