– 400 g mălai, 150 g brânză de burduf, 4 ouă, 1,2 l apă, 1 linguriță sare, unt
Într-o oală cu pereți groși (tuci) clocotim apa cu sarea. Turnăm mălaiul și amestecăm continuu până se îngroașă, aproximativ 5 minute, obținând o mămăligă pripită. Ungem un vas Yena cu unt și întindem jumătate din mămăligă. Punem brânza de burduf pe toată suprafața și acoperim cu restul de mămăligă. Cu dosul unei linguri, prin presare, facem 4 adâncituri în care spargem câte un ou. Pe suprafața mămăligii punem 30 g unt tăiat bucățele. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) până ouăle se coagulează, aproximativ 20 minute. Porționăm și servim imediat.
– 180 g biscuiți Petite Beurre, 150 g unt, 50 g zahăr tos, 50 g zahăr brut, 1 plic budincă cu gust de ciocolată albă, 50 g ciocolată albă, 2 banane, 400 ml lapte, 150 ml frișcă
Radem mic ciocolata. Dizolvăm praful de budincă în 100 ml lapte. Restul turnăm într-o crăticioară, adăugăm zahărul tos și amestecăm pe foc mediu până se topește și laptele clocotește. Turnăm praful dizolvat și amestecăm continuu până se îngroașă. Stingem focul, adăugăm ciocolata și omogenizăm. Acoperim cu folie alimentară astfel încât să atingă suprafața budincii și răcim.
Vom folosi 6 forme cu pereți detașabili (diametru 10 cm). Le tapetăm fundul cu folie de aluminiu, punem cercul lateral și închidem. Măcinăm biscuiții. Topim 100 g unt, turnăm peste biscuiți și omogenizăm. Împărțim egal în forme și prin presare obținem blatul desertului.
Mixăm frișca tare, adăugăm budinca și omogenizăm. Umplem formele cu crema obținută și nivelăm. Punem în frigider 1 oră.
Tăiem bananele rondele. Într-o cratiță largă topim zahărul brut, adăugăm 50 g unt, amestecăm, punem rondelele de banane și amestecăm cu grijă să nu le rupem pentru a se acoperi cu sosul din cratiță. În total ținem pe foc 2 minute. În fiecare formă așezăm rondele de banane și acoperim cu sosul format. Punem înapoi în frigider 1 oră. Îndepărtăm cercul lateral, folia de aluminiu, așezăm pe farfurii și servim.
– 250 g pulpă de porc, 100 g măsline verzi umplute cu ardei roșu, 1 ceapă verde, 1 linguriță ierburi Provence, 100 g smântână, ¼ linguriță piper, ¼ linguriță sare, 1 lingură ulei de măsline
Tăiem carnea fâșii, presărăm ierburile, sarea, piperul, amestecăm cu uleiul, acoperim și lăsăm să stea 30 minute la temperatura camerei. Curățăm și tăiem ceapa mărunt. Încălzim o tigaie teflonată pe foc mediu și prăjim carnea pe toate părțile 3 minute. Punem partea albă a cepei, măslinele, 1 lingură de apă, acoperim cu capac și fierbem până se înmoaie carnea, aproximativ 10 minute. Frecăm bine smântâna, punem peste carne, presărăm cozile de ceapă, reducem flacăra la mic și amestecăm continuu 1 minut. Servim mâncarea caldă.
Batem bine ouăle cu sare și piper după gust. Ungem o tigaie teflonată cu ulei și încălzim pe foc mediu spre mare. Turnăm ouăle astfel încât să acopere toată suprafața. Deasupra presărăm semințele. Prăjim aproximativ 2 minute, până începe să se coaguleze și mijlocul. Rulăm câte puțin, stingem focul și transferăm pe o farfurie. Servim imediat.
– 700 g aripioare de pui, 2 ouă mici, 30 g făină, 30 g pesmet, 30 g semințe de susan alb, câte 1 linguriță boia de ardei și praf de usturoi, câte ½ linguriță are și piper, ulei
Îndepărtăm vârful aripioarelor apoi tăiem ½. Ungem o tavă mare cu ulei. Batem bine ouăle. Separat amestecăm restul ingredientelor mai puțin uleiul. Trecem aripioarele prin ouă apoi prin amestecul cu susan astfel încât să le acopere toată suprafața. Le așezăm în tavă la distanță una de cealaltă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 30 minute. Întoarcem pe cealaltă parte, mărim flacăra (200), ținem în cuptor până se rumenesc și crusta devine crocantă, aproximativ 20 minute. Servim imediat cu garnitură/sos la alegere.
