– 3 ouă, 220 g orez cu bobul lung, 100 g șuncă de Praga, 80 g brânză de burduf, 1 ceapă verde, 1 linguriță boabe de muștar alb, sare, piper, apă, margarină, pesmet
Spălăm bine orezul cu apă rece, punem într-un bol, acoperim cu apă și lăsăm să stea 30 minute. Clocotim 400 ml apă, scurgem orezul, punem în oală și amestecăm din când în când până clocotește. Acoperim cu capac, reducem flacăra la mic și fierbem 5 minute. Desfacem orezul cu o furculiță, răcorim și amestecăm cu brânza. Curățăm ceapa și tăiem mărunt; tăiem șunca cubulețe. Prăjim sec boabele de muștar. Le încorporăm în orez, sărăm și piperăm după gust. Punem gălbenușurile și amestecăm bine. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Punem pe tranșe în compoziția de orez și amestecăm cu o lingură până omogenizăm.
Ungem un vas Yena cu margarină, tapetăm cu pesmet și întindem uniform orezul. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 20 minute. Servim rece.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)