Prăjitura delicioasă care se topește în gură

După retete.bewoman.ro este o prăjitură pentru bucătăresele leneșe dar foarte gustoasă.

– 150 g margarină, 450 g +3 linguri zahăr, 80 g unt, 4 ouă, 250 g făină, 1 plic praf de copt, 100 g nuci/migdale/alune tocate mărunt, 100 g ciocolată, apă

Frecăm 250 g zahăr cu margarina până se topește. Adăugăm gălbenușurile, făina amestecată cu praful de copt, nucile și omogenizăm. Tapetăm o tavă cu hârtie de copt, punem compoziția și  presăm cu mâinile, formând un blat. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 40 min., scoatem și răcim. Îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou. Topim 200 g zahăr în 2 linguri de apă la foc mic. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Turnă zahărul topit, amestecăm ușor și întindem peste blatul rece.

Rupem ciocolata bucățele, punem pe foc împreună cu 3 linguri de zahăr, 3 linguri de apă și untul. Amestecăm până se dizolvă, răcorim puțin și turnăm peste prăjitură. Punem în frigider câteva ore. Porționăm și servim.

212

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Napolitane cu bețișoare de Finetti

– 1 foaie de napolitană mare (28/38 cm), 200 g zahăr, 100 ml apă, 125 g margarină, 150 g nuci măcinate, 250 g biscuiți măcinați, 2 linguri cacao, bețișoare de Finetti, 1 esență de rom, 2 lingurițe extract de  vanilie

Fierbem untul cu apa și zahărul aprox. 3 min. până obținem un sirop gros. Răcorim, amestecăm cu biscuiții, nuca și amestecăm bine. Împărțim compoziția în jumătate. O parte o amestecăm cu vanilia, cealaltă cu cacaoa și romul. Tăiem napolitana în 4  bucăți lungi (7 cm lățime). Ungem 2 foi cu cremă de vanilie și 2 foi cu cremă cu cacao. Pe o foaie cu cacao punem bețișoare de Finetti pe 2 rânduri.

img_2059

Acoperim foaia cu Finetti cu a doua foaie cu cacao, cu partea cu crema în jos. Pe o tavă așezăm o foaie cu vanilie, deasupra cele două foi cu cacao lipite și cu bețișoarele de Finetti în mijloc. Acoperim cu a doua foaie cu vanilie, cu crema în jos.

img_2060

Apăsăm suprafața cu o greutate și punem în frigider până a doua zi. Tăiem felii și servim. Putem păstra în frigider acoperite cu folie alimentară.

189

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort brownie cu cremă mascarpone

– pt. blat- 4 ouă, 300 g zahăr, 200 g făină, 1 plic praf de copt, 200 g unt, 200 g ciocolată amăruie, 100 g nuci tocate mărunt, 1 sticluță esență de rom, 1 praf de sare

– pt. ganache de ciocolată- 150 g ciocolată amăruie, 75 g zahăr praf, 75 g unt, 300 ml frișcă

– pt. crema mascarpone- 250 g brânză mascarpone, 4 linguri zahăr praf vanilat, 2 lingurițe extract de vanilie, 250 ml frișcă

– în plus- o mână de zmeură, fulgi de ciocolată pt. ornat

Amestecă, făina cu praful de copt, praful de sare și nucile. Rupem ciocolata bucățele mici, punem într-o crăticioară împreună cu untul, pe foc mic și amestecăm continuu se topesc. Mixăm ouăle cu zahărul și esența de rom până devin spumoase, turnăm ciocolata și omogenizăm. Punem amestecul cu făină și mixăm la viteză mică până se încorporează și se îngroașă, aprox. 1-2 min. Udăm o hârtie de copt, scurgem bine și tapetăm o formă de tort (26 cm diametru). Turnăm compoziția și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 30 min. Blatul trebuie să rămână moale și umed. Răcim și scoatem pe un platou.

