Vişine pentru prăjitură la borcan

– 2 kg vişine, 1 kg zahăr, conservant (opţional)

Spălăm bine vişinele, le lăsăm 1 oră în apă rece, scoatem sâmburii, punem în castron şi peste ele presărăm zahărul. Ţinem câteva ore să lase zeama. Punem în borcane mici, turnăm zeama+/-conservant (eu nu pun şi ţin bine peste iarnă), închidem cu capac şi ţinem peste iarnă la rece.

Imagine

 

Poftă bună!

 

Compot de vişine

– 2,5 kg vişine (moacre), 1 kg zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 3 l apă, 6-8 borcane (800 ml)

Spălăm bine vişinele, le lăsăm în apă rece 1 oră (dacă sunt viermişori ies), le punem în borcane. Între timp fierbem apa cu zahărul şi vanilia, punem fierbinte în borcane, închidem cu capac şi fierbem la bain-marie aprox. 15 min. Răcim în oală până mâine.Imagine

Poftă bună! -eu folosesc iarna şi la salata de fructe-

 

Cartofi Wedges

5-6 cartofi curăţaţi şi tăiaţi felii cât vrem de groase se pun în tavă cu hârtie, se stropesc cu 3-4 linguri ulei de măsline+sare+piper+condimente după gust (mentă/chilli/chimen/curry/garam masala/sumac/busuioc/oregano etc.) şi înainte de a-i pune la cuptor+/- o ploaie de zeamă de lămâie.

 Alţi cartofi Wedges

Curăţăm 1 kg cartofi, îi tăiem ¼+2 linguriţe boia dulce+2 linguriţe condimente pt. cartofi prăjiţi+1 linguriţă usturoi granulat+sare+piper+3 linguri ulei. Îi punem într-o tavă tapetată cu folie de aluminiu, îi stropim cu ulei, la cuptor aprox. 30 min.

Imagine

Poftă bună! Alegeţi reţeta preferată. (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Prăjitură cu cremă de iaurt şi fructe

BLAT: 8 ouă, 8 linguri zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 1plic praf copt, 8 linguri făină

CREMA: 450 g iaurt, 3 linguri zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 20 g gelatină, 200 ml frișcă; în plus fructe și frișcă pt. decor

Mixăm ouăle cu zahărul și zahărul vanilat până devin spumoase. Adăugăm făina amestecată cu praful de copt și omogenizăm. Turnăm compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 20-25 min. (testul cu scobitoarea) Răcim și tăiem 1/2 pe orizontală.

Dizolvăm gelatina în 100 ml apă rece 10 min. apoi dizolvăm pe foc mic și răcorim. Frecăm zahărul cu iaurtul până se topeşte, apoi adăugăm zahărul vanilat, gelatina și omogenizăm. Punem în frigider  30 min. Mixăm frișca tare și încorporăm în cremă. Mai ţinem încă 15 min. la rece. Întindem crema între blaturi şi punem prăjitura încă câteva ore la rece. Scoatem şi ornăm cu frişcă şi fructe.

Imagine

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Pulpe de pui cu fulgi de porumb

– 2-3 pulpe de pui (5-6 ciocănele), 1-2 ouă,1 praf de curry, 1/2 linguriţă boia, sare, piper, 6 linguri fulgi de porumb, 100 g caşcaval

Se bat ouăle cu sare, curry, piper şi boia. Pulpele spălate şi uscate se dau prin ou, apoi prin caşcavalul ras amestecat cu fulgii de porumb zdrobiţi. Se împachetează în folie de aluminiu şi se prăjesc pe grătarul încins, la foc mediu, 45 min., întorcându-le o dată.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Dulceaţă de caise cu ciocolată albă

Într-un bol punem 800 g caise fără sâmburi tăiate ½, stropim cu 20 ml cognac+350 g zahăr şi ţinem la frigider de azi pe mâine. Amestecăm cu 100 ml apă+50 ml suc portocale proaspăt stors+350 g zahăr+1 zahăr vanilat Bourbon+1 baton scorţişoară şi fierbem la foc mediu, spumăm. Când e gata oprim focul şi adăugăm 40 g ciocolată albă topită la bain-marie. Punem în borcane mici (4) sterilizate şi răcim în haine.

Imagine

 

 

Gem de caise cu gelfix

3 kg caise fără sâmburi-măcinăm, amestecăm cu: 3 plicuri Gelfix extra+6 linguri zahăr, fierbem la foc mare amestecând continuu, apoi+restul de zahăr până la 1,5 kg+esenţă de vanilie+1/2 pliculeţ sare de lămâie. Când dă în clocot mai fierbem încă 5 min. Când este gata (vezi testul cu picătura) punem fierbinte în 8-9 borcane mici, sterilizate, închidem cu capacul şi le răcim în haine.

Imagine

 

Dulceaţă de vişine cu gelfix

Amestecăm 2 kg vişine fârâ sâmburi cu 3-4 linguri zahăr, 2 plicuri Gelfix 2:1, lăsăm să stea 2-3 ore, apoi fierbem, la foc mediu, până dă în clocot. Adăugăm restul de zahăr până la 1 kg şi când dă în clocot mai fierbem 5 min.+1/2 plic sare lămâie (menţine culoarea). Punem în borcane sterilizate, le ţinem 5 min. cu fundul în sus (pt. a nu se cristaliza), apoi răcim în haine.Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

 

Dulceaţă de căpşuni cu gel fix 3×1

9 borcane mici se spală şi se sterilizează.

Într-o oală: 3 kg căpşuni+1 kg zahăr+3 pliculeţe gel fix 3×1+2 zahăr vanilat+/-2 linguriţe mentă uscată, se amestecă bine, se pun la fiert, la foc mediu. Când dă în clocot mai fierbem 3-4 min. amestecând continuu. Se pune în borcane, le ţinem 10 min. cu capul în jos. Le răcim în haine.

 Imagine

Serviţi cu plăcere la iarnă!