Cocoșel picant și aromat

– 1 cocoșel (500 g), 1 lingură condimente Hot&Spicy (piper negru, piper alb, boabe de muștar, ienibahar, ghimbir, coajă de lămâie, ardei gras, fructe roșii de pădure), 5 g usturoi, 1 linguriță rozmarin măcinat, 1/2 linguriță cuișoare măcinate, ¼ linguriță pastă Sambal Oelek, 10 g margarină/unt, 2 linguri vin alb demi-dulce, ulei, sare

Ungem cocoșelul cu 1 lingură de ulei, măcinăm condimentele, presărăm pe toată suprafața lui, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Scoatem la temperatura camerei, presărăm 1 linguriță de sare și lăsăm să stea 30 minute.

Curățăm usturoiul, zdrobim, îl amestecăm cu rozmarinul, cuișoarele, pasta Sambal Oelek, 1 lingură ulei, ½ linguriță piper negru măcinat, ½ linguriță sare și margarina. Punem pe foc mic și amestecăm 1 minut până se topește margarina. Ungem cu pasta obținută toată suprafața cocoșelului. Îl așezăm cu pieptul în sus într-o tavă unsă cu puțin ulei. Turnăm peste el vinul. Acoperim tava cu folie de aluminiu și punem  în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 30 minute. Îndepărtăm folia. Cu o lingură stropim cocoșelul cu sosul din tavă. Punem în cuptor 10 minute. Scoatem pe un platou, porționăm, turnăm peste bucățile de carne sosul din tavă și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Florentine

– 225 g nuci, 225 ml frișcă+3 linguri, 250 g coji de portocale confiate, 300 g zahăr, 100 g ciocolată cu lapte

Prăjim sec nucile, răcim și măcinăm. Tăiem mărunt cojile de portocale. Mixăm frișca tare, adăugăm zahărul și mixăm 1 minut. Punem nucile și amestecăm cu o lingură. Încorporăm făina, apoi cojile de portocale și omogenizăm. Întindem uniform într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 20 minute. Răcim și scoatem pe un platou. Rupem ciocolata bucățele, punem într-o crăticioară, turnăm 3 linguri de frișcă și topim pe foc mic amestecând continuu. Întindem deasupra prăjiturii. Punem în frigider 2-3 ore, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

 

Tofu cu ghimbir

– o rețetă din China-

– 400 g tofu, 1 lingură ghimbir curățat și tăiat mărunt, 1 linguriță zahăr brun, 1 lingură vin de orez/vin Cherry sec, 100 ml supă chinezească, 2 linguri apă, 2 linguri ulei, sare

Amestecăm supa cu apa, zahărul, ghimbirul, sare după gust, punem pe foc mediu și amestecăm până se topește zahărul. Când dă în clocot turnăm vinul și fierbem 1 minut. Tăiem tofu cuburi și tăvălim prin făină. Într-un wok încălzim uleiul la foc mediu și prăjim tofu  4 minute, întorcându-l pe toate părțile. Turnăm supa aromată și amestecăm din când în când până se evaporă total lichidul. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Lipii cu ardei și mușchi file

– 4 lipii libaneze, 4 albușuri de ouă, 100 g mușchi file, 200 g ardei gras roșu, 10 g frunze de pătrunjel verde, 4 linguri semințe de floarea-soarelui decojite, 50 g brânză rasă pentru paste, sare

Tăiem mușchiul file mărunt, ardeiul cubulețe; tocăm mărunt pătrunjelul. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, le amestecăm cu mușchiul file, pătrunjelul și întindem pe toată suprafața lipiilor. Presărăm ardeii, semințele, deasupra brânza. Rulăm și așezăm într-o tavă unsă cu ulei. Ungem suprafața lipiilor cu ulei. Acoperim tava cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 15 minute. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Prăjitură cu prune și mascarpone

– 4 ouă, 180 g zahăr, 250 g făină, 1 plic praf de copt, 600 g prune, 250 g mascarpone, 1 linguriță scorțișoară, sare, zahăr praf

Spălăm prunele, îndepărtăm sâmburii, 250 g tăiem cubulețe restul felii. Amestecăm făina cu praful de copt. Mixăm ouăle cu zahărul și un praf de sare până își dublează volumul și devin albicioase. Încorporăm mascarpone apoi făina și scorțișoara amestecând ușor cu o lingură. Adăugăm cubulețele de prune și omogenizăm. Tapetăm o tavă rotundă (diametru 24 cm) cu hârtie de copt, întindem uniform compoziția, deasupra așezăm feliile de prune.

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 40-45 minute (testul cu scobitoarea). Scoatem din cuptor, presărăm pe toată suprafața zahăr praf, răcim, îndepărtăm hârtia și punem pe un platou. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cartofi la cuptor cu piept de pui și mozzarella

– 500 g cartofi, 300 g piept de pui, 125 g mozzarella, 1 vârf linguriță oregano uscat, 1 vârf linguriță busuioc uscat, 1 linguriță boia dulce, 30 ml ulei, sare, piper

Radem mic mozzarella. Curățăm cartofii, tăiem cubulețe. Tăiem carnea cubulețe, amestecăm cu cartofii, boiaua, busuiocul, oregano, uleiul, sare și piper după gust, omogenizăm și punem într-o tavă.

