Aperitiv cu castraveți și morcovi caramelizați

– 1 morcov (80 g), 50 g castraveți, 2 linguri zahăr brut, 10 frunze de rozmarin, 100 g iaurt gras, 1 lingură semințe de susan alb, 2 linguri ulei de susan, 1 lingură ulei vegetal, 2 ouă fiert tare, 4 felii de șuncă presată, sare

Curățăm și tăiem morcovul rondele pe diagonală cu grosimea de 0,5 cm, castraveții ½ pe lungime apoi felii. Tocăm mărunt rozmarinul. Punem castraveții într-un bol, presărăm cu 1 linguriță de sare, amestecăm, lăsăm să stea 30 min., apoi scurgem bine. Într-o tigaie teflonată încălzim 1 lingură de ulei, punem morcovii astfel încât să nu se acopere feliile una pe cealaltă, presărăm un vârf de cuțit de sare, zahărul și prăjim până ultimul se topește, întorcându-i din când în când. La final amestecăm cu rozmarinul și stingem focul. Batem bine iaurtul și amestecăm cu morcovii. Separat încălzim uleiul de susan, punem castraveții, semințele de susan și amestecăm din când în când timp de 1 min. Turnăm peste morcovi, sărăm după gust și amestecăm bine. Curățăm și tăiem ouăle ¼.

Împărțim ingredientele pentru două boluri. Într-un bol așezăm pe margine 2 felii de șuncă de șuncă astfel încât să acopere și fundul vasului. La mijloc punem jumătate din compoziția obținută, deasupra un ou și servim.

446

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Aluat umplut cu șuncă și legume

– 2 ouă, 200 g făină, 100 g unt+pentru forme, 100 g iaurt, 300 g șuncă presată, 1 ardei gras roșu (70 g), 2 fire ceapă verde, 50 g parmezan ras, 2 linguri pătrunjel verde tocat mărunt, 2 linguri ulei, sare, piper

Frecăm untul cu un praf de sare. Adăugăm ouăle și mixăm, încorporăm iaurtul, apoi făina  până omogenizăm și obținem un aluat. Acoperim cu folie alimentară și punem în frigider 30 min.

Curățăm ceapa, ardeiul și tăiem mărunt. Tăiem șunca fâșii subțiri. În uleiul încins prăjim ceapa și ardeiul, amestecând, 2 min. Adăugăm șunca, pătrunjelul, sare și piper după gust. Amestecăm bine și stingem focul. Ungem cu unt formele unei tăvi pentru brioșe. Întindem aluatul și tăiem după mărimea formelor, astfel încât să le acopere în interior. Le punem în forme și umplem cu compoziția obținută. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 25-30 min., până încep să se rumenească. Presărăm pe fiecare parmezan și punem în cuptor 2 min. Scoatem pe un platou și servim calde/reci.

445

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Creveți biryani

– o rețetă din India-

– 500 g creveți decorticați (păstrată codița), 2 șalote, 4 căței de usturoi, 3 cm ghimbir, 1 ardei chilli roșu proaspăt, 2 lingurițe boabe de coriandru, ½ linguriță boabe de piper negru, semințele de la 2 păstăi de cardamom/1 lingură cardamom praf, 1 linguriță turmeric, ½ baton de scorțișoară, 1 linguriță semințe de muștar negru, 300 ml lapte de cocos, 300 g iaurt, 2 linguri ghee/unt nesărat, 1 linguriță sare; pentru servit- orez gătit simplu, 2 linguri ceapă verde tăiată fin pe diagonală, 1-2 linguri coriandru/pătrunjel verde tocat, opțional fulgi de migdale

Curățăm și tăiem mărunt șalotele, ghimbirul, usturoiul, chilli. Le amestecăm cu semințele de coriandru, batonul de scorțișoară rupt bucățele mici, cardamomul, turmericul, piperul, sarea și pasăm într-un mojar până obținem o pastă. Într-o tigaie topim untul și prăjim semințele de muștar câteva secunde, până încep să pocnească. Punem creveții și prăjim la foc mare 1 min., întorcându-i și pe cealaltă parte. Adăugăm pasta obținută, iaurtul, turnăm laptele de cocos, amestecăm și fierbem 20 min.

