Budincă de clătite cu legume

– pt. clătite- 2 ouă, 200 g făină, 200 ml lapte, 100 ml apă minerală gazoasă, 1 lingură ulei, sare

– pt. umplutură- 1 pungă amestec de legume cu broccoli (broccoli, conopidă, morcovi-450 g), 1 fir ceapă verde, ½ ardei capia roșu, 1 lingură ulei, sare, apă

– pt. sos- 2 ouă, 1 lingură făină, 1 lingură unt, 250 ml lapte, 2 linguri smântână, 2 linguri brânză rasă mic, sare; în plus 2 linguri de unt pt. budincă

Batem bine ouăle, amestecăm cu făina, laptele turnat treptat,uleiul, puțină sare și lăsăm să stea, la temperatura camerei, 1 oră, apoi amestecăm cu apa. Încingem o tigaie antiaderentă, la foc mediu, turnăm cu un polinic din compoziție și prin mișcări de rotație acoperim toată suprafața. Prăjim aprox. 1 min., până se desprind marginile de tigaie. Întoarcem pe cealaltă parte și prăjim 30 sec. Scoatem pe o farfurie și acoperim cu capac. La fel procedă până terminăm compoziția, obținând 10-12 clătite.

Fierbem legumele congelate în apă clocotită cu puțină sare, scurgem, răcim și desfacem buchețelele de broccoli și conopida în bucăți mai mici. Curățăm și tăiem mărunt ceapa și ardeiul. Călim în uleiul încins 1-2 min., amestecând, până încep să se înmoaie. Răcim, amestecăm cu restul legumelor și sărăm după gust.

Dizolvăm făina în lapte. Topim 1 lingură de unt, turnăm laptele și amestecăm până începe să se îngroașe, având consistența unei smântâni. Răcorim, amestecăm cu ouăle, brânza, smântâna și omogenizăm.

Ungem bine cu unt un vas Yena de dimensiunea clătitelor. Așezăm o clătită, pe margini 4-5 clătite, în așa fel încât la final acestea să se îndoaie și să acopere deasupra budinca. Punem un strat de legume și turnăm 3- 4 linguri de sos.

Repetăm operația până terminăm clătitele, deasupra fiind legume și acoperim cu clătitele de pe margini. Topim 1 lingură de unt și stropim budinca.

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), aprox. 20 min., până încep să se rumenească. Răsturnăm pe un platou. Servim caldă/rece, tăiată felii.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Limbă umplută

– 500 g limbă de porc (2 buc.), 1 ceapă, 1 morcov, 1 rădăcină de pătrunjel, 1 ou, 1 lingură pemet, 2 linguri unt, ½ lingură făină, 2 linguri smântână, 1 lingură hrean ras conservat, sare, piper, apă

Spălăm bine limba, frecând-o cu puțin mălai pentru a se îndepărta murdăria dintre pori. Scoatem gâtlejul și ținem în apă rece 1 oră. Curățăm morcovul, pătrunjelul și ceapa. Punem la fiert într-o oală cu apă rece. Când clocotește spumăm. Adăugăm morcovul, pătrunjelul, ceapa, 6 boabe de piper, puțină sare și fierbem sub capac, la foc mai mic, aprox. 2 ore, până se înmoaie. Scurgem, (păstrăm zeama) curățăm imediat, fierbinte, de pieliță, începând de la vârf și trăgând ușor, ajutându-ne de un cuțit mic. Tăiem parțial ½ pe lungime, scoatem mijlocul, tăiem mărunt, amestecăm cu morcovul și pătrunjelul pasate cu furculița, pesmetul, oul, sare și piper după gust. Cu această compoziție umplem interiorul bucăților de limbă.

Le așezăm într-o tavă unsă cu 1 lingură de unt și turnăm puțină supă cât să acopere fundul vasului. Punem în cuptor, cu capac/folie de aluminiu, la foc mai mare (200), 30 min., turnând din când în când din zeama pusă deoparte. Dizolvăm făina în 150 ml supă de limbă. Topim 1 lingură de unt, turnăm făina dizolvată treptat și amestecăm până începe să se îngroașe. Adăugăm hreanul, smântâna, omogenizăm, turnăm sosul obținut peste limbă și punem în cuptor 15 min. Servim fierbinte cu sosul turnat deasupra.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tartă cu banane și cremă de vanilie

– pt. crustă- 1 ou, 200 g făină, 100 g unt rece+pt. formă, 1 lingură zahăr praf, 1 praf de sare
– pt cremă- 2 ouă, 3 linguri smântână, 2 linguri zahăr, 2 linguri amidon alimentar, 1 linguriță extract de vanilie; în plus 2 banane, 1 lingură zahăr
– pt. decor- 200 ml frișcă, 1 linguriță zahăr praf, decor de ciocolată/ciocolată rasă
Amestecăm cu mâinile făina cu zahărul, sarea, untul tăiat bucățele, obținând un aluat sfărâmicios. Adăugăm oul și omogenizăm. Învelim aluatul în folie alimentară și punem în frigider 1 oră. Întindem aluatul într-o foaie de 0,5 cm grosime. Ungem o formă de chec cu unt, tapetăm cu aluat, îndepărtăm surplusul de pe margini și înțepăm din loc în loc cu o furculiță. Peste crustă așezăm o foaie de hârtie de copt și presărăm pe toată suprafața boabe de fasole, pt. a nu lăsa să se ridice la copt. Punem în frigider 20 min.

