Tort cu curmale, smochine, nuci și cremă de lapte

– pt. blat- 8 albușuri, 250 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 110 g smochine deshidratate, 70 g curmale deshidratate, 180 g nuci măcinate mare, sare

– pt. cremă- 8 gălbenușuri, 200 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 1 l lapte, 60 g amidon alimentar

Dizolvăm amidonul în 150 ml lapte. Într-o oală cu pereți dubli frecăm gălbenușurile cu zahărul și zahărul vanilat până se albesc. Punem pe foc mediu, turnăm treptat restul de lapte și amestecăm până se încorporează. Turnăm amidonul dizolvat și amestecăm continuu, aprox. 20-25 min., până se îngroașă. Turnăm într-un castron, acoperim cu folie alimentară, astfel ca să intre în contact cu suprafața cremei și răcim.

Îndepărtăm sâmburii curmalelor, părțile tari ale smochinelor și tăiem mărunt. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adăugăm treptat zahărul, zahărul vanilat și mixăm până devin cremoase și lucioase. Punem pe rând curmalele, smochinele, nucile și amestecăm ușor cu o lingură până omogenizăm. Turnăm compoziția într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 20 min. Dacă începe să se ardă la suprafață, acoperim cu o hârtie de copt înmuiată în apă și stoarsă bine. Scoatem pe un grătar și răcim. Îndepărtăm hârtia și tăiem ½, pe grosime având grijă să nu-l rupem. Pe un platou așezăm o foaie și întindem jumătate de cremă. Acoperim cu a doua foaie și întindem restul de cremă. Decorăm cu curmale și smochine. Punem în frigider până a doua zi. Porționăm și servim.

126

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Samgyetang- supă coreeană de pui –

– 1 pui mic (400 g), 2-3 cm ghimbir, 2-3 curmale uscate, 1 ceșcuță orez, 3 căței de usturoi, opțional ceapă verde

– sos de soia- 4 linguri sos de soia, ¼ ceapă, ¼ ardei iute, 1 linguriță miere, 1 linguriță oțet

– sos cu ulei de susan- 2 linguri ulei de susan, 1 linguriță sare, piper, 1 linguriță susan

Înmuiem orezul în apă 1 oră, apoi scurgem. Curățăm și tăiem usturoiul și ghimbirul felii, ceapa mărunt, ardeiul iute feliuțe. Spălăm puiul. Facem un amestec din orez, curmale, usturoi, ghimbir, umplem puiul și închidem cu pielea și fundul lui capetele.

IMG_4161

Punem într-o oală cu apă, sare, piper și fierbem la foc mediu, aprox. 1 -1 ½ ore., până carnea se desprinde ușor de pe os.

În două boluri preparăm sosurile amestecând ingredientele pentru fiecare și punem de o parte.

Dacă puiul este mic îl servim întreg, dacă e mai mare porționăm în boluri și turnăm peste zeamă. Servim cu sosurile alăturate.

157

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Melci cu umplutură de curmale, smochine și stafide

– o rețetă din Maroc-

– 1 aluat foietaj (400 g), 450 g smochine uscate, 450 curmale uscate, 150 g stafide, câte ½ linguriță scorțișoară măcinată și nucșoară proaspăt rasă, 1 păstaie de vanilie, 3-4 linguri apă de flori de portocal

Tăiem bucățele smochinele și curmalele curățate de sâmburi. Turnăm apă fierbinte peste ele și lăsăm să se înmoaie 20 min. Desfacem păstaia de vanilie și alegem boabele. Scurgem fructele, pasăm cu blenderul până obținem o pastă. Amestecăm cu scorțișoara, nucșoara, vanilia, apa de flori și pasăm pentru a omogeniza. Pe o suprafață presărată cu făină întindem foaia de aluat mai lungă. Întindem amestecul de fructe uniform lăsând o margine de 1,5 cm la capete și presărăm stafidele. Rulăm foaia și punem în frigider 30 min. Tăiem felii de 2-3 cm grosime, le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (220) aprox.15 min, până se rumenesc. Lăsăm să se răcorească 15 min. și servim.

