– 700 g aripioare de pui, 2 ouă mici, 30 g făină, 30 g pesmet, 30 g semințe de susan alb, câte 1 linguriță boia de ardei și praf de usturoi, câte ½ linguriță are și piper, ulei
Îndepărtăm vârful aripioarelor apoi tăiem ½. Ungem o tavă mare cu ulei. Batem bine ouăle. Separat amestecăm restul ingredientelor mai puțin uleiul. Trecem aripioarele prin ouă apoi prin amestecul cu susan astfel încât să le acopere toată suprafața. Le așezăm în tavă la distanță una de cealaltă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 30 minute. Întoarcem pe cealaltă parte, mărim flacăra (200), ținem în cuptor până se rumenesc și crusta devine crocantă, aproximativ 20 minute. Servim imediat cu garnitură/sos la alegere.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)