Musaca de vinete cu linte

-o rețetă din Turcia –

– 900 g vinete, 200 g linte roșie (spalata in mai multe ape, pana ce apa ramane limpede, si lasata la inmuiat cca. 20 de minute), 1 ceapă, 3 căței de usturoi, 1 linguriță de ghimbir, 1 ardei gras, 400 g cuburi de rosii (conservă), 150 ml vin roșu, 2 fire oregano/1 lingură uscat, 1 1/2 linguriță sare, 1 linguriță piper negru, macinat, ulei de măsline, parmezan ras (eu am folosit brânză rasă pt. paste)

– pt. sos Bechamel- 1 l lapte, 80 g unt, 80 g făina, 120 g parmezan ras, 1/2 linguriță nucșoară măcinată, piper alb

Spălăm lintea în mai multe ape, o lăsăm la înmuiat în apă rece 20 min., apoi scurgem. Tăiem vinetele rondele nu mai groase de 1 cm. Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul și ardeiul mărunt, radem ghimbirul. În uleiul încins prăjim vinetele pe ambele părți, până se înmoaie, scoatem pe hârtie absorbantă și răcim. Călim ceapa, usturoiul, ghimbirul până ceapa devine aurie. Adăugăm ardeiul, amestecăm 30 sec., apoi lintea și gătim pe foc mediu 3 min. Adăugăm roșiile, sarea, piperul, vinul, oregano, amestecăm și fierbem 15 min., amestecând din când în când, până se evaporă lichidul.

Preparăm sosul Bechamel. Topim untul la foc mic, adăugăm făina, amestecăm 30 sec. până se îngălbenește. Turnăm treptat laptele călduț și amestecăm până dă în clocot și începe să se îngroașe. Mai lăsăm să fiarbă, la foc mic, câteva minute, până sosul devine omogen și lucios, adăugăm sare, piper, nucșoară și stingem focul.

Într-un vas Yena turnăm un strat subțire de sos Bechamel, așezăm ½ vinete într-un strat.

IMG_4288

Întindem deasupra compoziția din linte și acoperim cu un strat de vinete.

IMG_4289

Turnăm uniform sosul și presărăm parmezan ras.

IMG_4291

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aprox. 30 min., până se rumenește. Lăsăm să se răcorească, porționăm și servim. Putem păstra în frigider câteva zile.

150

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort egiptean

– pt. 3 blaturi- 6 albușuri, 6 linguri zahăr, 4 linguri făină, 40 g nuci măcinate; pt. crema de gălbenușuri- 6 gălbenușuri, 6 linguri zahăr, 3 linguri amidon alimentar, 350 ml lapte, 170 g unt moale (la temperatura camerei), 2 linguri zahăr pudră, 1 esență de vanilie

– pt. crema de frișcă și caramel- 200 g zahăr, 120 g nuci, 200 ml frișcă; pt. decor- 140 g nucă tocată

Preparăm crema de gălbenușuri pentru a avea timp să se răcească. Într-o oală cu pereți dubli amestecăm gălbenușurile cu zahărul, amidonul, turnăm treptat laptele.  Punem pe foc mic și amestecăm continuu până se îngroașă. La sfârșit adăugăm esența de vanilie. Acoperim cu folie alimentară pentru a nu forma crustă deasupra și răcim. Mixăm untul cu zahărul pudră, îl adăugăm treptat în crema de gălbenușuri rece.

Mixăm albușurile cu zahărul pus treptat. Adăugăm făina, nucile măcinate și amestecăm ușor pentru a rămâne pufoasă. Împărțim compoziția 1/3 și vom coace 3 foi. Într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt întindem uniform o parte din compoziție. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 10-15 minute, până se rumenește puțin, apoi răcim. La fel procedăm cu celelalte 2 foi.

IMG_4247

Preparăm crema de frișcă și caramel. Caramelizăm zahărul. Când s-a topit adăugăm nuca, amestecăm, turnăm imediat pe o hârtie de copt și răcim. Zdrobim nucile cu un sucitor, apoi le punem în robot și măcinăm. Mixăm tare frișca și o amestecăm cu nucile caramelizate. (păstrăm frișcă pentru decor)

Pe un platou așezăm o foaie de blat, întindem un strat de cremă de gălbenușuri (păstrăm câteva linguri pentru decor). Deasupra întindem un strat de cremă de frișcă și caramel.

