Mâncare de pui cu lobodă

– 200 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 leg. lobodă roșie, 2 cepe verzi-partea verde, 1 fir de usturoi verde, câte 1 linguriță chimen și coriandru măcinate, 3-4 linguri bulion de roșii, 1 lingură de ulei, sare, piper, apă

Tăiem carnea cubulețe, sărăm, piperăm și ținem de o parte 15 min. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, usturoiul și  loboda.  Prăjim usturoiul în uleiul fierbinte 30 sec., adăugăm carnea, ceapa și amestecăm până își schimbă culoarea. Trnăm 4-5 linguri de apă, punem loboda, chimenul, coriandrul și fierbem la foc mediu, sub capac, aprox. 10 min., până se înmoaie carnea. Adăugăm bulionul și fierbem descoperit până scade sosul. Servim simplă, cu smântână/iaurt.

209

 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Păstrăv la cuptor cu usturoi

-o rețetă din Thailanda-

1 păstrăv somonat (capul și coada îndepărtate), 1 lingură pătrunjel verde tocat mărunt; 1 lingură busuioc proaspăt tocat marunt, cateva felii de lime pentru ornate: pt. marinadă- 3 linguri sos de stridii, 4 linguri sos de soia, 10 căței de usturoi, 1 lingură sos de pește, 2 lingurițe sos chilli Thai, 2 lingurițe zahăr brun, 1 linguriță lemongrass, 1 linguriță suc de lime

Curățăm și zdrobim usturoiul, amestecăm într-un bol cu celelalte ingredientele pentru marinată. Crestăm peștele pe fiecare parte și îl punem în marinadă 30 de minute, 15 minute pe o parte și 15 minute pe cealaltă.

Într-o tavă așezăm o folie de aluminiu destul de mare, ca să poată acoperi peștele. Îl așezăm pe folie, peste el turnăm jumătate de marinadă și înfășurăm folia, astfel încât să nu-l atingă, formând un ”cort”. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 15 minute. Desfacem folia, mărim flacăra (220) și mai ținem în cuptor 25 minute. Scoatem pe un platou, presărăm pătrunjel, decorăm cu felii de lime și servim cald, cu garnitură de orez.

94

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de morcovi cu fulgi de porumb

– 300 g morcovi, 1 ceapă mică, 1 foaie de dafin, 1 linguriță zahăr, 1 l apă, 500 ml supă, 250 ml lapte, 10 g făină, 100 g fulgi de porumb, sare

Curățăm morcovii, tăiem julien, fierbem în supă, la foc mai mic, sub capac împreună cu ceapa curățată și lăsată întreagă. După 20 min. adăugăm apa, zahărul, foaia de dafin, sarea și mai fierbem 15-20 min., până se înmoaie. Spre sfârșit scoatem ceapa și adăugăm fulgii de porumb. Dizolvăm făina în lapte, turnăm în supă, dăm un clocot și servim.

121

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu vișine și pălărie de bezea

– pt. blat- 1 gălbenuș, 300 g făină, 200 g unt, 100 g zahăr

– pt. umplutură- 1 kg vișine, 1 ou și 3 gălbenușuri, 300 g smântână, 5 linguri lapte, 100 g zahăr, 5 linguri suc de lămâie

– pt. pălăria de bezea- 4 albușuri, 280 g zahăr, 100 g nuci prăjite și măcinate

Spălăm vișinele, curățăm de codițe și sâmburi. Amestecăm făina cu zahărul, gălbenușul și untul tăiat bucățele formând un aluat elastic pe care îl întindem pe o hârtie de copt de dimensiunea tăvii, așezăm în tavă și înțepăm din loc în loc cu o furculiță. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 15 minute. Între timp amestecăm gălbenușurile și oul cu zahărul, smântâna, laptele și sucul de lămâie. Scoatem tava, presărăm vișinele, deasupra turnăm amestecul cu smântână și punem iar în cuptor, la foc mediu (180), 40 minute. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până se întăresc și devin lucioase. Încorporăm nucile, amestecând cu o lingură și întindem bezeaua peste prăjitură. Punem în cuptor la foc mare (220) aproximativ 5 minute, până se rumenește. Scoatem din cuptor și răcim. Porționăm și servim.

197

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Opor ayam- pui cu lapte de cocos

-o rețetă din Indonezia-

– 400 g piept de pui dezosat și fără piele, 250 ml lapte de cocos, 6 șalote, 10 căței de usturoi, 10 g ghimbir, ½ lingură coriandru măcinat, 1 linguriță lemongrass, 2 frunze de dafin proaspete, 1 lingură ulei, ½ linguriță sare

Curățăm și tăiem ceapa și ghimbirul mărunt, usturoiul ½ pe lungime. Tăiem carnea fâșii. În uleiul încins rumenim ceapa și usturoiul, la foc mediu, amestecând din când în când până se rumenesc. Punem de o parte 1 lingură din amestec. În tigaie adăugăm coriandrul, ghimbirul, amestecăm 2 min., apoi carnea, lemongrass și amestecăm aprox. 5 min., până carnea își schimbă culoarea. Sărăm, punem frunzele de dafin, laptele de cocos și când clocotește facem focul mic și fierbem sub capac, aprox. 20 min., până carnea e moale. Servim carnea cu orez și sos, presărată cu amestecul cu ceapă păstrat.