Preîncălzim cuptorul la foc mediu, introducem crusta în cuptor și coacem 20 min. Îndepărtăm fasolea, hârtia și mai ținem în cuptor 5 min. Scoatem și răcim.

Amestecăm ouăle cu smântâna, zahărul, amidonul, vanilia, turnăm peste crustă. Îndepărtăm coaja și tăiem bananele rondele. Acoperim cu ele toată suprafața tartei, deasupra presărăm 1 lingură de zahăr.

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 30 min., până se întărește crema. Răcim și scoatem pe o tavă. Mixăm frișca tare împreună cu zahărul și acoperim crema.

Decorăm după preferință, în cazul meu cu decor de ciocolată. Punem în frigider 30 min. Porționăm și servim. Putem păstra în frigider.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Lasagna cu varză, mușchi file și sos de roșii cu morcovi

– 350 g varză dulce, 2 lingurițe sare, 250 ml apă, 2 linguri cimbru uscat

– 480 g roșii, 150 g morcovi, 50 g păstârnac, ½ ardei capia roșu, 1/3 ardei iute verde, 6 fulgi de usturoi, 3 boabe ienibahar, 2 linguri Secretul Gustului, 2 linguri ulei, sare, piper

– 12 foi lasagna, 100 g mușchi de porc file, 100 g smântână, 3-4 linguri brânză rasă pt. paste, ulei

Curățăm morcovii, păstârnacul, ardeii, tăiem bucățele și măcinăm cu robotul. Curățăm roșiile de coajă și cotorul cu semințe, apoi tăiem mărunt. În uleiul încins la foc mediu, prăjim fulgii de usturoi și iehibaharul 30 sec. Adăugăm legumele măcinate și amestecăm 3-4 min. Adăugăm roșiile, Secretul Gustului, sare și piper după gust, amestecăm și fierbem acoperit, la foc mic, 20 min., până se îngroașă.

Curățăm varza, tăiem felii de aprox. 1 cm grosime. Punem într-o oală, turnăm apa, presărăm cimbrul, sarea și fierbem acoperit, la foc mediu, aprox. 10 min., până începe să se înmoaie. Păstrăm deoparte.

Într-o formă de chec unsă cu ulei punem 4 foi de lasagna suprapuse puțin. Întindem ½ sos, așezăm felii de mușchi file și acoperim cu ½ varză.

Repetăm operația și acoperim cu 4 foi de lasagne. Ungem cu smântână, turnăm zeama rămasă de la varză și presărăm brânza rasă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 30 min., până se rumenește. Scoatem din cuptor, lăsăm să stea 10 min., porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Supă tex mex cu pui și porumb

– o rețetă din Mexic-

– 1 piept de pui dezosat și fără piele (aprox. 500 g), 4 cartofi medii, 370 g porumb congelat, 1 linguriță chimen măcinat, 1 lingură oregano tocat, 1 lingură de chilli tocați mărunt, 630 ml supă de pui, 250 ml salsa de roșii, 150 g smântână, 1 lingură ulei, sare, piper, 1 linguriță condimente Tex Mex

Tăiem carnea cuburi, o călim împreună cu chimenul în uleiul încins, aprox. 5 min. Adăugăm salsa, supa, cartofii, chilli, condimentele Tex Mex, sare și piper după gust. Când dă în clocot reducem focul la mediu și fierbem 15-20 min., până cartofii sunt gata. Adăugăm porumbul, oregano și mai fierbem 3-4 min. Stingem focul, răcorim și amestecăm cu ½ smântână. Servim caldă,  cu restul de smântână, opțional presărată cu fâșii de ceapă verde.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prajitura cu ciocolata si caise

– 3 ouă, 175 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 1 praf de sare, 100 g +2 linguri făină pt. caise, 1 plic praf de copt, 50 g cacao neagră, 1 vârf de cuțit scorțișoară măcinată, 1 linguriță rom, 100 g unt, 100 g ciocolată neagră, 100 g creme fraiche/smântână grasă; 8-10 caise

– pt. topping- 100 g ciocolată cu lapte (eu am folosit ciocolată cu lapte și arahide), 50 g ciocolată neagră, 3 linguri lapte, 60 ml frișcă, 1 lingură unt la temperatura camerei

Topim untul și răcim. Tăiem ciocolata cubulețe mici. (eu am folosit ciocolată cu arahide) Într-un vas amestecăm făina cu praful de copt, sarea, zahărul, zahărul vanilat, scorțișoara și cacao până omogenizăm. Mixăm ouăle până își dublează volumul. Turnăm romul, untul și omogenizăm. Amestecăm cu ingredientele uscate, apoi cu ciocolata și smântâna. Întindem compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Tăiem caisele ½, îndepărtăm sâmburii, dăm prină cele 2 linguri de făină și așezăm peste aluat cu partea tăiată în sus.