IMG_4251

Procedăm la fel cu celelalte două foi. Întindem pe margine cremă de gălbenușuri, îmbrăcăm tortul cu cele 140 g nuci rupte bucăți și decorăm cu frișcă.

49

Punem în frigider până a doua. Porționăm și servim.

egiptean

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Clătite cu jambon și pepene galben

– 200 g făină, 100 ml lapte, 150 ml apă carbogazoasă, 2 ouă, un praf de sare, 2 linguri de ulei, 100 g jambon afumat feliat, 1 pepene galben mic

Amestecăm făina cu laptele, ouăle bătute, sare, apă și ulei. Obţinem un aluat de consistenţa unei smântâni mai subţire, acoperim şi lăsăm să stea 30 min. (pt. 8 clătite) Curățăm pepenele de coajă și sâmburi, îl feliem și tăiem feliile ½.

Pentru fiecare clătită procedăm astfel: coacem clătita pe o parte, o întoarcem, așezăm 1 felie de jambon, peste felii de pepene.

IMG_4227

Mai lăsăm pe foc 1 min. Împăturim și ținem la cald până terminăm toate clătitele. Servim simple sau cu smântănă.

198

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Melci cu telemea

– pt. aluat- 1 ou, 20 g unt, 10 g drojdie, 100 ml lapte, 1 linguriță zahăr, 1 praf de sare, 250 g făină; pt. umplutură- 10 linguri telemea rasă, 3 linguri smântână, 1 lingură gris, 1 albuș

Facem o maia din drojdie, zahăr, puțin lapte călduț și o lăsăm să crească. Într-un castron amestecăm făina, oul, restul de lapte, sare, untul moale și maiaua. Frământăm bine și-l lăsăm 30 min. să dospească. Într-un bol amestecăm toate ingredientele pentru umplutură. Din aluat întindem foi mici pe care punem puțină umplutură, le rulăm, strângem la capete și dăm forma unui melc. Le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 25 minute. Răcim și servim.

197

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu nectarine și cremă

– 3 nectarine, 200 g unt, 200 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 350 g făină, 1 plic praf de copt, 6 ouă, 2 linguri cacao, 1 cutie cremă pt. cremșnit Dr. Oetker, 750 ml+2 linguri lapte, 2 linguri frișcă lichidă, câte 100 g ciocolată amăruie și ciocolată cu lapte

Frecăm untul cu zahărul și zahărul vanilat. Adăugăm ouăle, mixăm bine, apoi făina amestecată cu praful de copt și omogenizăm. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt întindem jumătate din compoziție. Restul o amestecăm cu cacao și 2 linguri de lapte. O turnăm în tavă, amestecăm cu o furculiță și nivelăm. Spălăm nectarinele, tăiem felii și așezăm peste blat.

IMG_2693

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 30 min. Mixăm praful pt. cremă cu 750 ml lapte și punem în frigider până se răcește blatul cu fructe. Întindem uniform crema peste blat. Într-o crăticioară rupem ciocolata bucățele, turnăm frișca și amestecăm pe foc mic până se topește. Întindem uniform peste prăjitură.

IMG_2700

Punem în frigider până a doua zi. Porționăm și servim.

153

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu cafea, ciocolată și jeleu de agrișe

– pt. blat- 8 ouă, 8 linguri zahăr, 8 linguri ulei, 5 linguri lapte, 9 linguri făină, 2 plicuri praf de copt, 1 linguriță pudră de mango, câte ½ linguriță anason, scorțișoară și ghimbir pudră; pt. crema 1- 3 linguri nescafe granulat, 200 ml frișcă; pt. crema 2- 100 g ciocolată cu lapte, 200 ml frișcă; în plus 1 plic jeleu de agrișe, 50 g migdale granulate

Pentru blat mixăm gălbenușurile cu zahărul până se topește, adăugăm uleiul, ghimbirul, anasonul, scorțișoara, pudra de mango, apoi făina cu praful de copt și laptele. Mixăm albușurile spumă tare, amestecăm cu compoziția din gălbenușuri, întindem într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 20-25 min. (testul cu scobitoarea). Răcim și tăiem ½.