Pentru ganache rupem ciocolata bucățele, încălzim frișca cu zahărul pe foc mic, amestecând continuu, până se topește. Fierbinte turnăm peste ciocolată și lăsăm să se topească încet, fără a amesteca, 5-7 min. Adăugăm untul și amestecăm energic cu un tel de mână, până devine lucioasă. Răcim la temperatura camerei și turnăm peste blat. Deasupra presărăm zmeura. Eu am folosit zmeură în suc propriu pe care am scurs-o.

img_1803

Preparăm crema mascarpone. Mixăm tare frișca. Frecăm mascarpone cu zahărul vanilat și extractul de vanilie până devine cremoasă. Încorporăm frișca în brânză și omogenizăm. Întindem crema neuniform peste zmeură și presărăm fulgi de ciocolată. Punem în frigider 2-3 ore. Înainte de servire scoatem la temperatura camerei și lăsăm să stea 15-20 min. pentru a se înmuia blatul, care este pe bază de unt. Porționăm și servim.

78

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu susan, gem de ghimbir și cremă de lămâie

– 100 g miere, 1 cană susan, 1 cană nuci măcinate, 1 cană apă (250 ml), 1 1/2 cană lapte praf parțial degresat 15%, 50 g unt; 3 ouă, 100 g zahăr, 200 g făină, 100 g făină de susan, 1 plic praf de copt, 1 plic cremă de lămâie, 250 ml lapte, 3 linguri zahăr praf, 100 g gem de ghimbir

Presărăm susanul într-o tavă, o punem în cuptor, la foc mediu, amestecând prin scuturarea tăvii din când în când, câteva minute. Fierbem apa cu untul până se topește. Luăm de pe foc și amestecăm bine cu mierea, nucile, laptele praf, având grijă să nu rămână cocoloașe. Tapetăm o tavă cu folie alimentară. Turnăm compoziția cu nuci și presărăm susanul. Punem în frigider de azi pe mâine.

Separăm albușurile de gălbenușuri. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm 50 g zahăr și mixăm până devin lucioase. Separat mixăm compoziția cu nuci și susan cu restul de zahăr și gălbenușurile. Încorporăm albușurile amestecând ușor cu o lingură. Întindem uniform compoziția într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 45 minute (testul cu scobitoarea). Pe la mijlocul perioadei acoperim cu hârtie de copt, pe care o udăm și stoarcem bine, pentru a nu se arde. Scoatem, răcim pe un grătar și tăiem ½ pe orizontală. Mixăm praful de cremă cu zahărul praf și laptele până devine cremos.

Pe un platou așezăm o foaie de blat, o ungem cu gem. Întindem ½ cremă.

img_1743

Acoperim cu a doua foaie de blat peste care punem neuniform restul de cremă și decorăm cu gem. Punem în frigider până a doua zi.

77

Porționăm și servim.

img_1749

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Deliciu

– 7 ouă, 200 g zahăr+10 linguri, 300 g nucă+4 linguri nucă măcinată, 4 linguri făină, 15 linguri lapte, 200 g cremă de ciocolată, 200 g biscuiți Petit Beurre, 500 g frișcă+3-4 linguri; pt. sirop-apă, zahăr, rom, cafea; pt. decor ness, ciocolată rasă/fulgi de ciocolată, cacao, nucă măcinată etc.

În tava de copt, tapetată cu hârtie de copt, punem pe fund 300 g nucă tăiată grosier și prăjim ușor în cuptor.

Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm 200 g zahăr și mixăm până devin lucioase. Adăugăm nuca măcinată, făina și amestecăm ușor cu o lingură. Întindem compoziția uniform peste nuca prăjită. Punem în cuptor, la foc mediu, aprox. 25-30 min.(testul cu scobitoarea)

Amestecăm gălbenușurile cu 10 linguri de zahăr și laptele. Fierbem pe foc mai mic, amestecând, până se îngroașă, apoi răcim. Mixăm frișca tare și o amestecăm cu crema rece. Pe foc amestecăm zahărul cu ness, rom, apă până se topește, apoi răcim.

Pe un platou răsturnăm blatul cu nuca în sus. Topim crema de ciocolată cu 3-4 linguri de frișcă și întindem peste nuci.

img_1729

Peste punem uniform ½ cremă.

img_1730

Așezăm un strat de biscuiți înmuiați în sirop.

img_1731

Întindem restul de cremă și decorăm, eu cu fulgi de ciocolată și nucă măcinată. Punem în frigider minim 3 ore.

