Fursecuri cu nuci

– 1 ou, 80 g zahăr brut, 1 plic zahăr vanilat, 150 g făină, 1 vârf de cuțit praf de copt, 120 g unt la temperatura camerei, 100 g nuci, sare, gem/ dulceață de vișine/ rahat, etc.

Tăiem untul bucățele, frecăm cu zahărul și zahărul vanilat până devin cremoase. Încorporăm gălbenușul de ou, făina, praful de copt, un praf de sare și amestecăm până obținem un aluat mai moale. Îi dăm formă de sferă, acoperim cu folie alimentară și punem în frigider 30 minute. Prăjim ușor nucile și tăiem mai mic cu cuțitul. Batem albușul cu furculița. Din aluat formăm bile cu diametrul 2 cm, le trecem prin albuș apoi acoperim suprafața cu nuci și le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. La mijlocul fiecărei bucăți facem o adâncitură în care punem gem. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (175 grade) până se rumenesc ușor și marginile se desprind de hârtie, aproximativ 15 minute.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Omletă cu porumb și praz

– 2 ouă, 100 g boabe de porumb din conservă, 15 g praz, 1 lingură pătrunjel verde tocat mărunt, 15 g făină, 10 ml frișcă, 10 g unt, 1 lingură ulei de porumb, sare, piper

Spălăm porumbul cu apă rece și scurgem bine. Curățăm și tăiem prazul rondele fine.

Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Amestecăm gălbenușurile cu făina, frișca, piper după gust apoi încorporăm albușurile amestecând cu o lingură.

Într-o tigaie teflonată turnăm uleiul, punem untul și topim pe foc mediu. Prăjim prazul 1 minut, adăugăm porumbul, sare și piper după gust și amestecăm 1 minut. Întindem compoziția pe toată suprafața tigăii, acoperim cu compoziția din ouă, punem capac și gătim 2 minute. Cu ajutorul unei farfurii întoarcem pe cealaltă parte, acoperim cu capac și ținem pe foc 1-2 minute. Stingem focul, transferăm pe o farfurie, rulăm și servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Paste cu sardine și porumb

– 150 g fusilli, 1 conservă sardine în ulei (125 g), 100 g boabe de porumb din conservă, 2 fire ceapă verde, 25 g măsline negre fără sâmburi, 2 linguri sos de chilli dulce, ½ linguriță piper alb măcinat, sare, apă

Clocotim 2 l apă cu 1 linguriță de sare, punem pastele, când clocotesc reducem focul la mediu și fierbem 8 minute. Scurgem și ținem de o parte. Scurgem peștele și zdrobim cu furculița. Păstrăm uleiul. Spălăm porumbul cu apă rece și scurgem. Tăiem măslinele rondele subțiri. Curățăm ceapa și tăiem mărunt. Într-o tigaie teflonată încălzim 2 linguri de ulei din conserva de pește și prăjim ceapa 1 minut. Punem porumbul și amestecăm 1 minut. Adăugăm peștele și amestecăm 2 minute. Punem măslinele, fusilli, piperul și amestecăm 2 minute. Turnăm sosul, sărăm după gust și amestecăm 1 minut. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Plătică la cuptor cu sos de roșii și muștar

– 5 pești plătică curățați (500 g), 500 g cartofi, 1 lingură muștar, 2 linguri bulion de roșii, ¼ linguriță sos Peri peri, ¼ linguriță praf de cimbru, ¼ linguriță praf de curry, 50 ml vin alb demisec, 2 linguri ulei, sare, piper alb

Presărăm peștii cu sare și piper atât la exterior cât și la interior. Amestecăm muștarul cu bulionul, sosul Peri Peri și vinul obținând un sos. Curățăm cartofii și tăiem rondele. Ungem o tavă cu ulei, punem cartofii într-un strat și presărăm puțină sare. Deasupra așezăm peștii, turnăm sosul pe ei și pe cartofi. Deasupra peștilor presărăm praful de curry și praful de cimbru. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aproximativ 30-35 minute, până cartofii sunt gătiți. Servim peștele cu garnitură de cartofi.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui cu capere, roșii și usturoi

– 250 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 conservă cuburi de roșii decojite (400 g), 50 g capere conservate în oțet, 2 căței de usturoi, 1 linguriță tarhon uscat, 1 linguriță zahăr, ½ linguriță piper negru cu lămâie măcinat, sare, ulei

Tăiem carnea felii subțiri, presărăm ½ linguriță sare, turnăm 2 linguri ulei, acoperim și lăsăm să stea 30 minute. Curățăm usturoiul și zdrobim. Pasăm roșiile și amestecăm cu tarhonul. Scurgem caperele și păstrăm 1 lingură de lichid.

