Budincă din bulgur cu spanac și semințe

– 3 ouă, 200 g bulgur, 200 g frunze de spanac congelat, 30 g ceapă verde, câte 20 g semințe de floarea-soarelui decojite și semințe de in, 1 linguriță boabe de coriandru, 1 linguriță condimente pentru cus cus, ½ linguriță praf de caraway, sare, 350 ml apă; margarină și pesmet pentru formă

Clocotim apa cu ½ linguriță sare, punem bulgurul și fierbem pe foc mediu până se evaporă lichidul, cca. 5 minute. Stingem focul, acoperim cu capac,  lăsăm să stea 15 minute, apoi răcorim. Încălzim o tigaie antiaderentă, punem spanacul congelat și amestecăm pe foc mediu până se înmoaie și se evaporă lichidul. Răcorim, tocăm și amestecăm cu bulgurul, semințele, condimentele, coriandrul  și sare după gust. Batem bine ouăle, turnăm peste compoziție și omogenizăm. Ungem un vas Yena (26×16 cm) cu margarină, tapetăm cu pesmet și întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 25 minute. Porționăm și servim caldă/rece.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pulpă de porc cu roșii și susan

– 300 g pulpă de porc, 250 g roșii, 1 lingură semințe de susan alb, 1 lingură masala pentru carne, 3 linguri ulei de susan, sare, apă

Tăiem carnea felii de 1 cm grosime, presărăm masala, turnăm 2 linguri ulei, amestecăm, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Scoatem la temperatura camerei cu 30 minute înainte de a găti. Tăiem roșiile mărunt. Într-o tigaie încălzim 1 lingură ulei pe foc mediu, punem carnea și prăjim 3 minute. Întoarcem pe cealaltă parte, turnăm 50 ml apă, acoperim cu capac și gătim până se înmoaie, aproximativ 25-30 minute, turnând din când în când apă, în total 200 ml. Punem roșiile, ¼ linguriță sare, semințele de susan, amestecăm, acoperim și gătim 5 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui în sos de iaurt cu nigella și susan

– 400 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 linguriță condimente pentru carne de pui, 200 g sos de iaurt cu nigella și susan, 2 linguri ulei, ¼ linguriță sare

Tăiem carnea cuburi cu latura de 1,5 cm, presărăm condimentele, sarea, turnăm 1 lingură de ulei și lăsăm să stea 30 minute. Într-o tigaie antiaderentă încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare și prăjim carne ape toate părțile 3 minute. Turnăm sosul, reducem flacăra la mediu și gătim 3 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Midii cu ciuperci și orez prăjit

– 250 g midii decorticate congelate, 1 conservă ciuperci feliate (230 g net), 250 g orez cu bobul lung, 1 ou, 130 g ceapă, 2 linguri sos de soia dark, 1 lingură sos de stridii, 2 linguri tarhon tăiat mărunt, 3 linguri ulei

Decongelăm scoicile și scurgem. Curățăm ceapa și tăiem mărunt. Scurgem ciupercile. Batem bine oul. Încălzim o lingură de ulei pe foc mare și prăjim oul până se coagulează. Păstrăm deoparte. Încălzim 2 linguri de ulei pe foc mare și prăjim ceapa 1 minut. Punem scoicile și amestecăm 3 minute. Adăugăm ciupercile, reducem flacăra la mediu și amestecăm 1 minut. Punem orezul și amestecăm continuu 2 minute. Turnăm sosurile, presărăm tarhonul, amestecăm și gătim 5 minute. Rupem oul în bucăți mai mici, punem în cratiță, amestecăm 1 minut și stingem focul. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chec cu nuci și vișine

– 4 ouă, 50 g pesmet fin, 100 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 20 g făină, ½ plic praf de copt (5 g), 150 g nuci, 1 borcan vișine pentru prăjitură (160 g net), sare

Măcinăm 100 g nuci, restul de 50 g tăiem cu cuțitul și amestecăm cu zahărul vanilat. Amestecăm pesmetul cu făina, praful de copt și nucile măcinate. Scurgem vișinele și presărăm 2 linguri din amestec. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Mixăm gălbenușurile cu zahărul până își dublează volumul, punem amestecul de nuci cu pesmet și omogenizăm. Încorporăm vișinele și albușurile, amestecând cu o lingură. Turnăm într-o formă de chec (30×12 cm) tapetată cu hârtie de copt. Deasupra presărăm nucile tăiate. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 30 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia, tăiem felii și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sos de iaurt cu nigella și susan

– 1 cutie iaurt gras (375 g net), 10 g ghimbir, câte 1 lingură semințe de nigella și susan alb, 1 linguriță zahăr, ½ linguriță turmeric, 2 linguri făină, ½ linguriță sare, 1 lingură ulei de susan, 200 ml apă

