Budincă din cartofi cu crenvurști și brânză

– 2 ouă, 250 g cartofi fierți în coajă, 2 crenvurști de porc (100 g), 1 ceapă verde, 100 g brânză Gouda, 1 linguriță rozmarin uscat, ¼ linguriță piper negru măcinat, ½ linguriță sare; margarină și pesmet pentru formă

Curățăm și tăiem cartofii cubulețe, ceapa rondele fine. Tăiem crenvurștii rondele subțiri, brânza cubulețe. Le amestecăm într-un bol. Punem ouăle, rozmarinul, sarea, piperul și omogenizăm. Ungem o formă Yena (20 cm diametru) cu margarină, tapetăm cu pesmet, turnăm compoziția și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 30 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de morcovi cu tarhană și cârnați

– 500 g morcovi, 100 g tarhană, 150 g cârnați afumați, 3 căței de usturoi (7 g), 1 linguriță rozmarin uscat, 50 g smântână, 1 lingură ulei, ½ linguriță boabe de piper negru, sare, 1,5 l apă

Curățăm și tăiem usturoiul mărunt, morcovii rondele fine. Tăiem cârnații rondele de 0,5 cm grosime. Într-o oală încălzim uleiul pe foc mediu, punem boabele de piper, usturoiul, amestecăm 30 secunde, adăugăm cârnații și prăjim 2 minute. Punem morcovii, amestecăm 1 minut, turnăm apa, presărăm ½ linguriță sare, acoperim cu capac și fierbem pe foc mediu 15 minute. Îndepărtăm capacul, adăugăm tarhana, rozmarinul, sare după gust și fierbem 7-8 minute. Frecăm bine smântâna, punem în oală și amestecăm pe foc mic până se dizolvă, aproximativ 1-2 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Budincă de cartofi cu fasole verde

– 4 ouă, 600 g cartofi fierți în coajă, 200 g fasole verde, 100 g mușchi file (6 felii), 1 linguriță praf de usturoi, 2 lingurițe rozmarin uscat, ¼ linguriță piper negru măcinat, sare, apă, margarină pentru formă

Curățăm fasolea și tăiem bucăți de 3-4 cm lungime. Clocotim 1 l de apă cu ½ linguriță sare și fierbem fasolea până începe să se înmoaie. Scurgem și punem într-un castron. Curățăm cartofii, tăiem cubulețe și punem în castron. Adăugăm rozmarinul, praful de usturoi, piperul, ½ linguriță sare și amestecăm. Batem bine ouăle și încorporăm în compoziție. Ungem un vas Yena (26×16 cm) cu margarină, punem ½ compoziție, peste feliile de mușchi. Acoperim cu restul compoziției și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 20-25 minute. Răcorim 10 minute, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu dovlecei și roșii Cherry

– 300 g piept de pui dezosat și fără piele, 400 g dovlecei, 50 g roșii Cherry, 3 căței de usturoi (6 g), 1 lingură iaurt gras, 1 linguriță condimente pentru carne de pui, 1 linguriță rozmarin uscat, 2 linguri ulei, ¼ linguriță piper negru măcinat, ½ linguriță sare

Tăiem carnea bucăți mai mici, presărăm condimentele pentru pui, turnăm 1 lingură de ulei, amestecăm, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Scoatem la temperatura camerei cu 30 minute înainte de a găti. Curățăm dovleceii (dacă sunt tineri spălăm bine și nu îndepărtăm coaja) și tăiem bastonașe subțiri. Curățăm usturoiul, tăiem mărunt și amestecăm cu carnea. Într-o tigaie antiaderentă încălzim o lingură de ulei pe foc mediu și prăjim carnea pe toate părțile 3 minute. Punem dovleceii, rozmarinul, piperul, sarea, creștem flacăra la mare și amestecăm din când în când 5 minute.  Adăugăm iaurtul, amestecăm 1 minut, punem roșiile și gătim 2 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mâncare din dovlecei și mușchi de porc afumat

– 350 g dovlecei, 50 g ceapă albă, 100 g morcovi, 50 g ardei capia roșu tăiat cubulețe, 100 g mușchi de porc afumat, 1 linguriță rozmarin tocat mărunt, 1 linguriță boabe de piper verde, ½ linguriță sare, 1 lingură ulei, apă

Curățăm și tăiem ceapa mărunt, dovleceii bastonașe subțiri, morcovii cubulețe. Tăiem mușchiul cubulețe. Încălzim uleiul pe foc mare și prăjim piperul 30 secunde. Punem morcovii, mușchiul, reducem flacăra la mediu și prăjim 3 minute. Adăugăm dovleceii, rozmarinul, sarea, 1 lingură de apă și amestecăm din când în când 3 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Brioșe cu leurdă, arahide și cocos

– 4 ouă, 80 g frunze de leurdă curățate, 75 g mix arahide și fulgi de cocos condimentați și prăjiți, 100 g făină, ½ plic praf de copt, 1 linguriță rozmarin uscat, ½ linguriță chimen măcinat, 1 lingură ulei, sare, 1/2 linguriță piper negru măcinat, margarină