Pentru crema 1 mixăm frișca tare și amestecăm cu nesul. Pentru crema 2 mixăm frișca tare, radem ciocolata și le amestecăm. Preparăm jeleul de agrișe conform indicațiilor de pe ambalaj și punem în frigider până începe să se întărească puțin.

Tapetăm o tavă cu hârtie de copt, așezăm 1 foaie de blat, deasupra întindem crema 1. Acoperim cu jeleul și punem în frigider 30 min.

IMG_2675

Transferăm pe un platou, așezăm a doua foaie de blat, întindem crema 2 și presărăm migdalele. Punem în frigider până a doua zi.

IMG_2677

Porționăm și servim.

152

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mâncare de porumb cu brânză

– 2 linguri unt, 2 linguri făină, 200 ml lapte, 50 g cremă de brânză, 100 g cașcaval ras mare, 350 g boabe de porumb conservă, ½ ardei roșu, sare, piper alb, 1 lingură ulei cu rozmarin

Spălăm și scurgem porumbul. Topim untul, adăugăm făina, laptele și amestecăm continuu până obținem o cremă groasă. Amestecăm cu cașcavalul, crema de brânză, sare, piper și luăm de pe foc. Curățăm și tăiem ardeiul felii. Îl călim în ulei cu rozmarin. Într-un bol amestecăm boabele de porumb, ardeiul cu sosul obținut, sare și piper după gust. Turnăm compoziția într-un vas Yena uns cu unt și tapetat cu pesmet. Punem în cuptor la foc mai mare (210) 35 minute. Porționăm și servim.

145

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piure de vinete

– 3 vinete mici, 50 g unt, 1 lingură făină, 250 ml lapte, 3 linguri cașcaval ras, nucșoară, sare

Coacem vinetele pe plită, curățăm, scurgem și tocăm bine. Clocotim laptele. Topim untul, adăugăm făina, laptele fierbinte, sare și amestecăm până obținem un sos. Amestecăm cu vinetele, adăugăm cașcavalul, nucșoară, sare după gust și  amestecăm până se topește. Servim cald ca și garnitură la fripturi.

143

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu cocos, mac și cremă de nes

– 8 ouă, 450 g zahăr, câte 100 g mac și nucă de cocos, 4 linguri făină, 1 plic praf de copt, 1 lingură amidon alimentar, 250 ml lapte, 3 lingurițe nescafe, 100 ml frișcă

Batem albușurile spumă cu un praf de sare, adăugăm 200 g zahăr și mixăm până devin tari și lucioase. Amestecăm cu mac, nucă de cocos, făină, praf de copt și omogenizăm. Întindem uniform compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.
Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 20 min. Răcim, scoatem hârtia și așezăm pe un platou.

Frecăm 3 gălbenușuri cu amidonul. Caramelizăm 250 g zahăr, adăugăm laptele fierbinte și amestecăm continuu până se topește. Turnăm fierbinte peste ouă și punem pe foc, amestecând, până se îngroașă. Batem frișca tare și o încorporăm în cremă împreună cu nessul. Întindem crema peste blat și presărăm bombonele colorate. Păstrăm la frigider. Porționăm și servim.

149

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cremă de ciocolată cu vișine și migdale

– 150 ml lapte, 350 ml ulei de floarea-soarelui, ½ pahar zahăr, 3 linguri lapte praf, 4 linguri cacao, 1 esență de migdale amare, 30 g migdale granulate, vișine fără sâmburi

Într-un vas vertical pt. blender amestecăm laptele cu zahărul și uleiul. La început, vreo 10 sec., mixăm pe fundul vasului, apoi prin mișcări de ridicare și coborâre lente (ca la maioneză), până obținem  o cremă vârtoasă și pufoasă, aprox. 2 min. Adăugăm esența, cacaoa, laptele praf, un vârf de cuțit de sare și amestecăm ușor, apoi cu blenderul omogenizăm. Scoatem crema într-un bol, amestecăm cu migdalele și punem în frigider 30 min. Porționăm și servim.

126

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)