– 200 g curmale uscate fără sâmburi, 150 g nucă tăiată grosier, 250 ml lapte, 50 g unt+ pt. tavă, 2 ouă, 150 g zahăr brun, 300 g făină, 1 plic praf de copt, 1 lingură arome pt. muffins sau 1/2 linguriță scorțișoară și 2 plicuri zahăr vanilat; pt. decor-3 linguri gem de caise și nucă tocată mare
Punem curmalele și untul într-un bol. Fierbem laptele, turnăm în bol, amestecăm până se topește untul și lăsăm să se înmoaie până se răcesc. Amestecăm făina cu praful de copt și aromele. Mixăm ouăle cu zahărul până devin cremoase. Adăugăm compoziția cu curmale, nucile și mixăm. Punem amestecul cu făină și amestecăm cu lingură până omogenizăm. Turnăm compoziția într-o tavă unsă cu unt.
Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 35-40 min. (testul cu scobitoarea) Răcim și scoatem pe un platou.
Porționăm, ungem fiecare bucată cu gem, presărăm nucă și servim.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)