În farfuriile în care vom servi punem orez, deasupra creveții cu sosul obținut, presărăm ceapă verde, pătrunjel, fulgi de migdale opțional. Servim imediat.

136

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aripi de pui cu castraveți și iaurt

– 500 g aripi de pui-partea superioară, 350 g castraveți Cornison, câte 50 g ardei roșu și ardei galben, 2 cepe verzi, 10 cm praz,  1 leg. mărar, 200 g iaurt gras, 2 linguri condimente Fajita, 1 linguriță Chimichurri, 1 lingură semințe de mărar, 2 linguri ulei

Presărăm aripile cu condimentele Fajita, Chimichurri  și lăsăm să stea, la temperatura camerei 30 min. Curățăm și tăiem prazul și partea albă a cepelor rondele subțiri, partea verde mărunt, castraveții cubulețe, ardeii feliuțe. Tocăm mărunt mărarul. Într-o cratiță încălzită turnăm uleiul, punem semințele de mărar și prăjim până încep să pocnească.  Punem ceapa, prazul și amestecăm 1 min. Adăugăm ardeii și ținem pe foc 1 min. Punem carnea și prăjim câte 1 min. pe fiecare parte. Adăugăm castraveții, sărăm după gust, acoperim cu capac și gătim aprox. 30 min., amestecând din când în când, până se înmoaie carnea. Batem bine iaurtul, turnăm în cratiță, punem mărarul, amestecăm bine și ținem pe foc 10 min. Servim mâncarea caldă.

323

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pastă tartinabilă din vinete

– 2 vinete, 2 felii  de șuncă presată, 25 g brânză telemea, ½ leg. pătrunjel verde, 1 roșie mare (250 g), 1 lingură boabe de coriandru, 100 g iaurt gras, 1 linguriță piper, 1 lingură ulei, sare

Coacem vinetele, curățăm, scurgem și tocăm mărunt. Tăiem mărunt șunca, brânza și pătrunjelul. Curățăm roșia de coajă și cotorul cu semințe. Tăiem mărunt. Batem bine iaurtul. Într-un bol amestecăm vinetele cu șunca, pătrunjelul, brânza și piperul. Încălzim uleiul și prăjim coriandrul 30 sec. Punem roșia, puțină sare și amestecăm 3 min. Stingem focul, adăugăm iaurtul și amestecăm bine. Turnăm în bol și omogenizăm. Răcim și servim pe pâine prăjită. Păstrăm în frigider acoperită.

443

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cartofi cu iaurt și busuioc la cuptor

– 400 g cartofi, 100 g iaurt, 2 linguri busuioc tocat mărunt, 1 lingură alune prăjite și sărate tocate mărunt, 1 lingură Vegeta, 1 linguriță mix boabe de piper, 1 lingură ulei, 200 ml apă, sare

Curățăm cartofii și tăiem rondele de 1 cm grosime. Dizolvăm pe foc Vegeta în apă obținând o supă. Într-un bol batem bine iaurtul, amestecăm cu alunele și busuiocul. Ungem un vas Yena cu 1 lingură de ulei, punem cartofii într-un singur rând, turnăm supa și presărăm piperul. Acoperim cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), 20 min. Îndepărtăm folia și ținem în cuptor aprox. 15-20 min., până se evaporă lichidul.  Acoperim cu iaurtul și ținem în cuptor 5 min. Servim imediat.

365

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cuburi de vinete și dovlecei prăjite, cu iaurt și sos de roșii

– 450 g vinete, 250 g dovlecei, 100 g iaurt, 4 fire pătrunjel verde, 1 linguriță chimion măcinat, 1 linguriță pudră de chilli, 2 linguri ulei, sare, piper

– pt. sos- 400 g roșii bine coapte, 1 ceapă mică, 2 cm ghimbir, 1 linguriță zahăr, 1 lingură ulei, sare

Spălăm bine legumele, îndepărtăm cozile și tăiem cuburi cu latura de 1,5 cm. Presărăm cu sare, lăsăm să stea 15 min., scurgem și uscăm prin tamponare cu hârtie absorbantă. Le amestecăm cu 2 linguri de ulei și răsfirăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), până se rumenesc, aprox. 20-30 min.

