– 250 g aluat foietaj, 5 cartofi, 1 ceapă mică, 1 cățel de usturoi, 80 g prosciutto, 80 g cașcaval, 100 g brânză Feta, 3 ouă, 100 g smântână, 1 lămâie, ½ leg. pătrunjel verde, 100 ml vin alb, 70 g unt, 3 linguri parmezan ras, sare, piper, 100 ml apă
Curățăm cartofii, tăiem bucățele mici și punem în apă amestecată cu suc de lămâie. Curățăm și tăiem mărunt ceapa și usturoiul. Le rumenim în 50 g unt topit. Adăugăm cartofii scurși, turnăm vinul și fierbem până se evaporă. Sărăm și piperăm după gust, turnăm apa și fierbem, la foc mediu, aprox. 30 min. Tocăm mărunt pătrunjelul, amestecăm cu cartofii și răcorim. Batem ouăle bine, amestecăm cu smântâna și parmezanul ras.
Într-o formă de tartă unsă cu unt (nu am avut și am folosit o formă de tort pe care am tapetat-o cu hârtie de copt) întindem aluatul foarte subțire (grosime de 3 mm) și înțepăm din loc în loc cu o furculiță. Punem pe straturi feliile de prosciutto, brânza Feta ruptă bucățele.

Presărăm cașcavalul ras mic, acoperim cu cartofii. Turnăm compoziția din ouă.

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 40 min. Servim caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)