Curățăm ghimbirul și tăiem mărunt. Frecăm iaurtul cu făina, turnăm treptat apa și omogenizăm. Într-o oală încălzim uleiul pe foc mediu, punem ghimbirul, semințele de nigella și susan și amestecăm 1 minut. Turnăm iaurtul, adăugăm sarea, turmericul și clocotim. Reducem flacăra la mic și fierbem 5-7 minute, amestecând din când în când.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pulpă de porc cu mere și cașcaval la cuptor

– 200 g pulpă de porc, 1 măr (140 g), 50 g cașcaval Emmentaler, 50 g iaurt, ½ linguriță praf de cuișoare, ¼ praf de piper negru cu lămâie, sare, ulei

Tăiem carnea în 4 felii cu 0,5 cm grosime. Presărăm pe ambele fețe ¼ linguriță sare, praful de cuișoare, turnăm 1 lingură de ulei și lăsăm să stea 15 minute. Frecăm iaurtul, turnăm peste carne, amestecăm, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Scoatem la temperatura camerei cu 30 minute înainte de a găti. Radem mare cașcavalul. Curățăm mărul de coajă și cotorul cu semințe. Radem mare, presărăm piperul și amestecăm cu cașcavalul. Ungem o tavă cu ulei, așezăm carnea și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 15 minute. Acoperim fiecare bucată cu amestecul de măr și cașcaval, jumătate punem de o parte pentru servit. Punem tava în cuptor și prăjim cca. 5 minute, până se topește cașcavalul. Punem amestecul păstrat pe două farfurii, deasupra așezăm câte 2 felii de carne și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu piersici, ovăz și nuci

– 4 ouă, 500 g piersici, 150 g zahăr, 1 plic zahăr vailat, 80 g pesmet, ½ plic praf de copt (5 g), 50 g fulgi de ovăz, 100 g nuci, sare

Spălăm bine piersicile, îndepărtăm sâmburii și tăiem cubulețe. Măcinăm 50 g, restul tăiem mărunt cu cuțitul. Amestecăm pesmetul cu praful de copt, ovăzul și nucile măcinate. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul, zahărul vanilat și mixăm până devin cremoase și lucioase. Încorporăm pe rând gălbenușurile, conținutul bolului și omogenizăm. Punem piersicile și amestecăm cu o lingură. Tapetăm o tavă (32×22 cm) cu hârtie de copt și întindem uniform compoziția. Deasupra presărăm nucile tăiate. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 35 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu vinete la cuptor

– 450 g piept de pui dezosat și fără piele, 100 g ceapă, 5 g usturoi, 400 g vinete, 1 ardei gras, 250 g roșii, 1 linguriță rozmarin uscat, 1 lingură praf de chimen, 1 linguriță boia de ardei dulce, ulei, sare, piper, apă

Tăiem carnea bucăți de 3-4 cm, presărăm boiaua, chimenul, ½ linguriță piper, ¼ linguriță sare, turnăm 1 lingură de ulei și amestecăm. Curățăm vinetele, tăiem cuburi cu latura de 2 cm, presărăm 1 linguriță de sare. Curățăm și tăiem ceapa și usturoiul mărunt, ardeiul feliuțe, le amestecăm într-un bol cu carnea, rozmarinul, ¼ linguriță piper și ¼ linguriță sare. Ungem un vas Yena cu ulei, turnăm compoziția și nivelăm. Turnăm 100 ml apă, acoperim vasul cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 30 minute. Tăiem roșiile rondele. Îndepărtăm folia, acoperim suprafața cu rondelele de roșii, punem în cuptor, reducem flacăra la mediu (180) și ținem 10 minute. Scoatem din cuptor, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciorbă de porc cu legume

– 150 g pulpă de porc, 40 g ceapă verde, 10 g usturoi, 50 g fasole verde, 120 g baby morcovi, 130 g mix legume pentru supă congelate, 1 lingură leuștean tocat, 2 linguri pătrunjel verde tocat, 1 linguriță oțet de mere, 1 lingură ulei, sare, piper, 2 l apă; smântână pentru servit

Curățăm ceapa, usturoiul și tăiem mărunt. Tăiem carnea cuburi, punem într-o oală, turnăm apa, acoperim parțial și fierbem 30 minute. Punem legumele congelate, morcovii, fasolea verde, ceapa, sare, piper după gust și fierbem 10 minute. Încălzim uleiul pe foc mare, prăjim usturoiul 1 minut și punem în oală. Adăugăm oțetul, leușteanul, pătrunjelul verde și fierbem 2-3 minute. Servim ciorba caldă, simplă sau cu smântână.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)