Acoperim cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit la foc mare (250) 40 minute. Îndepărtăm folia, presărăm pe toată suprafața mozzarella și punem în cuptor la foc mai mic (160) 5 minute. Servim imediat, opțional cu smântână.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Lipii cu ouă prăjite și kaizer

– 4 lipii libaneze, 8 ouă, 100 g kaiser, 4 linguri pastă de ardei, 100 g brânză Gouda feliată, 1 linguriță cimbru uscat, ulei, sare

Tăiem kaiserul feliuțe. Ungem pe o parte fiecare lipie cu 1 lingură pastă de ardei și presărăm cimbrul. Vom prăji pe rând ouăle. Batem bine 2 ouă cu puțină sare. Ungem o tigaie teflonată cu ulei, încălzim pe foc mediu, turnăm ouăle astfel încât să acopere toată suprafața și prăjim până se coagulează pe partea tigăii. Așezăm peste lipie. La fel procedăm cu celelalte ouă. Deasupra punem feliuțe de kaizer. Acoperim o parte de lipie cu felii de brânză.

Rulăm și așezăm într-o tavă unsă cu ulei. Ungem suprafața lor cu ulei. Acoperim tava cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 15 minute. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pilaf cu morcovi

– 250 g orez, 200 g morcovi, 150 g păstârnac, 25 g unt, 3-4 linguri pătrunjel verde tocat, sare, apă

Curățăm morcovii, păstârnacul și fierbem în 600 ml apă clocotită până se înmoaie. Scoatem și tăiem cubulețe. În supa de legume punem orezul și fierbem 4-5 minute. Adăugăm morcovii, păstârnacul, untul, pătrunjelul tocat mărunt și amestecăm continuu 1 minut până se evaporă tot lichidul. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciorbă de castraveți cu carne de porc și iaurt

– 150 g carne de porc macră, 150 g castraveți proaspeți, 80 g morcovi, 50 g ceapă verde, 5 g căței de usturoi, 4 g ghimbir, 200 g iaurt gras, 1 linguriță semințe de coriandru, 1 linguriță boabe de piper verde, 1 lingură mărar uscat, 1 lingură făină, 1 linguriță zahăr brun, 800 ml apă, 1 lingură ulei, sare

Tăiem carnea cuburi de 1 cm latura. Într-o oală turnăm 500 ml apă, punem carnea, acoperim cu capac și fierbem până începe să se înmoaie, aproximativ 10-15 minute. Curățăm și tăiem ceapa rondele fine (păstrăm 1-2 linguri cozi tăiate pentru decor), morcovii bastonașe subțiri, usturoiul și ghimbirul mărunt. Într-o tigaie teflonată încălzim pe foc mediu uleiul și prăjim semințele de coriandru, usturoiul, ghimbirul 30 secunde amestecând continuu. Adăugăm ceapa și amestecăm 1 minut. Punem morcovii și amestecăm 1 minut. Răsturnăm compoziția în oala cu carne, adăugăm piperul, acoperim și fierbem 5 minute, până carnea este moale. Amestecăm iaurtul cu făina, zahărul, mărarul, sare după gust (1-2 lingurițe), turnăm treptat 300 ml apă și omogenizăm. Fierbem în altă oală la foc mic 6 minute amestecând din când în când. Turnăm în oala cu carne, amestecăm bine și fierbem descoperită 3 minute. Porționăm. Presărăm fâșii de ceapă și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

File de pește cu morcovi și tăiței de orez

– 400 g file de pește (am folosit cod), 2 lingurițe condimente asiatice pentru pește, 100 g morcovi, 25 g ceapă verde, 10 g ghimbir, 100 g tăiței de orez, 1 linguriță zahăr brun, 50 ml vin alb demi-sec, 1 linguriță semințe de coriandru, 1 linguriță praf de mango, 2 linguri ulei, ½ linguriță sare de mare, ½ linguriță piper alb măcinat, apă

Tăiem fiecare fileu în 3 bucăți, presărăm condimentele asiatice și lăsăm să stea 15 minute. Curățăm și tăiem morcovii bastonașe subțiri, ghimbirul feliuțe, ceapa rondele fine. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul, punem semințele de coriandru, ghimbirul și prăjim 30 secunde. Adăugăm ceapa, amestecăm 30 secunde, punem morcovii, zahărul, sarea, piperul, turnăm 2 linguri de apă și amestecăm bine. Acoperim cu capac și gătim la foc mediu 5 minute. Punem peștele, presărăm praful de mango, turnăm vinul, acoperim cu capac și fierbem la foc mediu 3 minute. Îndepărtăm capacul, cu ajutorul unei palete întoarcem bucățile de pește pe cealaltă parte și ținem pe foc 2-3 minute. Clocotim 2 litri de apă, luăm de pe foc, punem tăițeii, acoperim cu capac și lăsăm să se înmoaie 3 minute. Scurgem bine, porționăm în farfurii, turnăm sosul cu legume, așezăm bucăți de pește și servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)