Tort rapid cu două creme și vișine

– 4 ouă,4 linguri zahăr tos, 6 linguri zahăr praf, 2 plicuri zahăr vanilat, 6 linguri făină, vișine fără sâmburi, 1 plic cremă pentru prăjituri cu aromă de vanilie, 1 plic cremă pentru prăjituri cu aromă de vișine, 500 ml lapte, sare

Separăm gălbenușurile de albușuri. Peste gălbenușuri presărăm puțină sare și lăsăm să stea 5 minute. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Frecăm gălbenușurile cu zahărul tos, zahărul vanilat până se topesc. Adăugăm făina și amestecăm până omogenizăm apoi încorporăm albușurile amestecând de jos în sus cu o lingură. Vom coace două foi. Tapetăm o formă de tort (26 cm diametru) cu hârtie de copt, turnăm jumătate din compoziție ș nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 15 minute. Răcim pe un grătar și îndepărtăm hârtia. La fel vom proceda cu a doua foaie.

Într-un bol punem praful de cremă cu aromă de vanilie, 3 linguri zahăr praf, turnăm 250 ml lapte și mixăm la turație mică 1 minut apoi la turație mare 2-3 minute până se întărește. La fel procedăm cu al doilea plic de cremă. Le punem în frigider 30 minute.

Pe un platou așezăm o foaie de blat și întindem ½ cremă de vanilie. Acoperim cu vișinele și întindem restul de cremă de vanilie.

Deasupra punem jumătate din crema cu gust de vișine. Acoperim cu a doua foaie de blat și întindem uniform crema rămasă. Punem în frigider câteva ore. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu cremă de vanilie și gem

– pentru blaturi- 6 ouă, 6 linguri zahăr, 2 plicuri zahăr vanilat, 8 linguri făină, 1 plic praf de copt, sare

– pentru cremă- 1 plic praf cremă de vanilie, 3 linguri zahăr praf, 250 ml lapte; în plus 100 g gem de piersici

Vom coace două foi de blat. Amestecăm făina cu praful de copt. Separăm gălbenușurile de albușuri. Peste gălbenușuri punem zahărul, zahărul vanilat și ținem de o parte. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Mizăm gălbenușurile până se topește zahărul și devin albicioase. Punem trei linguri de albușuri amestecăm cu o lingură apoi încorporăm în restul albușurilor. Adăugăm făina și omogenizăm amestecând de jos în sus. Împărțim compoziția ½. Întindem jumătate într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu până se rumenește și marginile se desfac de hârtie, aproximativ 15-20 minute. Răcim pe un grătar și îndepărtăm hârtia. La fel procedăm cu a doua foaie de blat.

Mixăm praful de cremă cu zahărul praf și laptele 3 minute la viteză mare până obținem o cremă tare. Punem în frigider până la asamblarea prăjiturii.

Ungem cele două foi de blat pe o parte cu gem. Așezăm o foaie pe un platou și întindem uniform crema. Acoperim cu a doua foaie de blat, partea unsă cu gem să rămână ca parte superioară a prăjiturii și punem în frigider 2 ore. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)