Budincă de gris cu afine

– 200 g afine, 100 g gris, 500 ml lapte, 4 ouă, 150 g zahăr, 1 lămâie, unt pt. tavă

Fierbem laptele cu 75 g zahăr, un praf de sare, turnăm grisul ”în ploaie”, fierbem până se îngroașă și răcim. Amestecăm cu gălbenușurile. Batem albușurile spumă tare cu un praf de sare și le amestecăm ușor în compoziție. Stoarcem lămâia. Pe foc amestecăm afinele cu puțină apă, 75 g zahăr, zeama de lămâie și fierbem până se îngroașă, apoi răcorim. Ungem o formă de chec cu gaură cu unt, întindem ½ gris, deasupra sosul de afine (păstrăm puțin pt. decor). Acoperim cu restul de gris. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aprox. 30 minute, până se rumenește.

IMG_4555

Servim cu sosul de afine păstrat.

142

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă cremă de dovlecei, cartofi și busuioc

– 400 g dovlecei, 250 g cartofi, 1 ceapă, 15 g frunze de busuioc proaspăt, 1 lingură ulei, sare, parmezan ras

Curățăm și tăiem cartofii și dovleceii cuburi, lăsăm ceapa întreagă, tocăm mărunt busuiocul. Le fierbem pe toate într-o oală cu apă cât să le depășească cu 2 degete, la fo cmediu, până se înmoaie. Scoatem cu o paletă, amestecăm cu busuioc, sare, 1 polonic de zeamă de la fiert, ulei și facem o pastă cu blenderul.  Dacă dorim supa mai apoasă, amestecăm cu zeamă suplimentar. Punem în bol și servim caldă, presărată cu parmezan.

74

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aperitiv cu mozzarella și struguri

Pe o farfurie așezăm alternativ ½ boabă de strugure alb de masă, o frunzuliță de busuioc, o felie de mozzarella, o roșie Cherry. La mijloc punem o felie de brânză, deasupra fâșii de piept de pui marinat cu verdețuri și prăjit. Presărăm sare și bobițe de rodie. Servim imediat.

207

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sos de busuioc

– 1 leg mare de busuioc, 1 ceapă albă, 1 cățel de usturoi, 1 linguriță rasă boia, 2-3 linguri oțet balsamic, 4 linguri ulei de măsline, 1 linguriță miere, 1 linguriță sare

Curățăm și tăiem mărunt ceapa, usturoiul și busuiocul. Le amestecăm cu restul ingredientelor și facem o pastă cu blenderul. Punem în borcan, deasupra turnăm o peliculă de ulei și închidem ermetic. Păstrăm la frigider.

62

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Paste lumaconi umplute cu brânză

– 250 g paste lumaconi, 50 g parmezan, 250 g urdă dulce, 100 g mozzarella, 1 ou, 1/2 leg. pătrunjel verde, 1 lingură busuioc uscat, nucșoară, sare, piper, 500 g passatta de roșii, 5 căței de usturoi, 1 ceapă mică, 100 ml vin alb demisec, 150+100 ml apă, 1 linguriță oregano, 1 lingură ulei de măsline, apă

Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul mărunt, tocăm frunzele. În uleiul încins călim ceapa până se înmoaie. Adăugăm usturoiul și amestecăm 1 min. Turnăm vinul, 150 ml apă, presărăm oregano și dăm 2-3 clocote. Adăugăm passatta, sare, piper după gust, câte ½ pătrunjel și busuioc și fierbem pe foc mic aprox. 20 min., până se îngroașă sosul. Într-un bol amestecăm urda cu mozzarella și 30 g parmezan rase. Adăugăm oul, nucșoara, sare, piper după gust, câte ½ pătrunjel și busuioc și omogenizăm.

Fierbem pastele în apă fierbinte, scurgem și răcorim. Umplem cu compoziția de brânză. Acoperim fundul unei tăvi cu sos, așezăm pastele.

IMG_4502

Pe fiecare punem câte 1 linguriță de sos, turnăm 100 ml apă în tavă (sosul ce va rămâne îl putem păstra într-un borcan închis ermetic la frigider). Acoperim cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 20 min. Îndepărtăm folia, presărăm restul de parmezan ras și mai punem în cuptor aprox. 10 min., până se topește brânza. Lăsăm să se răcorească 10 min. și servim.