208

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Orez cu verdețuri și fistic

– 1 cană orez basmati, 2 cepe verzi, 1 leg. mărar, ¼ leg. pătrunjel verde, 2 linguri iaurt, 2 linguri fistic tăiat mărunt, 1 vârf de linguriță turmeric, 1 lingură ulei, sare, apă

Fierbem 3 căni de apă cu 1 linguriță de sare. Spălăm bine orezul în mai multe ape, îl adăugăm în apa clocotită și fierbem fix. 8 min. (să nu fiarbă complet) Trecem prin jet de apă rece, scurgem și amestecăm cu verdețurile tocate, sare și fistic. Amestecăm iaurtul cu turmericul și 4 linguri de orez obținând o pastă. Pe fundul unei oale (17 cm diametru) punem o peliculă de apă, turnăm uleiul și o mișcăm pentru a se omogeniza. La mijloc întindem pasta.

IMG_6837

Peste punem orezul treptat, având grijă să nu atingă marginile oale. Facem 4-5 găuri cu coada unei linguri de lemn fără să străpungem pasta de la fundul oalei.

IMG_6839

Acoperim cu folie de aluminiu, peste un prosop de bucătărie, punem capacul și așezăm pe ochiul mic al aragazului, la foc maxim. Când începe să sfârâie facem focul mic și fierbem 35 min. Oprim focul și răsfirăm cu o furculiță.; la nevoie adăugăm sare. Scoatem într-un castron, desfacem crusta formată la fundul oalei cu o lingură și presărăm peste orez. Servim imediat.

214

Poftă bună! 9dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Andive umplute și rulate în șuncă

– 2 andive, 100 g cremă de brânză light, 100 g smântână, câte o felie mai groasă de ardei roșu și ardei verde, 1 lingură capere, 6 felii de șuncă Pădurea Neagră, sare, 7 măsline verzi umplute cu gogoșari

Îndepărtăm cotorul și desfacem andivele în frunze separate. Amestecăm crema de brânză cu smântâna, ardeii tăiați cubulețe, caperele și sare. Pe fiecare frunză întindem crema obținută. Așezăm frunzele umplute una peste cealaltă, răsfirate în evantai, de la bază o învelim 1/3 într-o felie de șuncă și așezăm pe un platou. Decorăm fiecare cu câte o măslină.

313

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sirop natural din mentă cu miere

– 200 g frunze de mentă proaspătă, 1 kg zahăr, 2 linguri miere, 1,5 l apă, colorant alimentar verde

Spălăm frunzele cu apă rece. Fierbem apa cu zahărul până se topește, adăugăm menta și lăsăm să se infuzeze, sub capac, 5 min. Strecurăm și în sirop adăugăm mierea. Fierbem sub capac, la foc mic, 3-4 ore, până se îngroașă siropul. (testul cu picătura ca la dulceață) Adăugăm puțin colorant, dăm 2-3 clocote și strcurăm siropul în vase care se închid etanș.Răcim și depozităm în cămara de alimente.

65

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Midii în sos de vin și usturoi

– 1,5 kg midii, 6 căței de usturoi, 100 ml vin alb sec, 4-5 fire pătrunjel verde, 2 linguri zeamă de lămâie, 2 linguri ulei de măsline, 30 g unt, sare, piper alb

Umplem două vase cu apă rece. Într-unul punem midiile, cele care sunt deschise se aruncă. Luăm câte o bucată, curățăm de ”mustăți” trăgând astfel ca să deschidem scoica, curățăm cochilia cu un burete de sârmă, sub jet de apă, depunerile calcaroase le radem cu un cuțit, apoi o punem în vasul cu apă curată. Repetăm operația cu toate midiile apoi spălăm în câteva ape și scurgem bine. Curățăm usturoiul și zdrobim; tocăm fin pătrunjelul. Topim untul cu uleiul, adăugăm ½ usturoi, amestecăm 30 sec. Turnăm vinul, aducem la fierbere, punem midiile, fierbem sub capac 5 min. Dacă nu s-au deschis toate amestecăm și mai lăsăm sub capac 5 min. Le scoatem pe un platou. Sosul rămas îl fierbem la foc mare, 5 min., până scade puțin. Adăugăm usturoiul rămas, zeama de lămâie, pătrunjelul, sare, piper, dăm un clocot și stingem focul. Turnăm sosul peste midii și servim.

93

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă cremă de andive cu alune

-o rețetă din Belgia-

– 400 g andive, 4 cepe verzi, 100 g mazăre fiartă, 200 g smântână, 3 fire de mentă proaspătă, 3 linguri ulei, 750 ml apă fiartă cu Vegeta, sare, piper, 2 linguri alune măcinate

Curățăm andivele de cotor și frunzele externe, spălăm și zvântăm bine. Lăsăm deoparte frunzulițele din mijloc pt. ornare, restul tăiem tăiței de 3 cm lățime. Curăță ceapa, tăiem în 4-5 bucăți, o călim într-o lingură de ulei încins. Punem andivele, lăsăm cât să se înmoaie puțin, turnăm supa de Vegeta și fierbem până se înmoaie bine. Scoatem cu o paletă sită și pasăm cu blenderul obținând o pastă. O punem înapoi în oală, adăugăm mazărea, smântâna, sare, piper și mai dăm 2-3 clocote. Servim caldă. Într-un bol punem pe fund alune, turnăm supa și ornăm cu frunze de mentă și de andivă tăiate tăiței subțiri.

120

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)