– 5 ouă, 14 linguri zahăr, 800 ml lapte la temperatura camerei, 1 esență de vanilie, sare
Punem 8 linguri de zahăr într-o oală (diametru 20 cm), pe foc mediu. Când începe să se topească reducem flacăra la mic și mișcăm din când în când oala pentru a se carameliza tot zahărul (va primi culoarea maro-roșcat). Stingem focul și prin mișcări de rotație acoperim pereții oalei cu caramel apoi răcim. Mixăm ouăle cu 6 linguri de zahăr și un praf de sare. Turnăm laptele treptat și mixăm la viteză mică până devine spumos. Turnăm compoziția în oală. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 50 minute-1 oră, până compoziția se încheagă. Răcim și punem în frigider până a doua zi. Desfacem marginile cu lama unui cuțit și răsturnăm pe un platou. Punem în frigider 2-3 ore pentru ca lichidul format să pătrundă în compoziția de ouă. Porționăm și servim.
– 200 g pulpă de vițel, 350 g ciuperci congelate feliate, 1 ceapă (100 g), 1 linguriță Sambal Oelek, 1 linguriță cimbru uscat, sare, piper, ulei Tăiem carnea bucăți de 3-4 cm, presărăm sare, piper, turnăm 1 lingură de ulei, amestecăm și lăsăm să stea la temperatura camerei 30 minute. Curățăm ceapa și tăiem mărunt. Într-o tigaie teflonată încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare și prăjim ceapa 1 minut. Adăugăm carnea și gătim pe toate părțile 2 minute. Punem ciupercile congelate, cimbrul, acoperim cu capac, reducem flacăra la mediu și amestecăm din când în când 7-10 minute. Adăugăm Sambal Oelek, sare după gust, amestecăm 2 minute, stingem focul și servim. Putem păstra în frigider.
– 350 g piept de pui dezosat și fără piele, 4 ardei capia mari, 1 lingură ceapă verde deshidratată, praf de curry exotic, 1 linguriță praf de portocale cu ghimbir, 1 lingură ulei, sare
Tăiem carnea bucăți de 3-4 cm, presărăm ½ lingură praf de curry exotic, praful de portocale cu ghimbir, turnăm uleiul, amestecăm, acoperim și lăsăm să stea la temperature camerei.
Încingem o plită pe foc mare și prăjim ardeii pe toate părțile. Îi scoatem într-un castron, presărăm sare și lăsăm să stea 5 minute. Îndepărtăm coaja, cotorul cu semințe, tăiem bucățele, pasăm cu blenderul și amestecăm cu ceapa deshidratată.
Încălzim o tigaie teflonată pe foc mare, punem carnea și prăjim 1 minut. Reducem flacăra la mediu și prăjim carnea încă 3 minute, întorcând-o pe toate fețele. Adăugăm pasta de ardei, ½ linguriță praf de curry exotic, sare după gust și amestecăm din când în când 3 minute. Servim mâncarea caldă.
– pt cremă- 500 g mascarpone, 60 g zahăr praf vanilat, 100 g ciocolată amăruie, 400 ml frișcă, 1 compot de caise (800 ml), decor de ciocolată
Așezăm o sită pe un castron, turnăm compotul și scurgem caisele. Frecăm gălbenușurile cu zahărul până devin cremoase. Adăugăm făina și omogenizăm. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare și încorporăm în gălbenușuri amestecând ușor cu o lingură. Tapetăm o formă de tort (26 cm diametru) cu hârtie de copt și întindem jumătate din compoziție. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 15 minute. Răcim pe un grătar. La fel procedăm cu restul de compoziție, obținând două foi de blat.
Rupem ciocolata amăruie bucățele, punem într-o crăticioară, turnăm 100 ml frișcă și amestecăm pe foc mic până se topește. Turnăm într-un bol și răcim.
Mixăm brânza mascarpone cu zahărul praf, adăugăm ciocolata și omogenizăm. Mixăm frișca tare și încorporăm în compoziția de mascarpone.
Îndepărtăm hârtiile de pe blaturi. Pe un platou așezăm o foaie de blat, întindem 1/3 cremă și acoperim cu caise. Deasupra întindem uniform 1/3 cremă și acoperim cu a doua foaie de blat. Întindem crema rămasă și presărăm decor de ciocolată. Punem în frigider până a doua zi. Porționăm și servim.
– 250 g păstârnac, 100 g morcovi, 4 căței de usturoi (6 g), 50 g cârnați subțiri (amestec vită cu porc), 1 linguriță leuștean uscat, 1 lingură praf de borș cu legume, 1 l apă, sare, piper
Curățăm păstârnacul, morcovii și tăiem cubulețe. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Tăiem cârnații rondele mici. Turnăm apa într-o oală, punem morcovii, păstârnacul și aducem la punctul de fierbere. Acoperim cu capac, reducem flacăra la mediu și fierbem 10 minute. Punem usturoiul, cârnații, leușteanul, praful de borș, sare și piper după gust, acoperim cu capac și fierbem 3-4 minute. Servim supa caldă.