Între timp curățăm și tăiem mărunt ceapa, radem mic ghimbirul, pasăm roșiile, tocăm mărunt pătrunjelul. Într-o crăticioară încingem uleiul și călim ceapa, câteva minute, până se înmoaie. Adăugăm ghimbirul și amestecăm 1 min. Punem roșiile, zahărul, sare și piper după gust, aducem la punctul de fierberee, reducem flacăra la mediu și fierbem, amestecând din când în când, aproximativ 5-7 min., până scade sosul și se îngroașă.

Când legumele s-au copt le scoatem într-un castron, presărăm chimionul, praful de chilli, sare și piper după gust. Amestecăm ușor și lăsăm să stea 10 min. Turnăm sosul de roșii, punem iaurtul și amestecăm ușor. Presărăm pătrunjelul și servim. Putem păstra în frigider, acoperite, câteva zile.

442

Tofu cu mărar

– o rețetă din China-

– 600 g tofu, 1 ou, 75 g pesmet, 4 linguri făină, 1 linguriță praf de nucșoară, sare, piper, 3-4 linguri ulei

– pt. sos- 150 g iaurt, 100 ml frișcă, 4 linguri mărar tocat mărunt, 1 cățel de usturoi, 2 linguri sos de tomate, sare, piper

Curățăm usturoiul și pisăm. Într-un bol batem bine iaurtul, amestecăm cu usturoiul, mărarul sosul de tomate, sare și piper după gust. Turnăm frișca și omogenizăm.

Tăiem tofu felii. Batem bine oul, amestecăm cu făina, pesmetul, sare și pier. Tăvălim feliile de tofu în acest amestec. Încălzim uleiul și prăjim tofu, pe ambele părți, până se rumenesc. Scoatem pe hârtie absorbantă. Servim felii de tofu cu sos turnat peste ele.

363

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Paste chinezești cu castraveți și pui

– 150 g paste chinezești cu ou, 100 g carne de pui fiartă, 150 g castraveți Cornison, 15 g frunze de pătrunjel verde, 3 căței de usturoi, 1 linguriță condimente Asia, 200 g iaurt gras, 2 linguri ulei, sare, piper alb

Curățăm și tăiem castraveții cubulețe, usturoiul mărunt. Tocăm mărunt pătrunjelul. Într-o lingură de ulei încins prăjim usturoiul 30 sec. Adăugăm castraveții și ținem pe foc mediu, 3 min., amestecând din când în când.

Într-un castron batem bine iaurtul, adăugăm condimentele Asia, pătrunjelul, sare și după gust și amestecăm bine. Turnăm peste castraveți, sărăm după gust, amestecăm bine și ținem pe foc mic 2 min., amestecând din când în când.

Tăiem carnea cuburi, sărăm și piperăm după gust. Încălzim o lingură de ulei, punem carnea și prăjim 1 min., întorcând-o pe toate fețele.

Într-o oală clocotim 2 l apă. Stingem focul, punem pastele, acoperim cu capac și lăsăm să stea 4 min. Scurgem și porționăm în farfurii. Turnăm sos de castraveți și amestecăm ușor. Deasupra punem carnea și servim imediat.

109

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de varză cu iaurt aromat

– ½ varză dulce, 1 ardei capia roșu, 1 lingură cimbru uscat, 200 g iaurt, 1 lingură semințe de chimen, 1 lingură ulei, sare

Curățăm și tăiem varza tăiței fini, ardeiul felii subțiri. Le amestecăm într-un bol cu cimbrul, iaurtul și sare după gust. În uleiul încins prăjim semințele de chimen câteva secunde, până încep să pocnească. Turnăm peste varză și omogenizăm. Punem în frigider 30 min. și servim.

338

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)