215

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui copt cu măsline, curmale și capere

– 1 kg pulpe de pui întregi cu piele, 2 căței de usturoi, 1 foaie de dafin, 35 g curmale fără sâmburi, 50 g măsline verzi fără sâmburi, 30 g capere+1 lingură din sucul lor, 7 g oregano, 60 ml vin alb sec, 2 linguri oțet de vin roșu, ½ lingură melasă/ 1 linguriță zahăr, 2 linguri ulei de măsline, sare, piper

Curățăm și zdrobim usturoiul. Tăiem mărunt curmalele. Într-un bol mare/o pungă amestecăm carnea cu toate ingredientele fără zahăr și vin. Eu am tăiat pulpele 1/2 deoarece erau mari. Acoperim și punem în frigider 1-2 zile. Punem într-o tavă, amestecăm vinul cu zahărul și turnăm peste carne. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aprox. 50-60 min. până se rumenește. Scoatem pe un platou, presărăm oregano proaspăt/pătrunjel verde tocat. Servim cald.

235

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu arome exotice

– pt. blat- 200 g biscuiți măcinați, 100 g curmale uscate fără sâmburi, 1 linguriță pudră de mango, 110 g unt

– pt. cremă- 450 g iaurt, 150 g zahăr, 1 lingură topping din zahăr praf cu ghimbir și  portocale, 300 ml frișcă, 2 plicuri gelatină (20 g), 200 ml suc proaspăt de portocale, 1 esență de ananas; în plus- 150 g gem de ghimbir,  portocale (în total 600 g din care vom stoarce și sucul), 2 linguri de nuci, migdale și stafide conservate în miere

– pt. decor- cojile portocalelor, 50 g unt, 4 linguri zahăr brun, 50 ml cognac

Tăiem curmalele mărunt, le amestecăm cu biscuiții și pudra de mango. Topim untul, turnăm peste biscuiți și amestecăm bine. Tapetăm pereții unei forme de tort cu folie alimentară lăsând fundul descoperit. Presăm biscuiții pe fundul formei obținând blatul. Lăsăm să stea 30 min. și ungem cu gemul de ghimbir.

Curățăm portocalele, miezul îl tăiem cuburi și cojile le punem deoparte.

Batem frișca până se întărește, adăugăm zahărul, toppingul din zahăr și mixăm până se întărește. Hidratăm 10 min. gelatina în 200 ml suc de portocale, apoi o preparăm la foc mic, amestecând continuu, având grijă să NU fiarbă, până se dizolvă. Răcorim, o amestecăm cu iaurtul, esența și punem în frigider 30 min. Amestecăm iaurtul cu cuburile de  portocale, apoi cu frișca și omogenizăm. Întindem jumătate de cremă peste gem. Presărăm nucile și migdalele.

img_2450

Acoperim cu restul de cremă și punem în frigider.

img_2451

Curățăm bine cojile de portocale de partea albă și tăiem tăiței fini. Le amestecăm cu zahărul, punem într-o cratiță, pe foc mic, turnăm cognacul și amestecând din când în când până se evaporă lichidul, apoi răcim. Scoatem tortul din formă, îndepărtăm folia și așezăm pe un platou.  Ornăm cu cojile de portocale caramelizate.

81

Păstrăm în frigider. Servim tăiat felii.

img_2459

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

 

 

Prăjitură cu nucă și curmale

– 200 g curmale uscate fără sâmburi, 150 g nucă tăiată grosier, 250 ml lapte, 50 g unt+ pt. tavă, 2 ouă, 150 g zahăr brun, 300 g făină, 1 plic praf de copt, 1 lingură arome pt. muffins sau 1/2 linguriță scorțișoară și 2 plicuri zahăr vanilat; pt. decor-3 linguri gem de caise și nucă tocată mare

Punem curmalele și untul într-un bol. Fierbem laptele, turnăm în bol, amestecăm până se topește untul și lăsăm să se înmoaie până se răcesc. Amestecăm făina cu praful de copt și aromele. Mixăm ouăle cu zahărul până devin cremoase. Adăugăm compoziția cu curmale, nucile și mixăm. Punem amestecul cu făină și amestecăm cu lingură până omogenizăm. Turnăm compoziția într-o tavă unsă cu unt și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 35-40 min. (testul cu scobitoarea). Răcim și scoatem pe un platou. Porționăm, ungem fiecare bucată cu gem, presărăm nucă și servim.

215

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Blat din curmale cu nuci și cremă de lămâie

– 8 ouă, 250 g zahăr, 180 g curmale tăiate mărunt, 180 g nuci măcinate, 800 ml lapte, 2 plicuri budincă de lămâie, 5 linguri zahăr, 80 g margarină, 1 lingură suc de lămâie; 100 g nuci tăiate cu cuțitul

Batem albușurile cu zahărul spumă tare, apoi adăugăm fructele, nucile și amestecăm ușor. Într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt întindem compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 20-25 min. (testul cu scobitoarea), apoi răcim.