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 40-45 min. (testul cu scobitoarea) Scoatem și răcim pe un grătar.

Rupem ciocolata bucățele și topim împreună cu laptele. Luăm de pe foc, turnăm frișca, mixăm bine, adăugăm untul și omogenizăm. Punem crema obținută în frigider 15-20 min. O mixăm din nou și întindem peste prăjitură. Punem în frigider 1-2 ore.

Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu caise și vanilie

– 3 ouă mari, 150 g unt la temperatura camerei, 130 g zahăr+2 linguri pt. budincă, 1 plic zahăr vanilat, 200 g făină, 1 plic praf de copt, 150 g smântână, 50 g fulgi de ciocolată cu lapte/bombonele de ciocolată-decor, 1 plic budincă de vanilie, 375 ml lapte, 10 caise

Dizolvăm praful de budincă în câteva linguri de lapte rece, restul de lapte îl punem pe foc împreună cu zahărul. Când acesta s-a topit turnăm praful dizolvat și amestecăm până se îngroașă, apoi acoperim cu folie alimentară (pt. a nu face pojghiță) și răcim.

Tăiem caisele ½ și îndepărtăm sâmburii. Mixăm untul moale cu zahărul, zahărul vanilat până devine spumos. Adăugăm pe rând ouăle, făina amestecată cu praful de copt, smântâna, bombonelele de ciocolată și omogenizăm. Întindem uniform într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Cu o lingură punem din loc în loc budinca rece și caisele cu partea tăiată în sus.

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 35-40 min. Răcim, scoatem pe un platou, opțional pudrăm cu zahăr praf, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Supă de sfeclă cu sparanghel

– 100 g sparanghel verde, 10 frunze mari de sfeclă roșie, 1 cățel de usturoi, 2-3 linguri smântână, sare, 1 linguriță piper cu lămâie, 1 l apă

Curățăm sparanghelul, fierbem în apa clocotită, 5 min., strecurăm și punem deoparte. Curățăm frunzele de cozi și tăiem mărunt. Le fierbem în zeama de sparanghel cu puțină sare 5-7 min., până se înmoaie. Adăugăm usturoiul curățat și zdrobit, piperul, sare după gust, smântâna și amestecăm până aceasta se dizolvă. Servim supa cu fire de sparanghel tăiate bucăți.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tagliatelli cu șuncă și ciuperci

– 300 g tagliatelli cu chilli, 200 g ciuperci Champignon, 200 g smântână, 100 g șuncă presată, 1 cățel de usturoi, câte 1 lingură ulei de floarea-soarelui și ulei de măsline, sare, piper

Fierbem pastele în apă clocotită 8-10 min., spălăm sub jet de apă rece și amestecăm cu 1 lingură de ulei de măsline. Cutățăm și tăiem ciupercile cuburi, usturoiul mărunt; tăiem șunca bastonașe. În uleiul încins prăjim usturoiul 1 min. Adăugăm ciupercile, sare și piper după gust. Fierbem până scade zeama. Punem șunca și prăjim 1-2 min. Adăugăm smântâna, omogenizăm și ținem pe foc 1 min. Amestecăm cu pastele și ținem pe foc până se încălzesc, apoi servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu cireșe

– pt. aluat- 2 gălbenușuri de ou, 350 g făină, 1 vârf de cuțit bicarbonat de sodiu, 150 g margarină, 120 g unt, 6 linguri lapte, 2 linguri gris

– pt. cremă- 3 gălbenușuri, 5 albușuri, 280 g zahăr praf, 1 plic zahăr vanilat, 100 g făină, 200 ml lapte, 400 g smântână, sare; în plus 250-300 g cireșe fără sâmburi

Dizolvăm bicarbonatul în lapte. Amestecăm toate ingredientele pentru aluat și frământăm bine. Aluatul obținut îl întindem pe o hârtie de copt de dimensiunile tăvii. Curățăm cireșele de sâmburi, le punem peste aluat, deasupra presărăm grisul.

Preparăm crema. Amestecăm făina cu laptele rece, adăugăm gălbenușurile, zahărul, smântâna și zahărul vanilat și omogenizăm. Separat, mixăm albușurile spumă tare, cu un praf de sare, le încorporăm în compoziția cu gălbenușuri și turnăm peste cireșe uniform. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aprox. 25 min. (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia și scoatem pe un platou. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)