207

Porționăm și servim.

img_1738

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitura duo cu cremă de mascarpone

– pt. blat cu nucă- 4 albușuri, 4 linguri zahăr praf, 4 linguri pesmet, 4 linguri nuci măcinate, 2 picături esență de migdale

– pt. blat cu cacao- 4 ouă, 4 linguri zahăr praf, 2 linguri ulei, 4 linguri făină, ½ linguriță praf de copt, 2 linguri cacao, esență de rom

– pt. crema de mascarpone- 4 gălbenușuri, 150 g zahăr, 4 linguri lapte, 250 g mascarpone, 1 plic gelatină, 1 plic zahăr vanilat, 200 ml frișcă

Preparăm blatul cu nucă. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin tari și lucioase. Adăugăm esența, pesmetul, amestecăm cu o lingură prin mișcări de jos în sus. La sfârșit încorporăm nucile și omogenizăm. Întindem uniform compoziția într-o tavă (20×30 cm) tapetată cu hârtie de copt.

Preparăm blatul cu cacao. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin tari și lucioase. Separat frecăm gălbenușurile cu esența și uleiul până se omogenizează. Turnăm peste albușuri și mixăm la vitezz cea mai mică până se încorporează. Facem un amestec din făină, praf de copt, cacao și îl încorporăm în compoziția de ouă, amestecând ușor cu o lingură. Turnăm compoziția uniform peste blatul cu nuci. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 25-30 min. (testul cu scobitoarea). Răcim pe un grătar.

Tapetăm tava în care am copt blatul cu folie alimentară și punem blatul. Pentru cremă hidratăm gelatina în 2 linguri de apă rece. Mixăm gălbenușurile cu zahărul până se albesc. Le turnăm într-o cratiță, amestecăm cu laptele, pe foc mic, până se dizolvă laptele și încep să aibă o consistență puțin mai densă. Stingem focul, lăsăm să se răcorească 10 min. și amestecăm cu gelatina. Răcim total și amestecăm cu mascarpone. Mixăm frișca până începe să se întărească, adăugăm zahărul vanilat, mai mixăm până devine fermă și pufoasă, apoi o amestecăm cu mascarpone. O întindem uniform peste blat. Punem în frigider până se întărește crema. Scoatem pe un platou și presărăm deasupra cacao amestecată cu nucă măcinată.
Porționăm și servim.

204

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu mere și nuci

– pt. blat- 6 ouă, 140 g zahăr praf, 140 g nuci tocate fin cu cuțitul, 60 g făină, sare

– pt. crema de mere- 1 borcan pastă de mere (900 g), 150 g zahăr praf, 1 linguriță scorțișoară măcinată, 1 linguriță esență de nuci verzi, 1 plic gelatină (10 g), 50 ml apă, 2 pliculețe întăritor de frișcă ; pt. ornat 200 ml frișcă, 50 g nucă măcinată

Spargem ouăle (ținute la temperatura camerei) și separăm albușurile de gălbenușuri în două vase separate. Mixăm gălbenușurile cu zahărul până devin spumoase și albicioase. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adăugăm 2 linguri de albușuri peste gălbenușuri și amestecăm ușor cu o lingură. Încorporăm făina. Adăugăm din nou 2 linguri de albușuri și omogenizăm. Presărăm nucile în două tranșe și amestecăm. Încorporăm restul de albușuri și amestecăm de jos în sus, cu o lingură, până se omogenizează. Ungem o formă de tort cu unt, tapetăm fundul cu hârtie de copt și marginile cu făină. Turnăm aluatul uniform în formă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (170) aproximativ 25-30 minute, până se rumenește și se desprinde singur de pe margini. Stingem cuptorul, lăsăm blatul în interior, cu ușa deschisă, 5 minute. Scoatem din formă și răcim pe un grătar.

Amestecăm pasta de mere cu zahărul, scorțișoara, esența. Înmuiem gelatina 10 minute în apa rece, o dizolvă pe foc mic, aprox. 1 minut, având grijă să nu fiarbă. Răcorim și încorporăm în mere. Adăugăm întăritorul de frișcă și omogenizăm. Punem în frigider până se răcește blatul. Mixăm frișca tare și ținem în frigider până la folosire.

Tăiem blatul ½ pe orizontală. Așezăm o foaie pe un platou și întindem ½ cremă.

IMG_1381

Acoperim cu a doua foaie de blat și întindem restul de cremă. Punem în frigider 15 minute apoi deasupra întindem uniform frișca și presărăm nuca măcinată. Punem în frigider 3-4 ore.