Într-o tigaie cu fundul gros încălzim 2 linguri de ulei și prăjim usturoiul 30 secunde. Punem carnea și prăjim pe foc mediu, pe fiecare parte 3 minute. Scoatem și ținem la cald. În tigaie turnăm roșiile pasate, punem piperul și fierbem 5 minute. Adăugăm caperele, lichidul păstrat de la ele, zahărul, sare după gust, carnea, amestecăm și gătim 3 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mâncare rapidă de pui cu legume în wok

– 200 g piept de pui dezosat și fără piele, 250 g legume stir fry congelate, 50 g măsline negre fără sâmburi, 1 linguriță fulgi de usturoi, 1 linguriță amestec de condimente pentru wok, 3 boabe de ienibahar, 1 lingură ulei cu chilli, 1 linguriță ulei vegetal, sare, 2 linguri pătrunjel verde tocat

Tăiem carnea felii subțiri, sărăm, turnăm uleiul vegetal și lăsăm să stea 15 minute. Tăiem măslinele felii groase. Încălzim uleiul cu chilli în wok, pe foc mediu, punem ienibaharul fulgii de usturoi și amestecăm 30 secunde. Adăugăm carnea și prăjim pe ambele fețe până își schimbă culoarea, aproximativ 3 minute. Scoatem de o parte și în wok punem legumele congelate. Presărăm condimentele, sare după gust și gătim 5 minute. Punem carnea, măslinele și amestecăm din când în când 2 minute. Servim mâncarea caldă presărată cu pătrunjel.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de castraveți cu măsline

– 150 g castraveți Cornison, 1 ceapă verde, 30 g măsline negre fără sâmburi, 50 g iaurt, 1 linguriță condimente Tzatziki, ¼ linguriță piper negru măcinat, ¼ linguriță sare

Curățăm castraveții și tăiem mărunt. Presărăm sarea, punem într-o strecurătoare și lăsăm să stea 15 minute. Scurgem prin presare și punem într-un castron. Curățăm ceapa, tăiem mărunt și punem în castron. Tăiem măslinele mărunt, amestecăm cu ceapa, castraveții, piperul, condimentele, iaurtul. Lăsăm să stea 10 minute apoi servim ca atare sau lângă friptură.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de castraveți cu iaurt

– 200 g castraveți proaspeți, 2 căței de usturoi, 300 g iaurt, 2 linguri făină, 1 linguriță praf de curry, 1 linguriță chimen măcinat, 1 linguriță frunze de tarhon uscat, 1 linguriță zahăr, ½ linguriță boabe de piper verde, 1 linguriță sos Tabasco roșu, 1 lingură ulei, sare, piper negru măcinat, apă; pentru servit- 100 g ardei portocaliu, 1 lingură ulei, ¼ linguriță sare

Curățăm castraveții, usturoiul și tăiem mărunt. În uleiul încălzit pe foc mare prăjim usturoiul 30 secunde. Adăugăm castraveții, ¼ linguriță sare, piper negru după gust, chimenul, turnăm 50 ml apă, amestecăm, reducem flacăra la mediu, acoperim cu capac și gătim 5 minute. Luăm de pe foc, răcorim și pasăm.

Într-o oală amestecăm făina cu iaurtul, turnăm treptat 1 l de apă și omogenizăm. Punem pe foc mediu până clocotește, adăugăm praful de curry, piperul verde, zahărul, ½ linguriță sare, reducem flacăra la mic și fierbem 8 minute. Punem castraveții, sărăm după gust și amestecăm din când în când 2 minute.

Curățăm ardeiul și tăiem feliuțe subțiri. Încălzim uleiul pe foc mediu, punem ardeiul, presărăm sarea și prăjim 1 minut.

Porționăm supa, deasupra punem feliuțe de ardei și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu banane și ricotta

– 5 ouă, 500 g banane curățate, 250 g ricotta, 150 g gris, 40 g zahăr praf vanilat, 75 g margarină (Delma), sare; margarină și pesmet pentru formă

Topim margarina. Pasăm bananele și amestecăm cu zahărul. Mixăm ouăle cu un praf de sare, ricotta, bananele. Punem grisul, untul și omogenizăm. Ungem cu margarină o formă termorezistentă/tavă și tapetăm cu pesmet. Turnăm compoziția uniform. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 9180) până se rumenește, aproximativ 35-40 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, punem pe un platou, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pâine de mălai și ceapă

Cu această denumire am preluat rețeta.

– 2 ouă, 100 g mălai grisat, 120 g făină, ½ linguriță praf de copt, 100 g ceapă, 100 g boabe de porumb (conservă), 50 g brânză Cheddar, 2 linguri pastă de ardei, 2 lingurițe zahăr, 250 ml lapte, 1 lingură ulei, sare, piper

Curățăm ceapa, tăiem mărunt, călim în uleiul încins până se înmoaie și răcim. Spălăm boabele de porumb cu apă rece și scurgem. Radem mare brânza. Amestecăm făina cu mălaiul, praful de copt și zahărul. Batem bine ouăle cu un tel, adăugăm pe rând pasta de ardei, ceapa, laptele, porumbul, brânza, sare și piper după gust și omogenizăm. Adăugăm amestecul cu mălai și amestecăm până obținem un aluat omogen. Tapetăm un vas Yena cu hârtie de copt, turnăm amestecul și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 20 minute.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)