Vinete umplute cu carne

– 1 vânătă albă mare (750 g), 1 conservă carne de porc (400 g), 1 ceapă, 3 căței de usturoi, 3 linguri de orez cu bob rotund fiert, 3 linguri pătrunjel verde tocat, 200 ml bulion de roșii, 100 ml vin alb demisec, 50 g cașcaval ras mare, 2 linguri zeamă de lămâie, 3 linguri ulei, sare, piper

Spălăm vânăta, îndepărtăm codița, tăiem ½ pe lungime și scoatem miezul lăsând o margine subțire. În fiecare, presărăm puțină sare, turnăm zeama de lămâie și punem de o parte. Aruncăm partea cu semințe, restul tocăm mărunt. Curățăm ceapa, usturoiul și tăiem mărunt. Tăiem carnea cubulețe mici. În 2 linguri de ulei călim ceapa și usturoiul 1 min. Adăugăm miezul de vânătă și amestecăm 2 min. Într-un bol amestecăm carnea cu vânăta, orezul, pătrunjelul, 1 lingură de bulion, sare și piper după gust. Scurgem vinetele și umplem cu compoziția obținută. Punem într-o tavă, turnăm peste ele bulionul, vinul și stropim cu o lingură de ulei. Acoperim cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 30 min. Îndepărtăm folia, presărăm cașcavalul și ținem în cuptor până se înmoaie, aprox. 7-10 min. Servim calde.

358

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciorbă de fasole cu leuștean

– 300 g fasole galbenă, 3 morcovi, 1 rădăcină de pătrunjel, 1 păstârnac, 1 ceapă medie, 1 cm ghimbir, 4 frunze de leurdă, 1 leg. leuștean, 300 ml bulion de roșii, 1 cub concentrat de pui, 1 lingură ulei, 1 l apă, sare, piper

Curățăm fasolea și rupem bucăți. Tăiem leurda mărunt. Tocăm leușteanul. Dizolvăm cubul concentrat de pui în puțină apă.

Curățăm rădăcinoasele, ceapa, ghimbirul și măcinăm cu robotul. Le călim în ulei 1 min. Turnăm 3 linguri de apă și fierbem 3 min. Punem fasolea, leurda, concentratul dizolvat, turnăm apa și fierbem sub capac 5 min. Adăugăm bulionul, leușteanul, sărăm și piperăm după gust. Ținem pe foc 2 min. Servim caldă, opțional cu smântână.

185

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Friptura de porc cu sos de roșii

– 500 g cotlet de porc fără os, 2 căței de usturoi, 300 ml bulion de roșii, 300 ml supă de oase, 1 frunză de dafin, 2 linguri ulei, 1 linguriță zahăr, sare, piper, pătrunjel verde

Curățăm carnea de partea albă de la exterior, tăiem felii, ungem cu 1 lingură de ulei și presărăm cu condimente pt. carne de porc. Punem în frigider 2-3 ore. Ungem un vas termorezistent cu 1 lingură de ulei, așezăm feliile de cotlet, frunza de dafin, turnăm supa și punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 40 min. Dizolvăm zahărul în bulion, turnăm peste carne, sărăm și piperăm după gust. Ținem în cuptor 25 min. Curățăm usturoiul, zdrobim, presărăm peste carne și mai ținem în cuptor 5 min. Servim cald cu sosul din vas și presărat cu frunze de pătrunjel.

100

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cartofi cu șprot în sos tomat la cuptor

– 400-500 g cartofi medii, 1 conservă șprot în sos de tomate (170 g), 200 ml bulion de roșii, 2 linguri sos de pește, 2 lingurițe tarhon uscat, sare, ulei, pesmet

Curățăm cartofii și tăiem felii (0,5 cm grosime) pe lungime. Într-un vas Yena uns cu puțin ulei și tapetat cu pesmet fin. Punem 1/3 cartofi, sărăm, deasupra ½ pești cu puțin sos și presărăm 1 linguriță de tarhon.

IMG_7911

Repetăm operația și acoperim cu cartofii rămași. Amestecăm sosul rămas de la pește cu bulionul, sosul de pește și turnăm uniform peste cartofi.

IMG_7912

Acoperim cu capac și punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (220), 45-50 min., până se înmoaie cartofii și scade zeama. Servim fierbinți.

327

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Mâncare de gutui cu pulpe de pui

– 4 pulpe de pui superioare, 3 gutui mari, 125 ml bulion de roșii, 1 lingură făină, 30 g unt, 4 linguri ulei/+/-1 lingură, 4 linguri zahăr, 250 ml apă, sare

Spălăm gutuile, curățăm de cotorul cu semințe și tăiem felii. Le sotăm în uleiul amestecat cu untul, amestecând din când în când, cu grijă să nu le rupem, aprox. 10 min., până încep să se înmoaie. Scoatem pe o hârtie absorbantă și ținem deoparte. Punem în cratiță carnea, la nevoie adăugăm 1 lingură de ulei și prăjim pe ambele părți câte 3-4 min., până carnea se înmoaie. Scoatem pe hârtie absorbantă.

