Supă de mazăre cu orez și carne de porc

– 100 g pulpă de porc, 100 g mazăre, 50 g ceapă, 50 g baby morcovi, 15 g frunze de leurdă, 10 g mărar proaspăt, 50 g orez fiert, sare, piper, apă

Tăiem carnea cubulețe. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, morcovii bucăți de 2-3 cm lungime. Tocăm mărunt leurda și mărarul. Într-o oală turnăm 1 l de apă, punem carnea și fierbem la foc mediu 10 minute, îndepărtând la nevoie spuma creată. Adăugăm morcovii, semi-acoperim cu capac și fierbem 15 minute. Punem ceapa, mazărea, turnăm apă pentru a ajunge iar la 1 l sărăm și piperăm după gust și fierbem 10 minute. Adăugăm orezul, leurda, mărarul și ținem pe foc 3 minute. Servim supa caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pește cu morcovi și dovlecei la cuptor

– 400 g file de pește alb, 150 g dovlecei, 100 g baby morcovi, 50 g ardei gras verde, 1 lingură condimente pentru pește turcești, ½ linguriță piper negru cu lămâie, sare, apă, ulei

Tăiem fileurile bucăți, presărăm condimentele pentru pește, turnăm ½ lingură ulei, acoperim și lăsăm să stea la temperatura camerei 30 minute. Curățăm ardeiul și tăiem feliuțe; tăiem morcovii bucăți de 2-3 cm lungime. Spălăm bine dovleceii și tăiem rondele. Ungem un vas ceramic cu ulei, punem legumele într-un strat, deasupra bucățile de pește, presărăm piperul și sare după gust, turnăm 3 linguri de apă și acoperim vasul cu folie de aluminiu. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 20 minute. Îndepărtăm folia și ținem în cuptor încă 5 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Carne de porc cu sos Cumberland

– 400 g pulpă de porc, 100 g ceapă, 400 g sos Cumberland, 1 lingură condimente pentru grill, 1 linguriță mix boabe de piper colorat, 2 linguri ulei, sare

Tăiem carnea cuburi, presărăm condimentele pentru grill, turnăm uleiul, amestecăm și lăsăm să stea la temperatura camerei 30 minute. Curățăm ceapa și tăiem mărunt. Încălzim o tigaie teflonată la foc mediu și prăjim carne ape toate părțile 2 minute. Adăugăm ceapa, piperul și amestecăm 1 minut. Acoperim cu capac și ținem pe foc 10 minute amestecând din când în când. Adăugăm sosul, sare după gust, reducem flacăra la mic și amestecăm continuu 2 minute. Servim mâncarea caldă cu garnitură de orez sau cartofi.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Budincă din morcovi, porumb și brânză de vaci

– 4 ouă, 500 g morcovi, 1 conservă boabe de porumb (net 285 g), 250 g brânză de vaci, 100 g gris+pentru formă, ½ linguriță usturoi granulat, sare, piper, ulei

Spălăm boabele de porumb cu apă rece și scurgem. Curățăm morcovii, radem mic și punem într-un bol. Amestecăm cu boabele de porumb, brânza de vaci, ouăle puse pe rând, grisul, usturoiul granulat, sare și piper după gust. Ungem o formă Yena (26×16 cm) cu ulei și tapetăm cu gris. Întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aproximativ 40 minute (testul cu scobitoarea). Răcorim, porționăm și servim. Putem păstra în frigider.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu cremă de vanilie și gem

– pentru blaturi- 6 ouă, 6 linguri zahăr, 2 plicuri zahăr vanilat, 8 linguri făină, 1 plic praf de copt, sare

– pentru cremă- 1 plic praf cremă de vanilie, 3 linguri zahăr praf, 250 ml lapte; în plus 100 g gem de piersici

Vom coace două foi de blat. Amestecăm făina cu praful de copt. Separăm gălbenușurile de albușuri. Peste gălbenușuri punem zahărul, zahărul vanilat și ținem de o parte. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Mizăm gălbenușurile până se topește zahărul și devin albicioase. Punem trei linguri de albușuri amestecăm cu o lingură apoi încorporăm în restul albușurilor. Adăugăm făina și omogenizăm amestecând de jos în sus. Împărțim compoziția ½. Întindem jumătate într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu până se rumenește și marginile se desfac de hârtie, aproximativ 15-20 minute. Răcim pe un grătar și îndepărtăm hârtia. La fel procedăm cu a doua foaie de blat.

Mixăm praful de cremă cu zahărul praf și laptele 3 minute la viteză mare până obținem o cremă tare. Punem în frigider până la asamblarea prăjiturii.

