Tocăniță bulgărească

– 1, 2 kg carne de pui, 200 g ceapă, 20 g usturoi, 150 g morcovi, 200 g țelină, 250 g ardei gras, 500 g roșii, 3 g foi de dafin, 3 g boabe de ienibahar, 30 g mărar, 4 linguri ulei, sare, piper

Porționăm puiul. Curățăm și tăiem ceapa felii subțiri, usturoiul mărunt, ardeii feliuțe, radem mare morcovii și țelina. Curățăm roșiile de pieliță și cotorul cu semințe apoi tăiem mărunt. Tocăm mărarul. Încălzim o tigaie cu 2 linguri de ulei punem carnea și rumenim pe ambele fețe 3 min. Scoatem într-un vas ceramic ce va merge la cuptor. Turnăm restul de ulei, punem ceapa, usturoiul, morcovii, țelina și amestecăm din când în când până se înmoaie. Adăugăm ardeii și ținem pe foc 1 min. Punem ienibaharul, foile de dafin, roșiile, mărarul, sare și piper după gust. Fierbem 2 min. și turnăm peste carne. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 35 min. Servim mâncarea caldă.

336

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Varză chinezească umplută-aperitiv-

– 1 varză chinezească (Bok choy), 1 ardei gras roșu, 1 ardei gras verde, ½ sfeclă roșie mică fiartă, 100 g mușchi de porc file, 10 măsline negre dezosate, 1 tijă apio, 100 g smântână grasă, 200 g cremă de brânză, sare, piper negru

Curățăm și tăiem varza în jumătate pe lungime. Curățăm și tăiem apio, ardeii, sfecla (o stoarcem bine) și șunca cubulețe, măslinele rondele. Le amestecăm cu sare, piper, smântână, cremă de brânză obținând o pastă. Cantitățile sunt pt. ½ varză. Desfacem frunzele de varză, îndepărtându-le de cotor și umplem cu pastă.

IMG_0305

Strângem bine într-o folie alimentară. Punem la frigider de azi pe mâine.

IMG_0308

Tăiem felii și servim stropită cu lămâie.

237

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pulpe de pui în stil toscan

– 4 pulpe de pui, 2 ardei grași (roșu și verde), 4 căței de usturoi, 1 ceapă mare, 1 conservă roșii tăiate (400 g), 200 g măsline negre fără sâmburi, 200 ml vin roșu demisec, 2 linguri zeamă de lămâie, 2 lingurițe busuioc uscat, câte 1 linguriță boia iute și curry, 200 ml supă de pui, sare, piper negru, 4 linguri ulei de măsline

Tăiem pulpele ½. Într-un bol amestecăm uleiul cu boia, curry, busuioc și zeama de lămâie. Așezăm pulpele într-o tavă pt. cuptor, turnăm deasupra amestecul din bol și punem în cuptorul preîncălzit 10 min.

IMG_7653

Curățăm ardeii, ceapa, usturoiul și tăiem cubulețe, spălăm măslinele și scurgem. Scoatem tava, turnăm supa, adăugăm legumele și măslinele, condimentăm și punem în cuptor aprox. 20-25 min. Turnăm vinul și mai lăsăm în cuptor 15 min.

IMG_7655

Servim cald, presărat cu pătrunjel verde tocat.

IMG_7656

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ardei umpluți cu carne în sos de legume

– 500 g carne tocată mixtă, 1,5 kg ardei grași, 150 g orez, 150 g ceapă, câte 2 buc. păstârnac și morcovi, 1 ou, 50 ml ulei, 1 leg. mare pătrunjel verde, 1 lingură tarhon uscat, 500 ml bulion de roșii, 300 g roșii, sare, piper, 1 lingură zahăr, pt. servit 300 ml smântână

Fierbem orezul și scurgem. Curățăm ceapa și tăiem mărunt. Curățăm morcovii, păstârnacul și măcinăm cu robotul. În 30 ml ulei călim ¾ ceapă, o punem într-un bol  și amestecăm cu orezul, carnea, tarhonul, pătrunjelul tocat mărunt, sare și piper după gust.

În restul de ulei încins călim restul de ceapă cu zarzavatul măcinat 2-3 minute. Adăugăm bulionul de roșii, zahărul, sare după gust și dăm 2-3 clocote.

Tăiem câte un capac ardeilor și curățăm de cotorul cu semințe. Umplem cu compoziția din bol. Îi așezăm în poziție verticală într-o oală care va merge în cuptor.

IMG_7119

Turnăm deasupra sosul de roșii și adăugăm apă cât să ajungă la nivelul lor. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aproximativ 30 minute. Tăiem roșiile felii, așezăm deasupra ardeilor și mai punem în cuptor 10-15 minute.

IMG_7121

Servim simpli sau cu smântână.

IMG_7135

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)