Amestecăm făina cu praful de copt. Tăiem frunzele mărunt. Le amestecăm cu mixul de arahide și fulgi de cocos, rozmarinul, chimenul, ½ linguriță sare și piperul. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adăugăm gălbenușurile și amestecăm ușor cu o lingură. Încorporăm pe rând uleiul, făina și amestecul cu leurdă. Ungem formele unei tăvi pentru brioșe cu margarină. Turnăm cu o lingură din compoziție astfel ca să acopere ¾ formă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 12-15 minute, până se rumenesc ușor.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu ciuperci și porumb

– 250 g pipet de pui dezosat și fără piele, 150 g ciuperci Champignon, 1 conservă boabe de porumb (285 g net), 1 ceapă (80 g), 2 lingurițe condimente Hot & Spicy, 1 lingură praf de rozmarin, 1 lingură ulei, sare, piper

Tăiem carnea bucăți de 3-4 cm. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, ciupercile bucățele cu latura de 1 cm. Într-o tigaie cu fundul gros încălzim uleiul pe foc mare, punem ceapa și amestecăm 1 minut. Adăugăm carnea și amestecăm până își schimbă culoarea, aproximativ 2 minute. Punem ciupercile, amestecăm 1 minut, reducem flacăra la mediu, acoperim cu capac și fierbem 5 minute. Îndepărtăm capacul, adăugăm porumbul, condimentele Hot & Spicy și gătim 5 minute. Presărăm rozmarinul, sărăm și piperăm după gust, creștem flacăra la mare și gătim până se evaporă lichidul, aproximativ 3 minute. Porționăm și servim. Putem păstra în frigider.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pulpe superioare de pui cu fasole galbenă la cuptor

– 4 pulpe superioare de pui (cca. 600 g), 400 g fasole galbenă congelată, câte 1 linguriță fulgi de usturoi, oregano, rozmarin, cimbrișor, 1 linguriță pastă de ardei Gulaș dulce, ulei, 1/4 linguriță piper negru măcinat, sare, apă

Decongelăm fasolea, fierbem în 1,5 l apă până începe să se înmoaie și scurgem. Dizolvăm pasta Gulaș în 100 ml apă rece. Ungem o formă Yena cu ulei, punem fasolea și presărăm fulgii de usturoi. Îndepărtăm pielea pulpelor. Pe carne presărăm piperul și ½ linguriță sare. Așezăm peste fasole, presărăm oregano, rozmarinul, cimbrișorul și turnăm pe toată suprafața pasta dizolvată. Acoperim vasul cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 20 minute. Întoarcem pulpele pe cealaltă parte, acoperim cu folia și punem în cuptor 15 minute. Îndepărtăm folia și ținem în cuptor până se rumenesc ușor, aproximativ 7-10 minute. Servim mâncarea caldă. Putem păstra în frigider.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Omletă cu cartofi și fasole verde

– 2 ouă, 100 g cartofi fierți în coajă, 50 g ceapă, 50 g fasole verde, 1 baby porumb din conservă (15 g), ½ linguriță rozmarin uscat, ¼ linguriță praf de curry, ½ linguriță sare, ¼ linguriță piper negru măcinat, 1 lingură ulei, apă

Fierbem fasolea verde, răcorim și tăiem bucățele. Curățăm cartofii și pasăm. Tăiem porumbul rondele fine. Curățăm ceapa și tăiem mărunt. Batem bine ouăle. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul pe foc mare și prăjim ceapa 1 minut. Punem fasolea, porumbul, rozmarinul, sarea, piperul, reducem flacăra la mediu și gătim 3 minute. Adăugăm cartofii, praful de curry, reducem flacăra la mic și amestecăm continuu 3 minute. Cu ajutorul lingurii presăm compoziția într-un strat uniform, astfel încât să ocupe întreaga tigaie. Turnăm ouăle, creștem flacăra la mediu și prăjim 2 minute. Prin mișcări de rotație împrăștiem oul rămas deasupra, creștem flacăra la mare și gătim 2 minute, până partea superioară se coagulează. Stingem focul, acoperim cu capac și lăsăm să stea 2 minute. Transferăm pe o farfurie și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cotlet de porc cu rozmarin și șuncă cu garnitură din pătrunjel și păstârnac

– 400 g cotlet de porc fără os, 3 felii subțiri șuncă din pulpă de porc fiartă, 1 lingură frunze de rozmarin tocate mărunt, 150 ml vin alb sec, ulei, sare, piper; 50 g rădăcină de pătrunjel, 100 g păstârnac, apă

Tăiem cotletul în 7 felii, lăsând baza întreagă. Între ele presărăm rozmarinul, ½ linguriță sare, apoi pliem. Punem într-un bol, ungem la exterior cu 2 linguri de ulei, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Scoatem la temperatura camerei cu 1 o oră înainte de a găti. Între feliile de carne punem câte o felie de șuncă și prindem marginile cu scobitori.

Ungem o tavă cu ulei și așezăm cotletul. Presărăm câte ¼ linguriță sare și piper, turnăm vinul, acoperim tava cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 30 minute. Îndepărtăm folia, stropim carnea cu lichidul din tavă și punem în cuptor până marginile încep să se rumenească, aproximativ 15-20 minute.

Curățăm pătrunjelul și păstârnacul, punem într-o oală, acoperim cu apă și fierbem până se înmoaie. Răcorim 5 minute, pasăm rădăcinoasele, împreună cu puțină zeamă în care au fiert, sărăm după gust și amestecăm până obținem o cremă.

Tăiem carnea felii perpendicular pe crestături și servim cu pasta obținută. 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)