Vankaya perugu pachadi-raita caldă cu vinete

– o rețetă din India-

– 2 vinete medii (450 g), 1 roșie mare, 2 chilli verzi, 2 cm ghimbir, 200 g iaurt, câte ½ linguriță semințe de muștar și semințe de chimion, câte ½ linguriță turmeric și sare, 1 linguriță coriandru măcinat, 1 vârf de cuțit asafoetida, câteva frunze de curry uscate/2 lingurițe praf de curry, 3 linguri ulei, 3 linguri pătrunjel verde/mărar tocat

Spălăm vinetele, îndepărtăm cotorul și tăiem cubulețe. Curățăm roșia de pieliță și tăiem mărunt. Curățăm chilii, ghimbirul și tăiem mărunt. Încălzim uleiul, punem chimionul, muștarul și prăjim până încep să pocnească. Adăugăm frunzele de curry sfărâmate/praful de curry, amestecăm, apoi ghimbirul, chilli, ținem pe foc 30 sec., punem vinetele, roșiile, presărăm sarea și turmericul și amestecăm bine. Acoperim cu capac și fierbem la foc mic, aprox. 5-10 min., până vinetele se înmoaie. Presărăm coriandrul, verdeața, amestecăm și stingem focul. Răcorim 10 min., turnăm iaurtul, amestecăm până omogenizăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Curry condimentat de porc/vită cu cocos și iaurt

– 680 g carne macră de porc/vită, 6 căței de usturoi, 2 cepe, 2,5 cm ghimbir, 250 g roșii, 1 chilli verde, 2 foi de dafin, 1 baton de scorțișoară,  6 semințe de cardamom verde, câte ½ linguriță boabe de piper negru și semințe de muștar,  2 lingurițe pudră de curry, 1 linguriță Garam Masala, 300 ml supă de vită, 5 linguri iaurt, 75 g cremă de cocos, 3 linguri ulei de arahide/vegetal, coriandru/pătrunjel verde

Tăiem carnea cuburi mari de aprox. 3 cm. Curățăm 3 căței de usturoi și zdrobim. Curățăm chilli de semințe, ghimbirul de coajă și tăiem mărunt. Amestecăm carnea cu usturoiul, chilli, ghimbirul, acoperim cu folie alimentară și punem în frigider cel puțin 2 ore, preferabil peste noapte. Rupem bastonul de scorțișoară în jumătate. Zdrobim boabele de piper și cardamom. Curățăm și tăiem mărunt ceapa. Curățăm 3 căței de usturoi și tocăm. Curățăm roșiile de coajă și cotorul cu semințe, apoi tăiem mărunt.

Într-un wok încălzit la foc mediu spre mare punem uleiul, foile de dafin, scorțișoara, usturoiul, cardamomul și prăjim 15 sec. Adăugăm semințele de muștar, piperul și amestecăm 15 sec. Punem ceapa, reducem focul la mediu și călim 10-15 min., amestecând din când în când, până devine gălbuie. Adăugăm carnea cu marinada, prăjim pe toate părțile, la foc mai mare, 2-3 min., până devine maronie. Reducem focul la mic și amestecăm frecvent 15 min., turnând câte puțină supă. (dacă folosim carne de vită fierbem mai mult) Presărăm curry, Garam Masala, amestecăm cu roșiile și fierbem 5 min. Turnăm supa rămasă, aducem la punctul de fierbere și ținem pe foc 15 min. Reducem focul la mic, adăugăm crema de cocos, apoi iaurtul și amestecăm bine până omogenizăm. Fierbem aprox. 15 min., până carnea e moale. Sărăm și piperăm după gust și stingem focul. Servim presărată cu frunze de coriandru și alăturat, orez gătit simplu.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Orez condimentat cu iaurt și castraveți

– o rețetă din India-

– 300 g orez basmati, 2 chilli verzi, ½ castravete (100 g), 2 chilli roșii uscați, 400 g iaurt, 1 lingură ghimbir tocat fin, 6 linguri coriandru tocat fin, 2 căței de usturoi, câte 2 lingurițe semințe de chimen negru și semințe de muștar, 6-8 frunze proaspete de curry, 2 lingurițe sare, 1 linguriță zahăr, 55 g ghee/unt nesărat, apă

Clocotim 600 ml apă. Într-o cratiță mai mare pune 15 unt, 1 linguriță de sare, orezul, turnăm apa clocotită și aducem la punctul de fierbere. Micșorăm focul la minim, acoperim etanș și fierbem 10-12 min. Stingem focul și lăsăm acoperit 15 min.

Curățăm chilli verzi, tăiem fin, amestecăm cu ghimbirul, 4 linguri de apă rece și pasăm într-un mojar până obținem o pastă. Curățăm castravetele și tăiem mărunt. Într-un bol amestecăm bine iaurtul cu pasta de ghimbir, coriandrul tocat, castravetele, zahărul și 1 linguriță de sare.

Desfacem orezul cu o furculiță și amestecăm cu compoziția din iaurt. Curățăm și tăiem fin usturoiul. Îndepărtăm semințele de la chilli uscați și rupem bucățele mici. Topim untul rămas, prăjim semințele de chimen și muștar câteva secunde, până pocnesc, adăugăm chilli uscați, usturoiul, frunzele de curry-nu am avut și am înlocuit cu 1 linguriță de praf de curry- și amestecăm 30 sec. Turnăm uleiul aromat peste orez, amestecăm și servim cald.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Brinjal Thokku-vinete în sos de roșii și susan

– o rețetă din India-

– 3 vinete mici, 5 roșii medii, 2 chilli verzi, 1/2 linguriță semințe de chimion, 1 linguriță chimion praf, ½ linguriță semințe de muștar, 1 linguriță turmeric, ¼ linguriță praf de chilli, 2 linguri susan alb, 2 linguri ulei de susan, 1 linguriță sare

Spălăm vinetele, îndepărtăm codițele, tăiem cubulețe și ținem într-un vas cu apă rece. Curăță roșiile de pieliță și tăiem cubulețe. Curățăm chilli de cotoarele cu semințe și tăiem mărunt. Scurgem vinetele. În uleiul încălzit prăjim semințele de chimion și muștar până încep să pocnească. Adăugăm chilli, amestecăm 30 sec., punem vinetele, presărăm sarea, turmericul, amestecăm, acoperim cu capac și fierbem la foc mic, 10 min., amestecând din când în când. Separat prăjim susanul sec până încep să pocnească. Punem pe o farfurie și răcorim 5 min., apoi le zdrobim obținând o pulbere fină. Presărăm peste vinete pulberea de susan, praful de chilli și chimionul praf. Amestecăm continuu 2 min., adăugăm roșiile, acoperim cu capac și fierbem 10 min., amestecând din când în când. Servim cu orez simplu.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)