Ungem cele două foi de blat pe o parte cu gem. Așezăm o foaie pe un platou și întindem uniform crema. Acoperim cu a doua foaie de blat, partea unsă cu gem să rămână ca parte superioară a prăjiturii și punem în frigider 2 ore. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Pulpe de pui cu țelină și mazăre

– 2 pulpe de pui întregi, 400 g țelină, 200 g mazăre congelată, 10 g usturoi, 20 g frunze de țelină, 1 lingură condiment Tex Mex, 1 linguriță piper negru cu lămâie măcinat, 3 linguri ulei, sare, apă

Tăiem pulpele ½, presărăm condimentele Tex Mex, turnăm 1 lingură de ulei și amestecăm. Acoperim și punem în frigider până a doua zi. Înainte de a găti scoatem din frigider și lăsăm la temperatura camerei 30 minute. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Curățăm țelina, tăiem bucățele și măcinăm cu robotul. Tocăm frunzele mărunt. Încălzim 2 linguri de ulei într-o cratiță și prăjim usturoiul 30 secunde. Punem carnea și prăjim pe ambele fețe 1 minut. Adăugăm țelina, turnăm 500 ml apă, amestecăm, acoperim cu capac și fierbem la foc mediu 10 minute. Punem mazărea congelată, turnăm 100 ml apă, amestecăm, acoperim și fierbem 10 minute. Presărăm frunzele de țelină, piperul, sărăm după gust, amestecăm și fierbem descoperit 3 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Curry de fructe de mare

– 350 g fructe de mare congelate, 50 g creveți decorticați congelați, 50 g ceapă, 5 g usturoi, 200 ml lapte de cocos, 2 linguri sos de pește, 1 linguriță sos de chilli, 1 linguriță praf de ghimbir, 1 lingură praf de lemongrass, 1 lingură ulei de arahide

Decongelăm fructele de mare, creveții și scurgem. Curățăm ceapa, usturoiul și tăiem mărunt. Le prăjim în uleiul încins la foc mediu 2 minute. Turnăm laptele de cocos, sosul de pește, sosul de chilli, punem praful de lemongrass, praful de ghimbir, aducem la punctul de fierbere, reducem flacăra spre mic și fierbem 2 minute. Punem fructele de mare, amestecăm și fierbem pe foc mediu 4 minute. Adăugăm creveții și gătim 2 minute. Servim mâncarea caldă cu garnitură de orez fiert simplu.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Carne de porc cu mere

– 350 g spată de porc curățată de pielițe, 60 g ceapă, 400 g mere ionatane, 1 linguriță praf de curry, 1 lingură zahăr brut, 1 lingură oțet de mere, 2 linguri ulei, ½ linguriță piper negru măcinat, sare, apă

Tăiem carnea cuburi cu latura de 1,5 cm, amestecăm cu praful de curry și ținem la temperatura camerei. Curățăm ceapa și tăiem mărunt. Curățăm merele, tăiem bucăți de dimensiunea celor de carne, punem într-un bol,  amestecăm cu zahărul și oțetul. Într-o tigaie cu fundul gros încălzim uleiul pe foc mediu și prăjim carnea amestecând continuu 3 minute. Turnăm 50 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 10 minute. Turnăm 100 ml apă, amestecăm, acoperim cu capac și fierbem 10-15 minute, până carnea se înmoaie și se evaporă lichidul. La nevoie turnăm câte puțină apă. Adăugăm merele, piperul, sare după gust, acoperim cu capac și ținem pe foc 5 minute amestecând din când în când. Servim mâncarea caldă. Putem păstra în frigider.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sos Cumberland

– 200 g dulceață de coacăze, 1 portocală (300 g), 1 lămâie, 25 g muștar, 25 ml oțet, 100 ml vin alb demisec, 1 linguriță amidon alimentar, sare, piper

Curățăm coaja de la portocală și lămâie, tăiem julien fin, punem într-o crăticioară, acoperim cu apă, fierbem 20 minute apoi scurgem apa. Stoarcem portocala și lămâia. Amestecăm muștarul cu dulceața, oțetul, sucul de fructe, vinul, sare și piper după gust. Fierbem la foc mic amestecând din când în când 10 minute. Opțional îngroșăm sosul cu amidonul dizolvat în puțină apă.  Oprim focul, pasăm și răcim. Putem păstra în recipient închise etanș.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mâncare de cartofi cu morcovi și parizer

– 2 cartofi (150 g) fierți în coajă, 150 g morcovi, 150 g parizer, 2 felii subțiri de șuncă afumată (15 g), 130 g iaurt gras, 1 linguriță rozmarin uscat, 2 linguri mozzarella rasă mare, 1 lingură ulei, sare

Curățăm și tăiem cartofii cuburi mai mici, morcovii bucățele și îi măcinăm. Tăiem parizerul cubulețe, șunca mărunt. Batem bine iaurtul  și amestecăm cu rozmarinul. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul pe foc mare și prăjim parizerul 5 minute amestecând din când în când. Adăugăm șunca, cartofii, reducem flacăra la mediu și amestecăm 2 minute. Presărăm mozzarella și amestecăm 1 minut. Punem morcovii și amestecăm 2 minute. Turnăm iaurtul, sărăm după gust, reducem flacăra la mic și amestecăm continuu 2 minute având grijă să nu se taie iaurtul (să nu se transforme în lichid). Servim mâncarea imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)