Carne de porc cu fasole verde în vas tajine

– 500 g carne de porc, 150 g ceapă, 3-4 căței de usturoi (7 g), 150 g morcovi, 250 g fasole verde congelată, 1 legătură pătrunjel verde, Baharat, 1 linguriță mix boabe piper colorat, 3 linguri ulei, sare, apă

Tăiem carnea cuburi, presărăm 1 lingură Baharat, turnăm 2 linguri ulei, amestecăm, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Cu 30 minute înainte de a găti scoatem la temperatura camerei. Decongelăm fasolea și scurgem. Curățăm și tăiem morcovii rondele, ceapa grosier, usturoiul mărunt; tocăm pătrunjelul. 

Acoperim ochiul aragazului cu o plită, punem vasul tajine, turnăm 1 lingură de ulei și încălzim pe foc mare. Prăjim carnea pe toate părțile 3 minute., adăugăm ceapa, usturoiul, morcovii, turnăm 250 ml apă, acoperim cu capacul, reducem flacăra la mic și fierbem 1 oră. Punem fasolea, piperul, 1 lingură Baharat, ½ linguriță sare, pătrunjelul, amestecăm, acoperim cu capacul și fierbem 45 minute. 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tartă cu mere, portocale și cremă

– 3 ouă, 125 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 125 g făină, ½ plic praf de copt (5 g), 125 g margarină, 1 plic Creme Ole cu gust de ciocolată neagră și portocale, 400 ml lapte, 1 borcan compot de mere cu scorțișoară (360 g net), 1 măr (200 g), 1 portocală, (250 g), 20 g miere de albine, 5 g gelatină granulată, 15 g unt, apă, sare

Amestecăm făina cu praful de copt. Frecăm margarina cu zahărul și zahărul vanilat până acesta se topește. Punem ouăle, un praf de sare și mixăm până omogenizăm. Apoi încorporăm făina. Tapetăm o tavă rotundă (28 cm diametru) cu hârtie de copt în întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 20-25 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou.

Înmuiem gelatina în 2 linguri de apă rece 10 minute. O dizolvăm pe foc mic, amestecând continuu, având grijă să nu fiarbă. Răcorim și amestecăm cu compotul de mere. punem în frigider până începe să se întărească, aproximativ 15 minute.

Curățăm mărul de coajă și cotorul cu semințe apoi tăiem feliuțe și acoperim suprafața tartei. Turnăm laptele într-un bol, punem praful de cremă și mixăm conform indicațiilor de pe ambalaj. Întindem uniform peste mere și punem în frigider 2 ore.

Îndepărtăm coaja portocalei, tăiem rondelei de 5 mm grosime și le stropim cu miere. Într-o tigaie teflonată topim untul, punem feliile de portocale și prăjim până se înmoaie, aproximativ 5 minute. Răcorim și acoperim cu ele  crema. Punem în frigider 1 oră. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu sparanghel și susan

– 400 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 conservă sparanghel alb (net 205 g), 3 cepe verzi, câte ¼ linguriță praf de nucșoară și coriandru măcinat, 15 g miere de albine, 3 linguri pastă de tomate, 1 lingură mix semințe de susan alb și negru, ½ linguriță piper negru cu lămâie măcinat, sare, 2 linguri ulei de susan

Tăiem carnea cuburi cu latura de aproximativ 1 cm, punem într-un bol, presărăm coriandrul, nucșoara, piperul, ¼ linguriță sare, turnăm 1 lingură ulei, amestecăm, acoperim și lăsăm să stea 30 minute. 

Scurgem sparanghelul, păstrăm 3 linguri din lichid, apoi tăiem firele în patru bucăți. Amestecăm pasta de tomate cu mierea și lichidul păstrat de la sparanghel. Curățăm și tăiem ceapa verde felii subțiri pe diagonală. Într-o tigaie teflonată încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare, punem carnea și gătim până își schimbă culoarea, aproximativ 3 minute. Punem ceapa și amestecăm din când în când 3 minute. Turnăm pasta de tomate, sărăm după gust, reducem flacăra la mediu și amestecăm 3 minute. Presărăm susanul, amestecăm și ținem pe foc 2 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu mere și cremă din curmale

– pentru blat- 4 ouă, 100 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 100 g făină, 500 g mere, 50 g batoane cu susan, 30 ml ulei, sare

– pentru cremă- 180 g curmale deshidratate fără sâmburi, 50 g zahăr brun, 200 ml frișcă, apă; în plus 30 g batoane cu susan

Punem curmalele într-un bol, acoperim cu apă călduță și lăsăm să se înmoaie 3 ore. Scurgem, punem într-o crăticioară, turnăm 150 ml din apa în care s-au înmuiat, adăugăm zahărul brun și fierbem 10 minute, amestecând din când în când, până se evaporă lichidul și se înmoaie. Pasăm și răcim.

Curățăm merele de coajă și cotorul cu semințe, radem și stoarcem bine. Măcinăm batoanele cu susan. Frecăm gălbenușurile cu uleiul. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adăugăm zahărul, zahărul vanilat și mixăm până devin cremoase și lucioase. Încorporăm pe rând gălbenușurile, făina, susanul, merele, amestecând cu o lingură/spatulă. Tapetăm o tavă (32×22 cm) cu hârtie de copt, turnăm compoziția și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 20 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou. Mixăm frișca tare, amestecăm cu curmalele și întindem peste blat. Deasupra presărăm susanul. Păstrăm în frigider. Porționăm și servim.

