Mâncare de salată verde cu șuncă și orez

– 1 salată verde, 100 g șuncă presată, 100 g orez cu bob rotund fiert simplu, 2 cepe verzi mari, 100 ml bulion de roșii, 1 legătură de mărar, 100 g smântână, 1 linguriță Vegeta, 1 linguriță piper negru măcinat, 1 lingură ulei, 250 ml apă

Spălăm salata, îndepărtăm cotorul și tăiem mărunt. Tăiem șunca cubulețe. Curățăm cepele și tăiem mărunt. Tocăm mărarul.

Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul pe foc mediu, punem ceapa, șunca și amestecăm 1 minut. Adăugăm salata și amestecăm 1 minut. Turnăm apa, presărăm Vegeta, piperul, acoperim cu capac și fierbem 5 minute. Descoperim, turnăm bulionul, amestecăm și fierbem 3 minute. Adăugăm orezul, sare după gust și amestecăm din când în când 5 minute. Adăugăm mărarul și amestecăm 1 minut. Stingem focul, batem bine smântâna, punem în tigaie și amestecăm până omogenizăm. Servim mâncarea caldă. 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de legume cu orez și pește

– 200 g mix de legume cu orez congelate, 100 g file de pește alb, 1 lingură ceapă verde deshidratată, 1 tulpină lemongrass din conservă, 2 linguri sos de pește, 2 linguri oțet de orez, sare, piper alb măcinat, 1,2 l apă

Tăiem peștele fâșii. Clocotim apa cu tulpina de lemongrass, punem legumele congelate și fierbem pe foc mediu 7 minute. Punem peștele, sosul de pește, oțetul, sare și piper după gust și fierbem 3 minute. Servim supa caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de praz cu morcovi și orez

– 100 g praz, 100 g morcovi, 50 g orez cu bobul lung, ½ linguriță chimen măcinat, ½ linguriță boabe de piper verde, 1 cub concentrate supă de legume, 1 lingură ulei, sare, apă

Curățăm și tăiem morcovii bucăți, jumătate de praz rondele fine, jumătate bucăți de 1,5 cm grosime. Într-o oală turnăm 1,5 l apă, punem cubul concentrate pentru supă și dizolvăm pe foc mediu. Adăugăm morcovii, acoperim cu capac și fierbem 15 minute. Punem prazul tăiat bucăți și mai ținem pe foc 5 minute. Scoatem prazul de o parte, morcovii într-un castron. În supă punem orezul, acoperim cu capac și fierbem pe foc mai mare 10 minute.

Într-o tigaie teflonată încălzim ulei, prăjim piperul 30 secunde, adăugăm rondelele de praz, ¼ linguriță sare și amestecăm 3-4 minute, până se înmoaie. Pasăm morcovii și punem în supă împreună cu prazul prăjim, chimenul și sare după gust. Fierbem 2 minute, adăugăm bucățile de praz și ținem pe foc 1 minut. Servim supa caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu legume și orez la tigaie

– 200 g piept de pui dezosat și fără piele, 200 g mix legume cu orez congelate, 50 g ceapă roșie, ½ steluță de anason, 1 linguriță boabe de piper verde, ½ linguriță mentă uscată, 1 lingură ulei, sare, piper, apă

Tăiem carnea fâșii. Curățăm ceapa și tăiem feliuțe subțiri. Într-o tigaie încălzim uleiul și prăjim ceapa pe foc mare 1 minut. Adăugăm legumele cu orez congelate, anasonul, piperul, amestecăm, reducem flacăra la mediu, turnăm 130 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 5 minute. Punem carnea, sărăm după gust, presărăm menta, acoperim cu capac și gătim 2 minute. Îndepărtăm capacul și amestecăm 1 minut, până se evaporă lichidul. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă cremă de roșii cu orez

– 500 g roșii bine coapte, 50 g ceapă, 50 g morcov, 50 g păstârnac, 2 căței de usturoi, 100 g orez, 1 linguriță zahăr, 1 l supă de pui/legume, 1 lingură ulei, sare, piper

Spălăm roșiile și tăiem bucăți. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, morcovul și păstârnacul bucăți. Într-o oală încălzim uleiul și călim ceapa 1 minut. Punem roșiile, amestecăm, acoperim cu capac și fierbem pe foc mic 30 minute. Adăugăm morcovul, păstârnacul, zahărul, sare și piper după gust, turnăm supa, amestecăm, acoperim cu capac și fierbem pe foc mediu spre mic 30 minute amestecând din când în când pentru a nu se prinde orezul. Reducem flacăra la mic, adăugăm busuiocul, acoperim cu capac și fierbem 10 minute amestecând din când în când. Răcorim și pasăm. Punem în oală și amestecăm continuu pe foc mediu până dă în clocot. Servim supa imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de cicoare, rucola, orez și pui

– 50 g cicoare roșie, 50 g frunze de rucola, 100 g orez cu bobul lung fiert, 150 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 linguriță condimente pentru carne de pui, ½ linguriță praf de curry, 1 lingură semințe de chimen, 1 lingură sos de soia, 1 lingură oțet de orez, 1 lingură ulei de orez, 1 lingură ulei vegetal, sare