Dizolvăm praful de budincă în 1/3 lapte, restul punem pe foc cu zahărul. Când s-a topit și clocotește turnăm budinca și amestecăm continuu, la foc mediu, până se îngroașă. Răcim și amestecăm cu untul frecat spumă pus câte puțin. Pe un platou așezăm blatul, întindem uniform crema. Presărăm nuca tăiată și punem în frigider până a doua zi.

176

Servim tăiat felii.

IMG_6987

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu banane și curmale

– 1 banană, 225 g unt, 150 g curmale uscate fără sâmburi, 5 ouă, 300 g făină, 100 g nuci, 2 lămâi; pt. glazură-200 g zahăr praf, 2 lămâi, coajă rasă de lămâie pt. decor

Tăiem curmalele feliuțe; măcinăm nucile; stoarcem lămâile. Pasăm banana, amestecăm cu untul moale și curmalele până obținem o pastă omogenă. Adăugăm alternativ câte 1 ou și făină amestecând bine după fiecare. Încorporăm nucile, turnăm zeama de la 2 lămâi și omogenizăm. Întindem uniform compoziția într-o tavă unsă cu 25 g unt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 45 min. Răcim și scoatem pe un platou. Frecăm zahărul praf cu zeama de la 2 lămâi, turnăm peste prăjitură, întindem cu un cuțit și presărăm coajă rasă de lămâie. Lăsăm să stea 1 oră.

IMG_5068

Tăiem triunghiuri și servim.

174

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort light cu jeleu de lapte

– 1 l lapte 300 g nuci, 200 g prune uscate, 100 g curmale, 150 g nucă de cocos, 3 linguri cacao, 300 g zahăr brut, 1 plic Finesse vanilie Bourbon, 30 g gelatină (2 plicuri a 15 g), 1 plic zahăr vanilat; pt. decor nucă de cocos colorată

Tăiem mărunt curmalele, prunele, le măcinăm împreună cu 150 g de nuci, le amestecăm cu 1 lingură de cacao și 1 lingură nucă de cocos. Îmbrăcăm o formă de tort cu folie alimentară astfel încât să acopere și pereții. Acoperim fundul formei cu amestecul de nuci și fructe, tasăm bine, astfel ca să-l acopere în totalitate.

IMG_4636

Măcinăm restul de nuci. Amestecăm 500 ml lapte cu 150 g zahăr, 2 linguri de cacao, vanilia Bourbon și fierbem până se dizolvă și dă în clocot. Stingem focul, amestecăm cu nucile și lăsăm să stea 10 min. Hidratăm 1 plic de gelatină în 2-3 linguri de apă rece, apoi o încorporăm în laptele cu nuci. Turnăm peste blat și punem în frigider până se întărește (2-3 ore).

IMG_4638

Amestecăm 500 ml lapte cu 150 g zahăr, zahărul vanilat și fierbem până se dizolvă. Când începe să fiarbă punem nuca de cocos, amestecăm, stingem focul și lăsăm să stea 10 min. Hidratăm 1 plic de gelatină în 2-3 linguri de apă rece, apoi îl încorporăm în compoziție. O turnăm peste crema cu cacao și punem în frigider până se întărește. (eu l-am lăsat până a doua zi)

IMG_4640

Scoatem din frigider, răsturnăm pe un platou tapetat cu folie alimentară, scoatem folia de deasupra, răsturnăm iar pe platoul de servit și scoatem folia. Decorăm cu nucă de cocos după fantezie.

50

Porționăm și servim.

IMG_4649

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură rapidă cu mere și curmale

– 4 mere mari, 18 curmale, 1 portocală, câte 1 cană de zahăr praf și făină, ½ plic praf de copt, 1 linguriță zeamă de lămâie, 3-4 linguri pudră de mango, 3-4 linguri fulgi de migdale, gem de caise

Stoarcem portocala. Curățăm și radem mare merele. Tăiem mărunt curmalele. Stingem praful de copt în zeama de lămâie. Amestecăm merele cu zahăr, curmale, praf de copt, făina alternând cu sucul de portocale. Într-o tavă unsă cu ulei și tapetată cu hârtie de copt întindem compoziția. Presărăm deasupra pudra de mango, fulgii de migdale și apăsăm ușor.
Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 30 min. Răcim, tăiem ½ pe lungime, apoi în pătrate. Lipim câte 2 pătrate cu gem și servim.

IMG_1528

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)