IMG_1383

Tăiem felii și servim.

76

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Bezea cu nucă și cremă de pepene galben

– pt. blat- 4 albușuri, 4 linguri zahăr praf, 4 linguri nucă măcinată, 4 linguri pesmet, 3 picături esență de migdale

– pt. cremă- 400 g miez de pepene galben, 1 plic gelatină (10 g), 250 g mascarpone, 100 g zahăr praf; 250 ml frișcă, esență de migdale; pt. decor 3 linguri nucă măcinată

Batem albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin dense și lucioase. Adăugăm nucile, pesmetul, picăturile de esență și amestecăm ușor cu o spatulă. Turnăm uniform compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 15-20 minute, până se rumenește. Răcim pe un grătar.

Tăiem pepenele bucățele, pasăm cu blenderul și obținem un lichid. Amestecăm mascarpone cu zahărul. Mixăm frișca tare. Înmuiem gelatina în 50 ml apă 10 minute. O amestecăm pe foc mic până se dizolvă, aproximativ 1 minut. Răcim și amestecăm cu pepenele, turnăm peste brânză și omogenizăm. Încorporăm frișca și punem în frigider 30 minute. Tapetăm tava cu folie alimentară, așezăm blatul, la care i-am îndepărtat hârtia, turnăm uniform crema și presărăm nuca. Punem în frigider până a doua zi. Scoatem pe un platou, porționăm și servim.

203

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Salată de vinete grecească

– 1 kg vinete, 4 căței de usturoi, 100 g brânză de oaie tare (tradițional Kefalotiri), 100 g nuci, zeama de la 1 lămâie, 2 linguri oțet de vin, 5 linguri ulei de măsline, 2 gălbenușuri crude, sare, piper, câteva fire de pătrunjel verde

Coacem vinetele, curățăm, răcim, scurgem de zeamă și facem piure cu blenderul. Curățăm și tăiem mărunt usturoiul, mărunțim brânza, tocăm nucile cu cuțitul. Amestecăm vinetele cu oțetul, zeama de lămâie, uleiul turnat treptat. Adăugăm usturoiul, brânza, nucile, sare, piper, apoi gălbenușurile pe rând și omogenizăm. Punem în frigider minim 30 min. Înainte de servire preăsăm pătrunjelul tocat mărunt. Servim cu pâine neagră și ardei.

247

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

 

 

Tort Fererro Rocher

– pt. blat- 7 ouă mari, 120 g făină, 1 linguriță praf de copt, 170 g zahăr, 40 g cacao, 200 g nucă măcinată, sare

– pt. crema de ciocolată- 400 g Nuttela, 200 g mascarpone, 100 g ciocolată cu lapte, 50 g alune de pădure tocate mărunt

– pt. crema de frișcă- 200 g mascarpone, 350 ml frișcă, 2 linguri zahăr praf

– pt. sirop- 200 ml ciocolată caldă gata preparată, 2 lingurițe esență de rom

– pt. decor bomboane Ferrero Rocher

Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin lucioase și cremoase. Punem gălbenușurile, omogenizăm adăugăm făina amestecată cu praful de copt, cacaoa, nuca și amestecăm ușor cu o lingură prin mișcări de jos în sus. Turnăm într-o formă de tort (diametru de 28-30 cm) și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mic aprox. 30 min. (testul cu scobitoarea). Răcim și tăiem ½ pe orizontală.

Amestecăm mascarpone cu Nuttela până se omogenizează. Topim ciocolata, turnăm peste crema de ciocolată, amestecăm, punem alunele și omogenizăm.

Mixăm frișca tare cu zahărul și amestecăm cu mascarpone obținând crema de frișcă. Pentru sirop amestecăm ciocolata caldă cu esența de rom.

Pe un platou așezăm o foaie de blat, însiropăm cu ½ sirop și întindem uniform ½ cremă de ciocolată.

Deasupra punem crema de frișcă și nivelăm. Păstrăm puțină pentru decor.

IMG_7206

Așezăm a doua foaie de blat, însiropăm cu siropul rămas, întindem ½ cremă de ciocolată și nivelăm.

IMG_7207

Ornăm cu bomboane Ferrero Rocher și cremă de frișcă. Punem în frigider câteva ore.

IMG_7222

Servim tăiat felii.

75

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)