56

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de roșii cu busuioc și struguri

– 1 roșie Aurora (500 g), 1 ceapă roșie mică, strugure alb de masă-10 boabe mari, 2-3 fire de busuioc proaspăt, sare, 1 lingură ulei de rapiță

Curățăm ceapa și tăiem ½, apoi felii subțiri. Curățăm roșia de pieliță și cotor, o tăiem feliuțe. Tăiem boabele de strugure ½ și scoatem sâmburii. Tocăm mărunt frunzele de busuioc. Amestecăm toate ingredientele, sărăm, stropim cu ulei șoi omogenizăm. Servim imediat.

177

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui în marinadă Chermoula

– marinada Chermoula e de proveniență din Maroc și este folosită la produsele de pește și pui

– 1 piept de pui dezosat și fără piele (750 g) și pt. marinadă- 1 leg. mare pătrunjel verde, ½ lămâie, 4 căței de usturoi, ½ ceapă mică, ¼ linguriță chimion măcinat/chimen, ½ linguriță boabe de coriandru măcinate, 1 linguriță boia dulce, 1 linguriță rasă pastă harissa/1/4 linguriță fulgi de chilli, ½ linguriță curcuma, 3 linguri ulei de măsline, sare, piper negru

Curățăm și tăiem mărunt ceapa, usturoiul, pătrunjelul verde, stoarcem lămâia. Amestecăm toate ingredientele pt. marinadă, le pasăm cu blenderul până obținem o pastă omogenă. Tăiem pieptul în cele două jumătăți, pe fiecare tăiem oblic 3-4 crestături, apoi frecăm carnea cu marinada, insistând la crestături, astfel încât să fie acoperită toată. Punem în frigider 2 ore. Așezăm carnea într-o tavă în cuptor și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aprox. 30 min., turnând din când în când peste ea suc din tavă. Scoatem din cuptor, lăsăm să stea 10 min. și servim.

161

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu struguri și cocos

– 3 foi de cacao din comerț (300 g), 1 plic budincă de cocos, 500 ml lapte, 4 linguri zahăr, 50 g unt, 200 g boabe de struguri albi de masă, 3-4 linguri gem de caise, pepene galben și condimente, fulgi de nucă de cocos verde pt. decor

Preparăm budinca cu lapte și zahăr, până se răcește lăsăm untul la temperatura camerei să se înmoaie, apoi le mixăm împreună. Tăiem boabele de struguri ½ și scoatem sâmburii. Pe un platou așezăm o foaie de blat, întindem un strat subțire de cremă, deasupra așezăm boabele de struguri (păstrăm pt. decor) Întindem peste struguri un strat de cremă.

IMG_4529

Punem a doua foaie de blat, o ungem cu gem și întindem un strat subțire de cremă.

IMG_4531

Așezăm a treia foaie de blat, întindem uniform restul de cremă. Decorăm cu boabe de struguri și nucă de cocos verde. Punem în frigider 3-4 ore.

IMG_4532

Porționăm și servim.

161

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de conopidă cu chimen

– 1 conopidă (500 g), câte 1 răd. de pătrunjel și păstârnac, 1 morcov, 1 ceapă, 1 cățel de usturoi, ½ leg. pătrunjel verde, 1 ardei gras, 2 cm ghimbir, 1 lingură chimen, 1 linguriță boabe de coriandru, 1 lingură ulei, sare, 1 linguriță piper Sechuan, 2 l apă

Curățăm coniopida, vom folosi floretele tăiate bucăți mari. Curățăm și tăiem ardeiul, rădăcinoasele, usturoiul, ghimbirul mărunt, tocăm pătrunjelul. Fierbem conopida în apă clocotită cu sare, aprox. 10 min. și scoatem cu paletă într-un bol. Ținem la cald. În uleiul încins prăjim 3 sec. chimenul și coriandrul, adăugăm usturoiul, ghimbirul și amestecăm 3-5 sec. Punem morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, ardeiul, sare, piper și amestecăm 2-3 min. Turnăm câteva linguri din supa de conopidă și fierbem sub capac, până se înmoaie. Punem acerst amestec în oala cu zeamă d econopidă și fierbem 5 min. Stingem focul, adăugăm conopida, pătrunjelul verde și lăsăm să stea, sub capac, 5 min. Servim simplă/cu iaurt.

73

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)