Tăiem cicoarea bucăți mari. Tăiem carnea cuburi cu latura de 1 cm. Amestecăm condimentele pentru carne de pui cu praful de curry, tăvălim cuburile de carne, turnăm uleiu vegetal, amestecăm și lăsăm să stea 15 minute. Prăjim carnea într-o tigaie teflonată, pe toate părțile, 3 minute apoi răcim. Încălzim uleiul de orez, prăjim chimenul 30 secunde, adăugăm orezul și amestecăm 2 minute. Răcim și punem într-un bol, amestecăm cu salata, carnea, sosul de soia, oțetul și sare după gust. Lăsăm să stea 15 minute și servim. Putem păstra în frigider acoperită.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Orez prăjit cu parizer

– 200 g orez, 200 g ardei roșu, 100 g parizer feliat, 4 cepe verzi, 3 căței de usturoi, 1 lingură semințe de coriandru, 4 cuișoare, 1 lingură ulei, sare, piper,  apă

Spălăm bine orezul cu apă rece, punem într-un castron, acoperim cu apă rece și lăsăm să stea 30 minute. Clocotim 400 ml apă cu ½ linguriță sare și cuișoarele. Scurgem orezul, punem în oală și aducem la punctul de fierbere, amestecând din când în când. Acoperim cu capac, reducem flacăra la minim și fierbem 5 minute. Stingem focul și lăsăm să stea acoperit 15 minute. Desfacem boabele cu o furculiță, îndepărtăm cuișoarele și răcim. Tăiem parizerul fâșii. Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul mărunt, ardeiul cubulețe. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul și prăjim coriandrul 30 secunde până începe să pocnească. Punem ceapa, usturoiul și amestecăm 1 minut. Adăugăm ardeiul, parizerul și amestecăm 2 minute. Punem orezul, sare și piper după gust și amestecăm pe foc mai mic 1 minut apoi pe foc mai mare 2 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cod cu orez și ciuperci

– 200 g file de cod, 250 g ciuperci Champignon mici, 150 g orez cu bobul lung, 1 ceapă verde mare, 1 linguriță usturoi granulat, 1 linguriță condimente pentru pește Asia, 4 cuișoare, 2 linguri ulei, sare, piper alb măcinat, apă, praf de lemongrass

Spălăm orezul cu apă rece, scurgem, punem într-un bol, acoperim cu apă rece și lăsăm să stea la temperatura camerei 30 minute. Într-o oală mică clocotim 250 ml apă cu ¼ linguriță sare și cuișoarele. Scurgem orezul, punem în oală, amestecăm până clocotește, acoperim cu capac, reducem flacăra la mic și fierbem 5 minute. Desfacem boabele de orez cu o furculiță, acoperim și ține de o parte.

Curățăm ciupercile și ținem în apă rece cu puțin oțet până le vom folosi. Tăiem peștele cuburi și presărăm condimentele. Într-o tigaie teflonată încălzim 1 lingură de ulei, punem peștele, presărăm piper după gust și prăjim pe toate părțile 2 minute. Scoatem pe o farfurie, acoperim și ținem de o parte.

Curățăm ceapa și tăiem mărunt. Într-o tigaie cu fundul gros încălzim 1 lingură de ulei, punem usturoiul, ceapa și amestecăm 1 minut. Scurgem ciupercile, punem în tigaie, turnăm 3 linguri de apă, acoperim și fierbem 5 minute. Adăugăm orezul, sare după gust și amestecăm din când în când 3 minute. Adăugăm peștele, amestecăm și ținem pe foc 1 minut. Porționăm în farfurii, presărăm lemongrass și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Orez cu mușchi afumat și ouă

– 2 ouă, 200 g orez cu bobul lung, 100 g muchi file afumat, 4 boabe ienibahar, ½ linguriță praf de ghimbir, ½ linguriță mix piper colorat zdrobit, 1 linguriță praf de chimen, 2 linguri ulei de porumb, sare, apă

Spălăm bine orezul cu apă rece, punem într-un castron, acoperim cu apă rece și lăsăm să stea la temperatura camerei 30 minute. Într-o oală clocotim 350 ml apă cu 1 linguriță sare și ienibaharul. Scurgem orezul, punem în oală, aducem la punctul de fierbere amestecând din când în când. Acoperim cu capac, reducem flacăra la mic și fierbem 5 minute. Tăiem mușchiul cubulețe. Batem bine ouăle. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul și prăjim mușchiul pe foc mediu 2 minute. Desfacem boabele de orez cu o furculiță, punem în tigaie, adăugăm chimenul, ghimbirul, piperul și prăjim 3 minute amestecând continuu. Turnăm ouăle pe toată suprafața, sărăm după gust și amestecăm continuu 1-2 minute (funcție de cât de uscat sau moale dorim preparatul). Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă cremă de orez

– 100 g orez, 2 gălbenușuri de ouă, 250 ml lapte, 60 ml frișcă, 25 g unt, ½ linguriță Vegeta, 250 ml apă, mix boabe de piper colorat zdrobite

Fierbem orezul în apa amestecată cu ½ unt. Amestecăm gălbenușurile cu frișca. Când clocotește reducem flacăra la mic, acoperim cu capac și fierbem 5 minute, până se absoarbe tot lichidul. Răcorim, turnăm puțin lapte și pasăm. Punem orezul în oală, turnăm laptele, frișca, presărăm Vegeta și încălzim pe foc mediu spre mic amestecând continuu. Servim cu bucățele de unt și piper puse deasupra.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)