Supă de salată Pak Choy

– 200 g salată Pak Choy, 2 cepe verzi, 200 g cartofi, 1 lingură chimen măcinat, 1 lingură boia de ardei dulce, 1 lingură făină, 100 g smântână, 2 linguri ulei, 1 l apă, sare

Curățăm și tăiem ceapa mărunt, cartofii cubulețe mici, salata tăiței. Încălzim uleiul într-un wok și prăjim ceapa. Turnăm apa, adăugăm cartofii, salata, chimenul, sare după gust și fierbem până se înmoaie cartofii. Amestecăm făina cu smântâna, turnăm în wok, presărăm boiaua și fierbem până dă în clocot. Servim caldă.

190

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu zucchini, țelină și susan

– 150 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 ceapă, 1 zucchini (250 g), 1/2 salată Pak Choy (200 g), 100 g salată de țelină (borcan din comerț), 3 fire frunze de țelină, 3 linguri sos de soia japonez, 2 linguri ulei de susan, 1 lingură semințe de susan negru

Tăiem carnea mărunt cu cuțitul. Curățăm și tăiem zucchini bastonașe, ceapa ¼, apoi felii subțiti, partea albă a salatei felii subțiri; tocăm mărunt frunzele de salată și țelină.

În uleiul încălzit călim ceapa 1 min. Adăugăm zucchini, partea albă a salatei, carnea, turnăm 2 linguri sos de soia, amestecăm, acoperim cu capac și fierbem, la foc mediu, 2 min. Punem salată de țelină, 1 lingură de zeamă de la salată, amestecăm și fierbem 1 min. Adăugăm frunzele tocate, semințele de susan și amestecăm 1 min. Servim mâncarea caldă.

315

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Creveți cu tăiței de orez

-150 g creveți, 200 g tăiței chinezești de orez, 1 ceapă roșie mică, 60 g ciuperci Champignon, 100 g salată pak Choy, 150 ml supă chinezească de legume, 1 lingură făină de porumb, 1 lingură ulei de orez, sare, apă; pentru servit 2 ouă

Decorticăm creveții, îndepărtăm capul și codița. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, ciupercile felii, salata felii. Dizolvăm făina în 2 linguri de apă. Într-o oală clocotim 2 l de apă, stingem focul, punem tăițeii, acoperim și lăsăm să stea 15 min. Încălzim uleiul într-un Wok, călim ceapa și ciupercile 3 min. Adăugăm creveții, salata, turnăm supa și fierbem 2-3 min. Sărăm după gust, turnăm făina dizolvată și amestecăm până se îngroașă sosul. Batem bine ouăle, sărăm după gust. Într-o tigaie antiaderentă încălzim 2 linguri ulei. Turnăm ouăle astfel încât să acopere suprafața tigăii și prăjim câte 1 min. pe fiecare parte. Rulăm, scoatem pe o farfurie și tăiem felii. Scurgem bine tăițeii și porționăm în farfurii. Deasupra punem creveții cu sos, felii de omletă și servim.

130

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)