Creveți cu spanac și măsline

– 200 g creveți prefierți, 2 căței de usturoi (5 g), 2 cm ghimbir (5 g), 1 ceapă verde mare (40 g), 100 g frunze de spanac, 50 g ardei gras roșu tăiat feliuțe, 40 g măsline negre fără sâmburi, 2 linguri sos de stridii, 1 lingură ulei de măsline extravirgin, sare, piper alb măcinat

Decongelăm și decorticăm creveții. Curățăm și tăiem usturoiul, ghimbirul mărunt, ceapa feliuțe pe diagonal. Rupem cu mâna frunzele de spanac. Tăiem măslinele rondele fine. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul pe foc mare, punem usturoiul, ghimbirul și prăjim 30 secunde. Adăugăm ceapa, ardeiul și amestecăm 1 minute. Punem spanacul, reducem flacăra la mediu și gătim 3 minute. Adăugăm măslinele, creveții, sosul de stridii, sare și piper după gust și amestecăm din când în când 3 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Carne de porc cu fasole verde și arahide

– 300 g pulpă de porc, 250 g fasole verde congelată, 4 căței de usturoi (7 g), 50 g arahide sărate, picante, 150 g sos dulce-acrișor, 2 lingurițe mix mirodenii picant, 2 linguri ulei de arahide, sare, apă

Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Tăiem carnea cuburi, o amestecăm cu 1 linguriță mix mirodenii, 1 lingură ulei și lăsăm să stea 15 minute. Într-o tigaie teflonată încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare și prăjim usturoiul 30 secunde. Punem carnea, reducem flacăra la mediu, prăjim până își schimbă culoarea și începe să se înmoaie, aproximativ 5-7 minute. Adăugăm fasolea, 1 linguriță mix mirodenii, turnăm 100 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 30 minute. Descoperim, adăugăm arahidele și amestecăm 2 minute. Punem sosul, sărăm după gust și amestecăm din când în când 3 minute. Servim mâncarea caldă.

Ouă napolitane

– 3 ouă, 250 g macaroane, 50 g cașcaval, 250 ml sos de roșii, 1 linguriță busuioc uscat, pesmet, sare, piper, margarină, apă

Radem cașcavalul. Clocotim 2 l apă cu 1 linguriță sare și busuiocul, punem macaroanele și fierbem 8 minute. Scurgem și ținem de o parte. Fierbem ouăle tari (10 minute), răcim, îndepărtăm coaja și tăiem rondele. Ungem o formă Yena cu margarină și tapetăm cu pesmet. Pe fundul și marginile ei așezăm macaroanele, formând un „cuib”. La mijloc punem ouăle, peste toată compoziția turnăm sosul de roșii, deasupra presărăm cașcavalul și 30 g pesmet. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) până se rumenesc, aproximativ 20 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciorbă de porc cu zeamă de sfeclă

– 100 g pulpă de porc, 150 g mix legume congelate, 200 ml zeamă de sfeclă din conservă, 1 lingură praf de borș, sare, piper, 2 l apă

Tăiem carnea cubulețe, punem într-o oală, turnăm apa și fierbem până începe să se înmoaie. Adăugăm legumele, sare și piper după gust și fierbem 5 minute. Punem praful de borș și fierbem 3 minute. Servim ciorba caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pulpă de porc cu măsline în folie la cuptor

– 400 g pulpă de porc, câte ½ linguriță oregano, rozmarin, cimbrișor uscate, 1 linguriță mix piper negru, alb, roșu, 1 linguriță fulgi de usturoi, 25 g măsline negre fără sâmburi

Tăiem carnea în 4 felii egale, punem într-un bol, presărăm piperul, frunzele uscate, fulgii de usturoi, ½ linguriță sare, turnăm 2 linguri de ulei, amestecăm, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Le scoatem la temperatura camerei cu 30 minute înainte de a găti. Tăiem măslinele rondele fine. Tăiem două folii de aluminiu astfel ca în final să poată acoperi carnea. Ungem fiecare cu ulei. Pe o folie așezăm o felie de carne, peste punem ½ măsline. Acoperim cu a doua felie de carne, închidem ermetic folia și așezăm într-o tavă. La fel procedăm cu al doilea pachet. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 30 minute. Desfacem puțin folia, turnăm peste carne 1 lingură de apă caldă, împachetăm iar folia și ținem în cuptor 15 minute. Scoatem pe un platou și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chec din varză cu morcovi, măsline și brânză

– 3 ouă, 50 g făină, 50 g pesmet fin+pentru formă, 5 g praf de copt, 250 g varză dulce, 100 g morcovi, 50 g măsline negre fără sâmburi, 100 g brânză Gouda, ½ linguriță praf de cimbru, sare, piper, margarină pentru formă

Curățăm și tăiem varza tăiței fini, morcovii mărunt; tăiem măslinele rondele subțiri. Radem mare brânza. Ungem o formă de chec (14×10 cm) cu margarină și tapetăm cu pesmet. Amestecăm făina cu praful de copt și  pesmetul. Mixăm ouăle cu un praf de sare, adăugăm făina și amestecăm cu o lingură. Punem restul ingredientelor, sare și piper după gust și omogenizăm. Turnăm compoziția în formă și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 30 minute. Răcorim, scoatem pe un platou, tăiem felii și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)