Dizolvăm făina în puțină apă rece. Într-o cratiță mare caramelizăm zahărul, turnăm apa și fierbem, la foc mic, până se dizolvă. Turnăm bulionul, făina dizolvată, amestecăm și fierbem 5 min. Adăugăm carnea, sare după gust și fierbem 10 min. Punem gutuile, amestecăm ușor pentru a fi cuprinse de sos și fierbem 5 min. Porționăm și servim.

283

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă cu varză chinezească, fasole galbenă și ciuperci

– 1 ceapă, 2 morcovi, 1 rădăcină de pătrunjel, 1 ardei gras galben, 50 g ciuperci Champignon, 4 frunze mari de varză chinezească, 1 castravete Cornison, 120 g fasole galbenă, 1 cub concentrat de vită, 1 lingură frunze de țelină uscate, 100 ml bulion de roșii, 1,5 l apă, sare

Curățăm și tăiem ceapa și ardeiul mărunt, rădăcinoasele felii, ciupercile bucățele, castravetele cubulețe. Tăiem frunzele de varză ¼ pe lungime, apoi tăiței. Punem pe foc o oală cu apa și cubul concentrat de vită și fierbem până se dizolvă. Adăugăm pătrunjelul, morcovii, ceapa, ardeiul, partea albă a verzei, fasolea și fierbem 10 min. Punem ciupercile, castravetele și fierbem 5 min. Adăugăm partea verde a verzei, frunzele de țelină, bulionul, sare după gust, dăm un clocot și oprim focul.  Servim caldă.

172

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Musaca de cartofi cu zarzavat

– 500 g cartofi, 1 morcov mare, 1 rădăcină de pătrunjel, 3 cepe, 2-3 linguri bulion de roșii, 2 linguri lapte, 2 linguri unt, 2 linguri ulei, 1 lingură pesmet, sare, piper, margarină pt. vas

Curățăm și tăiem cartofii bucăți, morcovul și pătrunjelul ½, ceapa mărunt. Fierbem separat, cartofii, morcovul și pătrunjelul în altă oală, în apă clocotită cu puțină sare, până se înmoaie. Scurgem zarzavatul și pasăm. Păstrăm morcov pentru decor.  Într-o cratiță cu 2 linguri de ulei călim încălzit prăjim ceapa 1 min., adăugăm zarzavatul, sare și piper după gust, omogenizăm și stingem focul. Scurgem cartofii, pasăm și amestecăm bine cu untul, laptele fierbinte turnat câte puțin, puțină sare și obținem un piure.  Ungem un vas Yena cu margarină, tapetăm cu pesmet, întindem ½ cartofi, deasupra punem zarzavatul într-un strat uniform. Acoperim cu restul de cartofi și turnăm bulionul de roșii astfel ca să acopere cartofii. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 15 min., până se rumenesc puțin. Răsturnăm pe un platou, decorăm cu rondele de morcovi, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Supă de dovleac cu portocale

– 500 g cuburi de dovleac congelat, 2 potocale, 1 linguriță condimente cu ghimbir și portocale, 1 linguriță zahăr, 1 lingură frunze de țelină uscate, 350 ml bulion de roșii, sare; perle pt. supă

Stoarcem o portocală, a doua o curățăm și tăiem feliuțe. Clocotim bulionul, adăugăm toate ingredientele, sare după gust și fierbem sub capac, aprox. 15-20 min., până se înmoaie dovleacul. Servim fierbinte cu perle pt. supă.

154

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Aripi de pui cu praz și măsline

– 6 aripi de pui, 1 praz (100 g), 1 roșie (150 g), 300 ml bulion de roșii, 100 g măsline negre, 1 foaie de dafin, 2 linguri ulei, 1 lingură rasă condimente pt. pui, sare, piper

Curățăm și tăiem prazul rondele de 1 cm. Îndepărtăm pielița, cotorul cu semințe și tăiem roșia mărunt. Îndepărtăm vârfurile, tăiem aripile ½ și presărăm cu condimente. În uleiul încins călim prazul 1 min., adăugăm roșia și amestecăm 1 min. Turnăm bulionul, amestecăm, punem aripile, măslinele, sărăm și piperăm după gust. Fierbem sub capac, la foc mediu, aprox. 30 min., întorcând carnea din când în când, până se înmoaie și se îngroașă sosul. Servim calde/reci.

249

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de roșii cu varză chinezească

– 6 frunze de varză chinezească, 1 tijă apio cu frunze, 2 căței de usturoi, 1 cm ghimbir, 1 linguriță semințe de coriandru, 1 lingură rasă frunze uscate de țelină, 1 lingură Vegeta, 2-3 lingurițe zahăr, 500 ml bulion de roșii, 200 ml apă, sare, ½ linguriță piper negru măcinat, 1 lingură ulei de orez

Curățăm și tăiem ghimbirul și usturoiul mărunt, apio ½ pe lungime apoi feliuțe subțiri, varza tăiței fini. În uleiul încins prăjim usturoiul, ghimbirul, coriandrul 30 sec., adăugăm apio, amestecăm 1 min. Punem1 lingură de apă, amestecăm și fierbem până se înmoaie. Turnăm bulionul, apa, adăugăm Vegeta, piper, zahăr și fierbem 2 min. Punem varza, frunzele uscate și fierbem sub capac, la foc mediu, 5 min. Servim caldă presărată cu frunzele de apio tocate mărunt.

146

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)